RSS Feed

Category Archives: YA

Tower of Dawn – Sarah J. Maas

Posted on

9781408887974Cred că am mai spus aici, cândva, că am o atracție ciudată și, ca să fiu sinceră, ușor ridicolă pentru Sarah J. Maas. Nu scrie opere de artă, găsim și clișee cu duiumul, dar cumva tot reușesc, de cele mai multe ori, să mă ungă pe suflet și să îmi dea starea aia de cald și bine. De asta am simțit nevoia și săptămânile trecute, așa că am întins mâna spre singurul volum de Maas necitit din bibliotecă. Nu mi-a prea ieșit figura.

Cam ca toate volumele ei, și ăsta e lung ca o zi de post. Nu ar fi asta o problema (știți probabil, dacă sunteți de ceva timp pe aici, că îmi plac mult romanele fantasy lungi), dar nu se întâmplă mai nimic. Aș putea trece peste asta dacă personajele pe care s-a pus un accent atât de mare mi-ar fi fost într-un fel simpatice. Nu a fost cazul. Chaol nu îmi place mai deloc. M-am cam săturat, în general și în romanele ei în mod special, de bărbați nobili,  cu acel male instinct ridicol care pare că o fascinează atât de tare pe Maas și femeile micuțe și firave și adorabile, dar strong de fapt și badass cică care gravitează în jurul lor. Vorbesc, desigur, despre Yrene Towers, personajul feminin principal. E făcută după același tipar după care își face Maas mai toate personajele feminine din prim plan și ar fi putut să crape oricând, că nici că mi-ar fi păsat. Singurul personaj feminin cât de cât interesant și cu potențial e prințesa Hasar (parcă așa o chema), pe care evident că nu se pune nici măcar o fracțiune din accentul care se pune pe Yrene. Prinții m-au lăsat complet rece, nu am reușit nici la ultima pagină să fac diferența între ei prin nume. Nu sunt deloc bine conturați, nu au personalitate proprie, reușeam cât de cât să îmi dau seama de câte ceva strict după detalii cheie gen pe lângă cine apar în scene sau ce simt pentru cine. Un mare meh tot ansamblul.

Cât despre plot, la fel. Povestea de dragoste inevitabilă e ridicol de ușor de mirosit din start și simpla ei prezență mă irită grav. De ce o simți nevoia să ofere absolut fiecărui personaj important o pereche, nu știu, pare că are senzația că altfel nu sunt compleți. Era evident din start și care o să fie rezultatul misiunii lui Chaol, că doar ce altceva se putea întâmpla oricum. Cât despre plot twistul final, numai plot twist nu a fost. Predictable, presărat după cu tot felul de detalii aruncate așa random, deloc susținute de orice altceva din carte, nu m-a convins deloc.

Sunt obișnuită deja cu romanele lui Maas: ceva mai hit or miss mai rar. Unele volume mă prind și vrăjesc cum puține altele o fac, pe când altele sunt apă de ploaie. Asta s-a întâmplat și acum. Nu m-a prins, nu m-a vrăjit, nu m-a făcut să aștept să vină seara și să mă pun pe citit. Trăiesc cu speranța că măcar următorul volum, ultimul din serie, o să fie mai ok.

 

Reclame

Empire of Storms – Sarah J. Maas

Posted on

eos-coverNu sunt teribil de convinsă de ce, dar insist rău cu Sarah J. Maas. Ăsta e al cincilea volum din serie, unul imens oricum, și știu deja că o să citesc oricum toată seria, orice ar fi. Așa cum observ că m-a obișnuit deja, am o groază de lucruri de spus despre cartea ei, unele de bine, multe de mai puțin bine. Să începem, zic.

Primul lucru care îmi place e că femeia asta când scrie, apoi scrie. Mult. She takes her time, spune povestea în ritmul propriu, fără să se grăbească, fără să sară peste chestii. E fix pe gustul meu treaba asta, mai ales în cazul ei. Are o mulțime de personaje centrale, multe fire narative și cred că ar ieși un mare fail dacă nu ar acorda ceva atenția fiecăruia în parte. Nu pe cât de multă mi-aș dori în cazul unora, pentru mine practic orice personaj din carte fiind mai interesant decât Rowan și Aelin, dar na.

Urmează bubele mari ale seriei, după mine: Rowan și Aelin. Aș bate la ei ca la covor. Personaje mai exagerate foarte rar am întâlnit. De fapt, nu îmi vine niciun exemplu în minte acum. Să explic. Aelin se presupune că e protagonista și eroina seriei, o femeie ultra curajoasă, ultra deșteaptă, ultra independentă, ultra badass mai ales, ultra ultra toate. Și dear god, Maas chiar vrea te convingă de asta. Prin tot și prin orice. Problema e că se chinuie atât de tare că dă în penibil des și rău. De credibilitate nici nu mai zic. De foarte, foarte multe ori mi s-a întâmplat să cringe (scuze, dar chiar nu găsesc echivalentul în română) văzând cât se screme și mai ales cum ne arată cât de impresionată e absolut toată lumea de ea. Cu Rowan e aproape la fel. Relația lor e și ea atât de trasă de păr că îmi dau ochii peste cap chiar și când scriu asta. Eu înțeleg că masculii Fae au instinctele altfel, că sunt mult mai…. primal cred, dar nu e nevoie să îi faci să mărâie la orice, sa se poarte ca acei masculi feroce care nu acceptă nici măcar să respire cineva pe lângă o femeie. E penibil, e insultător, e enervant. Toți sunt așa, dar evident că în cazul lui Rowan trebuia dus la extrem, că doar el e mascului alfa, cel mai cel. Marele minus al seriei și al volumului ăstuia, în mod special, de aici vine.

Ce mi-a plăcut însă este plotul și modul în care cel puțin pare până acum că a gândit Maas totul. Nu pot să vă zic, evident, dar mi se pare că se leagă, că a fost planificat cum trebuie și că e chiar interesant construit totul. Sper să nu dea cu bâta-n baltă. Sper să nu se termine totul într-o fericire perpetuă, cu curcubee și toată lumea în viață și într-o relație ideală. Sper să iasă din tipar și sper să mă surprindă. Am dubii.

Am deja și volumul următor, Tower of Dawn, dar nu pot să spun că mor de nerăbdare să îl citesc. Din câte știu (I could be wrong), nu va continua de unde s-a terminat ăsta, ci ne va arăta ce a făcut Chaol între timp (el nu apare deloc în volumul ăsta). Nu mă încântă teribil de tare ideea, dar în lunile următoare sigur va urma și recenzia aia. Guilty pleasure, asta e seria asta pentru mine (și cam orice scrie Maas, observ). Probabil și dacă mai apare o serie cu fix aceleași personaje reciclate (cum e și asta, de altfel), tot o să o citesc.

 

Aleasa Dragonului – Naomi Novik

Posted on

naomi-novik-aleasa-dragonului-c1Cei care bântuiți pe aici de mai mult timp știți probabil cât m-am extaziat acum ceva ani după seria cu Temeraire a lui Novik. Mult mi-a plăcut seria asta, deși nu am continuat-o, așa că orice carte scrisă de Naomi e binevenită în biblioteca mea. I have mixed feelings about it.

Să începem cu ideea de bază, zic. Avem una bucată dragon care răpește fete dintr-un sat (câte una, pe rând așa) și le ține timp de 7 ani cu el în turn. Chestia e însă că acest dragon nu e un dragon pe bune, ci un vrăjitor căruia i se spune așa. Interesantă ideea, dacă e să mă întrebați pe mine, mai ales de când mi s-a deschis un apetit cel puțin dubios pentru fairy tale retellings. Are elemente rusești (observ că și astea îmi plac mai nou, nu știu exact să zic de ce), cele mai evidente fiind numele personajelor, dar cred că și o anumită atmosferă gloomy care a reușit să mă prindă de câteva ori.

DAR: romanul în sine nu m-a prins. Cu toate că ideea de la care a pornit e, cum am zis mai sus, foarte mișto și pe gustul meu, romanul ca atare nu e chiar ce mă așteptam eu să fie și nu pot spune că mi-a plăcut prea mult. Se lălăie mult, în primul rând, dar nu în modul ăla pe care îl vânez eu de obicei, ci la modul nenecesar. Puteam sări lejer peste multe pagini fără să pierd nimic și nici nu am simțit că ar fi adăugat ceva personajului.

Pentru că tot am ajuns la personaje, nici ele nu m-au impresionat. Multe au un potențial mare, prințul de exemplu mi-a plăcut probabil cel mai mult, dar nu l-au dezvoltat pe cât mi-ar fi plăcut mie. Dragonul e destul de clișeic și nu a evoluat în niciun fel. Dark, moody, cu intenții ascunse, dar cu o inimă bună, nimic nou aici. Agnieszka e și ea tipul tutei virgine care devine badass după, cică. Nu că ar fi mare problemă cu asta, dar am citit așa ceva de n ori până acum, dar nu m-a convins. Nu am crezut-o. Povestea de dragoste la fel. Previzibilă, am sperat până în ultimul moment că nu o să se termine cum a făcut-o, dar degeaba.

Nu e un roman rău, nu mă înțelegeți greșit, doar că nu e ce mă așteptam eu să fie. Sunt curioasă dacă l-a mai citit cineva pe aici și dacă da, ce părere are. Mulțumesc însă mult editurii Nemira pentru el!

Tronul de cleștar #4: Queen of Shadows – Sarah J. Maas

Posted on

81ncvdow0qlAcum câteva luni am comandat de pe Okian volumele 4 și 5 din seria lui Maas, prinzându-le la ceva ofertă bună atunci. Până să ajung însă să le citesc, evident că am uitat mai tot din ce s-a întâmplat în primele 3 volume, așa că m-a pus să le recitesc, which I did (de aici pauzele cam mari între unele recenzii). Am avut parte de surprize. Volumul care îmi plăcuse înainte cel mai mult (al doilea) a fost acum meh, pe când primul și al treilea m-au captivat mult mai tare. Cu volumul 4 a fost ca la loterie, mai ales având în vedere că deja nu prea mai știu la ce să mă aștept de la Maas.

Volumul ăsta e foarte diferit de cele dinainte, așa că mi-a și plăcut în alt mod. În primul și în primul rând, m-a prins imediat, dar nu în modul ăla de vai-cât-e-de-palpitant. E singurul volum din serie (cel puțin de până acum) care a lăsat personajele să se dezvolte și să se desfășoare. E un volum mare, are aproape 650 de pagini și un scris mic. În toate paginile astea, nu mi-a stat niciodată inima, nu au fost momente atât de palpitante încât să îmi țin respirația și nici nu am simțit nevoia, iar asta pentru că mi s-a oferit ceva ce îmi place mult mai mult. Mi-a oferit un număr mare de pagini cu acțiune mai lentă, dar cu mult spațiu de dezvoltare pentru personaje. S-au rotunjit toate, au devenit în sfârșit mai multe ca niște ființe vii pe care am ajuns să le cunosc și să le înțeleg.

Aelin nu mă dă pe spate. Prea e miezul din dodoașcă, prea se învârte toată lumea în jurul ei, prea i se suflă pene în cur.  Un personaj oarecum tipic, ultra puternic deși dracu știe de ce, the savior, the bla bla. Rowan e Rhysand, dar less awesome. There, I said it. Ce nu pot eu să înțeleg e cum s-a transformat el așa brusc dintr-un tip absolut abuziv și idiot în masculul perfect, cum nu înțeleg nici transformarea lui Aedion. Lysandra îmi place cel mai mult, urmată de Manon probabil. Au povești mai interesante (a Lysandrei e doar menționată din când în când, că de ce nu), ele însele sunt personaje mai interesante și mai credibile și mai demne de a fi în centru poveștii decât Aelin și sper numai să nu se strice după.

Plotul nu m-a interesat mai deloc, așa că nici nu o să vorbesc despre el. Meh. Bătălie (puțin credibilă, if you ask me), planuri, trădări, comploturi, ciorba normală. Știu că pare că mă contrazic în paragraful de mai sus, de unde reiese că personajele nu mă încântă, deși am zis că mi-a plăcut mult că am avut la dispoziție atâtea pagini doar cu ele aproape. Ce vreau eu să spun de fapt e că am adorat să am 650 de pagini în care să îmi dau seama exact cum sunt ele, ce antipatii am și e ce. Frumos, pe îndelete, fără să mă grăbească nimeni. O schimbare tare plăcută (care mă face să îmi fie taaaare dor de Patrick Rothfuss).

O să mai bag câteva alte romane random între, iar apoi comand volumul 6 și mă iau la trântă cu al cincilea. Because I can.

Trei coroane întunecate – Kendare Blake

Posted on

trei-coroane-intunecate-01Trei coroane întunecate e un roman pe care am vrut sa pun mâna de cum am aflat de existența lui. La început am fost foarte optimistă, după nu chiar, dar curiozitatea a învins și am decis să îl citesc totuși să văd ce e de capul lui.

Ciudățel rău romanul. E așa o amestecătură ciudată de elemente că mi-a fost destul de greu să decid dacă îmi place totuși sau nu, mai ales având în vedere că aproape fiecare chestie negativă are câte un twist care face totuși lucrurile interesante.  Avem deci trei regine surori, crescute fiecare de familii separate cu interese reale pentru tron, cele trei fiind menite sa se ucidă reciproc până una dintre ele rămâne a fi regină. Avem în general capitole alternative pentru fiecare dintre ele, fiecare cu intrigile și cu povestea ei. So far so good, cum ar zice englezul. Ideea în sine e foarte interesantă (asta m-a și atras la carte), reginele nu îmi displac nici ele (șocant, dar chiar nu o fac), ba parcă au chiar ceva anume care îmi place. Niciuna nu e exact cum mă așteptam să fie și pe două dintre ele pot chiar să le înțeleg.

Bubă ar fi cu the romance. E mult. Mult rău și întortocheat. Nu lipsește nici triunghiul amoros, evident, dar și ăla a avut detalii la care nu mă așteptam. Partea lui masculină mă scoate din sărite însă la maxim și sper să dispară cât de curând în volumele următoare. Avem tot felul de trădări și drame, unele mai neașteptate, altele mai puțin, dar nu m-a deranjat niciuna. Nu știu ce e cu mine, dar așa a fost. Mi s-a părut totul interesant și neașteptat, așa că am devorat totul și le-am luat ca atare, mai ales având în vedere că nu sunt deloc sigură încotro o să o ia povestea.

Finalul are și bune și rele. The magical fix nu m-a încântat deloc și mi se pare nu doar clișeic, dar și o modalitate excelentă de a înșela așteptările cititorilor. Nu în sensul bun. Pe de altă parte, este un anume plot twist acolo I really did not see coming și care, cred eu, o să facă următorul volum chiar și mai interesant.

Per total, eu una sunt plăcut impresionată. Chiar nu mă așteptam să îmi placă.  Mulțumesc mult editurii Corint pentru volum.

 

A Court of Wings and Ruin – Sarah J. Maas

Posted on

ACOWAR_USNu aveți idee cât am așteptat cartea asta. Am vânat-o ceva de speriat și, de cum am văzut-o pe Okian, am și pus comandă și am avut-o în mână mai repede decât mă așteptam. Am avut o experiență destul de ciudată cu ea: deși nu m-a dat deloc pe spate, m-a prins al naibii de tare și am citit cu fiecare ocazie pe care am avut-o, inclusiv ziua când eram liberă, which I almost never do.

Cu toate astea însă, nici nu se compară cu al doilea volum (recenzie aici). Parcă nu m-a convins nimic. Relația dintre ea și Rhys (meh – așa aș descrie) are parcă muuuult mai multe scene pline de dulcegării și trase de păr care ori nu erau în al doilea volum, ori eram eu în faze dubioase și nu am băgat de seamă. Nu mi-a plăcut niciun personaj, nu am avut favoriți, nu mi-a prea tresărit inima decât la final (despre care o sa vorbesc mai încolo), nici plotul nu m-a încântat.

Feyre, personajul principal, m-a iritat chiar nu o dată. Cumva a reușit să devină eroina tipică, the special snowflake care se sacrifică pentru binele suprem și care iubește și e iubită cum nimeni nu a mai fost ever. Ochi dați peste cap la infinit. La fel și cu Rhys, care și când greșește nu greșește de fapt, se pare, și care a reușit să mă facă să nu îl mai plac, după ce leșinasem după el în volumul doi. Cassian m-a iritat și e mai laș decât îmi aminteam, Az e meh, Mor la fel, Nesta e puțin trasă de păr. Nimeni relatable sau simpatic.

Plotul nu e nici el cine știe ce. Totul este alb și negru, avem vechea tradiție a armatei rele versus armata bună, mult prea tradițional și cuminte pentru gustul meu. Se termină aiurea, dacă e să mă întrebați, și complet nerealist. Un conflict de magnitudinea celui pe care îl prezintă Maas nu se poate încheia așa și nu poate exista a magical fix pentru orice. Asta dacă vrei să scrii un roman cât de cât ok, vreau să zic.

Și totuși am citit în disperare, weekendul trecut aproape că numai asta am făcut, iar eu extrem de rar citesc ziua. M-a prins rău de tot (și azi-noapte am stat până la 2:30 să o termin), deși recenzia asta arată clar că nu mă încântă. Are totuși Maas ceva care mă atrage pe mine, se pare. În curând o să mă pun să recitesc și cealaltă serie, că tot am două volume noi și nu mai țin minte nimic. Atunci să vedeți.

 

Marea sfărâmată #1: Jumătate de rege – Joe Abercrombie

Posted on

joe-abercrombie-jumatate-de-regeEste a doua oară când citesc cartea asta. Trebuia să o zic. Am citit-o pentru prima oară cândva anul trecut, dar nu m-a impresionat deloc, așa că nici nu m-am obosit să scriu despre ea. Spre sfârșitul anului trecut însă (cred) am primit-o și de la editura Nemira alături de celelalte volume ale seriei, așa că a trebuit să o mai citesc o dată ca să am totuși totul proaspăt în minte. Nu știu cum s-a făcut, dar a doua recitire a cam schimbat datele problemei: mi-a plăcut acum mai mult decât țin minte să îmi fi plăcut atunci.

Redus la elementele lui de bază, romanul pare a urma rețeta clasică fantasy: regele care trebuie să își recupereze tronul, trădare, răzbunare, o prințesă frumoasă, aventură, încercări nenumărate. Nu e însă chiar așa: eroul nostru are un handicap la mână și e cam laș, tronul nu și-l prea dorește oricum, partenerii lui de călătorie nu sunt chiar cavaleri în armură strălucitoare și nici de momente glorioase nu prea avem parte. Ăsta e, după mine, punctul forte al volumului (cred că va fi și al seriei): e presărată cu o mulțime de elemente oarecum mărunte, dar în final importante, care fac diferența și duc seria în altă direcție decât te-ai aștepta.

Personajele sunt interesante și nu prea. Au potențial enorm, dar nu sunt dezvoltate suficient. Cred sincer că Abercrombie ar fi putut să mai adauge niște pagini volumelor (nu sunt deloc mari, mai ales ăsta) și să se axeze mai mult pe ele. Știți că am o slăbiciune pentru așa ceva. Yarvi nu mă impresionează cu nimic, personajele feminine nici atât, iar singurul personaj care mi-a atras pe bune atenția a murit (evident). Pot spune același lucru și despre acțiune: e prea grăbită și ea. Se trece mult prea repede la una la alta, sunt acțiuni importante, după mine, pentru plot care sunt amintite doar și niciodată redate și nu prea pot să înțeleg de ce, sincer. Parcă se grăbește intenționat ca să ajungă naiba știe unde cu povestea. Cine știe, poate celelalte două volume o să fie atât de pline de acțiune că nici nu o să mai conteze și o să pot să consider acest prim volum un fel de introducere, dar deocamdată mă deranjează.

Dacă a mai citit cineva Jumătate de rege  sau dacă are cineva de gând, let me know. În curând vor urma și recenziile celorlalte două volume (nu le-am citit încă), așa că stați pe-aici dacă sunteți curioși.

Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!