RSS Feed

Category Archives: Istorice

Sissi. Biografia împărătesei Elisabeta de Austro-Ungaria – Ángeles Caso

Posted on

sissi-biografia-imparatesei-elisabeta-de-austro-ungaria_1_fullsizeAsta e a doua biografie a lui Sissi pe care o citesc. Pe prima o găsiți aici. Sissi nu se află printre personalitățile mele istorice preferate, dar exercită totuși o fascinație aparte asupra mea. Nu o înțeleg. Cred că nici dacă o cunoșteam personal nu reușeam să o înțeleg pe deplin, atât de ciudată era. Nu o zic deloc în sensul negativ, pentru mine ciudățenia e bună aproape întotdeauna, dar nu e ceva cu care să mă fi întâlnit până acum, fie în viața reală, fie în cărți.

Îmi doresc fix biografia asta încă de când a apărut la noi din motive pur superficiale: arată foarte bine. E cartonată, are un format mare și o poză tare interesantă cu Sissi pe copertă, pare mai mult un volum de colecție. Citind cartea, pot să confirm că așa și este.

Dacă vă așteptați la o biografie complexă și exhaustivă a împărătesei, atunci volumul ăsta nu e pentru voi. Dacă nu știți nimic despre Sissi, nici atât. Biografia propriu-zisă ține fix până la pagina 80 și nu e cronologică sau detaliată, fiind în schimb împărțită pe capitole precum „Politica”, „Copiii”, „Iubiri îndoielnice”, „Nebunia sublimă” sau  „Criza”. Practic, cele mai relevante aspecte ale vieții ei sunt luate în parte și analizate puțin. Le știam mai pe toate, dar tot mi-a făcut o plăcere deosebită să le citesc. Caso folosește însă o mulțime de citate directe din persoanele apropiate împărătesei (precum jurnalul fiicei sale – partea asta mi-a plăcut cel mai mult), ceea ce contribuie la părerea mea finală despre carte: pare cumva mai personală. Pare o carte scrisă despre o prietenă neînțeleasă.

După partea asta, avem parte de foarte multe poze, categorisite și ele. Mi-a plăcut partea asta mult pentru că are o mulțime de poze pe care nu le-am văzut niciunde, inclusiv din colecțiile personale ale împărătesei. La final de tot, sunt poeziile lui Sissi atât traduse cât și în original. E singura parte a cărții care nu m-a interesat. Fiecare capitol are oricum câte o strofă din poeziile ei și nu pot să spun că mi-a plăcut vreuna, așa că am stat departe de asta.

Ce mă face însă pe mine să spun că într-adevăr mi-a plăcut mult volumul este stilul lui Caso. Nu are pic de obiectivitate, ba din contră. Se vede din fiecare rând că o admiră teribil de tare pe Sissi și, cumva, deși nu pot să explic exact, scrie într-un mod care parcă să i se potrivească împărătesei. Nu are niciun sens, știu, dar cumva tot are.

Mă bucur enorm de mult să am cartea pe raftul meu de non ficțiune. Ador istoria, ador biografiile, am citit deja despre Sissi, deci informația puțină din volumul ăsta nu mă deranjează, iar adunătura asta de informație fragmentată, poze și poezii fac din el (din volum adică) ceva aparte ce merită avut de orice iubitor de istorie.

Mulțumesc mult de tot editurii Corint!

 

În șalvari și cu ișlic. Biserică, sexualitate, căsătorie și divorț în Țara Românească a secolului al XVIII-lea – Constanța Vintilă-Ghițulescu

Posted on

in-salvari-si-cu-islic-biserica-sexualitate-casatorie-si-divort-in-tara-romaneasca-a-secolului-al-xviii-lea_1_fullsizeDa, ați citit bine. Chiar asta am citit eu în ultima săptămână and I loved it. Realizez că nu e o alegere foarte populară (ce vorbesc, probabil doar eu, autorul și editorul am citit-o), dar titlul ăla e fix pe gustul meu. I had to have it.

Cartea e structurată exact după cum spune titlul. Prima parte este despre Biserică în secolul XVIII în Țara Românească și, deși a fost partea cea mai puțin interesantă, a fost totuși foarte utilă. Aici aflăm exact cum era structurată, cine și de ce se ocupa de problemele personale ale oamenilor simpli și cam cât de mare era de fapt autoritatea bisericească. După partea asta însă începe distracția și totodată frustrarea.

În șalvari și cu ișlic prezintă în detaliu și cu o mulțime de exemple întregul proces matrimonial, de la pețit la zestre la logodnă, căsătorie și divorț. Am iubit capitolele astea. Nu doar că sunt foarte bogate în informații (bine documentate și citate), dar Constanța Ghițulescu le redă  într-un mod foarte accesibil și fără detalii inutile care pe mine m-a prins din start. Mentalitatea secolului XVIII e interesantă în sine, dar să vezi cum era privită căsnicia și femeia în secolul ăsta în Țara Românească e ceva aparte. Pe cât de fascinantă e, pe atât de multe frustrări aduce cu sine. Egalitatea nu există, abuzul e în floare și fericirea e neglijabilă. Veți afla, de exemplu, că în cazul abandonării domiciliului o femeie trebuia să aștepte 5 ani și să prezinte dovezi că și-a căutat soțul și n-a primit niciun semn de la el pentru a putea în final să primească divorțul, pe când un bărbat îl primea chiar și după un an jumate. Despre cum era privit adulterul în funcție de cine l-a comis nici nu mai vorbesc.

Tare mult mi-a plăcut cartea asta. Putea să o dea în bară în foarte multe moduri, dar nu a făcut-o. Dacă e cineva interesant de genul ăsta de subiect, v-o recomand cu dragă inimă.

Mulțumesc mult librăriei online Libris pentru posibilitatea de a citi romanul.Țin să vă amintesc, pe această cale, de puzderia de cărți online și cărți beletristică pe care le puteți achiziționa pe această librărie online.

Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă – Barbara Leaming

Posted on

onassisDe ceva timp am o fixație aparte pentru femeile cu o viață nasoală spre oribilă, dar care, cumva, și-au luat soarta-n mâini și și-au dus viața la capăt în ciuda tragediilor. E unul din motivele pentru care îmi place Regina Maria, de exemplu. Despre Jackie O. știam cam ce știe toată lumea (cred) și m-am întrebat mereu cum face cineva să supraviețuiască unei asemenea traume, cum face să mai fie vreodată funcțional sau cât de cât în toate mințile. Am privit deci apariția unei biografii a ei și la noi în țară ca pe mană cerească și am cumpărat-o cât de repede am putut.

Mă așteptam să înceapă cu nașterea și copilăria ei, cum a început cam orice biografie pe care am citit-o până acum, dar nu a fost așa. Am cunoscut-o pe Jackie direct din adolescență, dar, având în vedere pe ce s-a axat mare parte a cărții, nu pot spune că n-are sens. Am văzut-o pe Jackie studiind, logodindu-se, întâlnindu-l pe JFK si măritându-se cu el. Pe la jumătatea cărții am citit încă o dată despre asasinat și m-am îngrozit mai mult decât oricând. Ceea ce a făcut lucrurile deosebit de rele, pe lângă modul oribil în care a murit președintele, a fost Jackie, reacția ei în fața tragediei și efectele pe care le-a avut asupra ei. Barbara Leaming a adunat mărturii și a citat jurnale și interviuri luate fostei prime doamne în zilele și lunile de după asasinat. Nu am citit despre mai nimic din ce nu mă așteptam să citesc, dar nivelul disperării, șocului și durerii peste care am dat m-au dat destul de tare peste cap. Mai mult, Barbara a susținut și demonstrat că ceea ce a pățit Jackie a fost de fapt PTSD (Posttraumatic Stress Disorder), o boală care pe vremea aceea nu era încă recunoscută oficial.

Ultima jumătate a cărții s-a axat pe ce mă interesa pe mine cel mai mult, și anume viața ei de după 22 noiembrie 1963. A fost o luptă teribilă și continuă între traumă, încercări de a-și duce viața mai departe și și mai multă traumă. Cum le-o fi dus pe toate în cârcă, nu știu, dar mă uimește într-un mare fel. Îmi dau acum seama că ce am scris eu aici nu e o recenzie, ci un mic delir al meu legat de o femeie care mă nedumerește și despre care mai am de gând să citesc. Cum am zis mai demult, probabil nu citește nici naiba recenziile biografiilor, deci e ok. Cori out.

Saga Reginelor – Jean des Cars

Posted on

saga-reginelor_1_fullsizeÎncă o carte de Jean des Cars. Absolut șocant. Nu am putut însă să mă abțin nici de data asta. Primul lucru care m-a atras la Saga Reginelor este coperta. Spre deosebire de celelalte cărți ale autorului, aceasta are o coperta curată, cu o imagine simplă care nu ocupa prea mult spațiu. Arată mult mai bine, dacă mă întrebați pe mine. Mai mult decât atât, are și un format deosebit, pe care eu îl văd ca pe aproape pătrățos. Paginile care anunță începutul unui nou capitol sunt și ele diferite de cele întâlnite până acum într-o carte de Jean des Cars, având doar numele reginei, doua vorbe descriptive și o coroana. Am apreciat mult toate aspectele astea.

Cât despre conținutul în sine, aproape totul e așa cum m-am obișnuit deja. Des Cars ne prezintă 13 regine diferite, fiecare marcantă pentru epoca și țara ei și absolut toate fascinante. În „Prefața” Georgetei Filitti  aflăm chiar că „pentru ediția în limba română a volumului Saga Reginelor, autorul, cu o politeță ce amintește de secolul dantelelor, a cuprins-o și pe regina Maria a României.” Un gest foarte drăguț, mai ales că, dacă mă întrebați pe mine, regina Maria merita din start să fie inclusă în carte.

Informațiile despre regine sunt clare și succinte, ceea ce în cazul de față nu mi-a plăcut foarte mult. Mă refer aici la faptul că parcă aș fi avut nevoie de mai multe detalii și s-a trecut uneori prea repede peste unele aspecte, pentru ca altele să fie omise de tot. Merita aici să fie pe cât de meticulos mi-a demonstrat deja că poate fi. O fi bine și asta, nu zic, având în vedere că nu potolește prea tare apetitul și face să vrei să citești mai mult pe subiect.

Mi-a făcut o deosebită plăcere să citesc cartea și, așa cum știti deja, plănuiesc să fac rost de tot ce o să se traducă la noi din cărțile lui des Cars. Mulțumesc, deci, Libris pentru că m-ați ajutat să îmi continui obsesia. Țin să vă amintesc, pe această cale, de puzderia de cărți online și cărți beletristică pe care le puteți achiziționa pe această librărie online.

Saga dinastiei de Habsburg – Jean des Cars

Posted on

saga-dinastiei-de-habsburg-de-la-sfantul-imperiu-la-uniuniea-europeana_1_fullsizeCred că pot deja să spun că am format o mare pasiune pentru cărțile lui Jean des Cars, având în vedere că am observat de ceva timp că trebuie doar să văd că a mai fost tradusă o carte de-a lui ca să o vreau imediat și să și fac rost de ea. Am 5 până acum și deja îmi mai doresc câteva.

Am citit destul de lent Saga dinastiei de Habsburg, deși mi-a plăcut mult. E o carte destul de groasă și nu extraordinar de ușoară. Parcurge istoria dinastiei de Habsburg și, implicit, a Austriei și Europei, de care sunt în mod inevitabil și pentru totdeauna legați. Am avut, deci parte, de o mulțime de informații despre politica externă a Imperiului Habsburgic în toate fazele lui și la fel de multe despre relațiile internaționale din Europa timp de aproximativ șapte secole. Nu mă pricep la ele, nu am răbdare să stau să le înțeleg, noroc că îmi mai amintesc câte ceva de la orele de istorie din liceu. Mi-a făcut, din acest motiv, o plăcere deosebită să citesc despre Metternich, Tratatul de Pace de la Viena și Tripla Aliență. Bismark a făcut și el să sune câțiva clopoței.

Despre Franz Joseph și Sissi știam deja destul de multe din lecturi anterioare, așa că personajele care m-au fascinat cel mai tare au fost Maria Tereza și Otto von Habsburg. Dacă despre Maria Tereza sigur ați auzit și poate și citit câte ceva, Otto cred totuși că vă e mai puțin necunoscut. Numai pentru asta și tot ar merita să citiți cartea. Otto a fost un personaj fascinant. A fost fiul cel mare al ultimului împărat al Habsburgilor, a murit acum 5 ani și a fost omul care l-a refuzat de 3 ori pe Hitler. Sună superb, dacă mă întrebați pe mine. Cartea mi-a trezit interesul și pentru împărăteasa Zita, care pare și ea să fi fost o minunăție de femeie, dar sunt destul de sigură că Jean des Cars a scris deja o carte despre ea pe care până la urmă tot ajung să o citesc.

Stilul lui Jean este totuși cel care ajută cel mai mult. Nu nu folosește un limbaj foarte complicat, nu încearcă să facă pe inteligentul cu cititorul și nu face presupuneri legat de ce ar putea să știe deja. Este perfect pentru biografii sau cărți precum aceasta, gen saga. Love it.

Mulțumesc mult editurii Trei pentru că mi-a dat ocazia de a citi încă o carte de des Cars.

 

Philip și Elisabeta. Portretul unei căsătorii – Gyles Brandreth

Posted on

Iatăphilip-si-elisabeta-portretul-unei-casatorii_1_fullsize și prima carte pe care o termin în 2016, una de istorie chiar. Mă rog, nu sunt foarte sigură dacă se încadrează în categoria asta, având în vedere că ‘personajele principale’ sunt în viață, dar să zicem. Aveam cartea lui Gyles in bibliotecă probabil de vreo doi ani, când am prins-o la ceva ofertă pe net și am cumpărat-o alături de alte câteva cărți de genul. Nu am apucat deloc să o citesc până acum, deși eram mereu conștientă de prezența ei. Am reușit abia acum să pun mâna pe ea, după ce mi se făcuse un dor nebun să citesc ceva non-ficțiune.

Nu pot să spun că m-a impresionat prea tare. Motivul pentru care am cumpărat cartea, țin bine minte, a fost că am citit la un moment dat, împrumutată de la biblioteca universității, o biografie a reginei Elisabeta în care majoritatea informațiilor erau de fapt despre Philip și cât de depravat e el. M-a uimit teribil și am zis că o să mai citesc măcar o carte pe subiect, numai ca să văd și o altă perspectivă, că prea de tot era ce citeam. Am reușit, într-un fel, cu acest volum. Problema mare este că, dacă în acel volum (nu mai știu cum se cheamă sau cine l-a scris) Philip era varianta înrăutățită a lui Carol al II-lea și nu i se ierta nimic, Gyles îi găsește aici o explicație și o scuză pentru aproape orice. Este un capitol întreg dedicat tuturor zvonurilor de infidelitate care circulă pe seama ducelui de zeci de ani, dar le dezminte pe toate și spune din start ca e absolut convins că i-a fost mereu fidel reginei. Pe de altă parte, vorbind despre altcineva, spune că nu are cum ca toate zvonurile ce circulă pe seama acelei persoane să nu aibă ceva adevăr în ele, altfel nu ar fi fost atât de multe și nici nu ar fi rezistat atâta timp. Double standards, I suppose.

Informațiile despre regină sunt puține în comparație cu cele despre duce și cam la fel de iritante pentru mine. Nu umblă atat de multe zvonuri despre Elisabeta și nici nu e văzut de presă în lumina în care e văzut el, dar tot am observat în mod constant că și ei i se găsește scuză pentru orice. E o constantă în carte. Indiferent ce s-a întâmplat, există o scuză, există o nedreptate făcută familiei regale, ei fiind de fapt niște părinți extraordinari cu o căsnicie foarte fericită. Philip îl mai pocnea pe Charles în public? O mai înjură pe regină din când in când? E impulsiv și a dus o viață de marinar, e normal să facă asta. Da, chiar am citit așa ceva în volum. Da, m-a făcut să vreau să îmi scot ochii cu o linguriță.

Nu mă potolesc însă. Am văzut pe Goodreads că Gyles a scris o carte și despre Charles și Camilla și, dacă am ocazia, pun mâna și pe ea.

 

First Ladies. De la Eleanor Roosevelt la Hillary Clinton – Regine Torrent

Posted on

first_ladies_curteavA trecut îngrijorător de mult timp de când nu am mai citit ceva non-fiction, iar cartea lui Regine Torrent mi-a atras atenția din start. Nu știam mai nimic despre nicio First Lady, cu excepția lui Jacqueline Kennedy, așa că am decis că trebuie neapărat să citesc First Ladies.

Primul lucru pe care l-am observat a fost cantitatea de informații oferită și modul în care Regine le structurează pentru a fi cât mai accesibile cititorului. Am aflat despre copilăria lor și despre cum au fost părinții lor și dacă au avut sau nu o copilărie fericită. Aflăm cele mai multe detalii, totuși, despre ceea ce au făcut ele ca First Ladies și impresia pe care au lăsat-o poporului american. Asta m-a interesat cel mai mult.

Mi-a făcut o deosebită plăcere să citesc despre cât de diferite au fost toate First Ladies și cum și-au perceput ele rolul. Am simpatizat teribil cu unele dintre ele și m-am gândit cum naiba aș reacționa dacă aș fi făcut parte din persoanele cărora unele dintre ele ar fi încercat să le impună anumite lucruri. Am fost din nou șocată de cât de nefericită a fost viața lui Jacqueline Kennedy și am încercat în continuare să îmi dau seama dacă îmi place sau nu de Hillary Clinton.

Un lucru nu mi-a plăcut: felul în care e scrisă. Are uneori propoziții mult prea scurte și mult prea seci, uneori îmbinate într-un mod ciudat care mă cam zgârie pe creier. Poate e traducerea, poate nu, cert e că a luat puțin din farmecul cărții. Pentru iubitorii de non-fiction totuși, cred că Regine Torrent merită citită.

Am primit această carte de la Libris, librărie online unde puteți găsi o multitudine de cărți online, dar și cărți în limba engleză.