RSS Feed

Category Archives: YA

Marea sfărâmată #1: Jumătate de rege – Joe Abercrombie

Posted on

joe-abercrombie-jumatate-de-regeEste a doua oară când citesc cartea asta. Trebuia să o zic. Am citit-o pentru prima oară cândva anul trecut, dar nu m-a impresionat deloc, așa că nici nu m-am obosit să scriu despre ea. Spre sfârșitul anului trecut însă (cred) am primit-o și de la editura Nemira alături de celelalte volume ale seriei, așa că a trebuit să o mai citesc o dată ca să am totuși totul proaspăt în minte. Nu știu cum s-a făcut, dar a doua recitire a cam schimbat datele problemei: mi-a plăcut acum mai mult decât țin minte să îmi fi plăcut atunci.

Redus la elementele lui de bază, romanul pare a urma rețeta clasică fantasy: regele care trebuie să își recupereze tronul, trădare, răzbunare, o prințesă frumoasă, aventură, încercări nenumărate. Nu e însă chiar așa: eroul nostru are un handicap la mână și e cam laș, tronul nu și-l prea dorește oricum, partenerii lui de călătorie nu sunt chiar cavaleri în armură strălucitoare și nici de momente glorioase nu prea avem parte. Ăsta e, după mine, punctul forte al volumului (cred că va fi și al seriei): e presărată cu o mulțime de elemente oarecum mărunte, dar în final importante, care fac diferența și duc seria în altă direcție decât te-ai aștepta.

Personajele sunt interesante și nu prea. Au potențial enorm, dar nu sunt dezvoltate suficient. Cred sincer că Abercrombie ar fi putut să mai adauge niște pagini volumelor (nu sunt deloc mari, mai ales ăsta) și să se axeze mai mult pe ele. Știți că am o slăbiciune pentru așa ceva. Yarvi nu mă impresionează cu nimic, personajele feminine nici atât, iar singurul personaj care mi-a atras pe bune atenția a murit (evident). Pot spune același lucru și despre acțiune: e prea grăbită și ea. Se trece mult prea repede la una la alta, sunt acțiuni importante, după mine, pentru plot care sunt amintite doar și niciodată redate și nu prea pot să înțeleg de ce, sincer. Parcă se grăbește intenționat ca să ajungă naiba știe unde cu povestea. Cine știe, poate celelalte două volume o să fie atât de pline de acțiune că nici nu o să mai conteze și o să pot să consider acest prim volum un fel de introducere, dar deocamdată mă deranjează.

Dacă a mai citit cineva Jumătate de rege  sau dacă are cineva de gând, let me know. În curând vor urma și recenziile celorlalte două volume (nu le-am citit încă), așa că stați pe-aici dacă sunteți curioși.

Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

 

Uneltiri întunecate #1: Doamna de la Miezul Nopții – Cassandra Clare

Posted on

doamna-de-la-miezul-noptiiDacă vă perindați pe aici de ceva timp, știți probabil cât de mult m-a uns la suflet seria Dispozitivelor Infernale. Din motive pe care nu reușesc să le înțeleg, am fost entuziasmată să citesc Doamna de la Miezul Nopții. Mi-a trecut repede. Cartea e foarte, foarte proastă, o telenovelă pe hârtie de la început și până la sfârșit care a făcut să mi se scorojească creierul.

Plotul este absolut irelevant, iar asta pentru că absolut tot ce se întâmplă în cartea asta, de la mâncat la luptat la dormit reușește cumva să fie numai despre cei doi mari enervanți ai romanului, Emma și Julian. E de un ridicol absolut. Nu avem doar clișeica iubire imposibilă, dar ne și este vârâtă sub nas cu absolut fiecare ocazie, să nu cumva să uităm cât de mult se iubesc cei doi, chiar dacă ei, proști făcuți grămadă fiind, realizează cu mult după ce era deja evident pentru toată lumea. Evident că urmează nesfârșitele gânduri despre cât de imposibil e pentru ei doi sa fie împreună, ce minunat e celălalt, ce frumos îi sta firul de păr și ce bătături încântătoare are. Se vede de la o poștă cât de tare își dorește Clare să amețească și să cucerească adolescentele și o face fără absolut nicio urmă de finețe, inteligență sau talent. Le pune acolo să fie, numărul contează.

Personajele sunt la fel de dureroase. Emma și Julian sunt absolut lipsiți de personalitate. M-a iritat fiecare rând scris despre ei, deci nici nu se mai pune problema să simt vreo urmă de simpatie măcar pentru vreunul dintre ei. Sunt imaturi și stupizi, iar Clare a simțit nevoia să facă rahatul praf înconjurându-i pe amândoi cu un aer tragic pe care nu am reușit să îl înțeleg. Dacă romanul ar fi fost scris altfel și nu mi s-ar fi aruncat asta în față atât de des, poate că aș fi fost mai impresionată, dar așa nu a reușit decât să mă irite și mai tare. Nu înțeleg martiriul forțat, nu înțeleg prostia și lipsa de responsabilitate ridicate la rang de mare curaj și nici egoismul crunt nu mă prea încântă. Totul e exagerat și grețos. Doar două personaje mi-au trezit cât de cât interesul: Cristina și Ty. Niciunul dintre ei nu apare suficient de mult încât să merite cele 650 de pagini, dar măcar au totuși ceva potențial.

Sfârșitul e moțul din rahat. Ceva mai jenant și mai telenovelistic nu am citit de tare mult timp. Ultima frază ar putea oferi o mică șansă de a face totul mai interesant, dar bag mâna-n foc că nu o să se întâmple așa. Nu am absolut nicio speranță pentru volumele următoare, dar tot o să le citesc. Trebuie să văd până unde poate Cassandra Clare să ducă clișeul. La infinit, bănuiesc.

A Court of Mist and Fury – Sarah J. Maas

Posted on

a_court_of_mist_and_fury_-_uk_coverNu țin minte când am fost ultima oară atât de entuziasmată de o carte. Când am citit volumul doi din cealaltă serie a ei (pe care mă gândesc serios să o iau de la capăt și să o și termin) sau când am dat peste seria lui Laini Taylor poate. Am înnebunit pe toată lumea cu ea, mai ales pe Rox, care a trebuit, săraca, să îmi suporte delirul seri la rând. E dumnezeu pe pământ cartea asta, oameni buni, dumnezeu pe pământ nu alta. Are 600 și ceva de pagini și putea să aibă de trei ori pe-atât și tot n-ar fi fost de-ajuns.

Am adorat-o de la început și până la final și let me tell you that I was right about Rhys and Tamlin. I was so fucking right. Iubesc personajele cu pasiune, mai ales pe Rhys, evident, căruia nu sunt în stare să îi găsesc niciun defect. Orice alt personaj masculin de genul despre care am citit până acum e un rahat în ploaie prin comparație. Pe toate le are, domnule, n-am văzut așa ceva. Parcă mi-ar fi intrat Maas în minte, ar fi văzut exact cum îmi închipui eu personajul masculin perfect și apoi l-a pus pe hârtie. Aș putea vorbi despre el la infinit, dar încerc să nu. Vă mai spun doar că dacă mi-ați pune în față 2000 de pagini doar cu el făcând chestii normale, de la spălat șosete la mâncat, le-aș citit pe toate fără să clipesc și fără să mă plictisesc.

Feyre a început să îmi placă și ea mai mult. M-a frustrat în prima parte a volumul de-am crezut că mor de nervi, dar și-a revenit destul de repede și de atunci a mers din bine în mai bine. Se transformă, evoluează, refuză să se mai lase folosită și abuzată, se îndoiește de ea însăși, are momente de curaj cretin, e mai credibilă decât mă așteptam și mai umană decât sper de obicei să găsesc în romane fantasy YA. Îmi place de ea și, deși Rhys e dumnezeul meu, firul ei narativ mă interesează și mă intrigă cel mai tare. Mai sunt 4 volume în care cine știe ce naiba se întâmplă și ce mai face. De Tamlin nici n-o să vorbesc. Îl detest cu atâta pasiune că mă enervez numai când mă gândesc la el.

Plotul devine și el din ce în ce mai interesant, dar recunosc că el m-a interesant cel mai puțin. Trebuie neapărat să menționez totuși și cât de al naibii de erotică e cartea asta. Surprinzător, având în vedere că a fost publicată la ceva editură de copii, dar boy oh boy. Muuuult sex, frățioare, în astea 600 de pagini. Tare mult și de mai multe tipuri. Scris și mișto, nu oricum. Mai bagă ea Maas câte un eufemism tâmpițel din loc în loc, dar le și zice pe nume în alte ocazii, așa că o iertăm.

Ce o să mă fac eu până în aprilie, când cică ar apărea volumul trei, nu știu. Sunt prea prinsă de lumea asta ca să pot acum să mă apuc de altceva. O să recitesc primele trei volume din Throne of Glass și o să mă apuc și de celelalte probabil. I am sane like that. Faceți-vă și voi o favoare și puneți mâna și citiți ce scrie femeia asta, ca pierdeți multe.

 

 

 

A Court of Thorns and Roses – Sarah J. Maas

Posted on

descărcareMi-am propus acum ceva timp să citesc tot ce scrie Sarah J. Maas  și mă țin de cuvânt. Deși știu că a apărut tradusă și la noi (la editura Rao parcă), le-am vrut în engleză, așa că am profitat și mi le-am cumpărat de la Okian din Brașov (direct de la librărie, nu de pe net). Am dat-o gata destul de repede și acum vin cu deloc umila mea impresie.

Să începem. După ce am luat cărțile și am citit pe spate despre ce e vorba (da, în ordinea asta) și am văzut că unele personaje sunt zâne, m-am speriat. Cum adică zâne, bre? În capul meu, zânele sunt ca alea din Frumoasa din pădurea adormită (adică așa). Ei bine, cele din seria lui Maas nu sunt deloc așa. Dar deloc. În viziunea lui Maas, zânele sunt mult mai diversificate. Unele au pielea colorată și aripi și arată în fel și chip, altele (high fae li se zice în engleză) arată absolut superb și au puteri deosebite. Nici în clin nici în mâneca cu ce îmi închipuiam eu deci.

Personajele sunt așa și așa. Mă confrunt iar cu marea mea problemă legată de personajele masculine din fantasy: de ce naiba alege toată lumea să pună ca personaj principal un tip foarte bun, cinstit, onest ș.a.m.d (adică perfect) și un personaj masculin al naibii de interesant și complicat ca personaj secundar sau some sort of villain? De ce nu invers? De când e banalul și plicticosul mai ok? În caz că nu e evident până acum, peste asta am dat și aici. Tamlin (pricipalul adică) e mișto, nu neg, dar e prea bun. Rhysand pe de altă parte e dumnezeu pe pământ. Conflicted, interesant, complicat, dark, divin. Nu e el în prim-plan, evident, că de ce ar fi? Nu știu de ce mă plâng, așa e în toate.

Ce mă sâcâie însă destul de tare e modul în care cumva totul pare să fie ok până la urmă. Indiferent cât de nasol ajung lucrurile, indiferent de diferențele dintre personaje, there is a magic fix for everything. Sper că nu o să continue așa și tind să cred că nu o să o facă, asta dacă îmi amintesc bine cealaltă serie. Ar fi păcat, nu de-alta.

Am văzut pe Goodreads că o să fie șase volume în serie și nu pot decât să mă bucur. Îmi place până acum și cărțile de genul reușesc să încălzească părticica aia încă ne-moartă din sufletul meu.

 

 

 

 

Jocul coroanei – Evelyn Skye

Posted on

1043522Când am citit pe undeva, nu mai știu exact unde, despre un roman fantasy cu acțiunea plasată în Rusia țaristă am murit puțin de dinăuntru. Când am aflat că o să apară și la noi am murit de tot. Dead Cori writing here.

Mi-a plăcut mult Jocul coroanei. Nu a fost exact cum mă așteptam eu să fie, dar tot mi-a plăcut. Nu o să intru în detalii legate de plot, că știți că nu-mi place, o să spun doar că avem doi magi într-o competiție jurizată de țar. Only one can win. Ei bine, știind deja asta dinainte de a mă apuca de citit, mă așteptat la ceva gen Sarah J Maas, mai dur, mai sângeros și mult mai periculos. Nu este cazul în volumul lui Evelyn, dar nici rău nu e. Avem parte de un alt tip de competiție, dar cu aceeași miză. Vika (oribil nume) și Nikolai (mișto nume) arată pe rând cât de pricepuți sunt și urăsc amândoi violența, așa că nu prea apelează la ea. Nu m-am plictisit deloc oricum și am sperat ca de obicei pentru un final cât mai puțin clișeic. Am și n-am în același timp, Evelyn Skye aruncând niște indicii din loc în loc cum că lucrurile nu o să rămână chiar așa cum par spre final. Sper numai să dea cu bâta-n baltă.

Personajele mi-au plăcut și nu prea. Nu am detestat niciuna (nici chiar pe Vika, spre surprinderea mea),dar m-a iritat puțin, ca de obicei, perfecțiunea lor fizică și nu numai. Vika, Nikolai și Pașa sunt toți frumoși de pică, nobili și demni. Se iubesc reciproc (mai apar și alte elemente pe acolo, recte încă o tipă cu sentimente pentru unul dintre ei – hai că asta e nouă) și sunt cam prea buni pentru gusturile mele. Vreau ceva cruzime, ceva mai multa moarte, more issues, pain și reprete. Vai, ce om sunt și eu.

All in all, not bad at all. Mor încet când văd că nu știm nimic legat de volumul doi (decât că o să apară și ăla cândva), dar bine măcar că avem și asta. Până atunci, Mulțumesc mult librăriei online Libris pentru posibilitatea de a citi romanul.Țin să vă amintesc, pe această cale, de puzderia de cărți online și cărți beletristică pe care le puteți achiziționa pe această librărie online.

Jumătatea sălbatică – Sally Green

Posted on

Na 2755_7f13b775c-am terminat și volumul ăsta (vreo veste despre al treilea, anyone?). Sally Green a reușit iar să combine minuțios ale albe cu ale negre și a dat un maclavais tare interesant. Să purcedem deci.

În primul rând, doamna Green face niște lucruri tare interesante cu personajele ei și ăsta e, cred, marele atu al seriei.  Nu doar că sunt credibile rău (mie cel puțin așa mi se par), dar sunt și foarte gri și surprinzătoare. Nici măcar clasicul triunghi amoros nu e deloc așa cum v-ați aștepta, ceea ce mă face intrigă într-un mare fel. V-aș zice ce și cum, dar spoilere 😀 Toate sunt complexe și interesante (în afară de don’șoara Annalise pe care o detest cu pasiune și care mi se pare o prostovancă insipidă) și au… cum să le zic eu… detalii care le fac să pară mai umane și mai relatable. Fac și compromisuri, multe.

Cu acțiunea în sine e cu totul altă mâncare de pește. Statică, dom’le, ceva de speriat. Mai e câte un moment din când în când în care se mai întâmplă câte ceva, dar în rest nimic: ba călătorii, ba câte o criză existențială explicată, ba planuri, ba de toate, dar acțiune propriu-zisă mai rar. Baiul nu-i mare, că tot îmi place suficient de mult încât să nu mă plictisesc și să vreau să citesc în continuare, dar parcă tot n-ar strica. Are totuși și un avantaj, trebuie să recunosc: mi se pare mai realist. Îmi dau foarte bine seama că într-o chestie de genul celei în care sunt prinse personajele noastre (superbă exprimare) lucrurile nu prea au cum să fie alerte. Durează deplasările, durează planurile, durează tot. Exact așa îmi închipui că s-ar întâmpla lucrurile in real life. Pros and cons, people, pros and cons.

Concluzia ar fi următoarea: aștept să scoată cei de la editura Trei (cărora le și mulțumesc pentru cărți, apropo) și ultimul volum, căci par să se întâmple lucruri interesante pe-acolo.

Jumătatea rea – Sally Green

Posted on

2631_d2c282dfNu am citit până acum ceva asemănător. Seamănă puțin la atmosferă cu seria Wardstone a lui Joseph Delaney, dar tot nu se compară. Sunt cam surprinsă. Să vă explic de ce.

În primul rând, romanul este mult mai dark and gloomy decât m-aș fi așteptat. Atmosfera e așa, plotul are aerul ăsta, personajele la fel. Nu îmi vine în cap niciun moment fericit în toată cartea, chiar și cele care se îndreaptă în direcția asta au o tentă tristă. Mai mult chiar, se îndepărtează tot mai tare de ideea de roman young adult, deși personajele centrale sunt adolescente. Am dat peste câteva scene de-a dreptul sadice și am aflat și fanteziile sexuale ale lui Nathan.

Toate personajele duc un bagaj mai mic sau mai mare în spate și nu se știe niciodată cine e de încredere, cine nu și cine ce urmărește. Ador chestia asta. Aproape toate personajele (cu excepția lui Arran și a lui Deborah) sunt și albe, și negre și despre nicicare nu îți poți face o părere clară. Cele mai evil personaje dau dovada de bunătate și personajele cu mai mult bine în ele se întâmplă să-și arate și cealaltă latură. Suntem totuși abia la primul volum, sper ca lucrurile să se îmbârlige și mai tare.

Cel mai mult însă m-a surprins credibilitatea. O fi fantasy, o fi o cartea cu personaje adolescente (deși nu e chiar YA, după deloc-umila mea părere), dar totul mi s-a părut plauzibil și credibil. Personajele nu sunt trase de păr, plotul nici atât. Totul a fost construit inteligent, cu sens și se leagă natural. Nu am pufnit deloc, nici nu mi-am dat ochii peste cap, nu mi-am pus întrebări legate de logica universului construit, ceea ce, cunoscându-mă, spune multe.

Ce aș putea să îi reproșez e lipsa de acțiune. Nu mi se pare că se întâmplă mare lucru, iar uneori acțiunea se cam lălăie. Cam mult. Norocul lui Sally Green că lumea pe care a construit-o îmi place suficient de mult încât să mă distragă oricum. Cineva se va apuca, cred, de volumul doi chiar în seara asta.

Mulțumesc mult editurii Trei pentru că mi-a oferit ocazia să dau cu nasul de seria asta.