RSS Feed

Umanii – Matt Haig

Posted on

matt-haig-umanii-c1_1Nu țin minte unde am auzit prima oară de Umanii, dar cert e că știam de ea și plănuiam să o citesc la un moment dat. M-am lălăit eu puțin cu ea (nu am prea avut deloc chef de citit în ultimele săptămâni…), dar am terminat-o acum două nopți, așa că pot să îmi dau și eu cu părerea.

Nu a fost chiar cum mă așteptam. Mi-am dat repede seama că avem de-a face cu un extraterestru dându-se drept om (nu e spoiler, zice cam din prima pagină), că romanul are iubirea în prim-plan (ceea ce poate fi ori foarte bine, ori foarte rău), așa că am intuit ceva tragedie lacrimogenă care să îmi explice mie, proastei, care e treaba cu umanitatea. Am avut dreptate și nu prea.

În primul rând, nu e nimic lacrimogen aici, cel puțin eu nu am perceput romanul așa. Avem o poveste de dragoste, dar nu e suficient de dezvoltată ca să dea în romantisme inutile. Cu toate astea, ceva lipsește de acolo. Povestea asta de dragoste se vrea a fi un punct de cotitură în roman, unul din elementele esențiale ale acestuia, dar mi s-a părut totuși foarte superficial tratat. Prea repede se întâmplă totul. Știu că nu e un roman mare, dar parcă prea repede trece peste, prea repede avansează totul ca să pot să cred pe bune că elementul ăsta e chiar atât de important pentru carte precum vrea Matt Haig să cred. Nu o duce nici în partea cealaltă, după cum am mai spus, parcă plutește cumva așa în neant.

Un aspect care mi s-a părut cam transparent e modul în care tratează umanitatea. Veți spune probabil că ăsta e și scopul cărții, titlul fiind al naibii de clar în privința asta, dar prea ca un copil la școală m-am simțit. Prea au sunat unele lucruri ca citatele alea motivaționale de pe Facebook, prea evidente revelațiile lui. Mi-am dat ochii peste cap de câteva ori, nu o să mint.

Ce mi-a plăcut mult e senzația pe care mi-a dat-o totuși romanul. Warm and fuzzy. Are un farmec aparte pe care nu am putut să nu îl simt (deși din nou, nu la intensitatea la care mă așteptam) și care m-a făcut să citesc romanul în reprize luuuuungi, deși cu distanță între ele. A fost per total o lectură plăcută și neobișnuită pe care v-aș recomanda să o încercați și voi. Poate vă surprinde.

Mulțumesc mult editurii Nemira!

Înainte de cădere – Noah Hawley

Posted on

noah-hawley-inainte-de-cadere-c1Romanul lui Noah Hawley este genul de roman care mi s-a părut promițător încă de când am primit cartea și am citit descrierea de pe spate. Avem parte de un avion care se prăbușește ucigând toți pasagerii de la bord, cu excepția unui pictor și a unui băiețel de patru ani. Romanul ia la rând viețile acestor pasageri și le analizează pentru a vedea exact ce anume i-a adus la bordul avionului.

Nu știu de voi, dar mie mi-a sunat bine din start. Mă uit des la Air Crash Investigation pe National Geographic, deci fix pe gustul meu morbid e. S-a nimerit și să citesc cea mai mare parte din carte fix când am mers minim 12 ore cu avionul, deci numai bine :D. Tare bine mi-a prins. M-a prins din start, deși stilul lui Hawley nu e chiar ceea ce caut eu, dar povestea în sine e atât de interesantă și acaparatoare că am petrecut ore întregi la cafenele prin aeroporturi citind cu drag și spor.

Înainte de cădere e o carte ușor dubioasă. Are câte un capitol dedicat fiecărui personaj în parte, capitol în care le prezintă pe scurt viețile și le conturează portretul. Nu intră în detalii, dar reușește totuși să te facă să îți formezi propria imagine despre ele și să decizi dacă îți plac sau nu. Scott, personajul principal, are mult mai multe pagini dedicate, dar nu a reușit să mă cucerească deloc. Nici nu cred că ăsta era scopul de fapt, dar cumva tot mă așteptam să am măcar o ușoară afinitate pentru el. Nu a fost cazul, dar nici nu m-a deranjat. Nu pot să spun că a existat vreun personaj cu care să se întâmple asta, niciunul nu a fost memorabil sau impresionant în vreun fel. Altceva însă a rămas cu mine și mi-a atras atenția.

Hawley face prăbușirea să se simtă cumva foarte personal. O face mai umană și o face în modul în care am văzut eu mereu astfel de evenimente. Își închipuie cadavrele zăcând pe fundul oceanului asociindu-le, evident, cu persoanele care au fost cândva și pe care a apucat sa le cunoască puțin. Mă treceau fiorii și mi se strângea stomacul. Foarte bune și de efect imaginile pe care le transmite. La fel de mult mi-a plăcut și finalul. Nimic clar, nimic bătut în cuie, doar câteva indicii și speranțe. Atât.

Sunt foarte plăcut impresionată de carte, așa că mulțumesc mult editurii Nemira pentru ocazia de a o citi! V-o recomand cu mare drag.

 

Sissi. Biografia împărătesei Elisabeta de Austro-Ungaria – Ángeles Caso

Posted on

sissi-biografia-imparatesei-elisabeta-de-austro-ungaria_1_fullsizeAsta e a doua biografie a lui Sissi pe care o citesc. Pe prima o găsiți aici. Sissi nu se află printre personalitățile mele istorice preferate, dar exercită totuși o fascinație aparte asupra mea. Nu o înțeleg. Cred că nici dacă o cunoșteam personal nu reușeam să o înțeleg pe deplin, atât de ciudată era. Nu o zic deloc în sensul negativ, pentru mine ciudățenia e bună aproape întotdeauna, dar nu e ceva cu care să mă fi întâlnit până acum, fie în viața reală, fie în cărți.

Îmi doresc fix biografia asta încă de când a apărut la noi din motive pur superficiale: arată foarte bine. E cartonată, are un format mare și o poză tare interesantă cu Sissi pe copertă, pare mai mult un volum de colecție. Citind cartea, pot să confirm că așa și este.

Dacă vă așteptați la o biografie complexă și exhaustivă a împărătesei, atunci volumul ăsta nu e pentru voi. Dacă nu știți nimic despre Sissi, nici atât. Biografia propriu-zisă ține fix până la pagina 80 și nu e cronologică sau detaliată, fiind în schimb împărțită pe capitole precum „Politica”, „Copiii”, „Iubiri îndoielnice”, „Nebunia sublimă” sau  „Criza”. Practic, cele mai relevante aspecte ale vieții ei sunt luate în parte și analizate puțin. Le știam mai pe toate, dar tot mi-a făcut o plăcere deosebită să le citesc. Caso folosește însă o mulțime de citate directe din persoanele apropiate împărătesei (precum jurnalul fiicei sale – partea asta mi-a plăcut cel mai mult), ceea ce contribuie la părerea mea finală despre carte: pare cumva mai personală. Pare o carte scrisă despre o prietenă neînțeleasă.

După partea asta, avem parte de foarte multe poze, categorisite și ele. Mi-a plăcut partea asta mult pentru că are o mulțime de poze pe care nu le-am văzut niciunde, inclusiv din colecțiile personale ale împărătesei. La final de tot, sunt poeziile lui Sissi atât traduse cât și în original. E singura parte a cărții care nu m-a interesat. Fiecare capitol are oricum câte o strofă din poeziile ei și nu pot să spun că mi-a plăcut vreuna, așa că am stat departe de asta.

Ce mă face însă pe mine să spun că într-adevăr mi-a plăcut mult volumul este stilul lui Caso. Nu are pic de obiectivitate, ba din contră. Se vede din fiecare rând că o admiră teribil de tare pe Sissi și, cumva, deși nu pot să explic exact, scrie într-un mod care parcă să i se potrivească împărătesei. Nu are niciun sens, știu, dar cumva tot are.

Mă bucur enorm de mult să am cartea pe raftul meu de non ficțiune. Ador istoria, ador biografiile, am citit deja despre Sissi, deci informația puțină din volumul ăsta nu mă deranjează, iar adunătura asta de informație fragmentată, poze și poezii fac din el (din volum adică) ceva aparte ce merită avut de orice iubitor de istorie.

Mulțumesc mult de tot editurii Corint!

 

Marea sfărâmată #3: Jumătate de război – Joe Abercrombie

Posted on

joe-abercrombie-jumatate-de-razboi-c1Intuiesc că, deși e abia martie, Joe Abercrombie va rămâne una din marile surprize ale anului ăstuia. Deși am mai citit până acum o serie de-a lui (vorbesc aici despre trilogia Prima Lege), nu pot spune deloc că am fost încântată, așa că nici speranțele mele pentru seria asta nu au fost foarte mari. Acum că am terminat-o însă, pot însă să spun că se diferențiază prin realismul său de majoritatea scriitorilor fantasy pe care i-am citit.

Astă este de faptul lucrul care observ că mi-a rămas în cap acum că am terminat seria. Motivele sunt diverse. În primul rând, moare cineva, cineva la care chiar nu mă așteptam. Moare banal, evenimentul propriu-zis nici măcar nu e redat în carte, vedem doar produsul final, ca să zic așa. M-a impresionat treaba asta. Nu a fost nimic dramatic, doar o moarte normală în lumea pe care a creat-o Abercrombie. Nu s-a ferit nici să omoare un personaj important, ceea ce îi mai aduce un plus din partea mea.

Întregul roman e așa. Oricât de neobișnuite pot părea la prima vedere viețile personajelor din carte, ele decurg mereu natural și se lovesc întotdeauna exact peste dificultățile și alegerile pe care le-ar înfrunta dacă ar fi reale. Așa li se și termină povestea de fapt. No happy endings, nicio dramă teribilă, dar niște personaje care încearcă să facă ce cred ele că e mai bine și să meargă mai departe no matter what.

Personajele, la fel ca în cazul primului volum și spre deosebire de al doilea, nu m-au dat dat pe spate. Skara ar putea fi, teoretic, interesantă și appealing, dar mie nu mi-a spus nimic. Parcă e prea by the book, prea cum ar trebui să fie o fată lovită de dezastru, care vrea totuși să fie utilă și puternică. Mi-au plăcut deciziile ei, nu neg, dar personajul în sine nu mi-a spus nimic. Raith mi s-a părut ceva mai interesant, dar evoluția lui mi s-a părut puțin forțată și bruscă. Yarvi rămâne pentru mine personajul suprem din serie. Realist până la ceruri și înapoi, pe cât de gri se poate și cu cele mai interesante decizii și acțiuni la centură. În volumul ăsta le duce cumva la extrem, dar nu în sensul rău, ci în sensul că acum arată cel mai tare cât de complex e de fapt.

Astea fiind spuse, cred că vă dați seama că mi-a plăcut mult volumul. Vă recomand cu dragă inimă și seria, nu prea cred că a citit-o multă lume. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

Marea sfărâmată #2: Jumătate de lume – Joe Abercrombie

Posted on

joe-abercrombie-jumatate-de-lume-c1Am observat că citesc cu tot mai multă plăcere seria asta. Cu trei teancuri de cărți pe birou care se așteaptă citite, am întins automat mâna după volumul doi din Marea sfărâmată. Nu e un volum mare, se citește ușor și te prinde din start.

Spre marea mea surprindere totuși (iar nu am citit nimic despre volum), în prim plan nu se mai află Yarvi, personajul principal al primului volum, ci Thorn și Brand, doi tineri care vor să devină războinici. Complet diferiți, dar adorabili amândoi, mi-au plăcut din start. Vă amintiți probabil, dacă ați citit recenzia primului volum, că acolo nu m-a impresionat niciun personaj. Nu mă așteptam deci să se întâmple nici acum, mai ales că personajele principale nu sunt de obicei pe gustul meu, dar uite că Abercrombie a reușit minunea. Thorn e o prostovancă de înaltă clasă, dar una cu care nu e greu să rezonezi. Face pe dura, nu se lasă, dă cu bâta-n baltă nu o dată, dar puăa în locul ei nu cred ca aș fi procedat altfel în 90% din cazuri. Brand, pe de altă parte, mă unge la inimă de cele mai multe ori. Blând și simpatic, nu ai cum să nu îl placi.

Plotul nu e cine știe ce. Pe scurt, Yarvi îi racolează pe cei doi și pleacă alături de alte personaje dubioase într-o călătorie pe mare cu scopul de a câștiga aliați. Evident că pentru cei doi, Thorn și Brand, e mai mult o călătorie de inițiere, dar mai ales pentru ea. Ce mi-a plăcut însă e că nu au înghesuit iar o mulțime de eveniment și bătălii în doar câteva sute de pagini, cum a făcut Abercrombie în primul volum. Totul e mult mai aerisit și am putut parcă să mă bucur mult mai tare de fiecare eveniment în parte. Partea mea preferată vine spre final, când Thorn poartă o anumită luptă despre care nu pot spune prea multe, dar care a fost taaaare badass. Ce e surprinzător e că nici nu mi s-a părut trasă de păr, un adevărat pericol cu scenele de genul. Impresionant.

Joe Abercrombie a creat niște personaje realiste, asta îmi place cel mai mult. Nu doar construite ca atare, ci și cu relații realiste. Chiar și romantismul din volum nu decurge exact cum v-ați aștepta, ci e presărat cu îndoielile și neînțelegerile aferente. De Yarvi nici nu mai zic nimic, că am vorbit destul despre el în recenzia primului volum.

Vă recomand seria. Chiar sunt curioasă cum o să fie și ultimul volum, sper să se termine totul într-un mod glorios, să mă ungă la suflet. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

În șalvari și cu ișlic. Biserică, sexualitate, căsătorie și divorț în Țara Românească a secolului al XVIII-lea – Constanța Vintilă-Ghițulescu

Posted on

in-salvari-si-cu-islic-biserica-sexualitate-casatorie-si-divort-in-tara-romaneasca-a-secolului-al-xviii-lea_1_fullsizeDa, ați citit bine. Chiar asta am citit eu în ultima săptămână and I loved it. Realizez că nu e o alegere foarte populară (ce vorbesc, probabil doar eu, autorul și editorul am citit-o), dar titlul ăla e fix pe gustul meu. I had to have it.

Cartea e structurată exact după cum spune titlul. Prima parte este despre Biserică în secolul XVIII în Țara Românească și, deși a fost partea cea mai puțin interesantă, a fost totuși foarte utilă. Aici aflăm exact cum era structurată, cine și de ce se ocupa de problemele personale ale oamenilor simpli și cam cât de mare era de fapt autoritatea bisericească. După partea asta însă începe distracția și totodată frustrarea.

În șalvari și cu ișlic prezintă în detaliu și cu o mulțime de exemple întregul proces matrimonial, de la pețit la zestre la logodnă, căsătorie și divorț. Am iubit capitolele astea. Nu doar că sunt foarte bogate în informații (bine documentate și citate), dar Constanța Ghițulescu le redă  într-un mod foarte accesibil și fără detalii inutile care pe mine m-a prins din start. Mentalitatea secolului XVIII e interesantă în sine, dar să vezi cum era privită căsnicia și femeia în secolul ăsta în Țara Românească e ceva aparte. Pe cât de fascinantă e, pe atât de multe frustrări aduce cu sine. Egalitatea nu există, abuzul e în floare și fericirea e neglijabilă. Veți afla, de exemplu, că în cazul abandonării domiciliului o femeie trebuia să aștepte 5 ani și să prezinte dovezi că și-a căutat soțul și n-a primit niciun semn de la el pentru a putea în final să primească divorțul, pe când un bărbat îl primea chiar și după un an jumate. Despre cum era privit adulterul în funcție de cine l-a comis nici nu mai vorbesc.

Tare mult mi-a plăcut cartea asta. Putea să o dea în bară în foarte multe moduri, dar nu a făcut-o. Dacă e cineva interesant de genul ăsta de subiect, v-o recomand cu dragă inimă.

Mulțumesc mult librăriei online Libris pentru posibilitatea de a citi romanul.Țin să vă amintesc, pe această cale, de puzderia de cărți online și cărți beletristică pe care le puteți achiziționa pe această librărie online.

Marea sfărâmată #1: Jumătate de rege – Joe Abercrombie

Posted on

joe-abercrombie-jumatate-de-regeEste a doua oară când citesc cartea asta. Trebuia să o zic. Am citit-o pentru prima oară cândva anul trecut, dar nu m-a impresionat deloc, așa că nici nu m-am obosit să scriu despre ea. Spre sfârșitul anului trecut însă (cred) am primit-o și de la editura Nemira alături de celelalte volume ale seriei, așa că a trebuit să o mai citesc o dată ca să am totuși totul proaspăt în minte. Nu știu cum s-a făcut, dar a doua recitire a cam schimbat datele problemei: mi-a plăcut acum mai mult decât țin minte să îmi fi plăcut atunci.

Redus la elementele lui de bază, romanul pare a urma rețeta clasică fantasy: regele care trebuie să își recupereze tronul, trădare, răzbunare, o prințesă frumoasă, aventură, încercări nenumărate. Nu e însă chiar așa: eroul nostru are un handicap la mână și e cam laș, tronul nu și-l prea dorește oricum, partenerii lui de călătorie nu sunt chiar cavaleri în armură strălucitoare și nici de momente glorioase nu prea avem parte. Ăsta e, după mine, punctul forte al volumului (cred că va fi și al seriei): e presărată cu o mulțime de elemente oarecum mărunte, dar în final importante, care fac diferența și duc seria în altă direcție decât te-ai aștepta.

Personajele sunt interesante și nu prea. Au potențial enorm, dar nu sunt dezvoltate suficient. Cred sincer că Abercrombie ar fi putut să mai adauge niște pagini volumelor (nu sunt deloc mari, mai ales ăsta) și să se axeze mai mult pe ele. Știți că am o slăbiciune pentru așa ceva. Yarvi nu mă impresionează cu nimic, personajele feminine nici atât, iar singurul personaj care mi-a atras pe bune atenția a murit (evident). Pot spune același lucru și despre acțiune: e prea grăbită și ea. Se trece mult prea repede la una la alta, sunt acțiuni importante, după mine, pentru plot care sunt amintite doar și niciodată redate și nu prea pot să înțeleg de ce, sincer. Parcă se grăbește intenționat ca să ajungă naiba știe unde cu povestea. Cine știe, poate celelalte două volume o să fie atât de pline de acțiune că nici nu o să mai conteze și o să pot să consider acest prim volum un fel de introducere, dar deocamdată mă deranjează.

Dacă a mai citit cineva Jumătate de rege  sau dacă are cineva de gând, let me know. În curând vor urma și recenziile celorlalte două volume (nu le-am citit încă), așa că stați pe-aici dacă sunteți curioși.

Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!