RSS Feed

Jacqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă – Barbara Leaming

Posted on

onassisDe ceva timp am o fixație aparte pentru femeile cu o viață nasoală spre oribilă, dar care, cumva, și-au luat soarta-n mâini și și-au dus viața la capăt în ciuda tragediilor. E unul din motivele pentru care îmi place Regina Maria, de exemplu. Despre Jackie O. știam cam ce știe toată lumea (cred) și m-am întrebat mereu cum face cineva să supraviețuiască unei asemenea traume, cum face să mai fie vreodată funcțional sau cât de cât în toate mințile. Am privit deci apariția unei biografii a ei și la noi în țară ca pe mană cerească și am cumpărat-o cât de repede am putut.

Mă așteptam să înceapă cu nașterea și copilăria ei, cum a început cam orice biografie pe care am citit-o până acum, dar nu a fost așa. Am cunoscut-o pe Jackie direct din adolescență, dar, având în vedere pe ce s-a axat mare parte a cărții, nu pot spune că n-are sens. Am văzut-o pe Jackie studiind, logodindu-se, întâlnindu-l pe JFK si măritându-se cu el. Pe la jumătatea cărții am citit încă o dată despre asasinat și m-am îngrozit mai mult decât oricând. Ceea ce a făcut lucrurile deosebit de rele, pe lângă modul oribil în care a murit președintele, a fost Jackie, reacția ei în fața tragediei și efectele pe care le-a avut asupra ei. Barbara Leaming a adunat mărturii și a citat jurnale și interviuri luate fostei prime doamne în zilele și lunile de după asasinat. Nu am citit despre mai nimic din ce nu mă așteptam să citesc, dar nivelul disperării, șocului și durerii peste care am dat m-au dat destul de tare peste cap. Mai mult, Barbara a susținut și demonstrat că ceea ce a pățit Jackie a fost de fapt PTSD (Posttraumatic Stress Disorder), o boală care pe vremea aceea nu era încă recunoscută oficial.

Ultima jumătate a cărții s-a axat pe ce mă interesa pe mine cel mai mult, și anume viața ei de după 22 noiembrie 1963. A fost o luptă teribilă și continuă între traumă, încercări de a-și duce viața mai departe și și mai multă traumă. Cum le-o fi dus pe toate în cârcă, nu știu, dar mă uimește într-un mare fel. Îmi dau acum seama că ce am scris eu aici nu e o recenzie, ci un mic delir al meu legat de o femeie care mă nedumerește și despre care mai am de gând să citesc. Cum am zis mai demult, probabil nu citește nici naiba recenziile biografiilor, deci e ok. Cori out.

2 responses »

  1. De fapt, chiar e fain ca ai facut recenzia unei biografii, mai ales ca te pasioneaza genul asta de carti. Si eu am citit asa ceva despre surorile Bronte, dar mi-am zis ca „neh, pe cine intereseaza?”, asa ca uite ca nu-i recenzia. Vad ca in general citesti si faci recenzii la ce vrei tu, nu la ce se cere pe blogosfera, asa ca, de ce nu si biografii?😉

    Răspunde
    • Well, am facut blogul pentru mine in primul rand, asa ca obisnuiesc sa scriu despre toate cartile despre care cred eu ca merita sa scriu. Nu ma astept insa sa fie citite si recenziile cartilor mai putin populare (sau chiar deloc populare), dar e bine sa vad ca ma mai insel din cand in cand😀

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: