RSS Feed

Category Archives: Fantasy

Trei coroane întunecate – Kendare Blake

Posted on

trei-coroane-intunecate-01Trei coroane întunecate e un roman pe care am vrut sa pun mâna de cum am aflat de existența lui. La început am fost foarte optimistă, după nu chiar, dar curiozitatea a învins și am decis să îl citesc totuși să văd ce e de capul lui.

Ciudățel rău romanul. E așa o amestecătură ciudată de elemente că mi-a fost destul de greu să decid dacă îmi place totuși sau nu, mai ales având în vedere că aproape fiecare chestie negativă are câte un twist care face totuși lucrurile interesante.  Avem deci trei regine surori, crescute fiecare de familii separate cu interese reale pentru tron, cele trei fiind menite sa se ucidă reciproc până una dintre ele rămâne a fi regină. Avem în general capitole alternative pentru fiecare dintre ele, fiecare cu intrigile și cu povestea ei. So far so good, cum ar zice englezul. Ideea în sine e foarte interesantă (asta m-a și atras la carte), reginele nu îmi displac nici ele (șocant, dar chiar nu o fac), ba parcă au chiar ceva anume care îmi place. Niciuna nu e exact cum mă așteptam să fie și pe două dintre ele pot chiar să le înțeleg.

Bubă ar fi cu the romance. E mult. Mult rău și întortocheat. Nu lipsește nici triunghiul amoros, evident, dar și ăla a avut detalii la care nu mă așteptam. Partea lui masculină mă scoate din sărite însă la maxim și sper să dispară cât de curând în volumele următoare. Avem tot felul de trădări și drame, unele mai neașteptate, altele mai puțin, dar nu m-a deranjat niciuna. Nu știu ce e cu mine, dar așa a fost. Mi s-a părut totul interesant și neașteptat, așa că am devorat totul și le-am luat ca atare, mai ales având în vedere că nu sunt deloc sigură încotro o să o ia povestea.

Finalul are și bune și rele. The magical fix nu m-a încântat deloc și mi se pare nu doar clișeic, dar și o modalitate excelentă de a înșela așteptările cititorilor. Nu în sensul bun. Pe de altă parte, este un anume plot twist acolo I really did not see coming și care, cred eu, o să facă următorul volum chiar și mai interesant.

Per total, eu una sunt plăcut impresionată. Chiar nu mă așteptam să îmi placă.  Mulțumesc mult editurii Corint pentru volum.

 

Anunțuri

A Court of Wings and Ruin – Sarah J. Maas

Posted on

ACOWAR_USNu aveți idee cât am așteptat cartea asta. Am vânat-o ceva de speriat și, de cum am văzut-o pe Okian, am și pus comandă și am avut-o în mână mai repede decât mă așteptam. Am avut o experiență destul de ciudată cu ea: deși nu m-a dat deloc pe spate, m-a prins al naibii de tare și am citit cu fiecare ocazie pe care am avut-o, inclusiv ziua când eram liberă, which I almost never do.

Cu toate astea însă, nici nu se compară cu al doilea volum (recenzie aici). Parcă nu m-a convins nimic. Relația dintre ea și Rhys (meh – așa aș descrie) are parcă muuuult mai multe scene pline de dulcegării și trase de păr care ori nu erau în al doilea volum, ori eram eu în faze dubioase și nu am băgat de seamă. Nu mi-a plăcut niciun personaj, nu am avut favoriți, nu mi-a prea tresărit inima decât la final (despre care o sa vorbesc mai încolo), nici plotul nu m-a încântat.

Feyre, personajul principal, m-a iritat chiar nu o dată. Cumva a reușit să devină eroina tipică, the special snowflake care se sacrifică pentru binele suprem și care iubește și e iubită cum nimeni nu a mai fost ever. Ochi dați peste cap la infinit. La fel și cu Rhys, care și când greșește nu greșește de fapt, se pare, și care a reușit să mă facă să nu îl mai plac, după ce leșinasem după el în volumul doi. Cassian m-a iritat și e mai laș decât îmi aminteam, Az e meh, Mor la fel, Nesta e puțin trasă de păr. Nimeni relatable sau simpatic.

Plotul nu e nici el cine știe ce. Totul este alb și negru, avem vechea tradiție a armatei rele versus armata bună, mult prea tradițional și cuminte pentru gustul meu. Se termină aiurea, dacă e să mă întrebați, și complet nerealist. Un conflict de magnitudinea celui pe care îl prezintă Maas nu se poate încheia așa și nu poate exista a magical fix pentru orice. Asta dacă vrei să scrii un roman cât de cât ok, vreau să zic.

Și totuși am citit în disperare, weekendul trecut aproape că numai asta am făcut, iar eu extrem de rar citesc ziua. M-a prins rău de tot (și azi-noapte am stat până la 2:30 să o termin), deși recenzia asta arată clar că nu mă încântă. Are totuși Maas ceva care mă atrage pe mine, se pare. În curând o să mă pun să recitesc și cealaltă serie, că tot am două volume noi și nu mai țin minte nimic. Atunci să vedeți.

 

Vise întunecate #2: Soarele umbrit – N. K. Jemisin

Posted on

nk-jemisin-soarele-umbrit-c1Soarele umbrit de N. K. Jemisin este cartea pe care am cărat-o după mine și la Viena și din care am citit așa, furate, câteva pagini ori de câte ori am avut timp între un Schonbrunn și un Hofburg, atât de mult mi-a plăcut. E o gură de aer chiar mai proaspătă ca primul volum, ceea ce spune multe oricum, și un roman al naibii de mișto.

Jemisin ignoră normele și clișeele chiar mai tare decât a făcut-o în primul  volum. La incest nu mă așteptam în mod sigur, dar mi-a plăcut teribil de mult felul în care a construit relația absolut abuzivă între cei doi și efectele cumplite ale acesteia. Cel mai mult însă mi-a plăcut modul în care a tratat relațiile romantice, referindu-mă aici la cea dintre cele două personaje principale. Evoluează ea așa cam repede pentru gusturile mele de om cinic, dar mi-a plăcut mult oricum. Fiecare dintre ei are propriile probleme și demoni cu care trebuie să se lupte și, ca să vezi șoc și groază, uneori sunt mai importante decât relația lor. Uneori au nevoie de timp departe pentru a putea trece peste traume, își stabilesc singuri modul în care vor să trăiască, indiferent de cum le-ar afecta asta relația și celălalt acceptă, pentru că guess what, cam așa se face.

Ce m-a surprins însă (în mod plăcut) e că nu avem de-a face cu aceleași personaje principale. Dăm de multe din primul volum, dar au doar un rol secundar de data asta. Plotul e deci și el diferit și mi-a plăcut chiar mai mult decât precedentul, mai ales pentru că nu prea avem a villain în sensul obișnuit al cuvântului. Nu zic mai mult ca să nu dau spoilere, dar ăsta e oricum unul din punctele forte ale romanului și cel care m-a impresionat și emoționat cel mai tare.

E un roman fascinant și care te prinde bine de tot și nu-ți dă drumul până la final. Toată seria e așa, de fapt, și v-o recomand tuturor. Pe suflet m-a uns. Multumesc mult editurii Nemira pentru că mi-a trimis-o, altfel cine știe când sau dacă aș fi ajuns la ea.

 

 

Vise întunecate #1: Luna ucigașă – N. K. Jemisin

Posted on

luna-ucigasa-siteCred că volumul lui Jemisin îți atrage din start atenția: are o coperta tare mișto. Eu una știu sigur că mă tot holbam la ea la standul Nemira din mall dar, cum lista mea de TBR m-a cam depășit în înălțime, nu am cumpărat-o. Norocul meu e că am primit-o de curând și m-am și pus destul de rapid pe citit.

Am început cartea, așa cum o fac de multe ori, fără să știu mai nimic despre ea. Din cauza asta, probabil, a durat ceva până m-am prins exact ce se întâmplă. Sistemul de magie din seria asta e destul de complicat și de complex, iar Jemisin nu explică totul din start, așa că trebuie să vă dați seama singuri pe parcurs. Nu e greu, dar pentru mine a durat ceva și recunosc ca m-a cam frustrat la început.

Odată ce m-am prins însă de cine e cine și de ce și cum, abia de am mai lăsat cartea din mână. Tare mult mi-a plăcut. În primul rând, ador modul în care tratează sexualitatea. Liber, fără prejudecăți, interesant și natural, sexul e o parte normală din societatea lor (și a noastră, btw) și o tratează ca atare, indiferent de cine e atras de cine. Nu mă așteptam la asta, așa că surpriza a fost cu atât mai plăcută și a adăugat în mod sigur farmec cărții.

Personajele și plotul mi-au plăcut și ele foarte mult. În primul rând, acțiunea e plasată în antichitate (Egipt și Nubia mai exact), ceea ce scoate din start romanul din canonul în jurul căruia mă învârt eu în mod obișnuit. Avem parte de intriga politică, preferata mea, de nebuni obsedați de putere, de o societate interesantă și de indivizi neobișnuiți care chiar mi-au atras atenția (nu pot să zic că îmi displace vreun personaj, ceea ce e mare lucru la mine) și de care am prins chiar (șoc și groază!) drag.

Sunt foarte plăcut surprinsă de acest prim volum (seria are doar două, apropo, ceea ce apreciez enorm. M-am săturat de einșpe mii de volume) și mi-a oferit o gură de aer proaspăt în ceea ce privește fantasy-ul. Vi-l recomand cu drag.

Mulțumesc mult de tot editurii Nemira!

Marea sfărâmată #3: Jumătate de război – Joe Abercrombie

Posted on

joe-abercrombie-jumatate-de-razboi-c1Intuiesc că, deși e abia martie, Joe Abercrombie va rămâne una din marile surprize ale anului ăstuia. Deși am mai citit până acum o serie de-a lui (vorbesc aici despre trilogia Prima Lege), nu pot spune deloc că am fost încântată, așa că nici speranțele mele pentru seria asta nu au fost foarte mari. Acum că am terminat-o însă, pot însă să spun că se diferențiază prin realismul său de majoritatea scriitorilor fantasy pe care i-am citit.

Astă este de faptul lucrul care observ că mi-a rămas în cap acum că am terminat seria. Motivele sunt diverse. În primul rând, moare cineva, cineva la care chiar nu mă așteptam. Moare banal, evenimentul propriu-zis nici măcar nu e redat în carte, vedem doar produsul final, ca să zic așa. M-a impresionat treaba asta. Nu a fost nimic dramatic, doar o moarte normală în lumea pe care a creat-o Abercrombie. Nu s-a ferit nici să omoare un personaj important, ceea ce îi mai aduce un plus din partea mea.

Întregul roman e așa. Oricât de neobișnuite pot părea la prima vedere viețile personajelor din carte, ele decurg mereu natural și se lovesc întotdeauna exact peste dificultățile și alegerile pe care le-ar înfrunta dacă ar fi reale. Așa li se și termină povestea de fapt. No happy endings, nicio dramă teribilă, dar niște personaje care încearcă să facă ce cred ele că e mai bine și să meargă mai departe no matter what.

Personajele, la fel ca în cazul primului volum și spre deosebire de al doilea, nu m-au dat dat pe spate. Skara ar putea fi, teoretic, interesantă și appealing, dar mie nu mi-a spus nimic. Parcă e prea by the book, prea cum ar trebui să fie o fată lovită de dezastru, care vrea totuși să fie utilă și puternică. Mi-au plăcut deciziile ei, nu neg, dar personajul în sine nu mi-a spus nimic. Raith mi s-a părut ceva mai interesant, dar evoluția lui mi s-a părut puțin forțată și bruscă. Yarvi rămâne pentru mine personajul suprem din serie. Realist până la ceruri și înapoi, pe cât de gri se poate și cu cele mai interesante decizii și acțiuni la centură. În volumul ăsta le duce cumva la extrem, dar nu în sensul rău, ci în sensul că acum arată cel mai tare cât de complex e de fapt.

Astea fiind spuse, cred că vă dați seama că mi-a plăcut mult volumul. Vă recomand cu dragă inimă și seria, nu prea cred că a citit-o multă lume. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

Marea sfărâmată #2: Jumătate de lume – Joe Abercrombie

Posted on

joe-abercrombie-jumatate-de-lume-c1Am observat că citesc cu tot mai multă plăcere seria asta. Cu trei teancuri de cărți pe birou care se așteaptă citite, am întins automat mâna după volumul doi din Marea sfărâmată. Nu e un volum mare, se citește ușor și te prinde din start.

Spre marea mea surprindere totuși (iar nu am citit nimic despre volum), în prim plan nu se mai află Yarvi, personajul principal al primului volum, ci Thorn și Brand, doi tineri care vor să devină războinici. Complet diferiți, dar adorabili amândoi, mi-au plăcut din start. Vă amintiți probabil, dacă ați citit recenzia primului volum, că acolo nu m-a impresionat niciun personaj. Nu mă așteptam deci să se întâmple nici acum, mai ales că personajele principale nu sunt de obicei pe gustul meu, dar uite că Abercrombie a reușit minunea. Thorn e o prostovancă de înaltă clasă, dar una cu care nu e greu să rezonezi. Face pe dura, nu se lasă, dă cu bâta-n baltă nu o dată, dar puăa în locul ei nu cred ca aș fi procedat altfel în 90% din cazuri. Brand, pe de altă parte, mă unge la inimă de cele mai multe ori. Blând și simpatic, nu ai cum să nu îl placi.

Plotul nu e cine știe ce. Pe scurt, Yarvi îi racolează pe cei doi și pleacă alături de alte personaje dubioase într-o călătorie pe mare cu scopul de a câștiga aliați. Evident că pentru cei doi, Thorn și Brand, e mai mult o călătorie de inițiere, dar mai ales pentru ea. Ce mi-a plăcut însă e că nu au înghesuit iar o mulțime de eveniment și bătălii în doar câteva sute de pagini, cum a făcut Abercrombie în primul volum. Totul e mult mai aerisit și am putut parcă să mă bucur mult mai tare de fiecare eveniment în parte. Partea mea preferată vine spre final, când Thorn poartă o anumită luptă despre care nu pot spune prea multe, dar care a fost taaaare badass. Ce e surprinzător e că nici nu mi s-a părut trasă de păr, un adevărat pericol cu scenele de genul. Impresionant.

Joe Abercrombie a creat niște personaje realiste, asta îmi place cel mai mult. Nu doar construite ca atare, ci și cu relații realiste. Chiar și romantismul din volum nu decurge exact cum v-ați aștepta, ci e presărat cu îndoielile și neînțelegerile aferente. De Yarvi nici nu mai zic nimic, că am vorbit destul despre el în recenzia primului volum.

Vă recomand seria. Chiar sunt curioasă cum o să fie și ultimul volum, sper să se termine totul într-un mod glorios, să mă ungă la suflet. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

Marea sfărâmată #1: Jumătate de rege – Joe Abercrombie

Posted on

joe-abercrombie-jumatate-de-regeEste a doua oară când citesc cartea asta. Trebuia să o zic. Am citit-o pentru prima oară cândva anul trecut, dar nu m-a impresionat deloc, așa că nici nu m-am obosit să scriu despre ea. Spre sfârșitul anului trecut însă (cred) am primit-o și de la editura Nemira alături de celelalte volume ale seriei, așa că a trebuit să o mai citesc o dată ca să am totuși totul proaspăt în minte. Nu știu cum s-a făcut, dar a doua recitire a cam schimbat datele problemei: mi-a plăcut acum mai mult decât țin minte să îmi fi plăcut atunci.

Redus la elementele lui de bază, romanul pare a urma rețeta clasică fantasy: regele care trebuie să își recupereze tronul, trădare, răzbunare, o prințesă frumoasă, aventură, încercări nenumărate. Nu e însă chiar așa: eroul nostru are un handicap la mână și e cam laș, tronul nu și-l prea dorește oricum, partenerii lui de călătorie nu sunt chiar cavaleri în armură strălucitoare și nici de momente glorioase nu prea avem parte. Ăsta e, după mine, punctul forte al volumului (cred că va fi și al seriei): e presărată cu o mulțime de elemente oarecum mărunte, dar în final importante, care fac diferența și duc seria în altă direcție decât te-ai aștepta.

Personajele sunt interesante și nu prea. Au potențial enorm, dar nu sunt dezvoltate suficient. Cred sincer că Abercrombie ar fi putut să mai adauge niște pagini volumelor (nu sunt deloc mari, mai ales ăsta) și să se axeze mai mult pe ele. Știți că am o slăbiciune pentru așa ceva. Yarvi nu mă impresionează cu nimic, personajele feminine nici atât, iar singurul personaj care mi-a atras pe bune atenția a murit (evident). Pot spune același lucru și despre acțiune: e prea grăbită și ea. Se trece mult prea repede la una la alta, sunt acțiuni importante, după mine, pentru plot care sunt amintite doar și niciodată redate și nu prea pot să înțeleg de ce, sincer. Parcă se grăbește intenționat ca să ajungă naiba știe unde cu povestea. Cine știe, poate celelalte două volume o să fie atât de pline de acțiune că nici nu o să mai conteze și o să pot să consider acest prim volum un fel de introducere, dar deocamdată mă deranjează.

Dacă a mai citit cineva Jumătate de rege  sau dacă are cineva de gând, let me know. În curând vor urma și recenziile celorlalte două volume (nu le-am citit încă), așa că stați pe-aici dacă sunteți curioși.

Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!