RSS Feed

Category Archives: Critici

Țepe luate de la bloguri

Posted on

Două am luat până acum. Să vă explic.

Acum ceva timp, mai precis in preajma zilei de 1 decembrie, am văzut eu pe un blog cu cărți că se vinde al treilea volum din Sânge albastru cu 15 lei. Nu aveam niciun volum din serie, nici nu știam nimic despre ea, doar auzisem despre. Dar prețul mi s-a părut foarte bun, așa că m-am gândit sa mi-o iau, urmând apoi să fac rost si de primele doua volume. Asta am și făcut. Am luat legătura cu autorul blogului si am trimis adresa.

Nu după mult timp am făcut un schimb de cărți și am primit în felul ăsta si primele două volume din serie. Cred că am și făcut postarea la Cărți noi. Problema însă acum apare: nici până în ziua de azi nu am primit cartea. Observând eu că trece timpul și tot nu apare, am trimis ca tot omul un mail. Nu am primit răspuns.

Să trecem acum la a doua țeapă. Asta e mai recentă, din ultima lună. Tot pe un blog cu cărți am văzut că cineva vindea câteva volume din Gossip Girl. Cum mă uitam eu așa am observat că era un volum pe-acolo pe care nu îl aveam. După culoare m-am prins, ca altfel nici nu ma asteptam să îmi mai lipsească unul. Era ieftin, așa că l-am comandat. Vă las pe voi să ghiciți dacă l-am primit sau nu. Am trimis și aici un mail în care întrebam dacă a fost trimisă cartea, pentru că eu nu am primit-o. Mailul a fost trimis în data de 22. Încă nu am primit răspuns.

Și acum stau eu așa și mă întreb: o fi nesimțire? O fi neglijență? Nepăsare? Nu îmi dau seama. Dar m-am cam lecuit. Și cu ocazia asta vă ridic poate li vouă un mic semnal de alarmă, să nu pățiți ca mine.

Anunțuri

Toti barbatii insala

Posted on

Putine lucruri ma scot din minti si ma deprima asa cum o face propozitia asta. Imi vine sa imi dau pumni in cap si sa ma duc pe alta planeta. Pentru ca gandul ca asa e ma face sa vreau sa imi pun plapuma in cap si sa nu mai ies de sub ea.

Asa cum stiu cei care mi-au citit mai multe articole, inselatul e marea mea problema, pe care o recunosc si care ma frustreaza teribil. De ce? Pentru ca stiu ca e stupid, stiu ca situatia asta este mai mult decat des intalnita si stiu si ca nici nu am cum sa o impiedic. De ce nu putea sa ma enerveze asa altceva, ceva ce abia daca intalnesti? Eu una dau de inselat cu o frecventa ce ma face sa banuiesc ca cineva acolo sus isi bate joc de mine. Nu o sa uit in veci cand mi-am luat de la biblioteca prima mea carte Chic, numita de cretinii de traducatori romani „Trei intr-un pat”. Evident, am crezut ca e cu un threesome, asa ca am luat-o. Nu. De fapt, titlul in engleza era ” A crowded marriage” si avea vreo 5 cazuri diferite de cheating. Minunat sau ce?

Dar sa ne intoarcem la oile noastre, ca iar o iau pe aratura. Mi s-a spus nu o data ca toti barbatii insala si cred ca va puteti da seama ce problema inseamna asta pentru mine, mai ales avand in vedere ca ma cunosc mult prea bine si stiu cum as reactiona. Chiar asa sa fie? Daca da, nasol. Euna una tin foarte mult la respect si sinceritate si nu accept sa fiu luata de proasta. La respect si sinceritate ma astept si de la altii si, desi pare greu, aflati ca de cele mai multe ori nu e. E chiar asa de greu sa ti-o tii in pantaloni? Nu te poti abtine? Daca e asa, atunci cred ca o vizita la psihiatru ar fi o idee buna, pentru ca in mod sigur ceva scartaie. Nu cred ca oamenii nu se pot abtine. Cred doar ca sunt prea prosti si prea slabi si mi-e scarba de astfel de oameni.

Nu cred ca cititoarele mele au cum sa ma lamureasca, asa ca ii rog pe cititori sa imi spuna ei ce si cum. Sorin-Lucian, tu comentezi articolele mele, asa ca te rog sa o faci si aici si sa imi spui parerea ta.

Despre un anumit tip de „cititori inraiti”

Posted on

Una din placerile mele e sa gasesc bloguri noi si sa citesc cateva articole din ele. Daca imi plac mult, atunci il citesc pe tot. Si tot cautand si citind eu asa, am dat (de dureros de multe ori) peste un anumit tip de persoane: fete si baieti care se cred mari cititori, dar citesc doar un anumit tip de carti, si ala in mare parte prost: fantasy pentru adolescenti.

Ca sa intelegeti mai bine si sa nu interpretati gresit: si eu am o pasiune mare si eterna pentru fantasy, de orice tip ar fi el. Am citit si mi-au placut multe carti penibile si cliseice, dar exista totusi ceva ce ma diferentiaza de aceste persoane: nu citesc doar asta si sunt perfect constienta ca in marea lor majoritate sunt proaste si cliseice. Nici nu le citesc des, chiar destul de rar, daca stau sa ma gandesc bine (exceptie facand vara asta, cand nu stiu ce m-a apucat) si pe foarte putine le iau in serios. Pentru ca stiu cum sunt ele de fapt.

Asa-zisii cititori inraiti de care vorbesc aici nu fac asta. S-au apucat de citit acum maxim 3-4 ani (nu spun ca asta e rau, mai bine mai tarziu decat niciodata) cu o carte de acest gen si, cumva, in caputul lor s-a format ideea ca acesta este singurul gen care le place si care merita citit. Ma tot intreb: de unde stiu asta? Au incercat altceva? Daca da, cat au incercat? Eu sunt de ferma parere ca nu iti poti da seama daca iti place sau nu un autor decat daca ai citit macar 2 carti scrise de el. Poate fix cea pe care ai pus tu prima data mana e e complet diferita de celelalte, cu un stil nou. Ce faci atunci? Daca nu incerci sa citesti si altceva, in mod sigur o sa iti ramana impresia ca asa scrie tot timpul acel autor si poti pierde multe. Sfatul meu pentru ei e acesta: incercati toate genurile posibile, cat mai multe carti posibil. Daca te crezi un cititor adevarat, atunci asta faci. Daca nu, atunci nu esti.

Partea cea mai trista si pentru care nu exista niciun remediu e faptul ca ei cred cartile de genul „Fior” de Maggie Stiefvater, „Twilight” sau cine stie ce alte minuni ca fiind profunde. Grav si trist si nu cred ca se poate face ceva in privinta asta. Pantofii mei sunt mai profunzi decat majoritatea cartilor fantasy si in mod sigur decat toate cartile de genul asta citite de ei. Mi-ar placea mult ca unii dintre ei sa dea peste articolul asta si sa se simta ofensati. Mi-ar placea (si chiar ii rog) sa imi explice si mie ce e asa profund. Banalitatile si cliseele de genul „iubirea merita orice sacrificiu” sau „nu trebuie sa fi o diva machiata si aranjata ca sa atragi un baiat superb si minunat, trebuie doar sa fi o penibila impiedicata, neingrijita si fara prieteni, cu aere de superioritate si care lesina daca aud cuvantul penis”? Daca se gandeste cineva sa imi spuna asta, o sa vedeti ce se intampla cand imi dau eu drumul la gura.

P.S. La sugestia Cristei, ignorati amenintarea.

Superstitii si obiceiuri cretine

Posted on

Le urasc din inima si mi se pare ca exemplifica perfect inapoierea si indoctrinarea dragului nostru popor. O sa va dau exemple personale, ca sa intelegeti mai bine si ca sa fiu si eu mai coerenta.

Anul trecut am avut doua inmormantari in familion, ocazii care mi-au cimentat ideile. Cum stateam eu pe acolo, am observat ca toate oglinzile si televizoarele sunt acoperite. Habar nu aveam care e treaba, asa ca am intrebat. Raspunsul a fost unul atat de stupid ca nu am putut sa zic decat un ‘extraordinar”: pentru ca sufletul mortului sa nu fie prins in ele :|. Asa ceva??? Si mai mult de atat, se presupunea ca nu am voie sa ma uit in oglinda sau la televizor. Nu eram in dispozitia necesara pentru ultimul, dar de-a naibii m-am uitat in oglinda. De ce sa ma duc la inmormantare aratand oribil? Si ghiciti ce: nu exista niciun spirit prins in oglinzi in casa. Surprinzator, nu?

La a doua inmormantare am observat dupa usa de la intrare un pahar cu apa si o farfuriuta cu zahar. M-a mancat din nou in fund sa intreb si am primit din nou raspunsul: pentru ca timp de 9 saptamani (parca, nu sunt sigura) spiritul mortului umbla prin casa si trebuie sa aiba ce sa bea si sa manance. Oi fi eu tampita, dar cumva am senzatia ca spiritele nu au nevoie de mancare si de apa. Nu stiam nici ca au un anume program de bantuit. Poate ca sunt eu mai inapoiata.

Credeam ca numai batranii cred lucrurile astea, dar am observat ca nu e chiar asa. Unii oameni nu le cred, dar le respecta totusi pentru ca asa spune ‘traditia’. Si daca traditia spune ca trebuie sa ma ung in cap cu rahat, trebuie sa fac si asta? Se supara doamne-doamne pe mine daca nu? O sa fiu bantuita? Mi-ar placea asta, cred ca ar fi interesant. As scrie si un articol, ca sa va spun si voua cum e.

Si ca tot am adus vorba de prea-barbosul din ceruri, eu nu ma inchin cand trec prin fata unei biserici si nici nu mai simt nevoia unei icoane in camera sau undeva asupra mea. Nu vad nici aici rostul. Nu tin post, mi se falfaie de sarbatorile sfintilor si nici nu vad de ce nu ar putea cineva sa puna haine la spalat sau sa calce duminica. Ma rog, ideile mele despre religie si biserica sunt vaste si controversate, fiind subiectul a lungi discutii cu profesorul de religie (timp de doi ani). Nu am rezolvat nimic, nici eu, nici el. Nici nu o sa se intample asta vreodata. Cand o sa ma enervez din cauza vreunui fanatic care incearca sa imi bage mie Biblia pe gat, o sa scriu probabil un articol interminabil care o sa faca orice popa sa imi dea cu crucea-n cap.

Coperti oribile si pasiunea pentru ele

Posted on

Nu ma refer la pasiunea mea pentru ele, ci a multor persoane de pe blogosfera. Ma minunez de ceva timp din cauza asta. Am observat ca majoritatea blogerilor se dau in vant dupa cele mai penibile si mai kitschoase exemplare din univers. O sa va dau cateva astfel de exemple: seria „Vampirii din Morganville” e un inceput bun. Uitati aici:

Asa ceva??? Ina doua din editiile romanesti ar fi:

Sunt multe, atat de multe incat e de-a dreptul dureros. Imi e rusine sa recunosc, dar sunt in posesia unui exemplar din „Nu plange sub clar de luna”, dar tocmai din cauza asta mi-am luat-o (a fost de fapt un schimb de carti): pentru ca are un titlu penibil si o coperta la fel. Am observat insa ca editiile din strainezia sunt, daca se poate chiar mai rele. Pregatiti? Nu prea cred:

De ce, doamne, de ceeeeeeeee? Pentru fani, am cateva sugestii care cred ca s-ar potrivi gusturilor lor:

A nu cunoaste femeile. Sau a fi Cartarescu

Posted on

Am dat azi peste un citat din Mircea Cartarescu,de care uitasem deja si in care el ne informeaza de ce iubesc barbatii femeile. O sa redau aici pasajul, apoi voi comenta putin unele fraze.

„Pentru ca au sani rotunzi, cu gurguie care se ridica prin bluza cand le e frig, pentru ca au fundul mare si grasut, pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor, pentru ca au buze pline, dinti decenti si limbi de care nu ti-e sila.

Pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara.

Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele.

Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac.

Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate.

Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc.

Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta.

Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno.

Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli complicate si de neinteles.

Pentru ca isi deseneaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat.

Pentru ca au obsesia pentru subtirime a lui Giacometti.

Pentru ca se trag din fetite.

Pentru ca-si ojeaza unghiile de la picioare.

Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le intereseze cine castiga.

Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra prin fata lor.

Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minti.

Pentru ca au un fel de-a gandi care te scoate din minti.

Pentru ca-ti spun „te iubesc” exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie.

Pentru ca nu se masturbeaza.

Pentru ca au din cand in cand mici suferinte: o durere reumatica, o constipatie, o batatura, si-atunci iti dai seama deodata ca femeile sunt oameni, oameni ca si tine.

Pentru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina.

Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii.

Pentru ca le innebuneste „Angie” al Rolling-ilor.

Pentru ca le termina Cohen.

Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie.

Pentru ca pana si cea mai dura bussiness woman poarta chiloti cu induiosatoare floricele si dantelute.

Pentru ca e asa de ciudat sa-ntinzi la uscat, pe balcon, chilotii femeii tale, niste lucrusoare umede, negre, rosii si albe, parte satinate, parte aspre, mirandu-te ce mici suprafete au de acoperit.

Pentru ca in filme nu fac dus niciodata inainte de-a face dragoste, dar numai in filme.

Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii altei femei sau a altui barbat.

Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate.

Pentru ca le intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat intre vedetele de televiziune.

Pentru ca tin minte numele actritelor si actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri.

Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie.

Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz.

Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke.

Pentru ca nu-si pun mana pe fund decat in reclame.

Pentru ca nu le excita ideea de viol decat in mintea barbatilor.

Pentru ca sunt blonde, brune, roscate, dulci, futese, calde, dragalase, pentru ca au de fiecare data orgasm.

Pentru ca daca n-au orgasm nu il mimeaza.

Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de o ora rontaiti biscuiti si puneti ziua la cale.

Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva.

Pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-intoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.”

Pe masura ce imi notam citatul, fara sa il fi citit din nou inainte, anumite parti mi-au sarit in ochi si m-au iritat. Stau acum si ma intreb, care e treaba cu omul asta? Nu a cunoscut in viata lui pe bune o femeie, le idealizeaza sau pur si simplu linguseste? Nu am nimic cu Cartarescu, nu am citit prea multe de el, dar ce am citit mi-a placut. Dar serios acum, chiar asa? Poate ar trebui sa va spun totusi si ce ma irita. O sa le iau pe rand:

Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc. Serios? De ce? Pentru ca femeile sunt niste fiinte scumpe si suave carora nu le pasa prea mult de sex? Daca crezi asta, esti bou. Si femeile pot fi si chiar sunt perverse. Nu vad nimic rau in asta, ba chiar cred ca barbatii ar trebui sa fie recunoscatori.

Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno. Asta e chiar stupid, dar urmeaza una si mai si, asa ca o pun si pe ea si voi comenta dupa, la amandoua. Pentru ca nu se masturbeaza. Now I’ll unleash the beast. In ce univers paralel nu se uita femeile la chestii porno si nu se masturebeaza? Pentru ca in asta in mod sigur o fac. Nu ma refer aici la frigidele penibile care au senzatia ca masturbarea e un pacat sau ca e rusinoasa, femei si fete care fac pe sfintele si spun ca nu o sa fac sex pana la casatorie. Imi e scarba de ele si nu o sa insist pentru ca in mod sigur o sa ma enrvez. Femeile normale, care au ceva cunostinte sexuale, teoretice si/sau practice, si isi dau seama ca se poate si fara un mascul, o fac. Deal with it. Si din nou, fiti recunoscatori.

Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz. Poate ca nu se gandesc cum sa i-o traga, dar in mod sigur se gandesc ce bine ar fi. Trust me.

Pentru ca au de fiecare data orgasm. Pentru ca daca n-au orgasm nu il mimeaza. In primul rand, nici nu are sens. Au intotdeauna, dar totusi uneori nu au? Penibil. Si e chiar si mai penibil sa te gandesti ca au mereu orgasm si ca nu mimeaza. Nu stiu eu foarte multe despre sexul practic, dar pot sa imi pariez viata ca femeile nu au mereu orgasm si ca, uneori, il mimeaza.

In concluzie, Cartarescu mama draga, du-te si vobreste si nevasta-ta, pentru ca nu o cunosti deloc. Dar deloc.

Ce ma enerveaza pe mine la oameni

Posted on

Subiectul asta a fost propus de vara-mea, care probabil ca vrea sa ma vada bodoganind. Eh, o inteleg. Banuiesc ca poate fi destul de amuzant. Deci, sa incepem.

Pe mine ma enerveaza o multime de lucuri la oameni, atat de multe incat m-am panicat putin cand m-am gandit sa scriu articolul, crezand ca o sa ma intind la nesfarsit si o sa va plictisesc de o sa va sara ciorapii din picioare (desi probabil ca nu sunt multi dilii ca mine care sa poarte sosete vara). Dar cred de asemenea ca un blog impersonal, in care nu gasesti decat lucruri despre carti nu e chiar de dorit. Sa vedem acum de unde naiba incep. Cu lucrurile mai putin importante, sa zicem.

Eu una sunt (sper) o persoana punctuala. Nu stau in centrul orasului, nu am masina si nici motoras la fund, ma deplasez cu autobuzul. Si totusi ajung mai mereu la timp, iar cand nu reusesc, intarzierea nu e mare. Mi se pare o dovada de bun simt si respect si ma astept sa primesc exact acelasi lucru de la ceilalti. Nu e mare lucru sa pleci cu 5 minute mai devreme daca stii ca exista riscul de a nu ajunge la timp. Exista o anumita persoana careia sper sa ii captez atentia, desi i-am zis lucrurile astea de mii de ori pana acum. Punctualitate, oameni buni, punctualitate!

Lipsa de cojones ma scoate din sarite intotdeauna. Din nou, sper ca cineva anume sa se simta. Ma enerveaza sa vad persoane care se lasa calcate in picioare si nu fac absolut nimic in legatura cu asta. Chiar asa de penibil sa fi? Daca da, atunci meriti tot ce ti se spune si tot ce ti se face. Din pacate pentru mine, se pare ca am un anumit instinct protector care nu imi permite sa stau degeaba si sa ma uit, asa ca de multe ori ma bag in seama si ii iau apararea molustei. Nu e deloc bine. In felul asta nu fac decat sa le incurajez pasivitatea si sa le dau senzatia gresita ca va fi mereu cineva acolo care sa faca ce ar trebui ei sa faca. Ei bine, nu o sa se intample asta si, candva, persoanele respective se vor trezi in situatia in care vor trebui sa aleaga intre a a face ceva si a se lasa umiliti.

In usoara legatura cu paragraful anterior, am intalnit in liceu multe persoane care se cred mari si tari, dar doar cand destinatarul badass-itudinii lor (da, am inventat cuvantul asta, deci exista) nu e prezent. Din cauza acestei atitudinii am ajuns eu sa imi fac o colega „curva proasta”. De ce? Era sa dam nas in nas, iar ea a avut minunata idee de a ma injura pe infundate, astfel incat eu sa nu fiu prea sigura de ce aud. M-a enervat atat de tare, incat am asteptat-o si am trecut la atac. Guess what: nu a fost in stare sa imi zica acelasi lucru in fata, desi am provocat-o sa o faca. Impersionant, intr-adevar. Si ca sa ne facem pe deplin intelesi, nu injuratura m-a iritat, ci faptul ca nu a avut minima decenta de a o spune tare. Daca te crezi intr-adevar badass, atunci asa trebuie sa o faci.

Persoanele care se nu isi cunosc limitele. Am intalnit multe astfel de specimene: oameni care se cred inteligenti desi au creierul cat o nuca, fete si baieti care au senzatia ca tot ce misca ii admira sexosenia, oameni care se cred amuzanti desi celorlalti le vine sa le traga un pumn ori de cate ori deschid gura. In mod inevitabil, acesti oameni vor esua, iar atitudinea lor in acest caz este poate si mai enervanta: ceilalti au ceva cu ei. Din nou, voi veni cu un exemplu. O fosta colega de clasa, sa ii spunem Maria, era atat de putin priceputa la limbi straine incat era de-a dreptul trist, mai ales avand in vedere ca a studiat timp de 12 ani intr-o institutie bazata pe studiul limbilor straine. Asa cum era de asteptat, era mereu la limita corigentei. Scuza ei: profesorul are ceva cu ea pentru ca nu a vrut sa ia meditatii de la el. Eu una nu prea cred. Prostia ei pura cred ca era adevaratul motiv.

Deocamdata nu imi mai vine nimic in minte, dar daca o sa imiamintesc ceva o sa imi notez si o sa scriu si o a doua parte a postului.