RSS Feed

Category Archives: Fictiune

Aleasa Dragonului – Naomi Novik

Posted on

naomi-novik-aleasa-dragonului-c1Cei care bântuiți pe aici de mai mult timp știți probabil cât m-am extaziat acum ceva ani după seria cu Temeraire a lui Novik. Mult mi-a plăcut seria asta, deși nu am continuat-o, așa că orice carte scrisă de Naomi e binevenită în biblioteca mea. I have mixed feelings about it.

Să începem cu ideea de bază, zic. Avem una bucată dragon care răpește fete dintr-un sat (câte una, pe rând așa) și le ține timp de 7 ani cu el în turn. Chestia e însă că acest dragon nu e un dragon pe bune, ci un vrăjitor căruia i se spune așa. Interesantă ideea, dacă e să mă întrebați pe mine, mai ales de când mi s-a deschis un apetit cel puțin dubios pentru fairy tale retellings. Are elemente rusești (observ că și astea îmi plac mai nou, nu știu exact să zic de ce), cele mai evidente fiind numele personajelor, dar cred că și o anumită atmosferă gloomy care a reușit să mă prindă de câteva ori.

DAR: romanul în sine nu m-a prins. Cu toate că ideea de la care a pornit e, cum am zis mai sus, foarte mișto și pe gustul meu, romanul ca atare nu e chiar ce mă așteptam eu să fie și nu pot spune că mi-a plăcut prea mult. Se lălăie mult, în primul rând, dar nu în modul ăla pe care îl vânez eu de obicei, ci la modul nenecesar. Puteam sări lejer peste multe pagini fără să pierd nimic și nici nu am simțit că ar fi adăugat ceva personajului.

Pentru că tot am ajuns la personaje, nici ele nu m-au impresionat. Multe au un potențial mare, prințul de exemplu mi-a plăcut probabil cel mai mult, dar nu l-au dezvoltat pe cât mi-ar fi plăcut mie. Dragonul e destul de clișeic și nu a evoluat în niciun fel. Dark, moody, cu intenții ascunse, dar cu o inimă bună, nimic nou aici. Agnieszka e și ea tipul tutei virgine care devine badass după, cică. Nu că ar fi mare problemă cu asta, dar am citit așa ceva de n ori până acum, dar nu m-a convins. Nu am crezut-o. Povestea de dragoste la fel. Previzibilă, am sperat până în ultimul moment că nu o să se termine cum a făcut-o, dar degeaba.

Nu e un roman rău, nu mă înțelegeți greșit, doar că nu e ce mă așteptam eu să fie. Sunt curioasă dacă l-a mai citit cineva pe aici și dacă da, ce părere are. Mulțumesc însă mult editurii Nemira pentru el!

Anunțuri

Tronul de cleștar #4: Queen of Shadows – Sarah J. Maas

Posted on

81ncvdow0qlAcum câteva luni am comandat de pe Okian volumele 4 și 5 din seria lui Maas, prinzându-le la ceva ofertă bună atunci. Până să ajung însă să le citesc, evident că am uitat mai tot din ce s-a întâmplat în primele 3 volume, așa că m-a pus să le recitesc, which I did (de aici pauzele cam mari între unele recenzii). Am avut parte de surprize. Volumul care îmi plăcuse înainte cel mai mult (al doilea) a fost acum meh, pe când primul și al treilea m-au captivat mult mai tare. Cu volumul 4 a fost ca la loterie, mai ales având în vedere că deja nu prea mai știu la ce să mă aștept de la Maas.

Volumul ăsta e foarte diferit de cele dinainte, așa că mi-a și plăcut în alt mod. În primul și în primul rând, m-a prins imediat, dar nu în modul ăla de vai-cât-e-de-palpitant. E singurul volum din serie (cel puțin de până acum) care a lăsat personajele să se dezvolte și să se desfășoare. E un volum mare, are aproape 650 de pagini și un scris mic. În toate paginile astea, nu mi-a stat niciodată inima, nu au fost momente atât de palpitante încât să îmi țin respirația și nici nu am simțit nevoia, iar asta pentru că mi s-a oferit ceva ce îmi place mult mai mult. Mi-a oferit un număr mare de pagini cu acțiune mai lentă, dar cu mult spațiu de dezvoltare pentru personaje. S-au rotunjit toate, au devenit în sfârșit mai multe ca niște ființe vii pe care am ajuns să le cunosc și să le înțeleg.

Aelin nu mă dă pe spate. Prea e miezul din dodoașcă, prea se învârte toată lumea în jurul ei, prea i se suflă pene în cur.  Un personaj oarecum tipic, ultra puternic deși dracu știe de ce, the savior, the bla bla. Rowan e Rhysand, dar less awesome. There, I said it. Ce nu pot eu să înțeleg e cum s-a transformat el așa brusc dintr-un tip absolut abuziv și idiot în masculul perfect, cum nu înțeleg nici transformarea lui Aedion. Lysandra îmi place cel mai mult, urmată de Manon probabil. Au povești mai interesante (a Lysandrei e doar menționată din când în când, că de ce nu), ele însele sunt personaje mai interesante și mai credibile și mai demne de a fi în centru poveștii decât Aelin și sper numai să nu se strice după.

Plotul nu m-a interesat mai deloc, așa că nici nu o să vorbesc despre el. Meh. Bătălie (puțin credibilă, if you ask me), planuri, trădări, comploturi, ciorba normală. Știu că pare că mă contrazic în paragraful de mai sus, de unde reiese că personajele nu mă încântă, deși am zis că mi-a plăcut mult că am avut la dispoziție atâtea pagini doar cu ele aproape. Ce vreau eu să spun de fapt e că am adorat să am 650 de pagini în care să îmi dau seama exact cum sunt ele, ce antipatii am și e ce. Frumos, pe îndelete, fără să mă grăbească nimeni. O schimbare tare plăcută (care mă face să îmi fie taaaare dor de Patrick Rothfuss).

O să mai bag câteva alte romane random între, iar apoi comand volumul 6 și mă iau la trântă cu al cincilea. Because I can.

Vassa și noaptea – Sarah Porter

Posted on

sarah-porter-vassa-si-noaptea_coverCred cu tărie că romanul lui Porter e unul care atrage atenția din start. Uitați-vă doar la coperta aia. E ceva ce aș vedea în clipurile lui Jen Campbell (le recomand cu căldură, îmi plac teribil de mult gusturile ei), deci un gen în care vreau să mă avânt tot mai tare, o carte dubioasă și oarecum misterioasă, cu o copertă ciudată despre care nu știi ce să crezi și care, oricum ar fi, te intrigă.

Nu am citit niciodată așa ceva, și am citit ceva la viața mea. Cărțile fantasy pe care le citesc de obicei sunt complet diferite. Au personaje cu puteri ciudate, vrăjitori sau faeries sau alți draci bălțați, au școli de vrăjitorie și lumi magice. Nu au în niciun caz un Brooklyn vrăjit cu un magazin cu picioare de găină în care oamenii sunt decapitați. Nu au nici păpuși vii și nici mâini ca cea din Familia Adams. Nu au nici personaje umanoide ciudate cu rât de porc în loc de nas și nici măcar noaptea nu e…. așa. Fiecare pagină din romanul ăsta e o minune, peste tot sunt detalii la care nu te aștepți și asupra cărora parcă ai insista mai mult, că cine știe ce ratezi. Din cauza asta, eu m-am pierdut de multe ori în detalii și parcă mi se încețoșa privirea încercând să cuprind tot.

Personajele și toată simbolistica de care sunt înconjurate m-au uns pe inimă. Vassa mi-a plăcut mult, de Erg nici nu mai zic, chiar și de the villain e mișto. Toate sunt interesante, toate sunt complexe și toate au un anumit scop în poveste. Sunt de basm. Deloc relatable, deloc ca niște ființe umane. Sunt ceva mai mult abstract, ființe care pot și trebuie fi văzute și înțelese ca ceva foarte diferit de noi. Eu cel puțin așa le-am perceput.

Romanul e însă de fapt altceva: un basm frumos și trist cu și despre pierdere și durere care înfășoară cele mai umane sentimente și experiențe în cele mai fantastice forme. E o poveste alambicată și dubioasă, dar în esența ei e despre o fată și mama ei și mai ales despre iubire. Read it.

Mulțumesc enorm de mult editurii Nemira pentru minunea asta.

În ape adânci – Paula Hawkins

Posted on

3073Știți cum e când citești o carte a unui autor, prima pe care pui mâna, și știi după că o să le citești și pe toate celelalte? Fac des așa și fix asta am pățit și cum Paula Hawkins. La În ape adânci mi-a plăcut totul la prima vedere: și coperta e mișto, simpluță așa și ușor creepy, dar și titlul (care sună mai bine în engleză, as always, dar na). Am rămas curioasă și când am început să văd lume dezamăgită pentru că, really now, thrillers are like pizza. Even the bad ones are good. Nothing to lose there.

Uite totuși că mie mi-a plăcut mult. Ideea apei în care au murit o mulțime de femei, unele voluntar, altele nu, având reputația locului unde scapi de femeile răzvrătite mi se pare tare mișto și as vedea-o și într-un roman horror. A dat o atmosferă tare creepy așa romanului și mi-a plăcut mult treaba asta, mai ales că nu mă așteptam. Mă aștept de obicei la thrillere să fie mai mult psihologice, așa că elementul ăsta m-a făcut să îi dau din start o steluță în plus.

Mi-au plăcut și personajele. Deloc likable, toate au hibe și bagaje cu carul, ceea ce in my book le face mai credibile și realiste și, deci, mai ușor de plăcut și rezonat cu ele. Tanti cea omorâtă părea și ea mișto în sensul ăsta și aș fi vrut să se intre mai în detaliu în personalitatea și viața ei, cred că ar fi fost mai indicat și mai deep așa, plus că știți probabil că eu sunt leșinată după chestiile de genul. Cât despre the bad guy(s), am vorbit la un moment dat cu Simona (hey there!) și mi-a zis că ei i s-a(u) părut fără substanță. Acum că mă gândesc la asta, tind să îi dau dreptate, deși nu pot spune că m-a deranjat în mod deosebit, nu pentru ei am citit oricum romanul, dar nu neg că ar fi adăugat mult cărții.

Cazul în sine nu e cine știe ce spectaculos, nici nu l-am prea băgat în seamă sincer. Pe mine elementele de mai sus m-au atras și m-au făcut să citesc cu plăcere romanul, nu asta. Once again, putea fi mai bine, fără îndoială, dar nici rău n-a fost. Mi-au plăcut însă direcțiile în care o lua (crimă? sinucidere?) și nici n-am stat să ghicesc ce și cum, am preferat să las să mă surprindă. Nu mi-a ieșit, a fost un punct anume în care mi-am dat imediat seama ce s-a întâmplat de fapt, ceea ce m-a dezamăgit puțin.

All in all însă, eu o recomand. Chiar mi-a plăcut. Mulțumesc deci editurii Trei pentru ea!

Greșeala fatală – Sophie Hannah

Posted on

sophie-hannah-greseala-fatala-cover1Am primit Greșeala fatală împreună cu alte cărți de la editura Nemira și, ca în multe alte ocazii, sceptica din mine s-a încruntat suspicioasă la volum. Să fin sinceri, titlul nu sună deloc încurajator. Pare a fi unul din muuuuultele romane thriller de pe piață, banale și meh. Ca în majoritatea ocaziilor, m-am înșelat.

Nu exista nici măcar un element banal sau predictable la romanul ăsta. Clar nu mă așteptam la asta. Crima în sine e foarte interesantă. Avem cuțit, dar nu avem înjunghiere. Avem mesaje scrise în roșu pe pereți, dar nu avem sânge. Nimic nu e așa cum te-ai aștepta, așa că îți petreci tot restul timpului întrebându-te de ce totuși s-au întâmplat așa lucrurile, while secretly hoping că o să aibă totuși sens și nu o să fie doar de amorul artei, să dea bine în carte. Iar m-am agitat degeaba, desigur.

Personajele însă sunt adevăratul deliciu al romanului. Una nu e sănătoasă la cap. Personajul principal, Nicki, este primul care mi-a atras atenția, evident. Nicki nu e deloc genul de persoană pe care să o placi sau cu care să simpatizezi într-un fel sau altul. Mitomană notorie, Nicki are o pasiune aparte pentru intratul în bucluc și nici nu se gândește prea mult la cum ar putea afecta pe alții acțiunile ei. Dar totuși, nici nu am antipatizat-o. Am văzut-o pe tot parcursul romanului ca pe un animal ciudat și interesant care nu trebuie plăcut sau displăcut, ci analizat atent în dubioșenia lui absolută. Oamenii din viața ei, însă, sunt atât de oribili încât îmi venea să rup cartea cu dinții, dar tot în modul ăla atât de nasol că e complet plauzibil și realist. Cei de la poliție la fel. Relația dintre absolut fiecare personaj e și ea dubioasă și interesantă și nesănătoasă, o plăcere de citit, nu alta.

Tare bun romanul, un deliciu de la cap la coadă. Începe sezonul lor, oameni buni, așa că trust Cori și puneți mâna pe el cât mai repede. Eu mulțumesc până atunci mult editurii Nemira că mi l-a pus în mână, ca altfel sigur nu ajungeam la el.

Sora pierdută – Flynn Berry

Posted on

3062De ceva timp aveam o poftă aparte de un thriller, preferabil unul care să meargă repede și să fie ușor de citit. Nici să fi vrut și nu aș fi putut găsi ceva mai potrivit. Sora pierdută e genul de thriller care îți redeschide apetitul peste genul ăsta de cărți (în curând vine toamna, când oricum mă apucă rău de tot cheful de așa ceva) și care te ține în priză pentru cele 2-3 seri necesare ca să termini de citit.

Romanul începe cu nora, care se duce să își viziteze sora și o descoperă asasinată. De aici, totul începe să se întâmple foarte repede. Începe investigația, dar Nora evident că nu are teribil de multă încredere că poliția unui orășel mic o să se concentreze suficient de bine pe acest caz, așa că se ocupă mult de una singură. Avem parte, deci, de ceva absolut normal pentru acest gen de carte. Doua investigații diferite care merg în paralel, tot felul de suspecți, mister.

Ceea ce a făcut însă romanul să se desprindă de tiparul cu care m-am obișnuit deja este personajul principal, Nora. Nu e foarte likeable creatura. A avut de multe ori unele tendințe pe care nu le-am prea înțeles, chiar și în situația în care era ea. Nu o spun în sensul negativ aici, e chiar interesant, dar deloc ce ma așteptam. Același lucru, ba chiar mai mult, poate fi spus și despre sora ei. Chiar și moartă, Rachel mi-a fost antipatică rău de tot și mă bucur mult de tot că nu a avut un rol mai activ. Ar fi fost totuși mai interesant dacă ar fi intrat puțin în detaliu, dacă Berry ar fi rezervat mai multe pagini celor două femei. Niciuna dintre ele nu e un personaj pozitiv, dar nici complet negativ și puteam mirosi mereu multe alte chestii ascunse despre care ar fi fost chiar mișto să citesc.

Dacă aveți chef de un thriller scurt și alert, perfect pentru a vă introduce in the autumn mood așa cum înțeleg eu conceptul, this is the book to go for. Mulțumesc deci editurii Trei pentru el.

 

 

Renegatul – Robyn Young

Posted on

robyn-young-2-renegatul_c1Recunosc că de când am primit Renegatul pentru recenzie am stat câteva zile bune și m-am uitat cu coada ochiului la ea, speriată de ideea că o să o citesc în curând și că o să fiu complet pierdută. Pentru cei care nu știu, seria lui Robyn Young se centrează pe Scoția secolelor XIII-XIV și are, deci, o mulțiiiiiiime de personaje cu nume și funcții care mai de care, îmbârligate toate politic de ți se încrucișează ochii. Când a trecut oricum ceva timp de când am citit primul volum (în decembrie, mai exact), în care oricum mi-au scăpat câteva nuanțe de genul, ideea că o sa citesc un roman întreg (mare – are 600 de pagini) prefăcându-mă că și știu ce citesc nu era chiar ruptă de realitate.

Am avut și n-am avut dreptate. Ce a fost de amintit mi-am amintit (yey Cori’s brain!) și ce m-a depășit înainte m-a depășit și acum. Nu e bai, mi-am acceptat ignoranța și am sărit cu grație peste. Mi-a plăcut oricum mult romanul și asta chiar e o piedică minoră. E atât de plin de acțiune că nu ai timp oricum să insiști pe detalii. Cum am zis și în recenzia volumului anterior, se întâmplă de toate. Se omoară, se trădează, se prefac, se ascund, tot ce vrei și ce nu vrei. Ce e însă mișto e că cea mai mare partea a evenimentelor ăstora au bază istorică (de fapt, Robyn spune exact la final ce a schimbat, cum și de ce – chiar mi-a plăcut să citesc asta) și ar avea sens oricum, și dacă nu ar fi așa. I mean come on, vorbim aici de Scoția medievală în lupta pentru tron. Anything can happen. And it does.

Apar și mai multe personaje interesante sau ceva mia likeable. Bruce tot nu se află printre ei pentru mine însă. Mult prea delusional pentru mine și prea de părere că scopul scuză mijloacele. Mai ales scopul lui. Elizabeth îmi e simpatică, asa și baba dubioasă din pădurea de lângă castelul unde a copilărit el (that made a lot of sense), pe când sper ca MacDuall să moară în chinuri.

La fel ca în cazul primului volum, și ăsta a fost o surpriză tare plăcută și interesantă (posibil să îmi trezească măcar un ușor interes pentru istoria Scoției, which is baaaaad) pe care aș recomanda-o oricărui pasionat de romane istorice. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru că mi-a dat șansa să citesc seria!