RSS Feed

Category Archives: Realism magic

Șaman – Kim Stanley Robinson

Posted on

kim-stanley-robinson-saman-c1First things first, avem un nou sponsor al blogului: Nemira! Mor de încântare, nu alta, încă de când am aflat. Colecția lor de fantasy e orgasmică de-a dreptul și încerc să o adun puțin câte puțin de destul de mult timp.

Înapoi la oile noastre acum. Am citit pentru prima oară despre carte pe site-ul celor de la Nemira și mi-am dat seama de pe atunci că e genul de subiect hit or miss: ori e foarte mișto, ori nu prea. Nu mă refer aici la partea cu șamanul, ci la faptul că acțiunea e plasată acum treizeci de mii de ani. După mine, e destul de greu să faci o acțiune plasată într-o asemenea eră interesantă și cât mai puțin clișeică. Am avut deci ceva emoții când am găsit-o în colet, iar acum, când am terminat-o, sunt în continuare nehotărâtă. Romanul are multe puncte forte și la fel de multe slabe, deci a-mi forma o părere finală nu e chiar un lucru ușor.

Începutul a fost greu. Kim Stanley are mania descrierilor lungi și amănunțite. Am citit preț de câteva pagini bune despre cum ar trebui să fie lemnul perfect pentru aprins focul și cum sunt, în schimb, cele pe care le găsea Loon. Nu sunt o mare fană a descrierilor de genul, dar spre fericirea mea, au ajuns fie să mai dispară pe parcurs, fie să nu le mai observ eu. Vă sfătuiesc să perseverați dacă vă descurajați la început, nu durează mult.

De cum apar și mai multe personaje, lucrurile devin și mai bune. Heather mi-a plăcut mult din start, iar relația ei cu Thorn m-a amuzat teribil. Loon nu m-a impresionat deloc, cum nu m-a dat pe spate nici Elga. Mi-aș fi dorit ca Stanley să lucreze mai mult la personaje, să le facă mai rotunde și cu ceva mai multe detalii. N-a fost rău nici așa, dar știți probabil că de obicei personajele îmi plac cel mai mult la o carte, așa că nu am avut cum să nu comentez puțin.

Mai trebuie să menționez neapărat scenele cel puțin dubioase pe care le veți întâlni în roman. Nu intru în detalii ca să nu vă dau spoilere, dar o să găsiți o groază de tabuuri răspândite prin carte și e posibil să deranjeze pe unii. În cazul meu nu s-a întâmplat asta, dar mintea mea merge oricum mult pe cărări dubioase, așa că bănuiesc că nu se prea pune. V-am avertizat.

All in all, not bad. Aveți puțintică răbdare, perseverați and give it a go. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

 

Anunțuri

Casa spiritelor – Isabel Allende

Posted on

isabel-allende-casa-spiritelorAm lipsit ceva de pe-aici, dar sinceră să fiu, mi-a fost o lene teribilă să scriu recenzii. Lucrurile s-au schimbat însă acum, când am reușit în sfârșit să citesc marea clasică a lui Allende, Casa spiritelor. De la Ines a sufletului meu nu am mai fost atât de fascinată de un roman de-al ei.

Primul lucru care cred că trebuie știut este că romanul are tente autobiografice. Isabel Allende trăia în exil când a aflat că bunicul ei era pe moarte. Fiind foarte apropiați și aflându-se în imposibilitatea de a se întoarce în Chile pentru a-și lua rămas bun, Allende se pune să îi scrie o scrisoare în care povestește istoria familiei lor. Punctată cu element de realism magic, scrisoarea a prins cumva viață de la sine și a devenit manuscrisul Casei spiritelor. 

Sunt oricum o mare fană a cărților de tip saga de familie, iar cea a lui Allende m-a uns la inima în mod deosebit, iar asta pentru că are toate elementele care m-au făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de scrisul ei. Avem o multitudine de personaje absolut superbe, iar cele feminine sunt ceva cu totul aparte. Extravagante, interesante și puternice, femeile din familia Trueba/Allende sunt o minunăție rară despre care aș citi într-una fără să mă plictisesc. Le recunosc uneori, având în vedere că le-am mai întâlnit sub numele lor real în celelalte cărți autobiografice ale ei, dar în Casa spiritelor apar într-o formă nouă, plină de magie (nu doar la figurat) și farmec. Esteban Trueba mi-a placut si el enorm. Rar am întâlnit un personaj atât de contradictoriu și de impozant.

Ceea ce face însă ca totul să aibă o aură aparte e faptul că știu că au existat cu toții, iar unii încă există. Evident că Allende a mai exagerat din loc în loc, o mai fi și inventat câte ceva, o fi omis altele, dar rezultatul e o minunăție. Scenele oribile din timpul puciului care a răsturnat regimul lui Salvador Allende și a marcat venirea la putere a lui Pinochet au fost crunte, dar le-am apreciat cu atât mai mult.

Încerc acum să îmi dau seama dacă lipsește ceva din carte, dar nu, nu îmi vine nimic în minte. Allende at her best.