RSS Feed

Category Archives: Memorii

Paula – Isabel Allende

Posted on

Isabel-Allende-PaulaAm știut că o să îmi rupă inima cu mult înainte de a o citi și îmi doresc să o citesc încă de când am citit primul roman de Isabel Allende. Paula este un volum de memorii scris de Allende pentru fiica sa, Paula, în timp ce aceasta era în comă. Este considerată cea mai personală și mai intimă carte a sa și sunt perfect de acord.

Gândurile unei mame ce își privește fiica agonizând nu are cum să nu impresioneze. Asta, alături de stilul formidabil al lui Allende fac o combinație unică care m-a mișcat până în adâncul sufletului. Am citit cartea în patru nopți și în trei dintre ele nu am putut să îmi țin lacrimile. Mă așteptam să o facă, mă cunosc foarte bine și subiectul volumului nu lasă loc de îndoială în acest sens, dar m-a impresionat și uimit delicatețea și duioșia durerii transmise și cuprinse de carte.

Allende își povestește viața pentru fiica ei, ca ea să știe pe ce lume e atunci când se va trezi. Face asta timp de pagini sau zeci de pagini, pentru a se opri apoi brusc pentru a se întreba, de exemplu, dacă fiica ei va ști că e mama ei când se va trezi. Acestea sunt lucrurile care m-au emoționat cel mai tare, nu declarațiile de dragoste necondiționată ale soțului său sau celelalte manifestații, mai lungi și mai dramatice, ale lui Allende. Întrebările astea denotă, în opinia mea, o durere mult mai profundă și mai impresionantă prin subtilitatea ei, dar cu atât mai autentică.

M-a deranjat puțin faptul că știam deja o mare parte din întâmplările povestite din Țara mea inventată, dar dacă nu ați citit acel volum, atunci nu o să aveți aceeași problemă, ba din contră, o să găsiți cu atât mai amuzante și interesante persoanele din viața autoarei. Mă întreb uneori dacă chiar erau așa sau pur și simplu se pricepe ea să observe ciudățeniile oamenilor.

E greu să citești așa ceva și extrem de trist, cu atât mai mult cu cât știi că acele lucruri s-au întâmplat cu adevărat. Cu toate că am citit, realizez că nici măcar nu pot să îmi închipui prin ce a trecut Allende și mă întreb cum/dacă/în ce măsură a depășit tragedia. Am Suma zilelor, continuarea acestui volum, în care, din câte am înțeles, Isabel Allende povestește ce s-a întâmplat după evenimentele din Paula. Păcat că nu știu când o să apuc să o citesc.

Anunțuri

Țara mea inventată – Isabel Allende

Posted on

tara-mea-inventata1Se știe deja că am format o pasiune arzătoare pentru Isabel Allende și că mi-am propus să îi citesc toate cărțile. Mă gândesc chiar să încerc să citesc una în spaniolă la un moment dat, numai ca să văd cum e limbajul original.

Țara mea inventată nu era pe lista priorităților în ceea ce îi privește cărțile, dar Oana parcă mi-a spus că ar trebui să o citesc ca să o cunosc mai bine pe autoare. Având în vedere că îmi dădusem de ceva vreme seama că Allende trebuie să fie o femeie foarte interesantă pe care mi-ar plăcea să o cunosc, am zis că sugestia a picat la țanc, așa că am cerut-o pentru recenzie. Micuță și cu un scris nu chiar mărunt, am terminat-o în mai puțin de trei zile, lălăindu-mă.

Așa cum mă așteptam, mi-a plăcut enorm. Având limbajul elegant și totodată natural cu care m-am obișnuit deja până acum, acest mic volum de memorii m-a prins de la început și aș fi vrut să aibă măcar vreo 400 de pagini în plus. Mie una mi s-a părut întotdeauna fascinant și oarecum o datorie să aflu câte ceva despre viața autorilor pe care îi ador. Îmi place să descopăr legătura dintre destinul lor și ceea ce scriu și măsura în care cele două se întrepătrund. Țara mea inventată e revelatoriu din acest punct de vedere.

M-a fascinat să descopăr familia din care face parte, pe care ea însăși o consideră excentrică. Înțeleg acum de unde își inspiră personajele, iar, pentru că am aflat că nu se sfiește deloc să își introducă rude în romanele ei, sunt și mai curioasă să le citesc. Am aflat de exemplu, ceea ce nu știam, că de fapt Casa spiritelor a apărut ca o scrisoare pentru bunicul ei, scrisoare în care își rememorează țara și familia. Se pare că face asta destul de des și în multe volume (știu de vreo patru până acum), iar curiozitatea și determinarea mea cresc exponențial.

Personalitatea ei e cea care m-a uimit cred cel mai tare. Plină de contradicții, dar și de o originalitate aparte, îmi e greu să spun că am înțeles-o. Mi-am dat totuși seama că la baza ființei sale stă o dragoste profundă pentru ceea ce a lăsat în urmă și o anumită tendință de a nu da drumul trecutului, pe care l-a îmbrățișat cu ardoare și la care continuă să se întoarcă.

Superbă carte. Citiți-o.

Am primit această carte de la Libris, librărie online unde puteți găsi o multitudine de cărți online, dar și cărți în limba engleză.