RSS Feed

Category Archives: Aventură

Marea sfărâmată #1: Jumătate de rege – Joe Abercrombie

Posted on

joe-abercrombie-jumatate-de-regeEste a doua oară când citesc cartea asta. Trebuia să o zic. Am citit-o pentru prima oară cândva anul trecut, dar nu m-a impresionat deloc, așa că nici nu m-am obosit să scriu despre ea. Spre sfârșitul anului trecut însă (cred) am primit-o și de la editura Nemira alături de celelalte volume ale seriei, așa că a trebuit să o mai citesc o dată ca să am totuși totul proaspăt în minte. Nu știu cum s-a făcut, dar a doua recitire a cam schimbat datele problemei: mi-a plăcut acum mai mult decât țin minte să îmi fi plăcut atunci.

Redus la elementele lui de bază, romanul pare a urma rețeta clasică fantasy: regele care trebuie să își recupereze tronul, trădare, răzbunare, o prințesă frumoasă, aventură, încercări nenumărate. Nu e însă chiar așa: eroul nostru are un handicap la mână și e cam laș, tronul nu și-l prea dorește oricum, partenerii lui de călătorie nu sunt chiar cavaleri în armură strălucitoare și nici de momente glorioase nu prea avem parte. Ăsta e, după mine, punctul forte al volumului (cred că va fi și al seriei): e presărată cu o mulțime de elemente oarecum mărunte, dar în final importante, care fac diferența și duc seria în altă direcție decât te-ai aștepta.

Personajele sunt interesante și nu prea. Au potențial enorm, dar nu sunt dezvoltate suficient. Cred sincer că Abercrombie ar fi putut să mai adauge niște pagini volumelor (nu sunt deloc mari, mai ales ăsta) și să se axeze mai mult pe ele. Știți că am o slăbiciune pentru așa ceva. Yarvi nu mă impresionează cu nimic, personajele feminine nici atât, iar singurul personaj care mi-a atras pe bune atenția a murit (evident). Pot spune același lucru și despre acțiune: e prea grăbită și ea. Se trece mult prea repede la una la alta, sunt acțiuni importante, după mine, pentru plot care sunt amintite doar și niciodată redate și nu prea pot să înțeleg de ce, sincer. Parcă se grăbește intenționat ca să ajungă naiba știe unde cu povestea. Cine știe, poate celelalte două volume o să fie atât de pline de acțiune că nici nu o să mai conteze și o să pot să consider acest prim volum un fel de introducere, dar deocamdată mă deranjează.

Dacă a mai citit cineva Jumătate de rege  sau dacă are cineva de gând, let me know. În curând vor urma și recenziile celorlalte două volume (nu le-am citit încă), așa că stați pe-aici dacă sunteți curioși.

Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

 

Anunțuri

Marile descoperiri #1: Atlasul secret – Michael A. Stackpole

Posted on

michael-a-stackpole-atlasul-secret-c1Romanul lui Michael Stackpole mi-a atras atenția din prima clipă în care l-am văzut în listă cu viitoare apariții, iar asta datorită copertei. Îmi place teribil de mult și părea a fi un roman istoric, deci ceva fix pe gustul meu. Spre marea mea surprindere, nu e deloc un roman istoric, ci mai degrabă unul fantasy, ceea nu îl poate face, în ochii mei, decât și mai interesant.

Cu toate astea, m-am tărăgănat câteva săptămâni cu el. Nu mi s-a părut foarte ușor de citit, iar asta din cauza modului în care este dată informația despre universul creat de Stackpole și despre sistemul lui magic. Nu este foarte ușor de urmărit; mi s-a părut dată oarecum grăbit de cele mai mult ori, fără explicații ajutătoare și fără grija de a face cititorul să înțeleagă exact de ce lucrurile sunt așa cum sunt și cum funcționează ele. M-am mai lămurit pe parcurs la unele, dar cu altele încă sunt în ceață. Mai sunt două volume din trilogie, deci speranță este.

Cu toate astea, am fost foarte plăcut impresionată de Atlasul secret. Simplul fapt că este de fapt fantasy, și nu roman istoric m-a impresionat teribil de plăcut, după cum am zis și mai înainte, dar pe lângă asta, am senzația (și speranța) că Stackpole nu va urma drumul deja mult prea bătătorit pe care o iau majoritatea romanelor și seriilor de genul. Premisa este din start altfel: personajele principale sunt membri ai familiei Anturasi, celebră și expertă pentru hărțile lor incredibil de detaliate și exacte. Cei doi frați sunt trimiși în două misiuni diferite, în părți diferite ale lumii, iar fiecare dă acolo peste fel de fel de minunății și dubioșenii. Astea nu m-au impresionat foarte tare, au uneori un aer prea de basm pentru gustul meu.

Personajele, pe de altă parte, mă interesează mult mai tare. Keles și Jorim nu sunt cine știe ce, par a fi personajele masculine tipice din astfel de romane. Sora lor însă are foarte mult potențial. Aș zice că și mama lor la fel, dar ea din păcate nu apare atât de mult în carte, cel puțin în volumul ăsta. Evoluția lor e ceea ce mă atrage cel mai mult la următoarele volume, așa că nu pot decât să mă bucur că următorul apare imediat și pe piața noastră de carte.

Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

 

 

Rebeliunea – Robyn Young

Posted on

robyn-young-1-rebeliunea_c1O să o spun de la început, romanul lui Robyn Young are o coperta care atrage din prima. Simplă, dar interesantă, am observat-o încă de când abia i se anunța apariția și mi-a rămas de-atunci într-un colțișor de minte, de unde a răsărit iar atunci când am văzut-o în pachet. Evident că nu mai știam despre ce e vorba, decât că are de-a face cu o rebeliune (duuuuh Cori, you genius), ceea ce am observat că îmi place din ce în ce mai mult. Așa făceam când eram mică, citeam mai mult la risc și observ acum că e tot mai mișto. Divaghez însă, ca de obicei. Pentru ca voi să nu fiți nehabarniști ca mine, aflați că acțiunea romanului începe la sfârșitul secolului XIII în Scoția și Anglia și se centrează pe conflictul dintre cele două țări. Poate că nu sună fascinant, but trust me, it is.

Dacă vă plac istoria și intrigile politice, atunci Rebeliunea e pentru voi. Aduce puțin cu A Song of Ice and Fire, dar fără magie. Are, în primul rând, o mulțime de personaje, fiecare cu titlul lui nobiliar. Nu am reținut nici jumate. Am citit multe pagini și paragrafe despre tot felul de personaje fără să știu cine naiba sunt și care e treaba cu ei. E singurul punct slab pe care am putut să îl găsesc. Aș fi vrut ca Young să fi insistat puțin mai mult pe ele, să explice o idee mai bine cine sunt și ce vor, nu doar o mențiune pasagera pe care să trebuiască să o culeg din zbor și să o rețin. La mine nu a mers. Nu cu toate, desigur, dar cu destule.

In rest, numai de bine. Nu m-am plictisit deloc. Se întâmplă o mulțime de lucruri, pe toate nivelurile. Alianțele politice și militare se schimbă, prieteniile o iau și ele pe drumuri ciudate, avem bătălii și conflicte mocnite și ceea ce eu consider no romance. Apreciez teribil asta. Nu despre asta e vorba, nu asta e în prim-plan, nu asta e relevant și fix așa ar trebui să fie.

Personajele îmi plac și ele, deși deocamdată nu mă dau pe spate. Deși romanul e foarte mare, nu am avut timp să mă atașez de ele pentru că, așa cum am mai spus, accentul cade pe alte lucruri. Niciunul nu mi s-a părut odios și nici bube nu le-am găsit celor centrale, deci totul e bine și aici. M-a mâncat evident în fund și a trebuit să caut pe net numele personajului principal, așa că mi-am dat, ca întotdeauna, spoilere singură. În apărarea mea totuși, am făcut asta pentru că nu am reușit preț de câteva sute bune de pagini să îmi dau seama for the life of me dacă evenimentele din carte se bazează pe întâmplări reale sau nu. They do, așa că stați departe de internet când citiți.

Citiți, oameni buni, romanul. E chiar mișto. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

Șaman – Kim Stanley Robinson

Posted on

kim-stanley-robinson-saman-c1First things first, avem un nou sponsor al blogului: Nemira! Mor de încântare, nu alta, încă de când am aflat. Colecția lor de fantasy e orgasmică de-a dreptul și încerc să o adun puțin câte puțin de destul de mult timp.

Înapoi la oile noastre acum. Am citit pentru prima oară despre carte pe site-ul celor de la Nemira și mi-am dat seama de pe atunci că e genul de subiect hit or miss: ori e foarte mișto, ori nu prea. Nu mă refer aici la partea cu șamanul, ci la faptul că acțiunea e plasată acum treizeci de mii de ani. După mine, e destul de greu să faci o acțiune plasată într-o asemenea eră interesantă și cât mai puțin clișeică. Am avut deci ceva emoții când am găsit-o în colet, iar acum, când am terminat-o, sunt în continuare nehotărâtă. Romanul are multe puncte forte și la fel de multe slabe, deci a-mi forma o părere finală nu e chiar un lucru ușor.

Începutul a fost greu. Kim Stanley are mania descrierilor lungi și amănunțite. Am citit preț de câteva pagini bune despre cum ar trebui să fie lemnul perfect pentru aprins focul și cum sunt, în schimb, cele pe care le găsea Loon. Nu sunt o mare fană a descrierilor de genul, dar spre fericirea mea, au ajuns fie să mai dispară pe parcurs, fie să nu le mai observ eu. Vă sfătuiesc să perseverați dacă vă descurajați la început, nu durează mult.

De cum apar și mai multe personaje, lucrurile devin și mai bune. Heather mi-a plăcut mult din start, iar relația ei cu Thorn m-a amuzat teribil. Loon nu m-a impresionat deloc, cum nu m-a dat pe spate nici Elga. Mi-aș fi dorit ca Stanley să lucreze mai mult la personaje, să le facă mai rotunde și cu ceva mai multe detalii. N-a fost rău nici așa, dar știți probabil că de obicei personajele îmi plac cel mai mult la o carte, așa că nu am avut cum să nu comentez puțin.

Mai trebuie să menționez neapărat scenele cel puțin dubioase pe care le veți întâlni în roman. Nu intru în detalii ca să nu vă dau spoilere, dar o să găsiți o groază de tabuuri răspândite prin carte și e posibil să deranjeze pe unii. În cazul meu nu s-a întâmplat asta, dar mintea mea merge oricum mult pe cărări dubioase, așa că bănuiesc că nu se prea pune. V-am avertizat.

All in all, not bad. Aveți puțintică răbdare, perseverați and give it a go. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

 

Codul blestemat – Adam Blake

Posted on

codul-blestemat_1_fullsizeChiar nu țin minte când mi-a intrat în cap că trebuie neapărat să îl citesc pe Adam Blake, dar cumva s-a întâmplat.

Codul blestemat este un thriller și are multe elemente pe care mă așteptam să le găsesc într-un astfel de roman. Avem o societate secretă (dar nu chiar de genul celei din Steaua lui Strindberg), avem și polițista retrasă și aghiotantul nepriceput, dar adorabil. Avem un mister și avem o întreagă înșiruire de întâmplări dubioase, aparent nelegate între ele, dar cărora detectivul, în cazul nostru Kennedy, le dă de cap.

Cel mai mult mi-au plăcut misterul și suspansul. Cazul pentru care Kennedy a fost angajată la începutul romanului m-a intrigat din start, iar rezolvarea lui (care, spre mirarea mea, a avut loc destul de repede – mă întrebam cu ce naiba o să fie ocupate următoarele sute de pagini) m-a surprins. Misterele pe care acel prim mister rezolvat le-a dezvăluit mi-au plăcut și mai mult pentru că m-au ținut în suspans și nu am putut deloc să prezic ce se va întâmpla în continuare.

Aș fi preferat să citesc înainte Evanghelia după Iuda pentru că sunt făcute numeroase referințe la ceea ce s-a întâmplat acolo, iar faptul că întâmplările de aici sunt o continuare a acelora e foarte ușor de observat.

Există însă și un aspect care nu mi-a plăcut deloc: personajele. Nu mi s-au părut deloc credibile. De exemplu, Kennedy apare pentru prima oară într-o scenă în care tocmai și-a lovit un client pentru că o rugase să ascundă o informație. E stupid și deloc plauzibil, dacă mă întrebați pe mine. Pe lângă asta, nici celelalte personaje nu sunt altfel. Sunt clișeice și previzibile și nu am reușit să plac vreunul.

All in all, aș zice că e un roman ok. Balanța se poate înclina în funcție de preferințele voastre. Give it a try, zic eu.

Mulțumesc editurii Trei pentru ocazia de a citi această carte.

Steaua lui Strindberg – Jan Wallentin

Posted on

2562Nu am văzut niciodată niciun film cu Indiana Jones dar acum, când am terminat acest roman, am senzația că am făcut-o.

Steaua lui Strindberg este o adunătură de elemente pe care eu le asociez exact cu tipul acela de film de aventură. În primul rând, avem niște obiecte antice și misterioase care conțin indicii ce duc undeva sau spre ceva. Dăm peste organizații secrete și, evident, peste nazism, că doar nu are cum să lipsească (mă întreb dacă în cărțile de genul apare și comunismul. A omorât doar mai mulți oameni, deci e mai sinistru) și peste ceva elemente supranaturale. Totul este încărcat de mister și fel de fel de scene de acțiune.

Nu am mai citit o carte de genul până acum, cel puțin nu îmi amintesc să o fi făcut.  Nu e chiar genul meu de roman, recunosc. Ar fi fost prin generală, când citeam și mult Jules Verne, dar nu acum. Însă, pentru un anumit tip de cititor, e exact ce trebuie.

Are mister mult, în primul rând. E imposibil de ghicit care e treaba cu acele obiecte și chiar și personajele sunt destul de greu de intuit. Asta mi-a plăcut și mie, am fost ținută în ceață aproape pe tot parcursul romanului.

Finalul e neașteptat și plin de adrenalină, exact cum mă așteptam. Se explică misterele de până atunci și ne dăm în sfârșit seama și care e povestea personajelor. A fost puțin exagerat, dacă mă întrebați pe mine, dar din nou, nu prea gust eu genul acesta de roman.

Dacă vă plac romanele de aventură, pline de acțiune și cu elemente paranormale, atunci Steaua lui Strindberg e pentru voi.