RSS Feed

Marea sfărâmată #1: Jumătate de rege – Joe Abercrombie

Posted on

joe-abercrombie-jumatate-de-regeEste a doua oară când citesc cartea asta. Trebuia să o zic. Am citit-o pentru prima oară cândva anul trecut, dar nu m-a impresionat deloc, așa că nici nu m-am obosit să scriu despre ea. Spre sfârșitul anului trecut însă (cred) am primit-o și de la editura Nemira alături de celelalte volume ale seriei, așa că a trebuit să o mai citesc o dată ca să am totuși totul proaspăt în minte. Nu știu cum s-a făcut, dar a doua recitire a cam schimbat datele problemei: mi-a plăcut acum mai mult decât țin minte să îmi fi plăcut atunci.

Redus la elementele lui de bază, romanul pare a urma rețeta clasică fantasy: regele care trebuie să își recupereze tronul, trădare, răzbunare, o prințesă frumoasă, aventură, încercări nenumărate. Nu e însă chiar așa: eroul nostru are un handicap la mână și e cam laș, tronul nu și-l prea dorește oricum, partenerii lui de călătorie nu sunt chiar cavaleri în armură strălucitoare și nici de momente glorioase nu prea avem parte. Ăsta e, după mine, punctul forte al volumului (cred că va fi și al seriei): e presărată cu o mulțime de elemente oarecum mărunte, dar în final importante, care fac diferența și duc seria în altă direcție decât te-ai aștepta.

Personajele sunt interesante și nu prea. Au potențial enorm, dar nu sunt dezvoltate suficient. Cred sincer că Abercrombie ar fi putut să mai adauge niște pagini volumelor (nu sunt deloc mari, mai ales ăsta) și să se axeze mai mult pe ele. Știți că am o slăbiciune pentru așa ceva. Yarvi nu mă impresionează cu nimic, personajele feminine nici atât, iar singurul personaj care mi-a atras pe bune atenția a murit (evident). Pot spune același lucru și despre acțiune: e prea grăbită și ea. Se trece mult prea repede la una la alta, sunt acțiuni importante, după mine, pentru plot care sunt amintite doar și niciodată redate și nu prea pot să înțeleg de ce, sincer. Parcă se grăbește intenționat ca să ajungă naiba știe unde cu povestea. Cine știe, poate celelalte două volume o să fie atât de pline de acțiune că nici nu o să mai conteze și o să pot să consider acest prim volum un fel de introducere, dar deocamdată mă deranjează.

Dacă a mai citit cineva Jumătate de rege  sau dacă are cineva de gând, let me know. În curând vor urma și recenziile celorlalte două volume (nu le-am citit încă), așa că stați pe-aici dacă sunteți curioși.

Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

 

Pe viață și pe moarte – Patrick Ness

Posted on

pe-viata-si-pe-moarte-al-doilea-volum-din-trilogia-pe-taramul-haosului_1_fullsizeÎncerc de vreo oră să îmi dau seama ce să scriu în recenzia asta și nu prea reușesc. Patrick Ness are un stil foarte aparte, iar punctele lui forte sunt ușor de depistat, dar dificil de pus în cuvinte. I will do my best though.

Volumul acesta, la fel ca primul, începe destul de lent, acumulând în schimb multă tensiune. Din acest motiv, nu pot spune că m-a prins foarte tare din start. Nu mi-a displăcut, dar nici nu m-a acaparat. Puțin câte puțin însă, personajele principale au început să o ia în direcții tare interesante. Todd și Viola, deși îmi displac amândoi, ajung în locuri tare interesante și pare a evolua în feluri neașteptate. Fiecare devine oarecum crud în felul lui, unul dintr ei mult mai mult de fapt, ceea ce m-a încântat peste poate. Aspectul ăsta m-a făcut să cred că poate, doar poate, seria o să o ia în altă direcție decât banalul și prea uzatul happy ending. Nu cred deloc că i s-ar potrivi. Din păcate însă, cred că am sperat degeaba.

Marele punct forte al lui Patrick Ness este însă, cred eu, modul în care își conturează personajele negative. Primarul e punctul forte al seriei, dar mai ales al volumului ăstuia. E mai interesat decât Viola și Todd laolaltă. E descris ca fiind nebun în carte (Todd și Viola o fac adică, că prin ochii lor vedem acțiunea), dar mie nu mi se pare deloc așa. Îl văd ca pe un om al naibii de ambițios, de o cruzime teribilă și poate puțin dereglat, dar al naibii de lucid și cu ținte incredibil de precise. El dirijează practic toată acțiunea seriei și chiar și atunci când pare că nu o mai face, o face.

Nu îmi place deloc, în schimb, relația dintre protagoniști. Dar deloc. Bine, cum am mai spus, nu îmi place nici de ei luați separat, dar când sunt împreună mă înfior. Mi se pare exagerați și trași de păr și mă scoate din sărite să văd cum aproape tot ce fac are legătură, cumva, cu celălalt. Prea mult romance într-un roman pe care eu îl văd pur distopic. E o bubă de-a mea, știu că mă plâng des de așa ceva la romane, dar nu am ce face. Le observ, mă irită și gata.

Pus totul cap la cap insă, sunt foarte plăcut impresionată de modul în care evoluează seria. Cred că apare în curând și la noi volumul trei, deci numai bine. Poate nu o să fiu dezamăgită.

Mulțumesc mult de tot editurii Trei pentru roman.

Uneltiri întunecate #1: Doamna de la Miezul Nopții – Cassandra Clare

Posted on

doamna-de-la-miezul-noptiiDacă vă perindați pe aici de ceva timp, știți probabil cât de mult m-a uns la suflet seria Dispozitivelor Infernale. Din motive pe care nu reușesc să le înțeleg, am fost entuziasmată să citesc Doamna de la Miezul Nopții. Mi-a trecut repede. Cartea e foarte, foarte proastă, o telenovelă pe hârtie de la început și până la sfârșit care a făcut să mi se scorojească creierul.

Plotul este absolut irelevant, iar asta pentru că absolut tot ce se întâmplă în cartea asta, de la mâncat la luptat la dormit reușește cumva să fie numai despre cei doi mari enervanți ai romanului, Emma și Julian. E de un ridicol absolut. Nu avem doar clișeica iubire imposibilă, dar ne și este vârâtă sub nas cu absolut fiecare ocazie, să nu cumva să uităm cât de mult se iubesc cei doi, chiar dacă ei, proști făcuți grămadă fiind, realizează cu mult după ce era deja evident pentru toată lumea. Evident că urmează nesfârșitele gânduri despre cât de imposibil e pentru ei doi sa fie împreună, ce minunat e celălalt, ce frumos îi sta firul de păr și ce bătături încântătoare are. Se vede de la o poștă cât de tare își dorește Clare să amețească și să cucerească adolescentele și o face fără absolut nicio urmă de finețe, inteligență sau talent. Le pune acolo să fie, numărul contează.

Personajele sunt la fel de dureroase. Emma și Julian sunt absolut lipsiți de personalitate. M-a iritat fiecare rând scris despre ei, deci nici nu se mai pune problema să simt vreo urmă de simpatie măcar pentru vreunul dintre ei. Sunt imaturi și stupizi, iar Clare a simțit nevoia să facă rahatul praf înconjurându-i pe amândoi cu un aer tragic pe care nu am reușit să îl înțeleg. Dacă romanul ar fi fost scris altfel și nu mi s-ar fi aruncat asta în față atât de des, poate că aș fi fost mai impresionată, dar așa nu a reușit decât să mă irite și mai tare. Nu înțeleg martiriul forțat, nu înțeleg prostia și lipsa de responsabilitate ridicate la rang de mare curaj și nici egoismul crunt nu mă prea încântă. Totul e exagerat și grețos. Doar două personaje mi-au trezit cât de cât interesul: Cristina și Ty. Niciunul dintre ei nu apare suficient de mult încât să merite cele 650 de pagini, dar măcar au totuși ceva potențial.

Sfârșitul e moțul din rahat. Ceva mai jenant și mai telenovelistic nu am citit de tare mult timp. Ultima frază ar putea oferi o mică șansă de a face totul mai interesant, dar bag mâna-n foc că nu o să se întâmple așa. Nu am absolut nicio speranță pentru volumele următoare, dar tot o să le citesc. Trebuie să văd până unde poate Cassandra Clare să ducă clișeul. La infinit, bănuiesc.

Marile descoperiri #1: Atlasul secret – Michael A. Stackpole

Posted on

michael-a-stackpole-atlasul-secret-c1Romanul lui Michael Stackpole mi-a atras atenția din prima clipă în care l-am văzut în listă cu viitoare apariții, iar asta datorită copertei. Îmi place teribil de mult și părea a fi un roman istoric, deci ceva fix pe gustul meu. Spre marea mea surprindere, nu e deloc un roman istoric, ci mai degrabă unul fantasy, ceea nu îl poate face, în ochii mei, decât și mai interesant.

Cu toate astea, m-am tărăgănat câteva săptămâni cu el. Nu mi s-a părut foarte ușor de citit, iar asta din cauza modului în care este dată informația despre universul creat de Stackpole și despre sistemul lui magic. Nu este foarte ușor de urmărit; mi s-a părut dată oarecum grăbit de cele mai mult ori, fără explicații ajutătoare și fără grija de a face cititorul să înțeleagă exact de ce lucrurile sunt așa cum sunt și cum funcționează ele. M-am mai lămurit pe parcurs la unele, dar cu altele încă sunt în ceață. Mai sunt două volume din trilogie, deci speranță este.

Cu toate astea, am fost foarte plăcut impresionată de Atlasul secret. Simplul fapt că este de fapt fantasy, și nu roman istoric m-a impresionat teribil de plăcut, după cum am zis și mai înainte, dar pe lângă asta, am senzația (și speranța) că Stackpole nu va urma drumul deja mult prea bătătorit pe care o iau majoritatea romanelor și seriilor de genul. Premisa este din start altfel: personajele principale sunt membri ai familiei Anturasi, celebră și expertă pentru hărțile lor incredibil de detaliate și exacte. Cei doi frați sunt trimiși în două misiuni diferite, în părți diferite ale lumii, iar fiecare dă acolo peste fel de fel de minunății și dubioșenii. Astea nu m-au impresionat foarte tare, au uneori un aer prea de basm pentru gustul meu.

Personajele, pe de altă parte, mă interesează mult mai tare. Keles și Jorim nu sunt cine știe ce, par a fi personajele masculine tipice din astfel de romane. Sora lor însă are foarte mult potențial. Aș zice că și mama lor la fel, dar ea din păcate nu apare atât de mult în carte, cel puțin în volumul ăsta. Evoluția lor e ceea ce mă atrage cel mai mult la următoarele volume, așa că nu pot decât să mă bucur că următorul apare imediat și pe piața noastră de carte.

Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

 

 

Vocea pumnalului – Patrick Ness

Posted on

2757Patrick Ness e unul din autorii pe care îi aveam de foarte mult timp pe listă, pe care îl laudă cam toată lumea și căruia nu apucasem până acum să îi citesc nicio carte. Am pus însă de curând mâna pe două, iar azi-noapte am reușit să îl termin pe primul.

Vocea pumnalului e un roman nu care nu te obișnuiești ușor. Mie una la început recunosc că nu mi-a plăcut. Motivul este simplu:nu doar că e scris la persoana I (am o mică problemă cu romanele scrise așa, îmi ia ceva mai mult să îmi placă), dar urmărește exact gândurile unui băiat de vreo 12-13 ani. E ușor haotic și durează ceva to get used to, dar odată ce o faci, e bun făcut. După un timp capătă nu doar un farmec aparte, dar și o muzicalitate și un aer de verosimil care mi-au plăcut tare mult.

Plotul însă e punctul forte. Mi-a plăcut enorm de mult. Avem o lume distopică în care nu doar gândurile bărbaților (nu și ale femeilor!!!) sunt auzite de toată lumea, dar și cele ale animalelor. Vorbim despre o altă planetă, vorbim despre modul în care diferite societăți au ales să se descurce cu această anomalie și despre muuultă nebunie. Ador modul în care Ness atinge și discută subtil o mulțime de subiecte interesante, de la religie, gender issues, nebunie și iubire. Unele sunt atât de subtile că ar putea scăpa poate, dar asta face parte din farmecul romanului. Foarte puține lucruri ni se dau pe tavă, pentru restul trebuie săpat puțin.

Personajele îmi plac în mare parte, deși cele care chiar mi-au plăcut cel mai sunt cele de care, evident, nu prea avem parte. Todd nu m-a dat pe spate, deși nici nu îmi displace, Viola are ceva ce mă face să strâmb puțin din nas. Manchee și Ben însă mi-au plăcut tare mult. Patrick Ness se joacă aproape cu toate într-un mare fel și trăiesc cu speranța că va face la fel, preferabil și mai tare, și în volumele următoare.

Mi-a plăcut mult și chiar aștept cu nerăbdare să se traducă și volumul doi, preferabil și nuvelele satelit (wink wink, editura Trei).

Mulțumesc enorm editurii Trei pentru roman.

Rebeliunea – Robyn Young

Posted on

robyn-young-1-rebeliunea_c1O să o spun de la început, romanul lui Robyn Young are o coperta care atrage din prima. Simplă, dar interesantă, am observat-o încă de când abia i se anunța apariția și mi-a rămas de-atunci într-un colțișor de minte, de unde a răsărit iar atunci când am văzut-o în pachet. Evident că nu mai știam despre ce e vorba, decât că are de-a face cu o rebeliune (duuuuh Cori, you genius), ceea ce am observat că îmi place din ce în ce mai mult. Așa făceam când eram mică, citeam mai mult la risc și observ acum că e tot mai mișto. Divaghez însă, ca de obicei. Pentru ca voi să nu fiți nehabarniști ca mine, aflați că acțiunea romanului începe la sfârșitul secolului XIII în Scoția și Anglia și se centrează pe conflictul dintre cele două țări. Poate că nu sună fascinant, but trust me, it is.

Dacă vă plac istoria și intrigile politice, atunci Rebeliunea e pentru voi. Aduce puțin cu A Song of Ice and Fire, dar fără magie. Are, în primul rând, o mulțime de personaje, fiecare cu titlul lui nobiliar. Nu am reținut nici jumate. Am citit multe pagini și paragrafe despre tot felul de personaje fără să știu cine naiba sunt și care e treaba cu ei. E singurul punct slab pe care am putut să îl găsesc. Aș fi vrut ca Young să fi insistat puțin mai mult pe ele, să explice o idee mai bine cine sunt și ce vor, nu doar o mențiune pasagera pe care să trebuiască să o culeg din zbor și să o rețin. La mine nu a mers. Nu cu toate, desigur, dar cu destule.

In rest, numai de bine. Nu m-am plictisit deloc. Se întâmplă o mulțime de lucruri, pe toate nivelurile. Alianțele politice și militare se schimbă, prieteniile o iau și ele pe drumuri ciudate, avem bătălii și conflicte mocnite și ceea ce eu consider no romance. Apreciez teribil asta. Nu despre asta e vorba, nu asta e în prim-plan, nu asta e relevant și fix așa ar trebui să fie.

Personajele îmi plac și ele, deși deocamdată nu mă dau pe spate. Deși romanul e foarte mare, nu am avut timp să mă atașez de ele pentru că, așa cum am mai spus, accentul cade pe alte lucruri. Niciunul nu mi s-a părut odios și nici bube nu le-am găsit celor centrale, deci totul e bine și aici. M-a mâncat evident în fund și a trebuit să caut pe net numele personajului principal, așa că mi-am dat, ca întotdeauna, spoilere singură. În apărarea mea totuși, am făcut asta pentru că nu am reușit preț de câteva sute bune de pagini să îmi dau seama for the life of me dacă evenimentele din carte se bazează pe întâmplări reale sau nu. They do, așa că stați departe de internet când citiți.

Citiți, oameni buni, romanul. E chiar mișto. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

Sfârșitul nopții – Petronela Rotar

Posted on

1071272Cred că am zis la un moment dat pe-aici cum am descoperit-o eu pe Petronela Rotar, cât de mult m-a ajutat. Citesc tot ce scrie, așa că nu aveam cum să nu pun mâna pe Sfârșitul nopții aproape imediat ce a apărut.

Este o colecție de proză scurtă, lucru ce m-a entuziasmat din start. Mi-au plăcut mult și poeziile ei, dar proza scurtă are un loc special în inima mea. Începutul nu a fost prea promițător însă. Prima povestire, „Alfa”, nu mi-a plăcut deloc. E forțată, limbajul se vrea a fi cool, ideea de bază e cam clișeică. Își revine pe parcurs, deși nu am simțit că volumul ăsta se ridică la nivelul la care mă așteptam, adică nivelul stabilit de Alive. Este din cauza subiectelor abordate, cred eu. În Alive, Petronela a scris despre femei și pentru femei. În Sfârșitul nopții, not so much. Combină mai multe genuri (are și o povestire cu tente gotice) și mai multe teme, mi s-au părut puse laolaltă oarecum alandala.

Ce mă fascinează însă e asta: au fost unele povestiri în carte care mi s-au părut de-a dreptul trase de păr. Citind blogul Petronelei însă, am dat peste o afirmație de-a ei conform căreia cele mai aparent extreme parți din carte sunt cele mai aproape de realitate, fiind inspirate de întâmplări și persoane reale. Sper să țin minte bine și să nu spun prostii, dar am avut mereu informația asta in the back of my mind in timp ce citeam. A făcut totul mult mai interesant, mai ales că nu îmi dau seama dacă ar trebui să cred informația sau să o iau ca pe o strategie de marketing.

Oricum, e o carte de Petronela, deci un must-read pe care îl recomand cu dragă inimă. Coperțile sunt și ele din ce în ce mai frumoase, mor de drag când le văd.

Mulțumesc mult librăriei online Libris pentru posibilitatea de a citi romanul.Țin să vă amintesc, pe această cale, de puzderia de cărți online și cărți beletristică pe care le puteți achiziționa pe această librărie online.