RSS Feed

Category Archives: Fantasy

Aleasa Dragonului – Naomi Novik

Posted on

naomi-novik-aleasa-dragonului-c1Cei care bântuiți pe aici de mai mult timp știți probabil cât m-am extaziat acum ceva ani după seria cu Temeraire a lui Novik. Mult mi-a plăcut seria asta, deși nu am continuat-o, așa că orice carte scrisă de Naomi e binevenită în biblioteca mea. I have mixed feelings about it.

Să începem cu ideea de bază, zic. Avem una bucată dragon care răpește fete dintr-un sat (câte una, pe rând așa) și le ține timp de 7 ani cu el în turn. Chestia e însă că acest dragon nu e un dragon pe bune, ci un vrăjitor căruia i se spune așa. Interesantă ideea, dacă e să mă întrebați pe mine, mai ales de când mi s-a deschis un apetit cel puțin dubios pentru fairy tale retellings. Are elemente rusești (observ că și astea îmi plac mai nou, nu știu exact să zic de ce), cele mai evidente fiind numele personajelor, dar cred că și o anumită atmosferă gloomy care a reușit să mă prindă de câteva ori.

DAR: romanul în sine nu m-a prins. Cu toate că ideea de la care a pornit e, cum am zis mai sus, foarte mișto și pe gustul meu, romanul ca atare nu e chiar ce mă așteptam eu să fie și nu pot spune că mi-a plăcut prea mult. Se lălăie mult, în primul rând, dar nu în modul ăla pe care îl vânez eu de obicei, ci la modul nenecesar. Puteam sări lejer peste multe pagini fără să pierd nimic și nici nu am simțit că ar fi adăugat ceva personajului.

Pentru că tot am ajuns la personaje, nici ele nu m-au impresionat. Multe au un potențial mare, prințul de exemplu mi-a plăcut probabil cel mai mult, dar nu l-au dezvoltat pe cât mi-ar fi plăcut mie. Dragonul e destul de clișeic și nu a evoluat în niciun fel. Dark, moody, cu intenții ascunse, dar cu o inimă bună, nimic nou aici. Agnieszka e și ea tipul tutei virgine care devine badass după, cică. Nu că ar fi mare problemă cu asta, dar am citit așa ceva de n ori până acum, dar nu m-a convins. Nu am crezut-o. Povestea de dragoste la fel. Previzibilă, am sperat până în ultimul moment că nu o să se termine cum a făcut-o, dar degeaba.

Nu e un roman rău, nu mă înțelegeți greșit, doar că nu e ce mă așteptam eu să fie. Sunt curioasă dacă l-a mai citit cineva pe aici și dacă da, ce părere are. Mulțumesc însă mult editurii Nemira pentru el!

Anunțuri

Tronul de cleștar #4: Queen of Shadows – Sarah J. Maas

Posted on

81ncvdow0qlAcum câteva luni am comandat de pe Okian volumele 4 și 5 din seria lui Maas, prinzându-le la ceva ofertă bună atunci. Până să ajung însă să le citesc, evident că am uitat mai tot din ce s-a întâmplat în primele 3 volume, așa că m-a pus să le recitesc, which I did (de aici pauzele cam mari între unele recenzii). Am avut parte de surprize. Volumul care îmi plăcuse înainte cel mai mult (al doilea) a fost acum meh, pe când primul și al treilea m-au captivat mult mai tare. Cu volumul 4 a fost ca la loterie, mai ales având în vedere că deja nu prea mai știu la ce să mă aștept de la Maas.

Volumul ăsta e foarte diferit de cele dinainte, așa că mi-a și plăcut în alt mod. În primul și în primul rând, m-a prins imediat, dar nu în modul ăla de vai-cât-e-de-palpitant. E singurul volum din serie (cel puțin de până acum) care a lăsat personajele să se dezvolte și să se desfășoare. E un volum mare, are aproape 650 de pagini și un scris mic. În toate paginile astea, nu mi-a stat niciodată inima, nu au fost momente atât de palpitante încât să îmi țin respirația și nici nu am simțit nevoia, iar asta pentru că mi s-a oferit ceva ce îmi place mult mai mult. Mi-a oferit un număr mare de pagini cu acțiune mai lentă, dar cu mult spațiu de dezvoltare pentru personaje. S-au rotunjit toate, au devenit în sfârșit mai multe ca niște ființe vii pe care am ajuns să le cunosc și să le înțeleg.

Aelin nu mă dă pe spate. Prea e miezul din dodoașcă, prea se învârte toată lumea în jurul ei, prea i se suflă pene în cur.  Un personaj oarecum tipic, ultra puternic deși dracu știe de ce, the savior, the bla bla. Rowan e Rhysand, dar less awesome. There, I said it. Ce nu pot eu să înțeleg e cum s-a transformat el așa brusc dintr-un tip absolut abuziv și idiot în masculul perfect, cum nu înțeleg nici transformarea lui Aedion. Lysandra îmi place cel mai mult, urmată de Manon probabil. Au povești mai interesante (a Lysandrei e doar menționată din când în când, că de ce nu), ele însele sunt personaje mai interesante și mai credibile și mai demne de a fi în centru poveștii decât Aelin și sper numai să nu se strice după.

Plotul nu m-a interesat mai deloc, așa că nici nu o să vorbesc despre el. Meh. Bătălie (puțin credibilă, if you ask me), planuri, trădări, comploturi, ciorba normală. Știu că pare că mă contrazic în paragraful de mai sus, de unde reiese că personajele nu mă încântă, deși am zis că mi-a plăcut mult că am avut la dispoziție atâtea pagini doar cu ele aproape. Ce vreau eu să spun de fapt e că am adorat să am 650 de pagini în care să îmi dau seama exact cum sunt ele, ce antipatii am și e ce. Frumos, pe îndelete, fără să mă grăbească nimeni. O schimbare tare plăcută (care mă face să îmi fie taaaare dor de Patrick Rothfuss).

O să mai bag câteva alte romane random între, iar apoi comand volumul 6 și mă iau la trântă cu al cincilea. Because I can.

Vassa și noaptea – Sarah Porter

Posted on

sarah-porter-vassa-si-noaptea_coverCred cu tărie că romanul lui Porter e unul care atrage atenția din start. Uitați-vă doar la coperta aia. E ceva ce aș vedea în clipurile lui Jen Campbell (le recomand cu căldură, îmi plac teribil de mult gusturile ei), deci un gen în care vreau să mă avânt tot mai tare, o carte dubioasă și oarecum misterioasă, cu o copertă ciudată despre care nu știi ce să crezi și care, oricum ar fi, te intrigă.

Nu am citit niciodată așa ceva, și am citit ceva la viața mea. Cărțile fantasy pe care le citesc de obicei sunt complet diferite. Au personaje cu puteri ciudate, vrăjitori sau faeries sau alți draci bălțați, au școli de vrăjitorie și lumi magice. Nu au în niciun caz un Brooklyn vrăjit cu un magazin cu picioare de găină în care oamenii sunt decapitați. Nu au nici păpuși vii și nici mâini ca cea din Familia Adams. Nu au nici personaje umanoide ciudate cu rât de porc în loc de nas și nici măcar noaptea nu e…. așa. Fiecare pagină din romanul ăsta e o minune, peste tot sunt detalii la care nu te aștepți și asupra cărora parcă ai insista mai mult, că cine știe ce ratezi. Din cauza asta, eu m-am pierdut de multe ori în detalii și parcă mi se încețoșa privirea încercând să cuprind tot.

Personajele și toată simbolistica de care sunt înconjurate m-au uns pe inimă. Vassa mi-a plăcut mult, de Erg nici nu mai zic, chiar și de the villain e mișto. Toate sunt interesante, toate sunt complexe și toate au un anumit scop în poveste. Sunt de basm. Deloc relatable, deloc ca niște ființe umane. Sunt ceva mai mult abstract, ființe care pot și trebuie fi văzute și înțelese ca ceva foarte diferit de noi. Eu cel puțin așa le-am perceput.

Romanul e însă de fapt altceva: un basm frumos și trist cu și despre pierdere și durere care înfășoară cele mai umane sentimente și experiențe în cele mai fantastice forme. E o poveste alambicată și dubioasă, dar în esența ei e despre o fată și mama ei și mai ales despre iubire. Read it.

Mulțumesc enorm de mult editurii Nemira pentru minunea asta.

Trei coroane întunecate – Kendare Blake

Posted on

trei-coroane-intunecate-01Trei coroane întunecate e un roman pe care am vrut sa pun mâna de cum am aflat de existența lui. La început am fost foarte optimistă, după nu chiar, dar curiozitatea a învins și am decis să îl citesc totuși să văd ce e de capul lui.

Ciudățel rău romanul. E așa o amestecătură ciudată de elemente că mi-a fost destul de greu să decid dacă îmi place totuși sau nu, mai ales având în vedere că aproape fiecare chestie negativă are câte un twist care face totuși lucrurile interesante.  Avem deci trei regine surori, crescute fiecare de familii separate cu interese reale pentru tron, cele trei fiind menite sa se ucidă reciproc până una dintre ele rămâne a fi regină. Avem în general capitole alternative pentru fiecare dintre ele, fiecare cu intrigile și cu povestea ei. So far so good, cum ar zice englezul. Ideea în sine e foarte interesantă (asta m-a și atras la carte), reginele nu îmi displac nici ele (șocant, dar chiar nu o fac), ba parcă au chiar ceva anume care îmi place. Niciuna nu e exact cum mă așteptam să fie și pe două dintre ele pot chiar să le înțeleg.

Bubă ar fi cu the romance. E mult. Mult rău și întortocheat. Nu lipsește nici triunghiul amoros, evident, dar și ăla a avut detalii la care nu mă așteptam. Partea lui masculină mă scoate din sărite însă la maxim și sper să dispară cât de curând în volumele următoare. Avem tot felul de trădări și drame, unele mai neașteptate, altele mai puțin, dar nu m-a deranjat niciuna. Nu știu ce e cu mine, dar așa a fost. Mi s-a părut totul interesant și neașteptat, așa că am devorat totul și le-am luat ca atare, mai ales având în vedere că nu sunt deloc sigură încotro o să o ia povestea.

Finalul are și bune și rele. The magical fix nu m-a încântat deloc și mi se pare nu doar clișeic, dar și o modalitate excelentă de a înșela așteptările cititorilor. Nu în sensul bun. Pe de altă parte, este un anume plot twist acolo I really did not see coming și care, cred eu, o să facă următorul volum chiar și mai interesant.

Per total, eu una sunt plăcut impresionată. Chiar nu mă așteptam să îmi placă.  Mulțumesc mult editurii Corint pentru volum.

 

A Court of Wings and Ruin – Sarah J. Maas

Posted on

ACOWAR_USNu aveți idee cât am așteptat cartea asta. Am vânat-o ceva de speriat și, de cum am văzut-o pe Okian, am și pus comandă și am avut-o în mână mai repede decât mă așteptam. Am avut o experiență destul de ciudată cu ea: deși nu m-a dat deloc pe spate, m-a prins al naibii de tare și am citit cu fiecare ocazie pe care am avut-o, inclusiv ziua când eram liberă, which I almost never do.

Cu toate astea însă, nici nu se compară cu al doilea volum (recenzie aici). Parcă nu m-a convins nimic. Relația dintre ea și Rhys (meh – așa aș descrie) are parcă muuuult mai multe scene pline de dulcegării și trase de păr care ori nu erau în al doilea volum, ori eram eu în faze dubioase și nu am băgat de seamă. Nu mi-a plăcut niciun personaj, nu am avut favoriți, nu mi-a prea tresărit inima decât la final (despre care o sa vorbesc mai încolo), nici plotul nu m-a încântat.

Feyre, personajul principal, m-a iritat chiar nu o dată. Cumva a reușit să devină eroina tipică, the special snowflake care se sacrifică pentru binele suprem și care iubește și e iubită cum nimeni nu a mai fost ever. Ochi dați peste cap la infinit. La fel și cu Rhys, care și când greșește nu greșește de fapt, se pare, și care a reușit să mă facă să nu îl mai plac, după ce leșinasem după el în volumul doi. Cassian m-a iritat și e mai laș decât îmi aminteam, Az e meh, Mor la fel, Nesta e puțin trasă de păr. Nimeni relatable sau simpatic.

Plotul nu e nici el cine știe ce. Totul este alb și negru, avem vechea tradiție a armatei rele versus armata bună, mult prea tradițional și cuminte pentru gustul meu. Se termină aiurea, dacă e să mă întrebați, și complet nerealist. Un conflict de magnitudinea celui pe care îl prezintă Maas nu se poate încheia așa și nu poate exista a magical fix pentru orice. Asta dacă vrei să scrii un roman cât de cât ok, vreau să zic.

Și totuși am citit în disperare, weekendul trecut aproape că numai asta am făcut, iar eu extrem de rar citesc ziua. M-a prins rău de tot (și azi-noapte am stat până la 2:30 să o termin), deși recenzia asta arată clar că nu mă încântă. Are totuși Maas ceva care mă atrage pe mine, se pare. În curând o să mă pun să recitesc și cealaltă serie, că tot am două volume noi și nu mai țin minte nimic. Atunci să vedeți.

 

Vise întunecate #2: Soarele umbrit – N. K. Jemisin

Posted on

nk-jemisin-soarele-umbrit-c1Soarele umbrit de N. K. Jemisin este cartea pe care am cărat-o după mine și la Viena și din care am citit așa, furate, câteva pagini ori de câte ori am avut timp între un Schonbrunn și un Hofburg, atât de mult mi-a plăcut. E o gură de aer chiar mai proaspătă ca primul volum, ceea ce spune multe oricum, și un roman al naibii de mișto.

Jemisin ignoră normele și clișeele chiar mai tare decât a făcut-o în primul  volum. La incest nu mă așteptam în mod sigur, dar mi-a plăcut teribil de mult felul în care a construit relația absolut abuzivă între cei doi și efectele cumplite ale acesteia. Cel mai mult însă mi-a plăcut modul în care a tratat relațiile romantice, referindu-mă aici la cea dintre cele două personaje principale. Evoluează ea așa cam repede pentru gusturile mele de om cinic, dar mi-a plăcut mult oricum. Fiecare dintre ei are propriile probleme și demoni cu care trebuie să se lupte și, ca să vezi șoc și groază, uneori sunt mai importante decât relația lor. Uneori au nevoie de timp departe pentru a putea trece peste traume, își stabilesc singuri modul în care vor să trăiască, indiferent de cum le-ar afecta asta relația și celălalt acceptă, pentru că guess what, cam așa se face.

Ce m-a surprins însă (în mod plăcut) e că nu avem de-a face cu aceleași personaje principale. Dăm de multe din primul volum, dar au doar un rol secundar de data asta. Plotul e deci și el diferit și mi-a plăcut chiar mai mult decât precedentul, mai ales pentru că nu prea avem a villain în sensul obișnuit al cuvântului. Nu zic mai mult ca să nu dau spoilere, dar ăsta e oricum unul din punctele forte ale romanului și cel care m-a impresionat și emoționat cel mai tare.

E un roman fascinant și care te prinde bine de tot și nu-ți dă drumul până la final. Toată seria e așa, de fapt, și v-o recomand tuturor. Pe suflet m-a uns. Multumesc mult editurii Nemira pentru că mi-a trimis-o, altfel cine știe când sau dacă aș fi ajuns la ea.

 

 

Vise întunecate #1: Luna ucigașă – N. K. Jemisin

Posted on

luna-ucigasa-siteCred că volumul lui Jemisin îți atrage din start atenția: are o coperta tare mișto. Eu una știu sigur că mă tot holbam la ea la standul Nemira din mall dar, cum lista mea de TBR m-a cam depășit în înălțime, nu am cumpărat-o. Norocul meu e că am primit-o de curând și m-am și pus destul de rapid pe citit.

Am început cartea, așa cum o fac de multe ori, fără să știu mai nimic despre ea. Din cauza asta, probabil, a durat ceva până m-am prins exact ce se întâmplă. Sistemul de magie din seria asta e destul de complicat și de complex, iar Jemisin nu explică totul din start, așa că trebuie să vă dați seama singuri pe parcurs. Nu e greu, dar pentru mine a durat ceva și recunosc ca m-a cam frustrat la început.

Odată ce m-am prins însă de cine e cine și de ce și cum, abia de am mai lăsat cartea din mână. Tare mult mi-a plăcut. În primul rând, ador modul în care tratează sexualitatea. Liber, fără prejudecăți, interesant și natural, sexul e o parte normală din societatea lor (și a noastră, btw) și o tratează ca atare, indiferent de cine e atras de cine. Nu mă așteptam la asta, așa că surpriza a fost cu atât mai plăcută și a adăugat în mod sigur farmec cărții.

Personajele și plotul mi-au plăcut și ele foarte mult. În primul rând, acțiunea e plasată în antichitate (Egipt și Nubia mai exact), ceea ce scoate din start romanul din canonul în jurul căruia mă învârt eu în mod obișnuit. Avem parte de intriga politică, preferata mea, de nebuni obsedați de putere, de o societate interesantă și de indivizi neobișnuiți care chiar mi-au atras atenția (nu pot să zic că îmi displace vreun personaj, ceea ce e mare lucru la mine) și de care am prins chiar (șoc și groază!) drag.

Sunt foarte plăcut surprinsă de acest prim volum (seria are doar două, apropo, ceea ce apreciez enorm. M-am săturat de einșpe mii de volume) și mi-a oferit o gură de aer proaspăt în ceea ce privește fantasy-ul. Vi-l recomand cu drag.

Mulțumesc mult de tot editurii Nemira!