RSS Feed

Tag Archives: Sarah J. Maas

A Court of Wings and Ruin – Sarah J. Maas

Posted on

ACOWAR_USNu aveți idee cât am așteptat cartea asta. Am vânat-o ceva de speriat și, de cum am văzut-o pe Okian, am și pus comandă și am avut-o în mână mai repede decât mă așteptam. Am avut o experiență destul de ciudată cu ea: deși nu m-a dat deloc pe spate, m-a prins al naibii de tare și am citit cu fiecare ocazie pe care am avut-o, inclusiv ziua când eram liberă, which I almost never do.

Cu toate astea însă, nici nu se compară cu al doilea volum (recenzie aici). Parcă nu m-a convins nimic. Relația dintre ea și Rhys (meh – așa aș descrie) are parcă muuuult mai multe scene pline de dulcegării și trase de păr care ori nu erau în al doilea volum, ori eram eu în faze dubioase și nu am băgat de seamă. Nu mi-a plăcut niciun personaj, nu am avut favoriți, nu mi-a prea tresărit inima decât la final (despre care o sa vorbesc mai încolo), nici plotul nu m-a încântat.

Feyre, personajul principal, m-a iritat chiar nu o dată. Cumva a reușit să devină eroina tipică, the special snowflake care se sacrifică pentru binele suprem și care iubește și e iubită cum nimeni nu a mai fost ever. Ochi dați peste cap la infinit. La fel și cu Rhys, care și când greșește nu greșește de fapt, se pare, și care a reușit să mă facă să nu îl mai plac, după ce leșinasem după el în volumul doi. Cassian m-a iritat și e mai laș decât îmi aminteam, Az e meh, Mor la fel, Nesta e puțin trasă de păr. Nimeni relatable sau simpatic.

Plotul nu e nici el cine știe ce. Totul este alb și negru, avem vechea tradiție a armatei rele versus armata bună, mult prea tradițional și cuminte pentru gustul meu. Se termină aiurea, dacă e să mă întrebați, și complet nerealist. Un conflict de magnitudinea celui pe care îl prezintă Maas nu se poate încheia așa și nu poate exista a magical fix pentru orice. Asta dacă vrei să scrii un roman cât de cât ok, vreau să zic.

Și totuși am citit în disperare, weekendul trecut aproape că numai asta am făcut, iar eu extrem de rar citesc ziua. M-a prins rău de tot (și azi-noapte am stat până la 2:30 să o termin), deși recenzia asta arată clar că nu mă încântă. Are totuși Maas ceva care mă atrage pe mine, se pare. În curând o să mă pun să recitesc și cealaltă serie, că tot am două volume noi și nu mai țin minte nimic. Atunci să vedeți.

 

Anunțuri

A Court of Mist and Fury – Sarah J. Maas

Posted on

a_court_of_mist_and_fury_-_uk_coverNu țin minte când am fost ultima oară atât de entuziasmată de o carte. Când am citit volumul doi din cealaltă serie a ei (pe care mă gândesc serios să o iau de la capăt și să o și termin) sau când am dat peste seria lui Laini Taylor poate. Am înnebunit pe toată lumea cu ea, mai ales pe Rox, care a trebuit, săraca, să îmi suporte delirul seri la rând. E dumnezeu pe pământ cartea asta, oameni buni, dumnezeu pe pământ nu alta. Are 600 și ceva de pagini și putea să aibă de trei ori pe-atât și tot n-ar fi fost de-ajuns.

Am adorat-o de la început și până la final și let me tell you that I was right about Rhys and Tamlin. I was so fucking right. Iubesc personajele cu pasiune, mai ales pe Rhys, evident, căruia nu sunt în stare să îi găsesc niciun defect. Orice alt personaj masculin de genul despre care am citit până acum e un rahat în ploaie prin comparație. Pe toate le are, domnule, n-am văzut așa ceva. Parcă mi-ar fi intrat Maas în minte, ar fi văzut exact cum îmi închipui eu personajul masculin perfect și apoi l-a pus pe hârtie. Aș putea vorbi despre el la infinit, dar încerc să nu. Vă mai spun doar că dacă mi-ați pune în față 2000 de pagini doar cu el făcând chestii normale, de la spălat șosete la mâncat, le-aș citit pe toate fără să clipesc și fără să mă plictisesc.

Feyre a început să îmi placă și ea mai mult. M-a frustrat în prima parte a volumul de-am crezut că mor de nervi, dar și-a revenit destul de repede și de atunci a mers din bine în mai bine. Se transformă, evoluează, refuză să se mai lase folosită și abuzată, se îndoiește de ea însăși, are momente de curaj cretin, e mai credibilă decât mă așteptam și mai umană decât sper de obicei să găsesc în romane fantasy YA. Îmi place de ea și, deși Rhys e dumnezeul meu, firul ei narativ mă interesează și mă intrigă cel mai tare. Mai sunt 4 volume în care cine știe ce naiba se întâmplă și ce mai face. De Tamlin nici n-o să vorbesc. Îl detest cu atâta pasiune că mă enervez numai când mă gândesc la el.

Plotul devine și el din ce în ce mai interesant, dar recunosc că el m-a interesant cel mai puțin. Trebuie neapărat să menționez totuși și cât de al naibii de erotică e cartea asta. Surprinzător, având în vedere că a fost publicată la ceva editură de copii, dar boy oh boy. Muuuult sex, frățioare, în astea 600 de pagini. Tare mult și de mai multe tipuri. Scris și mișto, nu oricum. Mai bagă ea Maas câte un eufemism tâmpițel din loc în loc, dar le și zice pe nume în alte ocazii, așa că o iertăm.

Ce o să mă fac eu până în aprilie, când cică ar apărea volumul trei, nu știu. Sunt prea prinsă de lumea asta ca să pot acum să mă apuc de altceva. O să recitesc primele trei volume din Throne of Glass și o să mă apuc și de celelalte probabil. I am sane like that. Faceți-vă și voi o favoare și puneți mâna și citiți ce scrie femeia asta, ca pierdeți multe.

 

 

 

A Court of Thorns and Roses – Sarah J. Maas

Posted on

descărcareMi-am propus acum ceva timp să citesc tot ce scrie Sarah J. Maas  și mă țin de cuvânt. Deși știu că a apărut tradusă și la noi (la editura Rao parcă), le-am vrut în engleză, așa că am profitat și mi le-am cumpărat de la Okian din Brașov (direct de la librărie, nu de pe net). Am dat-o gata destul de repede și acum vin cu deloc umila mea impresie.

Să începem. După ce am luat cărțile și am citit pe spate despre ce e vorba (da, în ordinea asta) și am văzut că unele personaje sunt zâne, m-am speriat. Cum adică zâne, bre? În capul meu, zânele sunt ca alea din Frumoasa din pădurea adormită (adică așa). Ei bine, cele din seria lui Maas nu sunt deloc așa. Dar deloc. În viziunea lui Maas, zânele sunt mult mai diversificate. Unele au pielea colorată și aripi și arată în fel și chip, altele (high fae li se zice în engleză) arată absolut superb și au puteri deosebite. Nici în clin nici în mâneca cu ce îmi închipuiam eu deci.

Personajele sunt așa și așa. Mă confrunt iar cu marea mea problemă legată de personajele masculine din fantasy: de ce naiba alege toată lumea să pună ca personaj principal un tip foarte bun, cinstit, onest ș.a.m.d (adică perfect) și un personaj masculin al naibii de interesant și complicat ca personaj secundar sau some sort of villain? De ce nu invers? De când e banalul și plicticosul mai ok? În caz că nu e evident până acum, peste asta am dat și aici. Tamlin (pricipalul adică) e mișto, nu neg, dar e prea bun. Rhysand pe de altă parte e dumnezeu pe pământ. Conflicted, interesant, complicat, dark, divin. Nu e el în prim-plan, evident, că de ce ar fi? Nu știu de ce mă plâng, așa e în toate.

Ce mă sâcâie însă destul de tare e modul în care cumva totul pare să fie ok până la urmă. Indiferent cât de nasol ajung lucrurile, indiferent de diferențele dintre personaje, there is a magic fix for everything. Sper că nu o să continue așa și tind să cred că nu o să o facă, asta dacă îmi amintesc bine cealaltă serie. Ar fi păcat, nu de-alta.

Am văzut pe Goodreads că o să fie șase volume în serie și nu pot decât să mă bucur. Îmi place până acum și cărțile de genul reușesc să încălzească părticica aia încă ne-moartă din sufletul meu.

 

 

 

 

Tronul de cleștar #3: Heir of Fire – Sarah J. Maas

Posted on

descărcareCum am aflat că a apărut al treilea volum al seriei, cum mi-am pus în cap să îl citesc cât mai repede posibil, ceea ce am și făcut. M-am apucat de volum pe la miezul nopții și abia la patru fără ceva am reușit să mă conving că ar cam trebui să mă culc. Uitasem cât de mult îmi place seria. Mi-am amintit acum.

Deși nu se compară cu al doilea volum, care mi-a plăcut cel mai tare, Heir of Fire este de personaje și întâmplări interesante. Să le luăm pe rând.

Acțiunea e puțin mai ciudată aici. Primele trei sferturi din volum nu am stat cu sufletul la gură. Nu s-a întâmplat nimic extraordinar de palpitant, dar în schimb am găsit întâmplările interesante și mă făceau totuși să mă întreb ce o să se întâmple în continuare. Crown of Midnight câștigă detașat la acest capitol. Nu m-am plictisit deloc citind, dacă asta ați înțeles de aici, dar puțin suspans nu ar fi stricat. Poate pentru voi o să fie, who knows.

Personajele mi-au plăcut, ca de obicei, cel mai mult. Caelena își cam plânge de milă, dar, cum am devenit foarte empatică în ultimul timp, am înțeles-o. M-a impresionat foarte tare felul în care Sarah J. Maas reușește să mă facă să o înțeleg și să o cred. Cred că am mai spus asta în celelalte recenzii ale seriei, dar foarte rar reușește un autor să facă asta, ce să mai vorbesc despre un autor de YA. Întâlnesc mereu personajul broken, de care se presupune că viața și-a bătut joc și care își petrece cea mai mare parte a timpului feeling sorry for himself/herself sau folosindu-se de asta pentru a-și găsi scuze, dar cu Caelena lucrurile stau puțin altfel. I-am înțeles traumele și pierderile, am apreciat existența întunericului din ea și am înțeles faptul că îi e extraordinar de greu să treacă peste ele. Partea dinspre final e puțin cam dramatică pentru gustul meu însă. Nu zic la ce mă refer. E spoiler.

Apar câteva personaje noi, toate interesante. La unele e ușor să-ți dai seama dacă vor avea sau nu un rol important în serie, la altele nu. Nu mi-a plăcut să citesc capitolele lui Manon, însă. M-au plictisit puțin și încă nu îmi dau seama care e treaba cu ea (în ceea ce privește plotul adică). Unul din aceste personaje m-a surprins însă în ceea ce privește the love story, dar numai de bine aici. Ne-am îndepărtat iar de poveste tipică și clișeică YA.

Sfârșitul acestui volum m-a făcut, ca de obicei, să mă întreb cum naiba o să stau până apare următorul (o să fie șase în total, se pare). Mă consolez totuși cu gândul că, practic, o să am încă trei volume de citit. Yeeey.

 

P.S. Nu îmi cereți să vă trimit cartea.

Tronul de cleștar #2: Crown of Midnight – Sarah J. Maas

Posted on

69410_originalAm terminat volumul doi din serie azi-noapte pe la unu și am rămas mască, nici nu mai aveam cuvinte. I-am și spus lui Roxtao că e de o mie de ori mai bun decât primul.

Avem acțiune și răsturnări de situație de la prima până la ultima pagină, nu ai deloc timp să te plictisești. Totul se întâmplă într-un ritm alert, dar totuși natural. Partea cea mai minunată la asta e că nu m-am așteptat la nimic din ceea ce s-a întâmplat. Mi-am dat la un moment dat seama de o chestie, dar cred ca asta era și ideea și nu m-a deranjat deloc.

Apar nenumărate elemente noi și se explica foarte multe lucruri, care fac ca diferența dintre primul și acest al doilea volum să fie imensă. Elementele fantasy sunt mai multe și mult mai pronunțate, dar originale și bine gândite. Nimic nu mi s-a părut deplasat sau ciudat, ba din contră.

Totul ia o turnură diferită, atât de diferită de fapt că ai putea avea impresia că cele două volume nici nu sunt legate între ele. Apar mereu informații noi, se răspunde la unele întrebări, apar altele, de unele nici măcar nu îți dădusei seama că există, iar totul este atât de palpitant și de interesant că nu îți mai vine să lași cartea din mână.

Mi-a plăcut enorm de mult evoluția personajelor, mai precis toate schimbările care au loc în legătură cu ele. Țineți minte că ziceam în recenzia primului volum că mi se pare că personalitatea lui Caelena nu se potrivește cu ideea de asasin? Îmi retrag acum cuvintele. Tot ceea se întâmplă cu ea în Crown of Midnight mi-a risipit îndoielile și m-a făcut să o plac și mai mult. Scenele în care îți lasă jos toate barierele și se dezlănțuie sunt preferatele mele din toată cartea – mi-au plăcut atât de mult că le citeam de câte două ori. Sunt foarte badass, foarte intense și fac atât cartea, cât și personajul, cu mult mai interesante.

Cumva, nu știu de ce, presimt că seria nu o să aibă un final fericit. Nici nu cred că i s-ar potrivi. Oricum, până apare, vă recomand să vă apucați neapărat de serie. O să îmi mulțumiți.

Tronul de cleștar – Sarah J. Maas

Posted on

Încep recenzia acestei cărți prin a le mulțumi celor de la Rao pentru ocazia de a o citi. Știu sigur că, dacă nu mi-ar fi oferit-o ei, nu aș fi ajuns probabil niciodată sătronul-de-clestar_1_fullsize dau peste încă o serie care să promită și care să îmi placă.

În primul rând, pe mine cartea m-a uimit încă dinainte de primul capitol, când am observat pe pagina din dreapta o hartă a unui ținut care în mod sigur nu există. Atunci mi-am dat seama că am de-a face cu o carte fantasy, până atunci crezând, nu știu de ce, ca e un thriller. Uimită puțin, am început să citesc. Și mi-a plăcut de la început.

Romanul începe oarecum brusc, cu o deținută ce este luată dintr-un motiv necunoscut de către Căpitanul Gărzii Regale, pentru a fi dusă nu se știe unde. Acest lucru, plus faptul că e scrisă într-un mod clar, coerent, fără înflorituri, m-a făcut să mă simt încă de la început atrasă de poveste și curioasă în legătură cu ceea ce o să se întâmple.

Personajele mi-au atras atenția din prima și mi-au plăcut enorm. Pe bune, rar mi se întâmplă ca din trei personaje centrale să îmi placă toate din prima, iar impresia asta să se mențină pe tot parcursul cărții. Nu am găsit nimic care să mă deranjeze la personalitatea Celaenei, a lui Dorian sau a lui Chaol, ceea ce mă uimește enorm. Să îmi mai și placă de ei, vă dați seama ce miracol, ce minune??? Mai mult decât atât, cred că mi s-a întâmplat pentru prima oară să nu îmi dau seama cu cine vreau să fie Celaena dintre doi bărbați diferiți – eu am mereu opinii ferme în legătură cu chestiile astea. Spre final am ajuns totuși să am un favorit, deși continuam să îl plac și pe celălalt.

Un alt aspect care mi-a atras atenția e faptul că există capitole cu personaje diferite în centru, unele dintre ele nepărând prea importante la prima vedere. Astfel, am putut să îmi fac o impresie mai bună în legătură cu ele și cu ceea ce se întâmplă. Cele cu Chaol și Dorian, mai ales, mi-au plăcut enorm – ajută întotdeauna să vezi același lucru din trei perspective diferite.

Acum să spun și ce nu mi-a plăcut. Nu e nimic important sau grav, nici măcar nu cred că le pot numi lucruri care nu îmi plac, ci lucruri care nu mi se pare că se potriveau foarte bine sau nu aveau prea mult sens pentru mine. În primul rând, având în vedere cât de traumatizantă și chinuitoare se tot spunea că a fost experiența lagărului, mi se pare ca Celaena a trecut uimitor de repede peste. Mi se pare, de asemenea, foarte greu de crezut că cineva poate ajunge cel mai de temut asasin dintr-un regat până la vârsta de 17 ani. Nu e deloc verosimil pentru mine. Nu în ultimul rând, personalitatea ei nu mi se pare că se potrivește cu cea a unui asasin plătit. Se zbate pentru inocenți, nu îi place nedreptatea, dar primește bani pentru a omorî oameni? Cum vine asta?

Dar, cum spuneam, nu e mare lucru, probabil că un om sănătos la cap nici nu ar fi observat.

Oricum, eu v-o recomand cu căldură ca să am apoi cu cine să mă rog ca Rao să publice și continuare seriei.