RSS Feed

Category Archives: Leapsa

Leapșa: Ultimate Book Tag

Posted on

Nu am făcut de enorm de mult timp o leapsă (cel puțin mie așa mi se pare), așa că am decis să trișez puțin și să o scriu pe asta pentru când trec prea multe zile fără să postez ceva pe blog. Sau pur și simplu pentru când am eu chef sa postez. Am primit leapșa de la Georgiana, care e mereu drăguță și mi le pasează, chiar dacă eu nu am mereu bunul simț să le și preiau.

1. Ți se face rău dacă citești în mașină?

Da. Într-un mare fel și nu îmi trece nici după ce am coborât. La fel se întâmplă și în autobuz. Doar pe tren pot să citesc.

2. Stilul cărui autor ți se pare unic și de ce?

Uuuuuf, mulți autori au un stil unic (toți ar trebui să aibă, if you ask me). Agatha Christie, de exemplu. Rodica Ojog-Brașoveanu. Dumas. George Martin. Lista poate continua.

3. Harry Potter sau Twilight? Dă-ne trei motive.

Sper că glumești.

4. Cari după tine o geantă cu cărți? Dacă da, ce e în ea în afară de cărți?

Car după mine o geantă. Mereu. Dacă merg la facultate am o groază de minuni în ea, de la caiete și pixuri la servetele și portfard. Uneori am și câte o carte, depinde dacă întrevăd vreo ocazie pentru citit.

5. Miroși cărți?

Rar. De obicei miros cărțile vechi.

6. Cărți cu sau fără ilustrații?

Cărțile de ficțiune le prefer fără ilustrații (dar cu hartă, dacă e vorba de fantasy). Cărțile de istorie sunt mult mai faine dacă au și poze.

7. Ce carte ai iubit în timp ce ai citit-o, dar ai descoperit mai târziu că nu e chiar atât de grozavă?

Twilight, evident (sunt curioasă cine răspunde altceva). Chiar mi-a plăcut seria atunci când am citit-o, dar nu a durat mult până m-am prins ce am citit.

8. Ai vreo poveste din copilăria ta care include cărți?

Foarte multe. Enorm de multe. Majoritatea, probabil. Citesc aproape de când mă știu, așa că într-un fel sau altul cam toată copilăria mea a inclus cărți.

9. Cea mai subțire carte a ta?

Nu știu și nici nu am de gând să aflu. Am o groază de cărți, puse pe rânduri și să mă pun să caut prin ele ar fi insane.

10. Scrii la fel de bine precum citești? Te vezi în viitor scriind și publicând o carte?

Aș vrea eu. Scriu execrabil. Nici nu am mai încercat din generală, e adevărat, dar nici nu simt nevoia. Nu știu dacă aș avea imaginația necesară să scriu ceva măcar decent și am și un limbaj ciudat când e vorba de scris. E de obicei sarcastic și uneori chiar sadic, așa că nu știu ce ar ieși. Prefer să mă rezum la citit.

11. Când ai devenit pasionat/ă de citit?

Când eram mică. Îmi cumpărau ai mei tot felul de cărți pentru copii și îmi știam pe de rost abecedarul și o carte care se chema Învățăm să citim (asta era – mă apucă nostalgia). Am primit apoi cutiile acelea cu cărticele de diferiți autori și apoi am mai evoluat puțin.

12. Cartea clasică preferată?

Cred că La răscruce de vânturi de Emily Bronte. Regret enorm că nu am studiat-o și la facultate.

13. Care este materia la care te pricepi cel mai bine la școală?

Literatură engleză, cred. Mereu iau note bune. Prin puterea bullshitului, desigur, dar tot iau note bune.

14. Ai primit cadou o carte pe care ai citit-o deja și o urăști – ce faci?

Mulțumesc frumos, mă prefac că sunt entuziasmată și o păstrez.

15. Cărți asemănătoare cu Harry Potter sau Jocurile Foamei?

Hmmm. Divergent seamănă teribil cu Jocurile foamei, dacă mă întrebați pe mine. Aș sugera celor cărora le-a plăcut seria să încerce și alt tip de distopie, oricare. Cât despre Harry Potter, aș recomanda oricând unor fani de maxim 14 ani seria Fetiței celei de-a șasea luni. E adorabilă.

16. Obiceiuri proaste în timp ce scrii postări pentru blog?

Dacă fac o recenzie, trebuie să am cartea respectivă pe birou, în dreapta mea. Nu cred totuși că este un obicei prost, așa că o să zic the worst: nu îmi verific niciodată articolele după ce le termin. Nu le corectez. Nu am răbdare pentru așa ceva, și la examene trebuie să fac un adevărat efort de voință să mai citesc o dată lucrarea.

17. Cuvântul tău preferat?

A naibii să fiu dacă am așa ceva.

18. Vampiri sau zâne? De ce?

Nu îmi amintesc să fi citit vreo carte în care personajele principale sau măcar secundare să fie zâne, dar am citit multe cu vampiri. Așa cum a zis și Georgiana, și eu asociez zânele cu Tinkerbell și chiar nu cred că mi-ar plăcea să citesc o carte de genul. Așa că o să mă joc cu focul și o să aleg vampirii.

19. Persoane care își pot schimba forma sau îngeri? De ce?

Personaje care își pot schimba forma, iar asta pentru că mi-ar plăcea teribil să pot să o fac și eu. Aș spiona oamenii. 😀

20. Spirite sau vârcolaci?

Spirite. Sunt mai interesante, cred eu și am senzația că se pot face mult mai multe cu ele.

21. Zombie sau vampiri?

Din nou, vampiri. Zombie fac mereu aceleași lucruri, au aceleași scopuri (să nu aud de Warm Bodies) și se duc aceleași bătălii în jurul lor. De bine, de rău, la vampiri se mai poate lucra.

22. Triunghiuri amoroase sau dragoste interzisă?

Dragoste interzisă. Triunghiurile amoroase mă calcă pe nervi, mai ales că în majoritatea cazurilor sunt greu de crezut. Dragostea interzisă e mult mai interesantă.

23. Cărți strict romantice sau cărți cu acțiune și dragoste combinate?

Cu acțiune și dragoste combinate.

Leapșa Back to School

Posted on

Am primit o altă leapsă de la Ghanda (muchas gracias!), așa că o s-o onorez aici. Fără reguli, ca de obicei.

1. Română: Luați cartea preferată de anul acesta și deschideți-o la pagina 100, alineatul al treilea. Scrieți mai jos ceea ce se află acolo, menționând de unde ați luat fragmentul.

Nu e chiar cartea preferată, am unele chiar mi-au plăcut la fel de mult, dar se întâmplă să nu le am acasă. 

Am stat să cuget. Întrebările lesnicioase din vremea lecțiilor nu erau niciodată atât de lesnicioase. Până la urmă, i-am dat răspunsul cel mai firesc.  (Numele vântului, Patrick Rothfuss).

2. Geografie: Ați citit anul acesta (sau în decursul a doi ani) vreo carte cu o copertă verde, sau care să aibă pe ea ceva legat de natură? Dacă da, puneți o fotografie cu ea.

Da, Păzitoarea tainei de Kate Morton.

pazitoarea-tainei_1_fullsize

3. Istorie: Vă plac bibliografiile sau cărțile care tratează ceva din istorie? Care este ultima carte pe care ați citit-o, care să urmărească astfel de subiecte?

Cred că a vrut să zică biografii, nu bibliografii. Sunt chestii complet diferite. Și da, îmi plac enorm. Citesc destule astfel de cărți și am un raft special unde le pun. Ultima biografie citită e Grace de Monaco. Povestea unei prințese de Jean des Cars. 

4. Sport: Să faci sport este un lucru benefic corpului, te împrospătează și-ți dă o stare fresh după; în ciuda faptului că ești obosit de mori, tot te vei simți mai bine. Ce carte fresh, ușor de citit, ați lecturat, și care v-a plăcut?

Cărțile din colecția Chic se potrivesc aici. Țin minte că cele de Cathy Kelly mi-au plăcut în mod deosebit, dar sincer, puteți încerca orice de acolo, în afară de Fetița prietenei mele. Nu e chiar fresh.

5.Matematică: Chiar dacă matematica nu este o materie agreată de multă lume, tot trebuie să o faci, chiar dacă durează mai mult timp să o înțelegi. La ce carte ți-ar fi foarte greu să renunți, pentru a învăța?

 Oricare. Nu cunosc nicio persoană care să se înghesuie la învățat și exact așa sunt și eu. Dacă trebuie să învăț, o să fac orice altceva. Așa că în niciun caz nu mă pot gândi la o carte la care să nu îmi fie greu să renunț pentru asta.

6. Desen: Să desenzi, să pictezi, a fost mereu o activitate care te relaxa în timpul generalei, dar chiar și în liceu pentru unii. Culorile îți dădeau imaginație, așa că: Ce copertă a unei cărți o urăști din tot sufletul, și ai vrea să o schimbi, dacă ai avea ocazia?

Astea mi se par absolut hidoase. Slavă cerului că au fost reeditate. Din păcate, e exact ediția pe care o am eu.

pachet-jocurile-foamei_1_fullsize

7. Biologie: Tuturor ne plac animalele, și nu cred că există cineva care să nu iubească un animal, oricât de drăguț sau înspăimântător ar fi el. Postați mai jos o imagine a unei cărți în care apar astfel de vietăți.

11252735

8. Engleză: Mulți cititori au în bibliotecă literatură internațioanlă, așa că presupun că printre sumedeniile de cărți, se strecoară și un autor preferat. Ce scriitor american sau englez vă place cel mai mult? Descrieți-i ideile în trei cuvinte, sau modul de-a scrie.

Aoleu, ar fi enorm de mulți de pus pe lista asta, pe bune. 

9. Muzică: Să asculți muzică este ceva relaxant, care te face să zâmbești, iar cea împletită cu cititul este cu atât mai bună. Aveți vreo carte care să vă fi făcut să cântați (la figurat) de fericire, atunci când ați terminat-o? Sau o melodie care să o fi descoperit în vreo carte?

Hmm…. Am descoperit asta pe vremea când citeam Twilight. Nu are nicio legătură cu seria, dar am găsit-o sub numele de Bella’s Lullaby. Shame on me, shame on my cow.

10. Dorință: Sunt ferm convinsă că există o carte pe care vă doriți foarte mult să puneți mâna. Care este aceea și de ce vreți atât de mult să o citiți?

Aș da enorm să citesc și să existe o carte despre ceea ce s-a întâmplat înainte de evenimentele actuale din Cântec de gheață și foc. Mai precis, despre revolta lui Robert Baratheon și războiul ce a urmat. Boy, that would be great.

Dau leapșa oricui vrea să o ia. În mod cert nu le-o dau lui Roxtao și Roxi. Oricum nu o sa o facă.

Summer in a bag of books

Posted on

Am mai primit o leapșă (de la Andreea și Georgiana, cărora le mulțumesc enorm), so here you have it. Nu o să mă obosesc decât cu regula care spune că trebuie luate în considerare cărțile citite în ultimii doi ani. Sunt o rebelă.

1. Drumul către mare: o carte pe care ai așteptat de mult să o citești.

Teama înțeleptului de Patric Rothfuss. Mi-a plăcut atât de mult primul volum, că muream de nerăbdare să pun mâna și pe al doilea. Probabil sunt mai multe cărți pe listă, dar asta mi-a venit prima oară în minte.

2. Răsărit de soare: cartea la a cărei lectură abia așteptai să te întorci după ce te trezeai dimineața.

Crown of midnight de Sarah J. Maas. Cartea asta a fost atât de interesantă și de palpitantă că nu aș mai fi lăsat-o din mână. M-a ținut cu sufletul la gură de la început până la sfârșit.

3. Apus de soare: o carte pe care ai stat să o citești noaptea.

Toate. Mereu citesc noaptea. Mă concentrez mai bine și parcă are mai mult farmec.

4. Perla din scoică: o carte de la care nu aveai mari așteptări, dar pe care ai considerat-o excepțională după ce ai terminat-o.

Ines a sufletului meu de Isabel Allende. E prima carte de Allende pe care am citit-o. Când am văzut în ce secol are loc acțiunea, nu am crezut că o să îmi placă (idei preconcepute, ce să-i faci), dar m-a prins de la prima pagină și până la final am adorat-o.

5. Arsură de soare: o carte care te-a enervat rău, cu care ai avut o experiență neplăcută.

Orașul oaselor de Cassandra Clare și Îngerul nopții de Becca Fitzpatrick. Ambele imbecile și o adevărată pierdere de timp. Cred totuși că Îngerul nopții e mai rea. Da, e. Aș putea să o pun doar pe ea pe listă, dar Cassandra Clare m-a dezamăgit și ea rău de tot, așa că o las aici. Adaug și Damnare de Lauren Kate. Chiar nu pot să mă abțin.

6. Valurile mării: o carte care a fost multă vreme pe val și care ți-a plăcut și ție.

Seria Jocurile Foamei, cred. Din nou, aș putea să pun mai multe aici, dar la asta m-am gândit prima dată.

7. Caniculă: o carte care ți-a dat bătăi de cap, pe care ai citit-o greu.

Nu știu ce să pun aici. Shogun poate? Pentru că e mare și stufoasă?

8. Briza mării: O carte simplă, pe care o consideri lectura ideală pentru vacanță.

Ceva din colecția Chic. Orice, în afară de Fetița prietenei mele. Nu ai vrea să plângi pe plajă.

9. Bronz: o carte care a lăsat o amprentă asupra ta.

Absolut toate cărțile care mi-au plăcut de la foarte mult în sus.

10. Vacanța de vară: o carte care ți-a plăcut mult, dar apoi ai regretat că ai terminat-o așa repede.

Vezi răspunsul de la 9.

Știți deja ce o să zic. Dau mai departe leapșa oricui vrea să o facă, dar în special lui Rox și Roxi, în speranța că și vor mișca posterioarele leneșe și chiar o vor face.

Leapșa: Happy Bookaholic

Posted on

Așa cum am spus, în ultimul timp interesul meu pentru cărți a fost nul, dar am primit două nominalizări pentru această leapșă (de la Loreen și Georgiana, cărora le mulțumesc) și m-am gândit să nu fiu nesimțită și să las nominalizările fără răspuns. Here we go.

1. Ce iubeşti cel mai mult atunci când cumperi cărţi noi?

Tot, de la simpla plăcere de a cheltui bani până la deschiderea pachetului. Dacă îmi doream de ceva timp cartea, cu atât mai bine. Atât de mult îmi place să am cărți noi, că nici nu mă reped să le găsesc un loc, ci le țin zile întregi pe birou, ca să mă uit mereu la ele și să pot să le iau în mână mai ușor.

2. Cât de des îţi cumperi cărţi noi?

Nu știu, depinde. Uneori trec luni întregi în care nu îmi iau nimic, iar alteori intru în cărți ca găina-n boabe și uit să mă mai opresc.

3. Librării sau magazine online?

Magazinele online pentru cumpărături – e mai ieftin și mai convenabil pentru oamenii puturoși, dar din când în când mi se face dor de timpul petrecut într-o librărie.

4. Ai o librărie preferată?

Libris, pentru că au reduceri foarte bune și transport gratuit prin curier. Cam greu de bătut.

5. Faci precomenzi?

Cred că am făcut o dată, dar nu mai știu la ce carte. Dar nu, nu obișnuiesc să fac asta.

6. Ai o limită lunară când vine vorba de cumpărat cărţi?

Asta se leagă de răspunsul de la 2. Nu, nu am, pentru că nu am o rutină la chestia asta.

7. Ai interdicţii la cumpărat cărţi? (book buying bans)

Nu, absolut niciuna. Și nici nu mi-ar păsa dacă aș avea.

8. Cât de lung este wishlist-ul tău?

Dacă aș nota tot ce vreau să citesc, ar fi interminabilă. Dar wishlistul concret, adică ce m-am obosit să trec pe hârtie, nu e foarte mare.

9. 3 cărţi din wishlist pe care vrei să le cumperi în momentul ăsta.

The Blade Itself de Joe Abercombie, Gardens of the Moon de Steven Erikson și The Black Company de Glen Cook. Toate high fantasy.

10. Cine doreşti să mai facă acest tag?

Cine mai dorește și cine mai poftește. Și Roxtao și Roxi. Pentru ele nu e opțional.

Leapșa indiscretă

Posted on

Dear God, de cât timp nu am mai făcut vreo leapșă. S-a întâmplat totuși să dau de una drăguță, așa că o fac și eu.

1. Când mă uit spre biblioteca mea…

Crește inima-n mine.

2. Atunci când cineva îmi vorbeşte în timp ce citesc…

Depinde. Dacă sunt la ultimele pagini ale cărții și se întâmplă ceva foarte interesant, palpitant sau emoționant, mă enervez. Dacă se întâmplă oricând altcândva, nu e nimic.

3. Când deschid pentru prima dată o nouă carte…

Mi-e puțin frică că nu o să îmi placă. Uneori. Alteori sunt foarte încântată.

4. Atunci când păşesc într-o librărie…

Mă gândesc că vreau să petrec muuuuuuult timp acolo și că probabil nu o sa am bani să îmi iau ce-mi place. Viața de student, ce să-i faci.

5. Când mi se pune pata pe o carte…

Sunt un om foarte enervant, îmi închipui. Spun cu orice ocazie că fac eu cumva să pun mâna pe ea și până la urmă chiar o fac.

6. Primul lucru pe care îl fac după ce termin de citit un roman…

Chiar nu știu. Nimic deosebit.

7. Cred că un blog bun de cărţi este acela care…

Care are recenzii bune. Adică părerea despre carte, și nu oricum, ci cu detalii și explicații.

8. Atunci când îmi cumpăr cărţi le aleg pe baza…

Unui impuls, de multe ori, alteori pe baza recenziilor pe care le-am citit și câteodată pentru că mă atrage ceva la ea, deși nici eu nu știu ce.

9. Atunci când îmi aleg viitoarea lectură mă bazez pe…

Cred că răspunsul de la 8 merge și aici.

10. Când o carte nu mă prinde de la început şi o citesc greu…

Perseverez. Sunt o optimistă incurabilă din punctul ăsta de vedere, mereu sper că până la urmă o să ajungă să îmi placă.

11. Cred că atu-ul blogului meu constă în…

Naiba știe?

12. Atunci când trece o perioadă mai lungă de timp în care nu citesc…

Mă simt vinovată. Nu știu de ce, nu întrebați, dar așa mă simt. Noroc că nu trece niciodată prea mult timp până îmi revine cheful.

13. Legat de obsesia mea pentru cărţi, părinţii…

O susțin.

14. Pentru mine, un roman bun e…

Vai de mine, cât de lung ar fi răspunsul aici. Mi-ar trebui un articol întreg pentru asta. Poate o să îl și scriu cândva.

15. Am o atracţie puternică pentru personajele…

Dubioase și răutăcioase.

16. Pentru mine, o carte este…

O carte. Nu am de gând să dau un răspund filozofic sau pretențios aici.

17. Dacă cineva îmi cere cu împrumut cărţi…

Înainte dădeam oricui. Acum m-am enervat (fără motiv) și nu o mai fac așa ușor.

18. Atunci când aflu că un roman va fi ecranizat…

Depinde de roman. Dacă mi-a plăcut cartea sau mă atrage trailerul filmului, o să vreau să îl văd. Dacă nu, îl ignor.

19. Atunci când cineva spune despre o carte pe care am iubit-o că e proastă…

Depinde de argumentele sale. La unele recunosc și eu că așa sunt.

20. Oamenii care nu citesc…

Pierd multe. Și nu au cultură.

21. Cred despre cărţile scrise de scriitorii români…

Hit or miss. Deși recunosc că sunt cam reticentă în privința lor.

22. Dacă ai avea şansa să te căsătoreşti cu un scriitor/o scriitoare, acela/aceea ar fi…

Cu nimeni. Nu mă tentează căsătoria.

23. Părerea mea despre cititoarele electronice este…

Minunată.

24. Cred despre leapşa indiscretă…

Că nu e indiscretă. Nu știu de ce naiba se numește așa.

Lepșe

Posted on

Am primit de cărând două lepșe, una de la Leontina și una de la Ghanda. O să încep cu prima.

Se cheamă Shine on!

1. Pune imaginea pe blogul tău.

shineon1

2. Menționează persoana care te-a nominalizat.

Leontina. Mulțumesc!

3. Spune 7 lucruri despre tine.

La dracu, am spus atâtea lucruri despre mine pe blogul ăsta că ați putea scrie o carte. O să mai încerc să scot ceva de pe undeva, dar nu promit că o să fie șapte.

  • Nu îmi plac parfumurile dulci.
  • Ador loțiunile și creme de corp cu arome dulci, cum ar fi cocosul sau vanilia.
  • Încerc să găsesc o logică între cele două puncte de mai sus, dar nu reușesc.
  • Nu am niciun talent.
  • În fiecare vară mă culc foarte târziu și mă trezesc foarte târziu. Rutina verii ăsteia e următoarea: mă culc pe la 4 dimineața și mă trezesc pe la 2 la prânz. Not good.
  • Vreau neapărat să cumpăr încă un Happy Meal, cel puțin, ca să primesc un Minion din ăla galben. Data trecută am primit unul mov care arată ca un brocoli.
  • Ieri m-am dus la Lidle să cumpăr lapte de cocos și m-am întors cu ciuperci și o plantă de busuioc.

4. Nominalizează 15 persoane.

Oricine se găsește pe aici. Dar vreau link.

A doua leapsă e de la Ghanda și se cheamă Summer Tag.

Reguli:
• Preia imaginea Summer Tag in postare;summer tag
• Raspunde la cele 12 intrebari (pozele de la unele sunt doar optionale);
• Da mai departe.

1. Care este cea mai ieftină şi cea mai scumpă carte din biblioteca ta? (+poză, opţional)

CORI: Nu bag mâna-n foc, dar cred că cea mai ieftină carte e una din cele pe care mi le-am luat de la un stand cu cărți vechi cu 3 lei. Sunt vreo două cărți de critică literară, una de Titu Maiorescu și una de Eugen Lovinescu. Cea mai scumpă e o enciclopedie a Egiptului Antic. Nu țin minte care e (am mai multe), dar a costat mai bine de un milion jumate.

CRISTA: Cea mai ieftina, in mod cert Sanctuarul, de Marion Zimmer Bradley, pe care am dat, cred 3 lei si ceva, nu mai mult. Cea mai scumpa, nu stiu sigur? Nu prea dau bani multi pe carti, sunt zgarcita si prefer sa le piratez de pe net sau sa le iau cu imprumut. Cred totusi ca seria Millemium, de Stieg Larsson. Care oricum nu am cumparat-o eu, ci am primit-o cadou de ziua mea de la colegi. XD

2. Ce carte e o „plăcere nevinovată” pentru tine, şi ai reciti-o cu drag?

CORI: Harry Potter. Fără niciun dubiu. M-am uitat în ultimul timp la mai multe interviuri cu J. K. Rowling și chiar mă gândeam cum ar fi să recitesc cărțile din perspectiva tuturor lucrurilor pe care le-am aflat.

CRISTA: Doamne, placeri ”nevinovate” nu stiu daca am, dar am foarte multe placeri ”vinovate”. Dragostea mea pentru literatura porno e documentata chiar pe acest blog. Banuiesc ca placere ”nevinovata”, ar fi Dama cu Camelii, o carte care as putea sa o tot citesc si recitesc chiar daca ma distruge emotional de cat de saaaaaaad e . Iar la placeri vinovate, cat mai mult dubiosenii. XD

3. Ce calităţi şi trăsături fizice ar trebui să aibă un personaj ca să te cucerească? Şi care personaj s-a apropiat până acum de „perfecţiune”? 

CORI: O doamne, de ce îmi faceți asta? Din punct de vedere fizic, ar trebui să fie brunet, înalt și în formă. Adică bunoc. Dacă e posibil să fie ușor morocănos, cu atât mai bine. (Mă simt ca un om nebun ori de câte ori scriu despre asta). Îmi place ca personajul să fie hotărât, curajos și să își respecte principiile. Multe personaje s-au apropiat de portretul ăsta, dar cred că cel care a făcut-o cel mai mult e Xanxus, din animeul Reborn.

CRISTA: Calitati fizice nu prea conteaza. Nu prea imi pasa de perfectiunea fizica din carti pentru ca oricum nu imi imaginez asa personajele cum sunt descrise acolo. Si daca incepe sa mi se vorbeasca despre cat de frumos e cineva, mi se cam taie pentru ca niciodata nu am fost impresionata, nici macar in viata reala, de tipii frumosi. Totusi, un personaj care mi se parea impresionant din punct de vedere fizic era War, din Good Omens. Era o roscata descrisa ca fiind “ beautiful, the way a forest fire was beautiful: something to be admired from a distance, not up close” si cu o voce “like something that lurks in the long grass, visible only by the twitching of its ears, until something young and tender wobbles by”.

4. Ce carte ai tot amânat să o citeşti din cauza lipsei timpului sau a lenei? (+poză, opţional)

CORI: Muuuuuuuuuuuuulte, al naibii de multe. Ca să dau un exemplu, deși mi-am cumpărat Academia vampirilor cu revista cu care a apărut, încă nu am citit-o. M-am luat mereu cu altele. Noroc că mai e ceva din vacanță.

CRISTA: Atat de multe, de unde sa incep? Eu am o adevarata religie din a amana chestii, dar cel mai adevarat exemplu? Istoria Rusiei. XD Am primit-o de ziua mea in clasa a 10a si de atunci am tot zis ca o citesc.

5. Cu care autor ai o relaţie de iubire-ură şi de ce?

CORI: George Martin, pentru că scrie fabulos și are personaje superbe, dar uneori mă plictisește și mai și omoară în stânga și-n dreapta.

CRISTA: Kazuo Ishiguro. Am citit Ramasitele zilei pentru scoala si am crezut ca e un fel de Dickens. Boooooring, Boooooring, Booooooooring. Dar apoi am citit Pe cand eram orfani si Never Let me Go si alea mi-au placut foarte mult. De fapt, Never Let me Go e printre cartile mele preferate.

6. Ce carte te-a cucerit în timp ce o citeai, dar după o vreme de când ai terminat-o ai realizat că nu e aşa minunată? Şi ce anume ţi-a schimbat părerea despre ea?

CORI: Mi-e rușine să recunosc, dar Twilight. Nu m-a cucerit, dar mi-a plăcut prima oară când am citit-o. Noroc că nu mult după mi s-a limpezit minte și am început să îmi dau seama exact ce am citit.

CRISTA: Dansul Dragonilor ar fi un exemplu. Cartea aia se citeste ca o umplutura foarte grasa si nimic mai mult, dar cand o citeam eram foarte incantata. Ce mi-a schimbat parerea? Dupa ceva timp am facut o comparatie mentala intre prima carte din serie si ultima, si nu exista comparatie. Primele sunt mult, mult, mult mai bune.

7. Stilul cărui autor e unic pentru tine şi de ce?

CORI: Stilul Rodicăi Ojog-Brașoveanu. Femeiea asta are un talent extraordinar de a face personaje dubioase și ieșite din comun să pară atât de reale că nu te îndoiești nicio clipă că ar există oameni care sunt exact așa. Și chiar cred că sunt. Mi-a atras întotdeauna atenția modul în care prezintă detalii ce par irelevante în legătură cu personajele ei, dar care ajută de fapt enorm la construcția lor.

CRISTA: Foarte multi. F Scott Fitzgerald, spre exemplu. I love the guy. Toate cartile lui imi dau senzatia de rochie de voal cu paiete – adica, o lume foarte glamorous si glitzy care abia e tinuta intreaga. Apoi, Gabriel Garcia Marquez, pe care il ador pentru felul in care scrie necomplicat despre chestii complicate. Dar desi are doar trei carti publicate din care eu am citit doar doua, cred ca pot sa il pun pe Khaled Hosseini pe lista. Omul ala nu se poate spune ca scrie proza, ci un fel de poezie superba deghizata ca romane. Oh! Si sa nu uit de Raymond Carver. Cred ca nimanui nu ii ies short-storiuri ca ale lui. As recunoaste oriunde un citat ceva din What we talk about when we talk about love.

8. Care e cea mai subţire şi cea mai groasă carte din biblioteca ta?

CORI: Cea mai subțire e, cred, Poveștile bardului Beedle de J. K. Rowling, iar cea mai groasă Dansul dragonilor de George Martin.

CRISTA: Cea mai subtire cred ca e Craii de Curte Veche, de Mateiu Caragiale. Cea mai groasa e Micul Dictionar Enciclopedic mostenit de la bunicul meu, care in ciuda numelui, nu e deloc mic – are 2500 de pagini in editie pe care o am eu.

9. Ce preferi într-o carte: un triunghi amoros sau o iubire interzisă, şi de ce?

CORI: Afurisită întrebare. Mă cam enervează ambele, dar prefer totuși iubirea interzisă. Triunghiurile amoroase reușesc să mă scoată mai tare din sărite.

CRISTA: Asta e ca si cand m-ati pune sa aleg asa intre a-mi taia mana stanga sau mana dreapta, pentru ca nu prea imi plac niciuna nici alta. Dar daca trebuie sa aleg, hai ca va las sa imi taiati mana dreapta si aleg iubirea interzisa, ca sunt stangace si prefer sa imi bag un pix in nas decat sa citesc triunghiuri amoroase penibile.

10. Alege 5 cărţi (sau 10, dacă ai multă inspiraţie) şi descrie-le într-un cuvânt pe fiecare.

CORI: Harry Potter – J. K. Rowling    magică

Cântec de Gheață și Foc – George Martin   complexă

Orașul Oaselor – Cassandra Clare   puerilă

Fetița prietenei mele – Dorothy Koomson   emoționantă

Coșmar de închiriat – Serge Brussolo   scârboasă

CRISTA:

  • Povestea Tarfelor Mele Triste, de Gabriel Garcia Marquez = Indragosteala.
  • The Claiming of Sleeping Beauty, de Anne Rice = Deflorare (s-ar putea sa fi ales cartea asta numai pentru a folosi cuvantul deflorare. So sue me, I like that word si de cate ori am ocazia in viata reala sa il folosesc? Nu de multe ori.)
  • Shogun, de James Clavell = Onoare.
  • Asasinul Orb, de Margaret Atwood = Lupi
  • Gossip Girl, de Cecily von Ziegesar = Moda

11. Alege 5 personaje (sau 10, dacă ai multă inspiraţie) şi descrie-le într-un cuvânt pe fiecare.

CORI: Dumbledore (Harry Potter)   fabulos

Melania Lupu (seria cu numele ei de Rodica Ojog-Brașoveanu)   minunată

Tyrion Lannister (Cântec de Gheață și Foc)   Dumnezeu

Cersei Lannister (Cântec de Gheață și Foc)   Satana

Luna Lovegood (Harry Potter)   dubioasă

CRISTA:

  • Catelyn Stark, din A Song of Ice and Fire – grandmother (trebuie sa ma explic aici – Catelyn imi aduce aminte atat de mult de bunica mea incat nu as putea vreodata sa folosesc vreo alta asociatie mentala pentru ea.)
  • Lisbeth Salander, din The Girl With the Dragon Tattoo – survivor.
  • Scarlett O’Hara, din Pe Aripile Vantului – willpower.
  • Harry Dresden, din The Dresden Files – old-fashioned
  • Peeta Melark, din Jocurile Foamei – USELESS.

12. Scrie un citat sau câteva fraze din începutul cărţii pe care o citeşti acum.

CORI: „Privirea obosită a lui Pedron Niall se plimbă de jur împrejurul sălii sale private de audiențe, însă ochii cei negri, tulburi din pricina atâtor gânduri, nu văzură nimic. Podoabele zdrențuite de pe pereți, care fuseseră cândva flamurile dușmanilor tinereții sale, se pierdeau în lambriurile din lemn de culoare închisă, lipite de pereții de piatră – pereți groși, solizi, chiar dacă încăperea se afla în inima Cetății Luminii.” (Dragonul renăscut – Robert Jordan)

CRISTA:

There are reasons I hate to drive fast. For one, the Blue Beetle, the mismatched Volkswagen bug that I putter around in, doesn’t usually manage anything above sixty miles an hour. For another, I don’t get along so well with technology. Anything manufactured after about World War II seems to be susceptible to abrupt malfunction when I get anywhere close to it.

As a rule, when I drive, I drive very carefully and sensibly.

Tonight was an exception to the rule.

 

Grave Peril, cartea a treia din seria The Dresden Files, de Jim Butcher

A Bouquet Of Three Awards

Posted on

Iaaaaaaa uite, am mai primit o nominalizare :D. E de la TheoRyaMarya și Krisszu, cărora le mulțumesc foarte mult.

Regulile sunt astea: trebuie nominalizare 15 bloguri, anunțate printr-un comentariu, sa afișez pozele. Cei pe care îi nominalizez trebuie, se pare, să facă aceleași lucruri. Mai trebuie spuse și 7 lucruri despre mine. La naiba, am spus zeci de lucruri despre mine până acum, sper să nu mă repet. Nu sunt chiar așa de interesantă.

first-best-moment-award-winner1sunshine-blog-awardversatilebloggernominations-copy

Deci, despre mine:

1. Trec foarte ușor de la stres maxim la o fălfăială totală. De fapt, dacă mă gândesc bine, trec foarte ușor de la o stare la alta.

2. Îmi e foarte greu să încep seriale noi. Nu știu de ce. De săptămâni întregi mă chinui, dar tot nu reușesc.

3. În vacanța de vară mă plictisesc întotdeauna foarte tare, așa că vreau să mă angajez. Dorința de a avea bani are și ea ceva de-a face cu asta.

4. Am o unghie blestemată, altfel nu îmi explic. Unghia degetului mare de la mâna dreaptă se rupe mereu, în același loc și în același mod. O urăsc din inimă.

5. Visez de mult timp la o carte de bucate de-a lui Jaime Oliver, dar din motive diverse nu mi-am luat până acum niciuna.

6. Mami spune că sunt ca o soacră și cred că are dreptate. Comentez într-una.

7. Urăsc să șterg praful, așa că o fac cât mai rar posibil.

Știți că nu prea le am eu cu nominalizările, așa că dau mai departe la toată lumea. Ia nominalizarea, neamule!