RSS Feed

Tag Archives: Liane Moriarty

Când vina ne desparte – Liane Moriarty

Posted on

3170Când am scris recenzia la The Husband’s Secret am zis că plănuiesc să citesc toate cărțile de Moriarty pe care pot pune mâna. Cum în general mă țin de cuvânt, uite că deja am mai dat gata una. Tot ce am citit până acum scris de mâna ei m-a făcut să ridic foarte mult standardele și ca materie de plot, și ca personaje, așa că aveam aceleași pretenții și de la Când vina ne desparte. Dintre toate, asta mi-a plăcut cel mai puțin și o pot pune lejer în lista dezamăgirilor.

Avem, ca de obicei, 3 familii diferite, dar legate de un anumit mister. Spre deosebire însă de celelalte volume pe care le-am citit, în cel de față misterul nu e doar foarte, dar foarte meh, dar se și lălăie inutil mai bine de jumate de volum până să aflăm în sfârșit ce naiba s-a întâmplat la grătar. Iar când în sfârșit ni se spune, e al naibii de anticlimatic. Nu creează niciun conflict interesant între personaje, nu e deloc, dar deloc palpitant, nu m-a ținut cu sufletul la gură deloc și a fost, per total, o mare dezamăgire.

Personajele nu m-au impresionat nici ele, și de la ele aveam cele mai mari așteptări. Dacă mă întrebați pe mine, personajele sunt marele atu al romanelor lui Moriarty și motivul principal pentru care vreau să citesc cam tot ce a scris ea. Nici aici nu a făcut o treabă foarte bună. Deși cât de cât interesante și cu potențial, nu le-a dus deloc unde trebuie și nu le-a construit suficient de bine și de mult. Sunt parcă neterminate, dacă are vreun sens. Nu e reușit niciunul să mă intereseze prea tare (Erika poate a fost mai aproape de asta), deși a introdus niște aspecte care mi-au plăcut (bolile psihice și efectul lor asupra celor din preajma persoanei bolnave, de exemplu). Pur și simplu nu mi s-a părut că a făcut de ajuns de mult cu ele, și e tare păcat.

Nici nu știu ce altceva să mai zic, sincer. A fost o dezamăgire romanul, dar nu mă descurajează deloc de la a le citi și pe celelalte, din contră. Sunt curioasă dacă a fost pur și simplu o întâmplare nefericită sau dacă avem de-a face cu un caz de hit or miss. Oricum, mulțumesc mult editurii Trei pentru că mi-a oferit romanul.

Reclame

The Husband’s Secret – Liane Moriarty

Posted on

51roj8xglal-_sx325_bo1204203200_Am romanul lui Moriarty în bibliotecă de mai bine de un an, cumpărând-o din impuls la un târg de Crăciun parcă de la lucru, unde cine dorea venea cu lucruri de acasă pe care le vindeau în scopuri caritabile. M-am dus și eu să văd ce e pe acolo și am dat peste cartea asta la 10 lei, pe care am și pus pe loc labele. Cum lista mea de cărți de citit e mereu în creștere, nu am ajuns deloc la ea până acum, când v-am zis că m-a apucat o poftă ciudată de romane de genul. S-a și văzut, am devorat cartea în câteva seri, mult mai puține decât mă așteptam, și mi-a plăcut mult.

Spre deosebire de Marile minciuni nevinovate, mare mister nu e. Te prinzi rapid ca cineva a murit și te prinzi la fel de rapid și cine a fost asasinul, deși se zice negru pe alb abia aproape de jumătatea romanului. Nu e asta o problemă, nu m-a deranjat mai ales, iar asta datorită personajelor. Cum mă așteptam, avem trei femei în prim plan și toate trei mi-au plăcut mult. E rar pentru mine, știu, dar un personaj bine construit e un personaj bine construit și când se mai și vede clar că el este la baza romanului, nu acțiunea, sunt cucerită complet.  Rachel, Cecilia și Tess au fost tot ce nu au reușit personajele din Femeia din Orient Express să fie pentru mine. Foarte bine construite, rotunde și cu o personalitate care îți permite să le vezi ca pe niște ființe umane, nu ca pe niște simple personaje. Au vieți complicate, dar interesante și credibile, precum sunt și frustrările și sentimentele lor pe tot parcursul cărții. Nu mi s-au părut nicio secundă trase de păr sau terne și le-am înțeles și acceptat toate deciziile. Marele lor punct forte însă e că Moriarty a reușit să le facă foarte umane și nu le-a găsit nicio scuză penibilă, indiferent ce au făcut și de ce. Toate au fost prezentate exact cum sunt și cum se întâmplă și în realitate: ca pe niște decizii foarte dificile cu care trebuie apoi să trăiască. Și o fac, cu consecințele de rigoare.

Cum spuneam mai înainte, mister nu e. Știm ce se întâmplă, știm cine a făcut-o, ne descurcăm cu urmările. Cam despre asta e vorba în roman, dar nu m-am plictisit nici măcar jumătate de pagină, ba din contră. Mi s-a întâmplat chiar după 1 noaptea să stau să mai citesc câteva capitole doar ca să ajung la unul anume care mă interesa în mod deosebit. Nu pot să zic că se întâmplă foarte multe lucruri, dar te prinde oricum și te ține în alertă până în ultimul moment. Nu am simțit nicio lipsă, nu am ce comenta.

Mult de tot mi-a plăcut și deja am făcut research pe Okian, să văd ce mai pot citi de Moriarty. Le voi bifa pe toate.

 

Marile minciuni nevinovate – Liane Moriarty

Posted on

2763_c337045aÎncă unul din thrillerele pe care mi s-a pus pata în ultimul timp. Nu sunt o mare cunoscătoare, recunosc, dar tocmai de-aia încerc să îndrept problema și am observat că cei de la Trei au o selecție bună în care să mă înfig.

M-a fascinat întotdeauna teribil de tare psihicul uman, iar în ultimul timp sunt tot mai interesată de modul în care se mint oamenii singuri, așa că romanul lui Moriarty a fost o desfătare pentru mine. Având în prim plan tot trei femei, Marile minciuni nevinovate seamănă și totuși nu cu Fata din tren. În ambele avem în centru trei femei cu probleme, dar, pe când în al doilea roman totul este mai întunecat, iar experiențele mai extreme, în cartea lui Moriarty avem mai degrabă trei femei cu probleme foarte des întâlnite, deci la care e mai ușor să te raportezi. De data asta mi-a plăcut mult de toate trei și chiar am reușit să mă identific cu una (Madeline, în caz că vă întrebați) și sunt convinsă că măcar în postura uneia dintre ele tot o să mă găsesc cândva.

Mi-a plăcut foarte mult modul în care Moriarty creează suspansul, totul fiind mai lin, dar la fel de interesant. Ni se arată foarte clar încă din primele pagini că ceva grav s-a întâmplat și că cineva a murit, dar abia la final aflăm exact cine și cum. Uneori mi se îndreptau suspiciunile într-o direcție, dar nu am reușit să ghicesc decât unul dintre mistere.

Cât despre final, parcă aș fi vrut să fie altfel, să mă surprindă mai mult și să fie mai dark. Mi-a amintit oarecum de un film dramă, în sensul că a urmat oarecum același tipar.

All in all totuși, chiar mi-a plăcut și am de gând să citesc și alte romane de Moriarty. Le mulțumesc celor de la editura Trei pentru că mi-au dat ocazia să încep cu acest roman.