RSS Feed

Marile descoperiri #1: Atlasul secret – Michael A. Stackpole

Posted on

michael-a-stackpole-atlasul-secret-c1Romanul lui Michael Stackpole mi-a atras atenția din prima clipă în care l-am văzut în listă cu viitoare apariții, iar asta datorită copertei. Îmi place teribil de mult și părea a fi un roman istoric, deci ceva fix pe gustul meu. Spre marea mea surprindere, nu e deloc un roman istoric, ci mai degrabă unul fantasy, ceea nu îl poate face, în ochii mei, decât și mai interesant.

Cu toate astea, m-am tărăgănat câteva săptămâni cu el. Nu mi s-a părut foarte ușor de citit, iar asta din cauza modului în care este dată informația despre universul creat de Stackpole și despre sistemul lui magic. Nu este foarte ușor de urmărit; mi s-a părut dată oarecum grăbit de cele mai mult ori, fără explicații ajutătoare și fără grija de a face cititorul să înțeleagă exact de ce lucrurile sunt așa cum sunt și cum funcționează ele. M-am mai lămurit pe parcurs la unele, dar cu altele încă sunt în ceață. Mai sunt două volume din trilogie, deci speranță este.

Cu toate astea, am fost foarte plăcut impresionată de Atlasul secret. Simplul fapt că este de fapt fantasy, și nu roman istoric m-a impresionat teribil de plăcut, după cum am zis și mai înainte, dar pe lângă asta, am senzația (și speranța) că Stackpole nu va urma drumul deja mult prea bătătorit pe care o iau majoritatea romanelor și seriilor de genul. Premisa este din start altfel: personajele principale sunt membri ai familiei Anturasi, celebră și expertă pentru hărțile lor incredibil de detaliate și exacte. Cei doi frați sunt trimiși în două misiuni diferite, în părți diferite ale lumii, iar fiecare dă acolo peste fel de fel de minunății și dubioșenii. Astea nu m-au impresionat foarte tare, au uneori un aer prea de basm pentru gustul meu.

Personajele, pe de altă parte, mă interesează mult mai tare. Keles și Jorim nu sunt cine știe ce, par a fi personajele masculine tipice din astfel de romane. Sora lor însă are foarte mult potențial. Aș zice că și mama lor la fel, dar ea din păcate nu apare atât de mult în carte, cel puțin în volumul ăsta. Evoluția lor e ceea ce mă atrage cel mai mult la următoarele volume, așa că nu pot decât să mă bucur că următorul apare imediat și pe piața noastră de carte.

Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

 

 

Vocea pumnalului – Patrick Ness

Posted on

2757Patrick Ness e unul din autorii pe care îi aveam de foarte mult timp pe listă, pe care îl laudă cam toată lumea și căruia nu apucasem până acum să îi citesc nicio carte. Am pus însă de curând mâna pe două, iar azi-noapte am reușit să îl termin pe primul.

Vocea pumnalului e un roman nu care nu te obișnuiești ușor. Mie una la început recunosc că nu mi-a plăcut. Motivul este simplu:nu doar că e scris la persoana I (am o mică problemă cu romanele scrise așa, îmi ia ceva mai mult să îmi placă), dar urmărește exact gândurile unui băiat de vreo 12-13 ani. E ușor haotic și durează ceva to get used to, dar odată ce o faci, e bun făcut. După un timp capătă nu doar un farmec aparte, dar și o muzicalitate și un aer de verosimil care mi-au plăcut tare mult.

Plotul însă e punctul forte. Mi-a plăcut enorm de mult. Avem o lume distopică în care nu doar gândurile bărbaților (nu și ale femeilor!!!) sunt auzite de toată lumea, dar și cele ale animalelor. Vorbim despre o altă planetă, vorbim despre modul în care diferite societăți au ales să se descurce cu această anomalie și despre muuultă nebunie. Ador modul în care Ness atinge și discută subtil o mulțime de subiecte interesante, de la religie, gender issues, nebunie și iubire. Unele sunt atât de subtile că ar putea scăpa poate, dar asta face parte din farmecul romanului. Foarte puține lucruri ni se dau pe tavă, pentru restul trebuie săpat puțin.

Personajele îmi plac în mare parte, deși cele care chiar mi-au plăcut cel mai sunt cele de care, evident, nu prea avem parte. Todd nu m-a dat pe spate, deși nici nu îmi displace, Viola are ceva ce mă face să strâmb puțin din nas. Manchee și Ben însă mi-au plăcut tare mult. Patrick Ness se joacă aproape cu toate într-un mare fel și trăiesc cu speranța că va face la fel, preferabil și mai tare, și în volumele următoare.

Mi-a plăcut mult și chiar aștept cu nerăbdare să se traducă și volumul doi, preferabil și nuvelele satelit (wink wink, editura Trei).

Mulțumesc enorm editurii Trei pentru roman.

Rebeliunea – Robyn Young

Posted on

robyn-young-1-rebeliunea_c1O să o spun de la început, romanul lui Robyn Young are o coperta care atrage din prima. Simplă, dar interesantă, am observat-o încă de când abia i se anunța apariția și mi-a rămas de-atunci într-un colțișor de minte, de unde a răsărit iar atunci când am văzut-o în pachet. Evident că nu mai știam despre ce e vorba, decât că are de-a face cu o rebeliune (duuuuh Cori, you genius), ceea ce am observat că îmi place din ce în ce mai mult. Așa făceam când eram mică, citeam mai mult la risc și observ acum că e tot mai mișto. Divaghez însă, ca de obicei. Pentru ca voi să nu fiți nehabarniști ca mine, aflați că acțiunea romanului începe la sfârșitul secolului XIII în Scoția și Anglia și se centrează pe conflictul dintre cele două țări. Poate că nu sună fascinant, but trust me, it is.

Dacă vă plac istoria și intrigile politice, atunci Rebeliunea e pentru voi. Aduce puțin cu A Song of Ice and Fire, dar fără magie. Are, în primul rând, o mulțime de personaje, fiecare cu titlul lui nobiliar. Nu am reținut nici jumate. Am citit multe pagini și paragrafe despre tot felul de personaje fără să știu cine naiba sunt și care e treaba cu ei. E singurul punct slab pe care am putut să îl găsesc. Aș fi vrut ca Young să fi insistat puțin mai mult pe ele, să explice o idee mai bine cine sunt și ce vor, nu doar o mențiune pasagera pe care să trebuiască să o culeg din zbor și să o rețin. La mine nu a mers. Nu cu toate, desigur, dar cu destule.

In rest, numai de bine. Nu m-am plictisit deloc. Se întâmplă o mulțime de lucruri, pe toate nivelurile. Alianțele politice și militare se schimbă, prieteniile o iau și ele pe drumuri ciudate, avem bătălii și conflicte mocnite și ceea ce eu consider no romance. Apreciez teribil asta. Nu despre asta e vorba, nu asta e în prim-plan, nu asta e relevant și fix așa ar trebui să fie.

Personajele îmi plac și ele, deși deocamdată nu mă dau pe spate. Deși romanul e foarte mare, nu am avut timp să mă atașez de ele pentru că, așa cum am mai spus, accentul cade pe alte lucruri. Niciunul nu mi s-a părut odios și nici bube nu le-am găsit celor centrale, deci totul e bine și aici. M-a mâncat evident în fund și a trebuit să caut pe net numele personajului principal, așa că mi-am dat, ca întotdeauna, spoilere singură. În apărarea mea totuși, am făcut asta pentru că nu am reușit preț de câteva sute bune de pagini să îmi dau seama for the life of me dacă evenimentele din carte se bazează pe întâmplări reale sau nu. They do, așa că stați departe de internet când citiți.

Citiți, oameni buni, romanul. E chiar mișto. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

Sfârșitul nopții – Petronela Rotar

Posted on

1071272Cred că am zis la un moment dat pe-aici cum am descoperit-o eu pe Petronela Rotar, cât de mult m-a ajutat. Citesc tot ce scrie, așa că nu aveam cum să nu pun mâna pe Sfârșitul nopții aproape imediat ce a apărut.

Este o colecție de proză scurtă, lucru ce m-a entuziasmat din start. Mi-au plăcut mult și poeziile ei, dar proza scurtă are un loc special în inima mea. Începutul nu a fost prea promițător însă. Prima povestire, „Alfa”, nu mi-a plăcut deloc. E forțată, limbajul se vrea a fi cool, ideea de bază e cam clișeică. Își revine pe parcurs, deși nu am simțit că volumul ăsta se ridică la nivelul la care mă așteptam, adică nivelul stabilit de Alive. Este din cauza subiectelor abordate, cred eu. În Alive, Petronela a scris despre femei și pentru femei. În Sfârșitul nopții, not so much. Combină mai multe genuri (are și o povestire cu tente gotice) și mai multe teme, mi s-au părut puse laolaltă oarecum alandala.

Ce mă fascinează însă e asta: au fost unele povestiri în carte care mi s-au părut de-a dreptul trase de păr. Citind blogul Petronelei însă, am dat peste o afirmație de-a ei conform căreia cele mai aparent extreme parți din carte sunt cele mai aproape de realitate, fiind inspirate de întâmplări și persoane reale. Sper să țin minte bine și să nu spun prostii, dar am avut mereu informația asta in the back of my mind in timp ce citeam. A făcut totul mult mai interesant, mai ales că nu îmi dau seama dacă ar trebui să cred informația sau să o iau ca pe o strategie de marketing.

Oricum, e o carte de Petronela, deci un must-read pe care îl recomand cu dragă inimă. Coperțile sunt și ele din ce în ce mai frumoase, mor de drag când le văd.

Mulțumesc mult librăriei online Libris pentru posibilitatea de a citi romanul.Țin să vă amintesc, pe această cale, de puzderia de cărți online și cărți beletristică pe care le puteți achiziționa pe această librărie online.

 

Nemesis – Philip Roth

Posted on

nemesisrothAm auzit de Philip Roth încă de când am început facultatea. Am și am avut foarte mulți profesori care îl ridică în slăvi (mai ales American Pastoral) și se mai și zice că e the greatest American author alive. Quite a lot to live up to, if you ask me. Am reușit totuși cumva să nu citesc nimic de el până acum, când am avut două short stories de citit pentru master și două romane. Mi-au plăcut primele, așa că am decis să fiu o studentă semi-decentă și să citesc și un roman. Am ales Nemesis.

Îmi este greu să scriu recenzia, pentru că romanul ăsta e diferit de ce am citit până acum. Pot totuși să încep prin a spune că mi-a plăcut de la prima pagină. Nu știu cum să descriu modul în care scrie Roth, pentru că este foarte aparte, dar te prinde din start și nu-ți mai dă drumul. E curat, simplu și curgător și sună… epic. Altfel nu știu să îi spun.

Romanul are enorm de multe straturi, care apar una dupa alta în toată complexitatea lor: social, psihologic, personal. Modul în care reușeste Roth să redea societatea americană aflată în pragul panicii totale cauzate de poliomelită este absolut superb. Pune un individ minunat în mijlocul acestei societăți, pune un bărbat avid de răspunsuri și incapabil de a trăi fără ele și creează astfel o minunăție. Mi-a plăcut enorm de mult de Bucky, m-a emoționat până în măduva oaselor și mi-a dat o tentă de nostalgie la care nu mă așteptam.

Ultimele aproximativ 50 de pagini ale romanului m-au luat de gât, m-au ținut bine și mi-au tras palme până nu am mai știut de mine. Întorc romanul la 180 de grade și te dau peste cap. Se schimbă puțin stilul, se accelerează teribil de tare ritmul și tot ceea ce credeam și speram eu că o să se întâmple se duce naibii. M-a ținut cu sufletul la gură în speranța că totuși, poate totuși nu sunt lucrurile chiar atât de negre. Dar au fost.

E genul de carte pe care trebuie să o citești. Am senzația că e genul de autor pe care trebuie să îl citești. I most certainly will.

#Girlboss – Sophia Amoruso

Posted on

51mmirwwsfl-_sx329_bo1204203200_Cred că mi s-a pus pata pe cartea asta pe la sfârșitul primăverii sau începutul verii, cand a zis Andreea Balaban cât de mult i-a plăcut. It stuck with me for some reason și de atunci mă tot învârt în jurul cozii încercând să decid dacă să o iau sau nu. Noroc cu Black Friday, ca altfel cine știe când mi-aș fi găsit los cojones de pe unde le-am rătăcit.

Am citit cartea în două seri și aș fi putut probabil să o termin chiar într-o singură seară dacă nu aș fi fost o putoare. Mi-a plăcut enorm de mult, așa că nu am avut nicio problemă să stau iar până la trei noaptea. Nu am avut încotro însă, cartea asta se cerea citită și se cerea citită în puține reprize, ca să o savurez mai bine.

Sophia Amoruso începe prin a-și povesti pe scurt viața, descriind apoi cum și-a început ea afacerea, cum a evoluat și cum este acum. M-a fascinat de-a dreptul. E aproape neverosimilă povestea ei, modul în care s-a dezvoltat Nasty Gal cu atât mai mult, dar știm for a fact că exact așa s-au întâmplat lucrurile, ceea ce face totul și mai uluitor. Dă sfaturi, se dă exemplu negativ nu o dată, creează uneori o imaginea unei companii aparent idilice (citiți doar ultimele știri despre Nasty Gal și o să vedeți că nu e totul chiar roz) și condimentează totul, din când în când, și cu câte o informație personală.

Ceea ce m-a cucerit pe mine însă este umorul ei. Se autoironizează nu o dată, nu ia mai nimic în serios și dă până și sfaturile profesionale într-un mod aparte care m-a distrat teribil. A făcut cartea extrem de ușor și de plăcut de citit. Are câte o ilustrație înainte de fiecare capitol, capitolele în sine încep cu o pagină complet neagră și între ele avem și două-trei pagini în care este prezentat portretul unei alte girlboss, scrisă de ele însele. Nu pare mare lucru însă, dar sunt detalii pe care le-am observat și apreciat și care au contribuit mult la plăcerea lecturii.

Nu sunt de acord cu tot ce zice ea aici, dar nici nu se așteaptă la asta. Unele lucruri mi-au rămas însă în cap și care sigur o să mă ajute cândva. E mult mai mult decât mă așteptam.Vă recomand să o citiți dacă aveți ocazia. În engleză, preferabil.

„The world loves to tell you how difficult things are, and the world’s not exaggerating. And that’s a real bummer. But, here’s the real shit: you can have it all, and nothing comes easy. You will make sacrifices and compromises, get let down and let other people down, fail and start over, break some hearts, take some names, and learn to pick up and continue when your own heart gets broken. But difficult doesn’t mean impossible, and out of the bajillions of things in this universe that you can’t control, what you can control is how hard you try, and if or when to pack it in.”

Războiul celor două roze #1: Pasărea furtunii – Conn Iggulden

Posted on

con-iggulden-pasarea-furtunii-c1Dacă bântuiți pe aici de ceva timp, știți probabil că îmi place mult istoria și citesc ori de câte ori pot. Cu toate astea, istoria Marii Britanii nu e deloc punctul meu forte. E complicată rău, încurc regii într-o veselie și politica lor încâlcită mă zăpăcește. Despre Războiul celor două roze nu știam prea multe,informațiile mele rezumându-se pretty much la perioada în care a avut loc conflictul și la casele adversare. Mi-a fost deci frică, ca de fiecare dată de altfel, să nu dau peste un stil foarte alambicat și enorm de multe informații politice. Ei bine, nu a fost cazul.

Conn Iggulden (superb nume) are un stil foarte curat de a scrie. Fără înflorituri, fără arhaisme sau fraze prea lungi. Nu are nici descrieri exagerate sau prea amănunțite, m-a pierdut doar din când în când în timpul scenelor de bătălie. Nu e bai, mereu mi se întâmplă asta oricum. Din punctul meu de vedere, aspectul ăsta e unul din marile puncte forte ale romanului. Multă lume cred că ezită să citească romane istorice tocmai din cauza asta și pot să înțeleg, dar aia chiar nu aveți de ce să vă faceți griji.

Personajele îmi plac tare mult. Unele sunt inspirate din personalități reale, altele nu. Mi-au plăcut cam toate, în afară de rege, însă în mod special Derry si ducele de York. Sunt destul de bine construite, cu detalii suficiente pentru a-ți da seama cum stă treaba cu ei. V-aș sfătui însă să rezistați tentației de a căuta pe net informații despre personalitățile care le-au inspirat. Nu de alta, dar vă dați singuri spoilere (guilty as charged, eu nu am rezistat). Margaret, care e probabil pesonajul cu care ar fi trebuit să rezonez cel mai tare, nu m-a prea impresionat. Nu că ar fi ceva în neregulă cu ea, dar parcă abia încep să o cunosc, povestea ei e la început de tot încă și nu mi-am format o părere completă și definitivă. Ducele de Warwick însă (sper că îmi amintesc bine și chiar așa îl cheamă) e foarte promițător însă.

Ce mi-a plăcut în mod deosebit însă e faptul că la finalul volumul avem câteva pagini în care Conn explică multe detalii legate de roman și modul în care l-a gândit. Ne spune care personaje sunt reale și care nu (explică chiar și de ce le-a inventat, which is pretty cool), ce evenimente s-au întâmplat în realitate și ce a rămas în continuare ca inexplicabil sau misterios și chiar și o mică istorie a ceea ce s-a întâmplat înainte de război. Are și genealogii, hărți și o listă a personajelor, practic tot ce aveți nevoie pentru a citi un roman istoric (eu de astea trei nu m-am atins, recunosc, iar asta pentru că nu am avut nevoie).

Sunt foarte plăcut impresionată și aștept cu nerăbdare să apară și la noi volumul doi. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!