RSS Feed

Category Archives: Non-fictiune

Cu ultima suflare – Paul Kalanithi

Posted on

cu-ultima-suflare-c1Cartea lui Paul Kalanithi e una care circulă de mult timp pe blogosferă și pe care nu am vrut totuși să o citesc mult timp. Intuiam eu că subiectul e unul lacrimogen și de tăiat vena și fie am avut stări mult prea proaste pentru așa ceva, fie mult prea bune. Acum sunt undeva in between, deci ocazia perfectă să mă apuc de chiloți și să mă iau la trântă cu ea.

Am citit foarte repede volumul, l-am dat gata lejer în două seri. E o carte ciudată, despre care e greu să vorbești cum trebuie și imposibil de rate-uit. Nu poți da notă vieții unui om, mai ales capitolului final al vieții acestuia. Din cauza asta nu am dat nicio notă pe Goodreads. Strict literar, volumul e foarte bine și mișto scris. Paul își povestește pe scurt viața pentru a explica mai bine cum și de ce a ajuns în punctul respectiv. Un om foarte cult și citit, divaghează foarte des de la firul narativ pentru a oferi propriile perspective filozofice asupra vieții, morții și condiției de medic. Mi-au plăcut mult de tot fragmentele respective, au reușit, după cum era și de așteptat, să contureze o imagine mult mai clară și mai completa a omului care a fost Paul Kalanithi.

După cum e de așteptat, e o carte foarte tristă, dar nu melodramatică. Paul nu își plânge de milă, nu încearcă să facă cititorul să îi pară rău de el (deși ar avea de ce), prezintă pur și simplu cum a fost pentru el să trăiască cu un cancer terminal și cum l-a afectat asta pe toate planurile.  M-am ținut tare până la final. După cum era de așteptat (și nu e niciun spoiler aici), Paul nu apucă să termine volumul. Partea scrisă de el se termină brusc și este apoi continuată de soția lui, care ne spune cum și când a murit Paul. Aici am cedat. Pot citi despre cum moare un om dacă descrie el asta, dar nu pot citi fără să plâng cu sughițuri când cineva povestește cum a murit un om iubit.

Te pune pe gânduri cartea lui Kalanithi. Cred că trăim cu toții cu amenințarea cancerului deasupra capului și, citind volumul ăsta, nu îți poți dori decât să dai dovadă de la fel de mult curaj și demnitate dacă e să se întâmple. Nu e o carte pe care să o recomand oricui și categoric trebuie citită numai când aveți stări emotive mai aparte. Dacă vă doriți însă să citiți ceva adevărat și care să vă atingă la suflet, aveți aici alegerea perfectă. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru că mi-a oferit-o.

Reclame

Martha Bibescu și vocile Europei – Alina Pavelescu

Posted on

martha_bibescu_01Știți probabil deja că îmi place mult istoria și că îmi face o deosebită plăcere să citesc despre casa noastră regală. Nu numai, însă. Peste Martha Bibescu am dat demult deja și m-a interesat din start la fel, dacă nu chiar mai mult decât regina Maria. La fel de frumoasă, inteligentă și cu un abil simț politic, Martha a fost o femeie al naibii de interesantă și influentă, deși nu chiar de pe aceeași treaptă ca regina. Aflate în competiție și oscilând între prietenie și rivalitate, cele două mi se par aparte în istoria noastră, iar dacă despre regina Maria am citit mai mult, nu același lucru îl pot spune și despre Bibescu.

Volumul de față nu este unul pentru începători și cred că mi s-ar fi potrivit mai bine după o biografie de-a ei măcar (am eu una în cap pe care trebuie să pun mâna cât de curând). După cum se vede și din titlul, e un volum ce se axează nu atât pe Martha, cât pe relațiile ei sociale și politice. Nu avem nicio dată biografică, nicio picanterie, niciun detaliu de genul. Avem însă documente. Prima parte a volumului cuprinde documente din arhivele securității, fiind urmărită ani întregi. Deși interesante în ansamblu și cuprinzând mult mai multe informații despre ea, partea asta mi-a plăcut cel mai puțin. După cum e și de așteptat, e rece și mecanică, sunt simple rapoarte despre ce face și cu cine se vede, scrise de funcționari pentru funcționari.

A doua parte a cărții însă e altceva. Aici avem scrisori și documente personale de-ale Marthei și mi-a făcut mare plăcere să le citesc. În primul rând, sunt un deliciu pentru cei care apreciază conversația primei jumătăți a secolului trecut. Oamenii ăia știau să comunice, oameni buni. Scrisorile lor sunt ca niște mici opere de artă conversaționale cu care cei de-o generație cu mine nu sunt familiarizați decât din cărți. Pe lângă asta însă e fascinant să vezi cu cel fel de oameni era prietenă femeia asta. Diplomați, miniștri, poeți, regi, Eleanor Roosevelt, Martha se conversa cu toți. Rețeaua ei de relații e absolut fascinantă, mai ales nivelul de afecțiune care transpare din multe din scrisorile acelea, doar o parte având un rol strict util, politic or otherwise. E cu atât mai interesant pentru mine cu cât ea nu era un cap încoronat, ci o aristocrată dintr-o mică țară din estul Europei. Toate astea m-au făcut să mă intrige și mai tare.

Nu este, clar, o carte pentru oricine. Pentru cineva ca mine însă e un must have în bibliotecă și nu regret deloc că am cerut-o pentru recenzie. Mulțumesc, deci, mult editurii Corint pentru ea.

The View from the Cheap Seats: Selected Nonfiction – Neil Gaiman

Posted on

51rpcotxdel-_sx329_bo1204203200_Neil Gaiman e un autor ciudat cam din orice punct de vedere ai privi lucrurile. Stilul lui e foarte, foarte aparte, atât de aparte că ori îți place de mori, ori îl detești. Eu sunt pe undeva la mijloc. Am citit vreo patru cărți de-ale lui până acum. Două nu mi-au plăcut deloc ca scriitură, deși mi-au plăcut ideile din spatele lor și pot aprecia mintea și talentul din spatele lor (American Gods și Good Omens). Două chiar mi-au plăcut mult: Coraline și Anansi Boys. Omul și autorul mă intrigă mult de tot însă, deși relația mea cu opera lui e mai complicată puțin, așa că de-a lungul timpului am citit mai multe articole și eseuri de-ale lui de cum mi-au apărut sub nas pe meleagurile netului. Mi-au plăcut mult toate, așa că atunci când am dat întâmplător peste volumul de față într-o librărie din Berlin, am și pus mâna pe el.

The View from the Cheap Seats e, practic, o culegere de nonfiction ce adună articole, eseuri, discursuri și introduceri de-ale lui Gaiman pe o mulțime de subiecte. Avem așa: ‘Some things I believe’, ‘Some people I have known’, ‘Introductions and musings: Science Fiction’, ‘Films and movies and me’, ‘On comics and some of the people who make them’,’Introductions and contradictions’, ‘Music and the people who make it’, ‘On Stardust and fairy tales’, ‘Make good art’ and ‘The view from the cheap seats: real things’. Din fiecare capitol am citit câte ceva, pe altele le-am citit cap-coadă, în general am sărit peste puține articole, iar asta doar pentru că nu știam autorul/trupa/filmul respective. În rest, am devorat tot cu o plăcere teribilă.

Când scrie non ficțiune, Gaiman e altul. Nimic din ce am citit până acum de el nu m-a făcut să mă simt cum m-a făcut să mă simt volumul ăsta. Mă emoționa scriind despre cărți și băiețelul obsedat de cărți și biblioteci care a fost, despre cărțile pe care le-a citit și autorii pe care îi cunoaște, despre modul în care vede el literatura și cât de importante sunt basmele. Nu m-am plictisit nici măcar o secundă, am citit și ziua oricând și oriunde am apucat, ceea ce nu mi se întâmplă prea des. Cred, sincer, că e ceva pentru oricine aici. Prima parte a volumului, ‘Some things I believe’, merită citită cap-coadă de oricine. Îl cunoști pe Gaiman așa, ți se face o poftă teribilă de citit și te simți și warm and fuzzy. În rest, cred ca you can pick and choose. Mi-a făcut o plăcere deseosebită, de exemplu, să citesc ce a scris despre Stephen King sau Terry Pratchett, dar și ce crede el despre comics sau Batman.

Cred însă și sper că absolut toată lumea care trece pe aici și citește ce delirez eu acum să citească „Make good art”. Aveți aici link, dați click doar și citiți. E celebru, e bun, e emoționant, e citabil, unge rău de tot la corazon, e tot ce vreți și are secțiunea lui separată în volum, as it should. Dacă rămâneți doar cu o chestie din tot articolul ăsta, să rămâneți cu discursul ăsta.

Recomand din tot sufletul meu mic și negru volumul absolut oricui a auzit vreodată de Neil Gaiman și mai ales, dar mai ales, celor cărora nu le-a plăcut ficțiunea lui. Am eu câteva nume în minte, se simt ei când o să citească asta 😀 Le zic de acum ‘cu plăcere’.

Saga favoritelor – Jean des Cars

Posted on

image-2017-05-22-21778621-70-saga-favoritelorAm o problemă cu Jean des Cars, știu. Am citit tot sau cam tot ce a apărut tradus la noi (mai am una care mă așteaptă), după cum arată și lista asta minunată de aici. Pe Saga favoritelor am pus ochii de mult timp: subiectul mi s-a părut, evident, al naibii de interesant, dar și coperta a contribuit mult, recunosc. Just look at it, e o bijuterie. Așa e și volumul fizic, e de fapt primul lucru pe care l-am observat când l-am primit. E un volum gros, floppy așa (nu știu cuvântul în română, asta dacă există vreunul), cu niște ilustrații mari și superbe care m-au uns la corazon.

Volumul lui des Cars se axează, după cum o zice și titlul, pe marile favorite ale istoriei. Nu doar amante, ele au fost femei cu o reală influență care au pus într-un fel sau altul amprenta asupra tării lor sau a suveranului respectiv. Am dat peste nume celebre precum Diana de Poitiers, Pompadour, doamna de Montespan, Wallis Simpson sau autohtona Maga Lupescu, dar și unele mai puțin cunoscute, cum ar fi Agnés Sorel (prima astfel de favorită din istorie, dacă îmi amintesc bine) sau Blanche Delacroix. Pe unele le știam după nume și aveam și câteva informații vagi despre ele, cum ar fi când au trăit și favoritele cărui rege/împărat au fost, pe altele le știam doar după nume, pe altele deloc, dar mi-a făcut o deosebită plăcere să citesc despre toate, chiar și despre Magda Lupescu, despre care am citit mult înainte. Informația e prezentată clar, concis, dar cu suficiente informații și despre contextul istoric și social respectiv, astfel încât poți să îți faci o idee clară despre ce citești.

Pentru cineva care iubește istoria, cartea asta e o plăcere pură. Abia așteptam să mă pun seara în pat, să citesc câteva capitole (încă un plus aici: poți citi lejer 2-3 capitole pe seară) și să mă holbez la picturile alea absolut superbe. Dintre toate cărțile lui des Cars pe care le-am citit până acum, asta e preferata mea și cea pe care aș recomanda-o absolut oricui. E o bijuterie din toate punctele de vedere.

Mulțumesc mult editurii Trei pentru că mi-au oferit-o pentru recenzie!

Un cântec de lebădă: Vlăstare boierești în Primul Război Mondial – Filip-Lucian Iorga

Posted on

un_cantec_de_lebada._vlastare_boieresti_in_primul_razboi_mondialVedeți titlul, da? Numai eu puteam. Până și eu m-am îndoit puțin de alegerea mea zilele trecute, când m-am pus în sfârșit să citesc cartea (a trecut ceva timp de când am cerut-o), dar la naiba, chiar nu am avut de ce. Mi-a plăcut teribil de mult și am citit-o cu o plăcere pe care chiar nu am prevăzut-o.

Subiectul este unul care se pliază perfect pe gusturile mele istorice. Filip-Lucian Iorga se concentrează pe istoria individuală din jurul Primului Război Mondial, mai precis pe modul în care marii boieri din trecut, dar și alte mari familii burgheze au trecut prin acest mare eveniment istoric. Vorbim deci despre microistorie, nu macroistorie, preferata mea adică. Iorga a vorbit, deci, într-un fel sau altul cu urmași ai acestor familii boierești sau burgheze (uneori s-a bazat doar pe arhive) pentru a vedea exact cine anume a participat la război și cum, sperând în special să dea peste mărturii de primă mână (jurnale, scrisori și povești ale celor care erau copii pe vremea războiului). Exact asta și face, prezentând și poze din arhive personale de câte ori poate.

Foarte multă plăcere mi-a făcut să citesc cartea asta. Teribil de bine documentată și o cantitate enormă de muncă în spate (uitați-vă numai la bibliografie), umanizează războiul și îl prezintă dintr-o perspectivă care nu e prea des întâlnită, dar foarte interesantă pentru mine. Am devorat paginile, iar volumul se și citește foarte ușor – are un limbaj foarte accesibil și mișto, nimic greoi sau pretențios. Mi-a plăcut mult și modul în care Iorga se raportează la acești oameni despre care vorbește, cu respect atât personal, cât și pentru ceea ce au reprezentat ei pentru istoria României.

Am apreciat enorm, ca filolog și project manager (trist, da) felul în care a organizat volumul și faptul că a avut grijă să nu rateze nicio categorie din ceea ce îl interesa. Aflam cum a fost războiul prin ochii copiilor de boieri din vremea respectivă, prin cel al femeilor sau celor rămași acasă, vedem experiența celor care au fost direct pe front, fie el românesc sau străin sau a refugiaților.  Al naibii de interesant, foarte uman și bine scris. Mă face să vreau să îl urmăresc pe Iorga și să mai trec așa, frumos, și prin alte cărți de-ale lui.

O recomand cu drag tuturor pasionaților de istorie, pe unde or fi ei 😀 Mulțumesc mult editurii Corint pentru volum.

 

În șalvari și cu ișlic. Biserică, sexualitate, căsătorie și divorț în Țara Românească a secolului al XVIII-lea – Constanța Vintilă-Ghițulescu

Posted on

in-salvari-si-cu-islic-biserica-sexualitate-casatorie-si-divort-in-tara-romaneasca-a-secolului-al-xviii-lea_1_fullsizeDa, ați citit bine. Chiar asta am citit eu în ultima săptămână and I loved it. Realizez că nu e o alegere foarte populară (ce vorbesc, probabil doar eu, autorul și editorul am citit-o), dar titlul ăla e fix pe gustul meu. I had to have it.

Cartea e structurată exact după cum spune titlul. Prima parte este despre Biserică în secolul XVIII în Țara Românească și, deși a fost partea cea mai puțin interesantă, a fost totuși foarte utilă. Aici aflăm exact cum era structurată, cine și de ce se ocupa de problemele personale ale oamenilor simpli și cam cât de mare era de fapt autoritatea bisericească. După partea asta însă începe distracția și totodată frustrarea.

În șalvari și cu ișlic prezintă în detaliu și cu o mulțime de exemple întregul proces matrimonial, de la pețit la zestre la logodnă, căsătorie și divorț. Am iubit capitolele astea. Nu doar că sunt foarte bogate în informații (bine documentate și citate), dar Constanța Ghițulescu le redă  într-un mod foarte accesibil și fără detalii inutile care pe mine m-a prins din start. Mentalitatea secolului XVIII e interesantă în sine, dar să vezi cum era privită căsnicia și femeia în secolul ăsta în Țara Românească e ceva aparte. Pe cât de fascinantă e, pe atât de multe frustrări aduce cu sine. Egalitatea nu există, abuzul e în floare și fericirea e neglijabilă. Veți afla, de exemplu, că în cazul abandonării domiciliului o femeie trebuia să aștepte 5 ani și să prezinte dovezi că și-a căutat soțul și n-a primit niciun semn de la el pentru a putea în final să primească divorțul, pe când un bărbat îl primea chiar și după un an jumate. Despre cum era privit adulterul în funcție de cine l-a comis nici nu mai vorbesc.

Tare mult mi-a plăcut cartea asta. Putea să o dea în bară în foarte multe moduri, dar nu a făcut-o. Dacă e cineva interesant de genul ăsta de subiect, v-o recomand cu dragă inimă.

Mulțumesc mult librăriei online Libris pentru posibilitatea de a citi romanul.Țin să vă amintesc, pe această cale, de puzderia de cărți online și cărți beletristică pe care le puteți achiziționa pe această librărie online.

#Girlboss – Sophia Amoruso

Posted on

51mmirwwsfl-_sx329_bo1204203200_Cred că mi s-a pus pata pe cartea asta pe la sfârșitul primăverii sau începutul verii, cand a zis Andreea Balaban cât de mult i-a plăcut. It stuck with me for some reason și de atunci mă tot învârt în jurul cozii încercând să decid dacă să o iau sau nu. Noroc cu Black Friday, ca altfel cine știe când mi-aș fi găsit los cojones de pe unde le-am rătăcit.

Am citit cartea în două seri și aș fi putut probabil să o termin chiar într-o singură seară dacă nu aș fi fost o putoare. Mi-a plăcut enorm de mult, așa că nu am avut nicio problemă să stau iar până la trei noaptea. Nu am avut încotro însă, cartea asta se cerea citită și se cerea citită în puține reprize, ca să o savurez mai bine.

Sophia Amoruso începe prin a-și povesti pe scurt viața, descriind apoi cum și-a început ea afacerea, cum a evoluat și cum este acum. M-a fascinat de-a dreptul. E aproape neverosimilă povestea ei, modul în care s-a dezvoltat Nasty Gal cu atât mai mult, dar știm for a fact că exact așa s-au întâmplat lucrurile, ceea ce face totul și mai uluitor. Dă sfaturi, se dă exemplu negativ nu o dată, creează uneori o imaginea unei companii aparent idilice (citiți doar ultimele știri despre Nasty Gal și o să vedeți că nu e totul chiar roz) și condimentează totul, din când în când, și cu câte o informație personală.

Ceea ce m-a cucerit pe mine însă este umorul ei. Se autoironizează nu o dată, nu ia mai nimic în serios și dă până și sfaturile profesionale într-un mod aparte care m-a distrat teribil. A făcut cartea extrem de ușor și de plăcut de citit. Are câte o ilustrație înainte de fiecare capitol, capitolele în sine încep cu o pagină complet neagră și între ele avem și două-trei pagini în care este prezentat portretul unei alte girlboss, scrisă de ele însele. Nu pare mare lucru însă, dar sunt detalii pe care le-am observat și apreciat și care au contribuit mult la plăcerea lecturii.

Nu sunt de acord cu tot ce zice ea aici, dar nici nu se așteaptă la asta. Unele lucruri mi-au rămas însă în cap și care sigur o să mă ajute cândva. E mult mai mult decât mă așteptam.Vă recomand să o citiți dacă aveți ocazia. În engleză, preferabil.

„The world loves to tell you how difficult things are, and the world’s not exaggerating. And that’s a real bummer. But, here’s the real shit: you can have it all, and nothing comes easy. You will make sacrifices and compromises, get let down and let other people down, fail and start over, break some hearts, take some names, and learn to pick up and continue when your own heart gets broken. But difficult doesn’t mean impossible, and out of the bajillions of things in this universe that you can’t control, what you can control is how hard you try, and if or when to pack it in.”