RSS Feed

Omul arămiu #2: Bufonul de aur – Robin Hobb

Posted on

robin-hobb-bufonul-de-aur-c1Nu știu cum se face, dar uit periodic cât de mult îmi place seria asta. Posibil pentru că mai dau între un volum și altul peste alte serii sau romane care îmi pun creierii și corazonul pe foc (Sarah J. Maas, la tine mă refer aici), dar nu e nevoie de multe pagini ca să îmi amintesc ce poate Robin Hobb să facă și să scrie.

Ca de fiecare dată când citesc un volum al unei serii cu care nu am mai avut contact de ceva timp, m-au apucat emoțiile și temerile, gândindu-mă ca șansele de a-mi aminti ce s-a întâmplat înainte sunt mici spre nule. Am uitat însă că exact asta am zis și când m-am apucat de primul volum din seria asta (știți probabil ca este practic continuarea seriei Farseer, pe care am citit-o acum câțiva ani) și m-am înșelat atunci exact cum m-am înșelat și acum. Mi-a revenit cam totul în cap destul de repede și Hobb face oricum o treabă tre bună din a oferi indicii subtile care ajută în direcția asta.

Volumul de față (al doilea din trilogie) îmi pare cumva unul de legătură. Nu se întâmplă teribil de multe lucruri, acțiunea e mai degrabă statică, dar reușește de minune să creeze suspans și să construiască personaje. Hobb ne prezintă urmările întâmplărilor din primul volum și ne duce încet-încet către al treilea volum. Intrigile politice și războaiele sociale sunt în prim-plan și nu plictisesc deloc, ba din contră. Personajele sunt secretul, cred eu. Robin Hobb a construit unele atât de mișto și de complexe că rămân mereu uimită. Bufonul e preferatul meu și a naibii să fiu dacă reușesc să îmi dau seama care e cu adevărat treaba cu el. M-a mâncat undeva să mă uit pe Goodreads la alte serii de-ale lui Hobb și să citesc sinopsisul, dându-mi astfel seama, pe de-o parte, că nu am șanse să aflu în seria asta și, pe de altă parte, că am reușit (încă o dată) să mă spoilăresc singură. Mă intrigă, dar mă și sperie în același timp. Cine știe dacă nu se hotărăște Hobb să lase lucrurile așa și să nu clarifice nimic?

înapoi la oile noastre. Really now, relațiile dintre personaje și psihologia lor sunt superbe. Fitz rămâne în continuare o surpriză plăcută. Îmi place cât de uman și conflicted l-a făcut Hobb și cum relațiile lui (băi dar toate, nu așa) sunt pe cât de complexe și ciudate sunt în general relațiile (de orice fel) și în realitate. Dă cu bâta-n baltă de multe ori, lasă de la el în alte ocazii, suferă și dă înapoi din când în când, e deci om. I-am înțeles durerile și frustrările, nu l-am judecat nici când a făcut tâmpenii și m-a emoționat nu o dată. Având în vedere că el e oricum și naratorul, e foarte impresionant. Nu mi se întâmplă des așa ceva.

Despre bufon nu o să mai zic nimic, că stăm aici până mâine. Nu mai pierdeți timpul și citiți seria, că nu știți ce pierdeți.

 

A Court of Mist and Fury – Sarah J. Maas

Posted on

a_court_of_mist_and_fury_-_uk_coverNu țin minte când am fost ultima oară atât de entuziasmată de o carte. Când am citit volumul doi din cealaltă serie a ei (pe care mă gândesc serios să o iau de la capăt și să o și termin) sau când am dat peste seria lui Laini Taylor poate. Am înnebunit pe toată lumea cu ea, mai ales pe Rox, care a trebuit, săraca, să îmi suporte delirul seri la rând. E dumnezeu pe pământ cartea asta, oameni buni, dumnezeu pe pământ nu alta. Are 600 și ceva de pagini și putea să aibă de trei ori pe-atât și tot n-ar fi fost de-ajuns.

Am adorat-o de la început și până la final și let me tell you that I was right about Rhys and Tamlin. I was so fucking right. Iubesc personajele cu pasiune, mai ales pe Rhys, evident, căruia nu sunt în stare să îi găsesc niciun defect. Orice alt personaj masculin de genul despre care am citit până acum e un rahat în ploaie prin comparație. Pe toate le are, domnule, n-am văzut așa ceva. Parcă mi-ar fi intrat Maas în minte, ar fi văzut exact cum îmi închipui eu personajul masculin perfect și apoi l-a pus pe hârtie. Aș putea vorbi despre el la infinit, dar încerc să nu. Vă mai spun doar că dacă mi-ați pune în față 2000 de pagini doar cu el făcând chestii normale, de la spălat șosete la mâncat, le-aș citit pe toate fără să clipesc și fără să mă plictisesc.

Feyre a început să îmi placă și ea mai mult. M-a frustrat în prima parte a volumul de-am crezut că mor de nervi, dar și-a revenit destul de repede și de atunci a mers din bine în mai bine. Se transformă, evoluează, refuză să se mai lase folosită și abuzată, se îndoiește de ea însăși, are momente de curaj cretin, e mai credibilă decât mă așteptam și mai umană decât sper de obicei să găsesc în romane fantasy YA. Îmi place de ea și, deși Rhys e dumnezeul meu, firul ei narativ mă interesează și mă intrigă cel mai tare. Mai sunt 4 volume în care cine știe ce naiba se întâmplă și ce mai face. De Tamlin nici n-o să vorbesc. Îl detest cu atâta pasiune că mă enervez numai când mă gândesc la el.

Plotul devine și el din ce în ce mai interesant, dar recunosc că el m-a interesant cel mai puțin. Trebuie neapărat să menționez totuși și cât de al naibii de erotică e cartea asta. Surprinzător, având în vedere că a fost publicată la ceva editură de copii, dar boy oh boy. Muuuult sex, frățioare, în astea 600 de pagini. Tare mult și de mai multe tipuri. Scris și mișto, nu oricum. Mai bagă ea Maas câte un eufemism tâmpițel din loc în loc, dar le și zice pe nume în alte ocazii, așa că o iertăm.

Ce o să mă fac eu până în aprilie, când cică ar apărea volumul trei, nu știu. Sunt prea prinsă de lumea asta ca să pot acum să mă apuc de altceva. O să recitesc primele trei volume din Throne of Glass și o să mă apuc și de celelalte probabil. I am sane like that. Faceți-vă și voi o favoare și puneți mâna și citiți ce scrie femeia asta, ca pierdeți multe.

 

 

 

A Court of Thorns and Roses – Sarah J. Maas

Posted on

descărcareMi-am propus acum ceva timp să citesc tot ce scrie Sarah J. Maas  și mă țin de cuvânt. Deși știu că a apărut tradusă și la noi (la editura Rao parcă), le-am vrut în engleză, așa că am profitat și mi le-am cumpărat de la Okian din Brașov (direct de la librărie, nu de pe net). Am dat-o gata destul de repede și acum vin cu deloc umila mea impresie.

Să începem. După ce am luat cărțile și am citit pe spate despre ce e vorba (da, în ordinea asta) și am văzut că unele personaje sunt zâne, m-am speriat. Cum adică zâne, bre? În capul meu, zânele sunt ca alea din Frumoasa din pădurea adormită (adică așa). Ei bine, cele din seria lui Maas nu sunt deloc așa. Dar deloc. În viziunea lui Maas, zânele sunt mult mai diversificate. Unele au pielea colorată și aripi și arată în fel și chip, altele (high fae li se zice în engleză) arată absolut superb și au puteri deosebite. Nici în clin nici în mâneca cu ce îmi închipuiam eu deci.

Personajele sunt așa și așa. Mă confrunt iar cu marea mea problemă legată de personajele masculine din fantasy: de ce naiba alege toată lumea să pună ca personaj principal un tip foarte bun, cinstit, onest ș.a.m.d (adică perfect) și un personaj masculin al naibii de interesant și complicat ca personaj secundar sau some sort of villain? De ce nu invers? De când e banalul și plicticosul mai ok? În caz că nu e evident până acum, peste asta am dat și aici. Tamlin (pricipalul adică) e mișto, nu neg, dar e prea bun. Rhysand pe de altă parte e dumnezeu pe pământ. Conflicted, interesant, complicat, dark, divin. Nu e el în prim-plan, evident, că de ce ar fi? Nu știu de ce mă plâng, așa e în toate.

Ce mă sâcâie însă destul de tare e modul în care cumva totul pare să fie ok până la urmă. Indiferent cât de nasol ajung lucrurile, indiferent de diferențele dintre personaje, there is a magic fix for everything. Sper că nu o să continue așa și tind să cred că nu o să o facă, asta dacă îmi amintesc bine cealaltă serie. Ar fi păcat, nu de-alta.

Am văzut pe Goodreads că o să fie șase volume în serie și nu pot decât să mă bucur. Îmi place până acum și cărțile de genul reușesc să încălzească părticica aia încă ne-moartă din sufletul meu.

 

 

 

 

Jocul coroanei – Evelyn Skye

Posted on

1043522Când am citit pe undeva, nu mai știu exact unde, despre un roman fantasy cu acțiunea plasată în Rusia țaristă am murit puțin de dinăuntru. Când am aflat că o să apară și la noi am murit de tot. Dead Cori writing here.

Mi-a plăcut mult Jocul coroanei. Nu a fost exact cum mă așteptam eu să fie, dar tot mi-a plăcut. Nu o să intru în detalii legate de plot, că știți că nu-mi place, o să spun doar că avem doi magi într-o competiție jurizată de țar. Only one can win. Ei bine, știind deja asta dinainte de a mă apuca de citit, mă așteptat la ceva gen Sarah J Maas, mai dur, mai sângeros și mult mai periculos. Nu este cazul în volumul lui Evelyn, dar nici rău nu e. Avem parte de un alt tip de competiție, dar cu aceeași miză. Vika (oribil nume) și Nikolai (mișto nume) arată pe rând cât de pricepuți sunt și urăsc amândoi violența, așa că nu prea apelează la ea. Nu m-am plictisit deloc oricum și am sperat ca de obicei pentru un final cât mai puțin clișeic. Am și n-am în același timp, Evelyn Skye aruncând niște indicii din loc în loc cum că lucrurile nu o să rămână chiar așa cum par spre final. Sper numai să dea cu bâta-n baltă.

Personajele mi-au plăcut și nu prea. Nu am detestat niciuna (nici chiar pe Vika, spre surprinderea mea),dar m-a iritat puțin, ca de obicei, perfecțiunea lor fizică și nu numai. Vika, Nikolai și Pașa sunt toți frumoși de pică, nobili și demni. Se iubesc reciproc (mai apar și alte elemente pe acolo, recte încă o tipă cu sentimente pentru unul dintre ei – hai că asta e nouă) și sunt cam prea buni pentru gusturile mele. Vreau ceva cruzime, ceva mai multa moarte, more issues, pain și reprete. Vai, ce om sunt și eu.

All in all, not bad at all. Mor încet când văd că nu știm nimic legat de volumul doi (decât că o să apară și ăla cândva), dar bine măcar că avem și asta. Până atunci, Mulțumesc mult librăriei online Libris pentru posibilitatea de a citi romanul.Țin să vă amintesc, pe această cale, de puzderia de cărți online și cărți beletristică pe care le puteți achiziționa pe această librărie online.

Jumătatea sălbatică – Sally Green

Posted on

Na 2755_7f13b775c-am terminat și volumul ăsta (vreo veste despre al treilea, anyone?). Sally Green a reușit iar să combine minuțios ale albe cu ale negre și a dat un maclavais tare interesant. Să purcedem deci.

În primul rând, doamna Green face niște lucruri tare interesante cu personajele ei și ăsta e, cred, marele atu al seriei.  Nu doar că sunt credibile rău (mie cel puțin așa mi se par), dar sunt și foarte gri și surprinzătoare. Nici măcar clasicul triunghi amoros nu e deloc așa cum v-ați aștepta, ceea ce mă face intrigă într-un mare fel. V-aș zice ce și cum, dar spoilere😀 Toate sunt complexe și interesante (în afară de don’șoara Annalise pe care o detest cu pasiune și care mi se pare o prostovancă insipidă) și au… cum să le zic eu… detalii care le fac să pară mai umane și mai relatable. Fac și compromisuri, multe.

Cu acțiunea în sine e cu totul altă mâncare de pește. Statică, dom’le, ceva de speriat. Mai e câte un moment din când în când în care se mai întâmplă câte ceva, dar în rest nimic: ba călătorii, ba câte o criză existențială explicată, ba planuri, ba de toate, dar acțiune propriu-zisă mai rar. Baiul nu-i mare, că tot îmi place suficient de mult încât să nu mă plictisesc și să vreau să citesc în continuare, dar parcă tot n-ar strica. Are totuși și un avantaj, trebuie să recunosc: mi se pare mai realist. Îmi dau foarte bine seama că într-o chestie de genul celei în care sunt prinse personajele noastre (superbă exprimare) lucrurile nu prea au cum să fie alerte. Durează deplasările, durează planurile, durează tot. Exact așa îmi închipui că s-ar întâmpla lucrurile in real life. Pros and cons, people, pros and cons.

Concluzia ar fi următoarea: aștept să scoată cei de la editura Trei (cărora le și mulțumesc pentru cărți, apropo) și ultimul volum, căci par să se întâmple lucruri interesante pe-acolo.

Liebster Award Nomination!

Posted on

liebsterBăăăăăi, de cât timp n-am mai primit/citit/scris o leapșă. Dor îmi era, dar ia-le de unde nu-s și pace! Duminica asta totuși, întorcându-mă eu ca o floricică de la Brașov, am dat peste două nominalizări diferite pentru aceeași leapșă, so brace yourselves, că am o groază de întrebări la care trebuie sa răspund. Mulțumesc mult Deliei și celor trei raven feathers pentru că s-au gândit la mine😀

Pașii pe care trebuie să-i urmezi dacă ai fost nominalizat:

  • Mulțumește-i persoanei care te-a nominalizat și menționează-i blogul.
  • Listează regulile în postarea ta.
  • Afişează premiile Liebster undeva pe blogul tău.
  • Răspunde celor zece întrebări prevăzute de persoana care te-a nominalizat.
  • Scrie zece lucruri random despre tine.
  • Nominalizează 5-11 bloguri și informează-le că au fost nominalizate.
  • Asigură blog-urile pe care le-ai nominalizat cu zece întrebări.

 

10 lucruri despre minunata-mi persoană (am o mai multe din astea pe unde pe blog, deci scuzați-mă dacă mă repet)

  1. Beau ceai negru. Mult. Din ăla dulce, cu vanilie, cocos, caramel sau ciocolată. Niciodată din ăla spicy.
  2. Am două pisici care îmi mănâncă zilele și o potaie.
  3. Cheltui exagerat de mulți bani.
  4. Ador fardurile și să mă machiez.
  5. Am o groază de prostioare decorative prin cameră care adună praful.
  6. Trăiesc cu frica unei vieți banale.
  7. Îmi place să gătesc.
  8. Mănânc mult.
  9. Îmi place să merg pe jos.
  10. Îmi place să vorbesc cu pisicile mele.

 

Întrebările de la Delia:

Alege un citat care te reprezintă.

Văleu, asta-i greu. Am o groază de citate notate prin agende și îmi place enorm de mult să le recitesc și să mai adaug la colecție. Toate spun câte ceva despre mine.

Ai urât vreodată un personaj ficțional?

Multe și des.

Ai vreun personaj model, cu care vrei să semeni la un moment dat? Sau un autor model?

Personaj model nu am, dar dau din când în când peste câte unul care are câte ceva ce mă impresionează rău de tot (sunt de sex feminin de obicei, dar nu e neapărat nevoie).

Cu ce autori ai vrea să poți sta de vorbă?

Mai mulți, dar acum îmi vin în cap J. K. Rowling (evident), Isabel Allende și Rodica Ojob-Brașoveanu.

 Care este cel mai înspăimântător personaj ficțional pe care îl cunoști?

Nimeni din vreo carte, dar sunt tot felul de creaturi din filmele cu superheroes care îmi dau coșmaruri (am avut într-o perioadă, când eram mică, tot felul de vise nasoale cu Mister Sinister și Apocalypse din X-Men, de exemplu).

Există vreo carte care ți-a schimbat complet percepția asupra lumii?

Au fost câteva, da. Prima pe listă ar fi seria Harry Potter, pe care orice posibil plod de-al meu va fi nevoit să o citească.

Ai gusturi asemănătoare în filme și cărți? Dacă nu, care sunt deosebirile?

Hmmm, cam da. Ador fantasy-ul sub orice formă (până și ca ilustrație) și nu zic nu nici unui film sau carte cu tentă istorică.

Science fiction, horror sau fantasy?

Fantasy all the way, urmat de horror. Science fiction – not so much.

În ce tărâm magic ți-ar plăcea să trăiești?

Ori cel din seria Mistborn a lui Sanderson, ori cel din Daughter of Smoke and Bone ori cel din Harry Potter… La naiba, sunt multe. 

 Care sunt autorii care ți-au marcat adolescența?

Nu mai știu dacă i-am citit în adolescență sau când eram mai mică de atât, dar o să îi enumăr oricum: J. K. Rowling, Constantin Chiriță, Mooney Witcher, Ann Brashares.

 

Întrebările de la Three Raven Feathers:

Ce carte are cea mai frumoasă copertă, din punctul tău de vedere?

Îmi plac mai multe. Seria Culorile Dragostei de Kerstin Gier arată mișto (de-aia m-am și apucat de ea, ca o superficială ce sunt) și ediția asta din Daughter of Smoke and Bone e superbă. Mai sunt și altele, evident, dar m-aș lungi prea mult.

Cât de des oferi cărți drept cadou?

Nu foarte des😦

Colecționezi semne de carte?

Fără să vreau, că mă tot pricopsesc cu ele.

Ce gen literar îndrăgești cel mai mult?

Fantasy.

Care este personajul cu care te identifici cel mai bine?

Cum am zis mai sus, nicicare. 

Dacă ar trebui să alegi a fi o creatură fantasy,care ar fi aceea?

Cred că mi-ar plăcea să fiu mutant.

Există o carte care nu ți-a plăcut absolut deloc?

Ohoooo, multe rău.

Care este cel mai impresionant personaj negativ pe care l-ai întâlnit?

Nu îmi vine niciunul în minte acum, dar în general îmi plac personajele negative care nu sunt pe complet negative și pare pot să le înțeleg.

Ce carte te-a emoționat până la lacrimi?

Enorm de multe. Plâng des și ușor la cărți.

Dacă ai putea fi un personaj dintr-o carte, care ar fi acela și de ce? 

Hmmm, nu cred că aș vrea să fiu un personaj anume, mai ales că cele care îmi plac mie au niște vieți cam nasoale. Așa că pas.

 

O să trișez, ca de obicei, și nu o să o dau mai departe. Să o facă cine vrea😀

 

Jumătatea rea – Sally Green

Posted on

2631_d2c282dfNu am citit până acum ceva asemănător. Seamănă puțin la atmosferă cu seria Wardstone a lui Joseph Delaney, dar tot nu se compară. Sunt cam surprinsă. Să vă explic de ce.

În primul rând, romanul este mult mai dark and gloomy decât m-aș fi așteptat. Atmosfera e așa, plotul are aerul ăsta, personajele la fel. Nu îmi vine în cap niciun moment fericit în toată cartea, chiar și cele care se îndreaptă în direcția asta au o tentă tristă. Mai mult chiar, se îndepărtează tot mai tare de ideea de roman young adult, deși personajele centrale sunt adolescente. Am dat peste câteva scene de-a dreptul sadice și am aflat și fanteziile sexuale ale lui Nathan.

Toate personajele duc un bagaj mai mic sau mai mare în spate și nu se știe niciodată cine e de încredere, cine nu și cine ce urmărește. Ador chestia asta. Aproape toate personajele (cu excepția lui Arran și a lui Deborah) sunt și albe, și negre și despre nicicare nu îți poți face o părere clară. Cele mai evil personaje dau dovada de bunătate și personajele cu mai mult bine în ele se întâmplă să-și arate și cealaltă latură. Suntem totuși abia la primul volum, sper ca lucrurile să se îmbârlige și mai tare.

Cel mai mult însă m-a surprins credibilitatea. O fi fantasy, o fi o cartea cu personaje adolescente (deși nu e chiar YA, după deloc-umila mea părere), dar totul mi s-a părut plauzibil și credibil. Personajele nu sunt trase de păr, plotul nici atât. Totul a fost construit inteligent, cu sens și se leagă natural. Nu am pufnit deloc, nici nu mi-am dat ochii peste cap, nu mi-am pus întrebări legate de logica universului construit, ceea ce, cunoscându-mă, spune multe.

Ce aș putea să îi reproșez e lipsa de acțiune. Nu mi se pare că se întâmplă mare lucru, iar uneori acțiunea se cam lălăie. Cam mult. Norocul lui Sally Green că lumea pe care a construit-o îmi place suficient de mult încât să mă distragă oricum. Cineva se va apuca, cred, de volumul doi chiar în seara asta.

Mulțumesc mult editurii Trei pentru că mi-a oferit ocazia să dau cu nasul de seria asta.