RSS Feed

Category Archives: YA

Trei coroane întunecate – Kendare Blake

Posted on

trei-coroane-intunecate-01Trei coroane întunecate e un roman pe care am vrut sa pun mâna de cum am aflat de existența lui. La început am fost foarte optimistă, după nu chiar, dar curiozitatea a învins și am decis să îl citesc totuși să văd ce e de capul lui.

Ciudățel rău romanul. E așa o amestecătură ciudată de elemente că mi-a fost destul de greu să decid dacă îmi place totuși sau nu, mai ales având în vedere că aproape fiecare chestie negativă are câte un twist care face totuși lucrurile interesante.  Avem deci trei regine surori, crescute fiecare de familii separate cu interese reale pentru tron, cele trei fiind menite sa se ucidă reciproc până una dintre ele rămâne a fi regină. Avem în general capitole alternative pentru fiecare dintre ele, fiecare cu intrigile și cu povestea ei. So far so good, cum ar zice englezul. Ideea în sine e foarte interesantă (asta m-a și atras la carte), reginele nu îmi displac nici ele (șocant, dar chiar nu o fac), ba parcă au chiar ceva anume care îmi place. Niciuna nu e exact cum mă așteptam să fie și pe două dintre ele pot chiar să le înțeleg.

Bubă ar fi cu the romance. E mult. Mult rău și întortocheat. Nu lipsește nici triunghiul amoros, evident, dar și ăla a avut detalii la care nu mă așteptam. Partea lui masculină mă scoate din sărite însă la maxim și sper să dispară cât de curând în volumele următoare. Avem tot felul de trădări și drame, unele mai neașteptate, altele mai puțin, dar nu m-a deranjat niciuna. Nu știu ce e cu mine, dar așa a fost. Mi s-a părut totul interesant și neașteptat, așa că am devorat totul și le-am luat ca atare, mai ales având în vedere că nu sunt deloc sigură încotro o să o ia povestea.

Finalul are și bune și rele. The magical fix nu m-a încântat deloc și mi se pare nu doar clișeic, dar și o modalitate excelentă de a înșela așteptările cititorilor. Nu în sensul bun. Pe de altă parte, este un anume plot twist acolo I really did not see coming și care, cred eu, o să facă următorul volum chiar și mai interesant.

Per total, eu una sunt plăcut impresionată. Chiar nu mă așteptam să îmi placă.  Mulțumesc mult editurii Corint pentru volum.

 

A Court of Wings and Ruin – Sarah J. Maas

Posted on

ACOWAR_USNu aveți idee cât am așteptat cartea asta. Am vânat-o ceva de speriat și, de cum am văzut-o pe Okian, am și pus comandă și am avut-o în mână mai repede decât mă așteptam. Am avut o experiență destul de ciudată cu ea: deși nu m-a dat deloc pe spate, m-a prins al naibii de tare și am citit cu fiecare ocazie pe care am avut-o, inclusiv ziua când eram liberă, which I almost never do.

Cu toate astea însă, nici nu se compară cu al doilea volum (recenzie aici). Parcă nu m-a convins nimic. Relația dintre ea și Rhys (meh – așa aș descrie) are parcă muuuult mai multe scene pline de dulcegării și trase de păr care ori nu erau în al doilea volum, ori eram eu în faze dubioase și nu am băgat de seamă. Nu mi-a plăcut niciun personaj, nu am avut favoriți, nu mi-a prea tresărit inima decât la final (despre care o sa vorbesc mai încolo), nici plotul nu m-a încântat.

Feyre, personajul principal, m-a iritat chiar nu o dată. Cumva a reușit să devină eroina tipică, the special snowflake care se sacrifică pentru binele suprem și care iubește și e iubită cum nimeni nu a mai fost ever. Ochi dați peste cap la infinit. La fel și cu Rhys, care și când greșește nu greșește de fapt, se pare, și care a reușit să mă facă să nu îl mai plac, după ce leșinasem după el în volumul doi. Cassian m-a iritat și e mai laș decât îmi aminteam, Az e meh, Mor la fel, Nesta e puțin trasă de păr. Nimeni relatable sau simpatic.

Plotul nu e nici el cine știe ce. Totul este alb și negru, avem vechea tradiție a armatei rele versus armata bună, mult prea tradițional și cuminte pentru gustul meu. Se termină aiurea, dacă e să mă întrebați, și complet nerealist. Un conflict de magnitudinea celui pe care îl prezintă Maas nu se poate încheia așa și nu poate exista a magical fix pentru orice. Asta dacă vrei să scrii un roman cât de cât ok, vreau să zic.

Și totuși am citit în disperare, weekendul trecut aproape că numai asta am făcut, iar eu extrem de rar citesc ziua. M-a prins rău de tot (și azi-noapte am stat până la 2:30 să o termin), deși recenzia asta arată clar că nu mă încântă. Are totuși Maas ceva care mă atrage pe mine, se pare. În curând o să mă pun să recitesc și cealaltă serie, că tot am două volume noi și nu mai țin minte nimic. Atunci să vedeți.

 

Marea sfărâmată #1: Jumătate de rege – Joe Abercrombie

Posted on

joe-abercrombie-jumatate-de-regeEste a doua oară când citesc cartea asta. Trebuia să o zic. Am citit-o pentru prima oară cândva anul trecut, dar nu m-a impresionat deloc, așa că nici nu m-am obosit să scriu despre ea. Spre sfârșitul anului trecut însă (cred) am primit-o și de la editura Nemira alături de celelalte volume ale seriei, așa că a trebuit să o mai citesc o dată ca să am totuși totul proaspăt în minte. Nu știu cum s-a făcut, dar a doua recitire a cam schimbat datele problemei: mi-a plăcut acum mai mult decât țin minte să îmi fi plăcut atunci.

Redus la elementele lui de bază, romanul pare a urma rețeta clasică fantasy: regele care trebuie să își recupereze tronul, trădare, răzbunare, o prințesă frumoasă, aventură, încercări nenumărate. Nu e însă chiar așa: eroul nostru are un handicap la mână și e cam laș, tronul nu și-l prea dorește oricum, partenerii lui de călătorie nu sunt chiar cavaleri în armură strălucitoare și nici de momente glorioase nu prea avem parte. Ăsta e, după mine, punctul forte al volumului (cred că va fi și al seriei): e presărată cu o mulțime de elemente oarecum mărunte, dar în final importante, care fac diferența și duc seria în altă direcție decât te-ai aștepta.

Personajele sunt interesante și nu prea. Au potențial enorm, dar nu sunt dezvoltate suficient. Cred sincer că Abercrombie ar fi putut să mai adauge niște pagini volumelor (nu sunt deloc mari, mai ales ăsta) și să se axeze mai mult pe ele. Știți că am o slăbiciune pentru așa ceva. Yarvi nu mă impresionează cu nimic, personajele feminine nici atât, iar singurul personaj care mi-a atras pe bune atenția a murit (evident). Pot spune același lucru și despre acțiune: e prea grăbită și ea. Se trece mult prea repede la una la alta, sunt acțiuni importante, după mine, pentru plot care sunt amintite doar și niciodată redate și nu prea pot să înțeleg de ce, sincer. Parcă se grăbește intenționat ca să ajungă naiba știe unde cu povestea. Cine știe, poate celelalte două volume o să fie atât de pline de acțiune că nici nu o să mai conteze și o să pot să consider acest prim volum un fel de introducere, dar deocamdată mă deranjează.

Dacă a mai citit cineva Jumătate de rege  sau dacă are cineva de gând, let me know. În curând vor urma și recenziile celorlalte două volume (nu le-am citit încă), așa că stați pe-aici dacă sunteți curioși.

Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

 

Uneltiri întunecate #1: Doamna de la Miezul Nopții – Cassandra Clare

Posted on

doamna-de-la-miezul-noptiiDacă vă perindați pe aici de ceva timp, știți probabil cât de mult m-a uns la suflet seria Dispozitivelor Infernale. Din motive pe care nu reușesc să le înțeleg, am fost entuziasmată să citesc Doamna de la Miezul Nopții. Mi-a trecut repede. Cartea e foarte, foarte proastă, o telenovelă pe hârtie de la început și până la sfârșit care a făcut să mi se scorojească creierul.

Plotul este absolut irelevant, iar asta pentru că absolut tot ce se întâmplă în cartea asta, de la mâncat la luptat la dormit reușește cumva să fie numai despre cei doi mari enervanți ai romanului, Emma și Julian. E de un ridicol absolut. Nu avem doar clișeica iubire imposibilă, dar ne și este vârâtă sub nas cu absolut fiecare ocazie, să nu cumva să uităm cât de mult se iubesc cei doi, chiar dacă ei, proști făcuți grămadă fiind, realizează cu mult după ce era deja evident pentru toată lumea. Evident că urmează nesfârșitele gânduri despre cât de imposibil e pentru ei doi sa fie împreună, ce minunat e celălalt, ce frumos îi sta firul de păr și ce bătături încântătoare are. Se vede de la o poștă cât de tare își dorește Clare să amețească și să cucerească adolescentele și o face fără absolut nicio urmă de finețe, inteligență sau talent. Le pune acolo să fie, numărul contează.

Personajele sunt la fel de dureroase. Emma și Julian sunt absolut lipsiți de personalitate. M-a iritat fiecare rând scris despre ei, deci nici nu se mai pune problema să simt vreo urmă de simpatie măcar pentru vreunul dintre ei. Sunt imaturi și stupizi, iar Clare a simțit nevoia să facă rahatul praf înconjurându-i pe amândoi cu un aer tragic pe care nu am reușit să îl înțeleg. Dacă romanul ar fi fost scris altfel și nu mi s-ar fi aruncat asta în față atât de des, poate că aș fi fost mai impresionată, dar așa nu a reușit decât să mă irite și mai tare. Nu înțeleg martiriul forțat, nu înțeleg prostia și lipsa de responsabilitate ridicate la rang de mare curaj și nici egoismul crunt nu mă prea încântă. Totul e exagerat și grețos. Doar două personaje mi-au trezit cât de cât interesul: Cristina și Ty. Niciunul dintre ei nu apare suficient de mult încât să merite cele 650 de pagini, dar măcar au totuși ceva potențial.

Sfârșitul e moțul din rahat. Ceva mai jenant și mai telenovelistic nu am citit de tare mult timp. Ultima frază ar putea oferi o mică șansă de a face totul mai interesant, dar bag mâna-n foc că nu o să se întâmple așa. Nu am absolut nicio speranță pentru volumele următoare, dar tot o să le citesc. Trebuie să văd până unde poate Cassandra Clare să ducă clișeul. La infinit, bănuiesc.

A Court of Mist and Fury – Sarah J. Maas

Posted on

a_court_of_mist_and_fury_-_uk_coverNu țin minte când am fost ultima oară atât de entuziasmată de o carte. Când am citit volumul doi din cealaltă serie a ei (pe care mă gândesc serios să o iau de la capăt și să o și termin) sau când am dat peste seria lui Laini Taylor poate. Am înnebunit pe toată lumea cu ea, mai ales pe Rox, care a trebuit, săraca, să îmi suporte delirul seri la rând. E dumnezeu pe pământ cartea asta, oameni buni, dumnezeu pe pământ nu alta. Are 600 și ceva de pagini și putea să aibă de trei ori pe-atât și tot n-ar fi fost de-ajuns.

Am adorat-o de la început și până la final și let me tell you that I was right about Rhys and Tamlin. I was so fucking right. Iubesc personajele cu pasiune, mai ales pe Rhys, evident, căruia nu sunt în stare să îi găsesc niciun defect. Orice alt personaj masculin de genul despre care am citit până acum e un rahat în ploaie prin comparație. Pe toate le are, domnule, n-am văzut așa ceva. Parcă mi-ar fi intrat Maas în minte, ar fi văzut exact cum îmi închipui eu personajul masculin perfect și apoi l-a pus pe hârtie. Aș putea vorbi despre el la infinit, dar încerc să nu. Vă mai spun doar că dacă mi-ați pune în față 2000 de pagini doar cu el făcând chestii normale, de la spălat șosete la mâncat, le-aș citit pe toate fără să clipesc și fără să mă plictisesc.

Feyre a început să îmi placă și ea mai mult. M-a frustrat în prima parte a volumul de-am crezut că mor de nervi, dar și-a revenit destul de repede și de atunci a mers din bine în mai bine. Se transformă, evoluează, refuză să se mai lase folosită și abuzată, se îndoiește de ea însăși, are momente de curaj cretin, e mai credibilă decât mă așteptam și mai umană decât sper de obicei să găsesc în romane fantasy YA. Îmi place de ea și, deși Rhys e dumnezeul meu, firul ei narativ mă interesează și mă intrigă cel mai tare. Mai sunt 4 volume în care cine știe ce naiba se întâmplă și ce mai face. De Tamlin nici n-o să vorbesc. Îl detest cu atâta pasiune că mă enervez numai când mă gândesc la el.

Plotul devine și el din ce în ce mai interesant, dar recunosc că el m-a interesant cel mai puțin. Trebuie neapărat să menționez totuși și cât de al naibii de erotică e cartea asta. Surprinzător, având în vedere că a fost publicată la ceva editură de copii, dar boy oh boy. Muuuult sex, frățioare, în astea 600 de pagini. Tare mult și de mai multe tipuri. Scris și mișto, nu oricum. Mai bagă ea Maas câte un eufemism tâmpițel din loc în loc, dar le și zice pe nume în alte ocazii, așa că o iertăm.

Ce o să mă fac eu până în aprilie, când cică ar apărea volumul trei, nu știu. Sunt prea prinsă de lumea asta ca să pot acum să mă apuc de altceva. O să recitesc primele trei volume din Throne of Glass și o să mă apuc și de celelalte probabil. I am sane like that. Faceți-vă și voi o favoare și puneți mâna și citiți ce scrie femeia asta, ca pierdeți multe.

 

 

 

A Court of Thorns and Roses – Sarah J. Maas

Posted on

descărcareMi-am propus acum ceva timp să citesc tot ce scrie Sarah J. Maas  și mă țin de cuvânt. Deși știu că a apărut tradusă și la noi (la editura Rao parcă), le-am vrut în engleză, așa că am profitat și mi le-am cumpărat de la Okian din Brașov (direct de la librărie, nu de pe net). Am dat-o gata destul de repede și acum vin cu deloc umila mea impresie.

Să începem. După ce am luat cărțile și am citit pe spate despre ce e vorba (da, în ordinea asta) și am văzut că unele personaje sunt zâne, m-am speriat. Cum adică zâne, bre? În capul meu, zânele sunt ca alea din Frumoasa din pădurea adormită (adică așa). Ei bine, cele din seria lui Maas nu sunt deloc așa. Dar deloc. În viziunea lui Maas, zânele sunt mult mai diversificate. Unele au pielea colorată și aripi și arată în fel și chip, altele (high fae li se zice în engleză) arată absolut superb și au puteri deosebite. Nici în clin nici în mâneca cu ce îmi închipuiam eu deci.

Personajele sunt așa și așa. Mă confrunt iar cu marea mea problemă legată de personajele masculine din fantasy: de ce naiba alege toată lumea să pună ca personaj principal un tip foarte bun, cinstit, onest ș.a.m.d (adică perfect) și un personaj masculin al naibii de interesant și complicat ca personaj secundar sau some sort of villain? De ce nu invers? De când e banalul și plicticosul mai ok? În caz că nu e evident până acum, peste asta am dat și aici. Tamlin (pricipalul adică) e mișto, nu neg, dar e prea bun. Rhysand pe de altă parte e dumnezeu pe pământ. Conflicted, interesant, complicat, dark, divin. Nu e el în prim-plan, evident, că de ce ar fi? Nu știu de ce mă plâng, așa e în toate.

Ce mă sâcâie însă destul de tare e modul în care cumva totul pare să fie ok până la urmă. Indiferent cât de nasol ajung lucrurile, indiferent de diferențele dintre personaje, there is a magic fix for everything. Sper că nu o să continue așa și tind să cred că nu o să o facă, asta dacă îmi amintesc bine cealaltă serie. Ar fi păcat, nu de-alta.

Am văzut pe Goodreads că o să fie șase volume în serie și nu pot decât să mă bucur. Îmi place până acum și cărțile de genul reușesc să încălzească părticica aia încă ne-moartă din sufletul meu.

 

 

 

 

Jocul coroanei – Evelyn Skye

Posted on

1043522Când am citit pe undeva, nu mai știu exact unde, despre un roman fantasy cu acțiunea plasată în Rusia țaristă am murit puțin de dinăuntru. Când am aflat că o să apară și la noi am murit de tot. Dead Cori writing here.

Mi-a plăcut mult Jocul coroanei. Nu a fost exact cum mă așteptam eu să fie, dar tot mi-a plăcut. Nu o să intru în detalii legate de plot, că știți că nu-mi place, o să spun doar că avem doi magi într-o competiție jurizată de țar. Only one can win. Ei bine, știind deja asta dinainte de a mă apuca de citit, mă așteptat la ceva gen Sarah J Maas, mai dur, mai sângeros și mult mai periculos. Nu este cazul în volumul lui Evelyn, dar nici rău nu e. Avem parte de un alt tip de competiție, dar cu aceeași miză. Vika (oribil nume) și Nikolai (mișto nume) arată pe rând cât de pricepuți sunt și urăsc amândoi violența, așa că nu prea apelează la ea. Nu m-am plictisit deloc oricum și am sperat ca de obicei pentru un final cât mai puțin clișeic. Am și n-am în același timp, Evelyn Skye aruncând niște indicii din loc în loc cum că lucrurile nu o să rămână chiar așa cum par spre final. Sper numai să dea cu bâta-n baltă.

Personajele mi-au plăcut și nu prea. Nu am detestat niciuna (nici chiar pe Vika, spre surprinderea mea),dar m-a iritat puțin, ca de obicei, perfecțiunea lor fizică și nu numai. Vika, Nikolai și Pașa sunt toți frumoși de pică, nobili și demni. Se iubesc reciproc (mai apar și alte elemente pe acolo, recte încă o tipă cu sentimente pentru unul dintre ei – hai că asta e nouă) și sunt cam prea buni pentru gusturile mele. Vreau ceva cruzime, ceva mai multa moarte, more issues, pain și reprete. Vai, ce om sunt și eu.

All in all, not bad at all. Mor încet când văd că nu știm nimic legat de volumul doi (decât că o să apară și ăla cândva), dar bine măcar că avem și asta. Până atunci, Mulțumesc mult librăriei online Libris pentru posibilitatea de a citi romanul.Țin să vă amintesc, pe această cale, de puzderia de cărți online și cărți beletristică pe care le puteți achiziționa pe această librărie online.