RSS Feed

Belgravia – Julian Fellowes

Posted on

julian-fellowes-belgraviaBelgravia e o carte care a ajuns prin metode necunoscute pe radarul meu și a fost o lectură tare dubioasă. Deși probabil nu se vede prea bine pe blogul meu, îmi plac mult romanele istorice. Nu le citesc însă prea des și îmi e și puțin frică cu ele și tocmai de-aia nici nu abunda recenziile lor pe aici.

Nu am avut cine știe ce așteptări când m-am pus să citesc Belgravia. Știam de legătura cu Downtown Abbey (serial pe care nu l-am văzut oricum), așa că mă așteptam să fie doar pe măsura faimei aceluia. Nu a fost. Dacă ar fi să caracterizez lectura printr-un singur cuvânt, acel cuvânt ar fi ‘naivă’. Din toate punctele de vedere posibile. Să detaliez puțin, zic.

Aș începe cu scriitura. Simplă, banală, nimic frumos sau deosebit, ba din contră. Ni se explică nu o dată ca la proști tot felul de detalii despre personaje (că de ce să mă îndrumi să mă prind singură de ele când ai putea mai bine să mi le scrii negru pe alb), foarte amatoricesc. Se vede că e o carte scrisă din pură plăcere, nu dintr-un talent deosebit, ceea ce nu e neapărat rău dacă știi la ce să te aștepți.

Personajele sunt de un banal rar. Cam clișeice, nimic deosebit, nicio evoluție, nicio complexitate pe niciunde. Sunt plate, banale, nu impresionează cu nimic. Nici măcar nu enervează sau provoacă antipatie, ceea ce e mare chestie. Sunt pur și simplu acolo ca să aibă cine să facă acțiunea. Unele dintre ele ar fi putut să îmi placă dacă ar fi fost în alt roman și create de alt autor (culmea, alea negative), dar așa m-au lăsat foarte rece și nu m-am atașat de absolut niciunul. E una din marile mele dezamăgiri, știți deja probabil că eu mă omor după personaje și că dacă ele sunt ok, restul pot să ignor. Nu a fost cazul. Protagoniștii sunt perfecți, pâinea lui Dumnezeu și persecutați, desigur, de the bad guys. Personajele secundare au defecte scuzabile dacă sunt totuși pozitive, cele negative și secundare au defecte mai mari și mai nescuzabile. Ce mi-a plăcut de fapt a fost modul în care sunt interconectate, cum li se întrepătrund căile și interacționează. A făcut bine treaba asta și chiar m-a interesat la început, când nu îmi dădeam deloc seama care e treaba de fapt și ce legătură au unii cu alții.

Plotul e de telenovelă, dacă mă întrebați pe mine. Avem un secret care ni se relevă foarte repede oricum, avem the good guys persecutați de the bad guys, avem intrigi trase de păr și mai presus de orice avem magical fixes. Absolut tot ce pune o problemă în calea protagoniștilor se rezolvă. Băi, dar tot. Nu rămâne nimic care să pună vreun fel de problemă de viitor, toată lumea e fericită, the bad guys sunt pedepsiți, totul e bine în univers. E cel mai mare punct slab al romanului, dacă mă întrebați pe mine, îl depășește chiar și pe cel cu personajele.

V-ați aștepta probabil, după toate cele de mai sus, să zic că nu mi-a plăcut deloc cartea și că nu o recomand. Măi, nu chiar. A fost o lectură foarte ușoară și superficială, dar a fost fix ce aveam eu nevoie să citesc la începutul acestui an și m-a relaxat în multe seri. Considerați că e un chick lit și citiți de relaxare, de plăcere, conștienți că nu e o operă de artă și cu așteptări puține și o să fie ok. E foarte bună pentru când vrei sa te retragi in ceva ușor, la care să nu trebuiască să te gândești și care să nu îți trezească emoții puternice, iar eu nu cred deloc dacă îmi ziceți că voi nu simțiți uneori nevoia de așa ceva. Belgravia a fost, deci, pentru mine lectura de care nu știam că am nevoie. Eu una sigur mulțumesc editurii Nemira pentru că mi-a oferit-o, a prins bine.

 

 

 

Anunțuri

Empire of Storms – Sarah J. Maas

Posted on

eos-coverNu sunt teribil de convinsă de ce, dar insist rău cu Sarah J. Maas. Ăsta e al cincilea volum din serie, unul imens oricum, și știu deja că o să citesc oricum toată seria, orice ar fi. Așa cum observ că m-a obișnuit deja, am o groază de lucruri de spus despre cartea ei, unele de bine, multe de mai puțin bine. Să începem, zic.

Primul lucru care îmi place e că femeia asta când scrie, apoi scrie. Mult. She takes her time, spune povestea în ritmul propriu, fără să se grăbească, fără să sară peste chestii. E fix pe gustul meu treaba asta, mai ales în cazul ei. Are o mulțime de personaje centrale, multe fire narative și cred că ar ieși un mare fail dacă nu ar acorda ceva atenția fiecăruia în parte. Nu pe cât de multă mi-aș dori în cazul unora, pentru mine practic orice personaj din carte fiind mai interesant decât Rowan și Aelin, dar na.

Urmează bubele mari ale seriei, după mine: Rowan și Aelin. Aș bate la ei ca la covor. Personaje mai exagerate foarte rar am întâlnit. De fapt, nu îmi vine niciun exemplu în minte acum. Să explic. Aelin se presupune că e protagonista și eroina seriei, o femeie ultra curajoasă, ultra deșteaptă, ultra independentă, ultra badass mai ales, ultra ultra toate. Și dear god, Maas chiar vrea te convingă de asta. Prin tot și prin orice. Problema e că se chinuie atât de tare că dă în penibil des și rău. De credibilitate nici nu mai zic. De foarte, foarte multe ori mi s-a întâmplat să cringe (scuze, dar chiar nu găsesc echivalentul în română) văzând cât se screme și mai ales cum ne arată cât de impresionată e absolut toată lumea de ea. Cu Rowan e aproape la fel. Relația lor e și ea atât de trasă de păr că îmi dau ochii peste cap chiar și când scriu asta. Eu înțeleg că masculii Fae au instinctele altfel, că sunt mult mai…. primal cred, dar nu e nevoie să îi faci să mărâie la orice, sa se poarte ca acei masculi feroce care nu acceptă nici măcar să respire cineva pe lângă o femeie. E penibil, e insultător, e enervant. Toți sunt așa, dar evident că în cazul lui Rowan trebuia dus la extrem, că doar el e mascului alfa, cel mai cel. Marele minus al seriei și al volumului ăstuia, în mod special, de aici vine.

Ce mi-a plăcut însă este plotul și modul în care cel puțin pare până acum că a gândit Maas totul. Nu pot să vă zic, evident, dar mi se pare că se leagă, că a fost planificat cum trebuie și că e chiar interesant construit totul. Sper să nu dea cu bâta-n baltă. Sper să nu se termine totul într-o fericire perpetuă, cu curcubee și toată lumea în viață și într-o relație ideală. Sper să iasă din tipar și sper să mă surprindă. Am dubii.

Am deja și volumul următor, Tower of Dawn, dar nu pot să spun că mor de nerăbdare să îl citesc. Din câte știu (I could be wrong), nu va continua de unde s-a terminat ăsta, ci ne va arăta ce a făcut Chaol între timp (el nu apare deloc în volumul ăsta). Nu mă încântă teribil de tare ideea, dar în lunile următoare sigur va urma și recenzia aia. Guilty pleasure, asta e seria asta pentru mine (și cam orice scrie Maas, observ). Probabil și dacă mai apare o serie cu fix aceleași personaje reciclate (cum e și asta, de altfel), tot o să o citesc.

 

Destinul bufonului – Robin Hobb

Posted on

robin-hobb-destinul-bufonului-vol1-c1Observ acum că stau cam de o lună la cartea asta. Am avut și un concediu între timp, viața nu a stat în loc nicicum, deci nu se poate spune că m-am lălăit pentru că nu mi-a plăcut și am avut probleme să o termin. Din contră chiar, Hobb a reușit să mă scoată din reading slump, iar momentele în care puteam să mă pun în pat să citesc erau momentele pe care le așteptam cu drag în zile de altfel oribile.

Mare parte din carte mi-a plăcut, după cum mă și așteptam. Robin Hobb a reușit, ca întotdeauna, să creeze unele din cele mai realiste și umane personaje peste care am dat eu până acum. Fitz nu e un personaj, e un om. Asta e senzația pe care am avut-o mereu și mereu și ăsta e, cred, aspectul care îmi place cel mai tare și la volumul ăsta, și în general la scriitura lui Hobb. Parcă citești o autobiografie, nu o operă de ficțiune. Detaliile pe care le adaugă fiecărei trăiri sunt absolut impresionante pentru mine, care le și caut, de altfel cam în orice lectură.

De Bufon nu pot să zic însă același lucru. Nu știu de ce, dar nu am rezonat deloc cu el, nu m-a impresionat și nici nu l-am simpatizat. Teoria cu el e că nu ar fi exact ca noi și cred că Hobb a reușit asta puțin cam prea bine. Cam la fel și cu celelalte personaje, observ acum că spre surprinderea mea, personajul principal e preferatul meu, ceea ce nu se prea întâmplă.

Cât despre plot, nu am nici ce comenta, nici ce lăuda. Are elemente de basm, fără îndoială, multă acțiune și totul e bine gândit și pus în practică, dar nu pot să zic că m-a impresionat. Uneori parcă mi s-a părut totuși cam tras de păr (na, că tot am ce comenta), precum mi s-a părut uneori și idealizarea unor personaje (vezi prințul, par example). Finalul însă e, după mine, marele punct slab al acestui ultim volum al seriei. Parcă nu e de acolo, deloc nu mi se pare că s-a potrivit cu tonul general al seriei și al volumului în mod special. Cred că înțeleg de ce a ales Hobb acest final pentru serie și nu pot să o blamez complet pentru asta, dar e ceea ce m-a făcut să scad din rating.

Robin Hobb știe să scrie fantasy, iar seria asta mi-a plăcut per total teribil de mult și o să o recomand oricând, cu mare drag, oricărui iubitor de fantasy în căutare de ceva nou. Mulțumesc mult de tot editurii Nemira pentru că mi-a oferit ocazia de a o citi.

Haul Berlin + Carrefour + Okian + Elefant

Posted on

Am îmbătrânit mult cu toții de când nu am mai scris eu un articol care să nu fie o recenzie, dar uite că m-a apucat acum un chef nebun, cauzat probabil de teancul de cărți de lângă mine. Long story short, am reușit să adun destul de multe cărți în ultimele zile și parcă vi le-aș arăta și vouă de data asta.

Din 15 până în 20 noiembrie am fost la Berlin. Nu aveam deloc în plan să îmi cumpăr vreo carte, dar aflându-mă eu în gift shopul muzeului de film din Berlin, unde sunt multe cărți, am dat peste raftul cu volume în engleză de unde mă privea Gaiman. The View From the Cheap Seats e un volum cu o selecție a eseurilor lui Gaiman. Citisem dinainte câteva pe net și m-au uns de fiecare dată pe suflet, așa că nu am putut să mă abțin.

23972450_1490688750967071_334671091_n

Buba mare a venit însă de la Shauki, care a anunțat senin că la Carrefour au absolut toate cărțile la 50% reducere până în 26 noiembrie. Mi-am luat 7, că de ce nu. Un bărbat pe nume Ove e pe lista mea de ceva timp, dar nu era ceva prioritar. La jumătate de preț însă nu putea fi ratată.

23846448_1490705587632054_1994822940_n

Cu Robert Jordan mă lupt de mult timp. Am citit două sau trei volume de la bibliotecă cândva prin facultate și mi-au plăcut enorm de mult, așa că am decis să citesc și restul și să mi le și cumpăr. None of this happened, dar eu insist să cumpăr câte un volum random când îl găsesc la preț bun. Am aici volumele 3 și 7, Dragonul renăscut și Coroana de săbii.

23897036_1490705507632062_1484828008_o

Despre Un proiect sângeros nu știam nimic, dar pare-se că se extaziază lumea pe Facebook după el, așa că l-am luat și eu. I am weak, I know.

23899262_1490705570965389_171966603_n

Am citit tot ce a fost tradus la noi de Kate Morton și mi-a plăcut enorm fiecare volum. Cărțile ei sunt scrise parcă special pentru masochista din mine, așa că nu puteam să nu cumpăr Casa de lângă lac.

23899332_1490705520965394_148112499_n

Fahrenheit 451. A classic, mi-e și jenă că nu am citit până acum, had to buy it la jumate de preț.

23846498_1490705560965390_365128422_n

Încet dar sigur, plănuiesc să îmi croiesc drum prin cam tot ce a scris Atwood. Povestea slujitoarei e a must, iar ediția asta îmi place în mod deosebit.

23897553_1490705530965393_534310601_n

Last but not least, mi-am băgat puțin nasul și pe la Okian. Nu de Black Friday, înainte, și am ales două volume. Sarah J. Maas, of course, because reasons, și Warbreaker, pentru că îmi plânge inima după Sanderson.

24251746_1496922137010399_102194574_n

24331309_1496922150343731_1396832349_n

Last but not least, m-am ales și cu o carte de Atwood, comandată inițial pentru o prietenă care însă și-a cumpărat-o și ea fără să îmi zică, așa că am păstrat-o eu.

24257415_1496922130343733_1844617612_n

Până când o să postez următoarea recenzie, sper să ajute articolul ăsta să nu se adune prea tare praful peste blogul meu. Amin.

Aleasa Dragonului – Naomi Novik

Posted on

naomi-novik-aleasa-dragonului-c1Cei care bântuiți pe aici de mai mult timp știți probabil cât m-am extaziat acum ceva ani după seria cu Temeraire a lui Novik. Mult mi-a plăcut seria asta, deși nu am continuat-o, așa că orice carte scrisă de Naomi e binevenită în biblioteca mea. I have mixed feelings about it.

Să începem cu ideea de bază, zic. Avem una bucată dragon care răpește fete dintr-un sat (câte una, pe rând așa) și le ține timp de 7 ani cu el în turn. Chestia e însă că acest dragon nu e un dragon pe bune, ci un vrăjitor căruia i se spune așa. Interesantă ideea, dacă e să mă întrebați pe mine, mai ales de când mi s-a deschis un apetit cel puțin dubios pentru fairy tale retellings. Are elemente rusești (observ că și astea îmi plac mai nou, nu știu exact să zic de ce), cele mai evidente fiind numele personajelor, dar cred că și o anumită atmosferă gloomy care a reușit să mă prindă de câteva ori.

DAR: romanul în sine nu m-a prins. Cu toate că ideea de la care a pornit e, cum am zis mai sus, foarte mișto și pe gustul meu, romanul ca atare nu e chiar ce mă așteptam eu să fie și nu pot spune că mi-a plăcut prea mult. Se lălăie mult, în primul rând, dar nu în modul ăla pe care îl vânez eu de obicei, ci la modul nenecesar. Puteam sări lejer peste multe pagini fără să pierd nimic și nici nu am simțit că ar fi adăugat ceva personajului.

Pentru că tot am ajuns la personaje, nici ele nu m-au impresionat. Multe au un potențial mare, prințul de exemplu mi-a plăcut probabil cel mai mult, dar nu l-au dezvoltat pe cât mi-ar fi plăcut mie. Dragonul e destul de clișeic și nu a evoluat în niciun fel. Dark, moody, cu intenții ascunse, dar cu o inimă bună, nimic nou aici. Agnieszka e și ea tipul tutei virgine care devine badass după, cică. Nu că ar fi mare problemă cu asta, dar am citit așa ceva de n ori până acum, dar nu m-a convins. Nu am crezut-o. Povestea de dragoste la fel. Previzibilă, am sperat până în ultimul moment că nu o să se termine cum a făcut-o, dar degeaba.

Nu e un roman rău, nu mă înțelegeți greșit, doar că nu e ce mă așteptam eu să fie. Sunt curioasă dacă l-a mai citit cineva pe aici și dacă da, ce părere are. Mulțumesc însă mult editurii Nemira pentru el!

Tronul de cleștar #4: Queen of Shadows – Sarah J. Maas

Posted on

81ncvdow0qlAcum câteva luni am comandat de pe Okian volumele 4 și 5 din seria lui Maas, prinzându-le la ceva ofertă bună atunci. Până să ajung însă să le citesc, evident că am uitat mai tot din ce s-a întâmplat în primele 3 volume, așa că m-a pus să le recitesc, which I did (de aici pauzele cam mari între unele recenzii). Am avut parte de surprize. Volumul care îmi plăcuse înainte cel mai mult (al doilea) a fost acum meh, pe când primul și al treilea m-au captivat mult mai tare. Cu volumul 4 a fost ca la loterie, mai ales având în vedere că deja nu prea mai știu la ce să mă aștept de la Maas.

Volumul ăsta e foarte diferit de cele dinainte, așa că mi-a și plăcut în alt mod. În primul și în primul rând, m-a prins imediat, dar nu în modul ăla de vai-cât-e-de-palpitant. E singurul volum din serie (cel puțin de până acum) care a lăsat personajele să se dezvolte și să se desfășoare. E un volum mare, are aproape 650 de pagini și un scris mic. În toate paginile astea, nu mi-a stat niciodată inima, nu au fost momente atât de palpitante încât să îmi țin respirația și nici nu am simțit nevoia, iar asta pentru că mi s-a oferit ceva ce îmi place mult mai mult. Mi-a oferit un număr mare de pagini cu acțiune mai lentă, dar cu mult spațiu de dezvoltare pentru personaje. S-au rotunjit toate, au devenit în sfârșit mai multe ca niște ființe vii pe care am ajuns să le cunosc și să le înțeleg.

Aelin nu mă dă pe spate. Prea e miezul din dodoașcă, prea se învârte toată lumea în jurul ei, prea i se suflă pene în cur.  Un personaj oarecum tipic, ultra puternic deși dracu știe de ce, the savior, the bla bla. Rowan e Rhysand, dar less awesome. There, I said it. Ce nu pot eu să înțeleg e cum s-a transformat el așa brusc dintr-un tip absolut abuziv și idiot în masculul perfect, cum nu înțeleg nici transformarea lui Aedion. Lysandra îmi place cel mai mult, urmată de Manon probabil. Au povești mai interesante (a Lysandrei e doar menționată din când în când, că de ce nu), ele însele sunt personaje mai interesante și mai credibile și mai demne de a fi în centru poveștii decât Aelin și sper numai să nu se strice după.

Plotul nu m-a interesat mai deloc, așa că nici nu o să vorbesc despre el. Meh. Bătălie (puțin credibilă, if you ask me), planuri, trădări, comploturi, ciorba normală. Știu că pare că mă contrazic în paragraful de mai sus, de unde reiese că personajele nu mă încântă, deși am zis că mi-a plăcut mult că am avut la dispoziție atâtea pagini doar cu ele aproape. Ce vreau eu să spun de fapt e că am adorat să am 650 de pagini în care să îmi dau seama exact cum sunt ele, ce antipatii am și e ce. Frumos, pe îndelete, fără să mă grăbească nimeni. O schimbare tare plăcută (care mă face să îmi fie taaaare dor de Patrick Rothfuss).

O să mai bag câteva alte romane random între, iar apoi comand volumul 6 și mă iau la trântă cu al cincilea. Because I can.

Vassa și noaptea – Sarah Porter

Posted on

sarah-porter-vassa-si-noaptea_coverCred cu tărie că romanul lui Porter e unul care atrage atenția din start. Uitați-vă doar la coperta aia. E ceva ce aș vedea în clipurile lui Jen Campbell (le recomand cu căldură, îmi plac teribil de mult gusturile ei), deci un gen în care vreau să mă avânt tot mai tare, o carte dubioasă și oarecum misterioasă, cu o copertă ciudată despre care nu știi ce să crezi și care, oricum ar fi, te intrigă.

Nu am citit niciodată așa ceva, și am citit ceva la viața mea. Cărțile fantasy pe care le citesc de obicei sunt complet diferite. Au personaje cu puteri ciudate, vrăjitori sau faeries sau alți draci bălțați, au școli de vrăjitorie și lumi magice. Nu au în niciun caz un Brooklyn vrăjit cu un magazin cu picioare de găină în care oamenii sunt decapitați. Nu au nici păpuși vii și nici mâini ca cea din Familia Adams. Nu au nici personaje umanoide ciudate cu rât de porc în loc de nas și nici măcar noaptea nu e…. așa. Fiecare pagină din romanul ăsta e o minune, peste tot sunt detalii la care nu te aștepți și asupra cărora parcă ai insista mai mult, că cine știe ce ratezi. Din cauza asta, eu m-am pierdut de multe ori în detalii și parcă mi se încețoșa privirea încercând să cuprind tot.

Personajele și toată simbolistica de care sunt înconjurate m-au uns pe inimă. Vassa mi-a plăcut mult, de Erg nici nu mai zic, chiar și de the villain e mișto. Toate sunt interesante, toate sunt complexe și toate au un anumit scop în poveste. Sunt de basm. Deloc relatable, deloc ca niște ființe umane. Sunt ceva mai mult abstract, ființe care pot și trebuie fi văzute și înțelese ca ceva foarte diferit de noi. Eu cel puțin așa le-am perceput.

Romanul e însă de fapt altceva: un basm frumos și trist cu și despre pierdere și durere care înfășoară cele mai umane sentimente și experiențe în cele mai fantastice forme. E o poveste alambicată și dubioasă, dar în esența ei e despre o fată și mama ei și mai ales despre iubire. Read it.

Mulțumesc enorm de mult editurii Nemira pentru minunea asta.