RSS Feed

Category Archives: Historical Fiction

Renegatul – Robyn Young

Posted on

robyn-young-2-renegatul_c1Recunosc că de când am primit Renegatul pentru recenzie am stat câteva zile bune și m-am uitat cu coada ochiului la ea, speriată de ideea că o să o citesc în curând și că o să fiu complet pierdută. Pentru cei care nu știu, seria lui Robyn Young se centrează pe Scoția secolelor XIII-XIV și are, deci, o mulțiiiiiiime de personaje cu nume și funcții care mai de care, îmbârligate toate politic de ți se încrucișează ochii. Când a trecut oricum ceva timp de când am citit primul volum (în decembrie, mai exact), în care oricum mi-au scăpat câteva nuanțe de genul, ideea că o sa citesc un roman întreg (mare – are 600 de pagini) prefăcându-mă că și știu ce citesc nu era chiar ruptă de realitate.

Am avut și n-am avut dreptate. Ce a fost de amintit mi-am amintit (yey Cori’s brain!) și ce m-a depășit înainte m-a depășit și acum. Nu e bai, mi-am acceptat ignoranța și am sărit cu grație peste. Mi-a plăcut oricum mult romanul și asta chiar e o piedică minoră. E atât de plin de acțiune că nu ai timp oricum să insiști pe detalii. Cum am zis și în recenzia volumului anterior, se întâmplă de toate. Se omoară, se trădează, se prefac, se ascund, tot ce vrei și ce nu vrei. Ce e însă mișto e că cea mai mare partea a evenimentelor ăstora au bază istorică (de fapt, Robyn spune exact la final ce a schimbat, cum și de ce – chiar mi-a plăcut să citesc asta) și ar avea sens oricum, și dacă nu ar fi așa. I mean come on, vorbim aici de Scoția medievală în lupta pentru tron. Anything can happen. And it does.

Apar și mai multe personaje interesante sau ceva mia likeable. Bruce tot nu se află printre ei pentru mine însă. Mult prea delusional pentru mine și prea de părere că scopul scuză mijloacele. Mai ales scopul lui. Elizabeth îmi e simpatică, asa și baba dubioasă din pădurea de lângă castelul unde a copilărit el (that made a lot of sense), pe când sper ca MacDuall să moară în chinuri.

La fel ca în cazul primului volum, și ăsta a fost o surpriză tare plăcută și interesantă (posibil să îmi trezească măcar un ușor interes pentru istoria Scoției, which is baaaaad) pe care aș recomanda-o oricărui pasionat de romane istorice. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru că mi-a dat șansa să citesc seria!

 

Anunțuri

A înflorit liliacul – Rodica Ojog-Brașoveanu

Posted on

rodica-ojog-brasoveanu-a-inflorit-liliacul_1Dacă sunteți de ceva timp pe aici, știți sigur că Rodica e una din marile mele iubiri literare. Ador cum scrie și i-am citit la romane în prostie, cele mai aproape de inima mea fiind cele cu Melania Lupu. Cumva am reușit să nu citesc până acum A înflorit liliacul, țindându-mă în general departe de romanele ei cu acțiunea plasată înainte de secolul XX (am răsfoit la un moment dat într-o librărie un volum din seria cu logofătul Andronic și nu mi-a plăcut limbajul – foarte potrivit epocii, dar nu pe gustul meu), dar uitându-mă eu pe site-ul Nemira în căutare de idei, am dat peste volumul ăsta. Nu îmi aminteam să îl fi citit, sigur nu îl am în bibliotecă și îmi era un dor nebun de Rodica, așa că the deal was sealed.

Mare nevoie aveam de cartea asta. Nu mi-am dat pe bune seama decât după ce am terminat-o. Uitasem și cât de mișto scrie Rodica, și ce stare de bine îmi dau cărțile ei. Să începem cu începutul totuși. În mod interesant, acțiunea romanului se petrece în secolul XIX, mai exact în timpul domniei lui Cuza, care și e unul din personajele cărții. Îi mai avem și pe Alecsandri și Kogălniceanu și ceata normală de personaje dubios de credibile și realiste ale Rodicăi. Mi-au plăcut absolut toate, deși cele feminine sunt, după mine, punctul ei forte și cele care mă ung cel mai tare la inimă. Prințesa Suțu și Vasilena au fost aparte în romanul ăsta, ambele femei excepționale și fascinante, dar pe care Rodica le-a construit atât de mișto încât nu te-ar surprinde deloc să dai cumva peste ele pe stradă. Reușește același lucru și cu personajele masculine, nu mă înțelegeți greșit, dar eu nu cu ele rezonez. Muiere mi-s, la ele sunt mai atentă. Ce m-a fascinat însă e modul în care îmbină tipologiile umane cu personalitatea unică a fiecărui personaj. E greu de explicat sau înțeles fără să citiți, dar sunt convinsă că cei care au citit ceva de Rodica știu foarte bine la ce mă refer. Avem tipul aventurierei, dar uite că o avem în secolul XIX și uite că e al naibii de unică și interesantă. Avem și tipul cucoanei, dar uite că și ea e aparte și inconfundabilă.

Cât despre plot, e politic și totuși nu. Se învârte în jurul unei conspirații de a-l ucide pe Cuza, dar elementul uman mi se pare că joacă un rol mult mai important. E interesant, te ține în suspans și amuză nespus în același timp. Limbajul poate fi puțin mai greu de digerat la început (sunt destul de multe arhaisme pe acolo), dar te obișnuiești repede și cu el și ajunge chiar să-ți placă. Am râs singură ca o proastă nu o dată și boy, nu văd ce lectură ar fi mai potrivită pentru vară.

Vă recomand orice roman al Rodicăi, deci automat îl vârâm și pe ăsta în ecuație. Aveți aici colecție de unde alege. Mulțumesc mult cu ocazia asta editurii Nemira pentru că-mi hrănesc dependența de Rodică.

Rebeliunea – Robyn Young

Posted on

robyn-young-1-rebeliunea_c1O să o spun de la început, romanul lui Robyn Young are o coperta care atrage din prima. Simplă, dar interesantă, am observat-o încă de când abia i se anunța apariția și mi-a rămas de-atunci într-un colțișor de minte, de unde a răsărit iar atunci când am văzut-o în pachet. Evident că nu mai știam despre ce e vorba, decât că are de-a face cu o rebeliune (duuuuh Cori, you genius), ceea ce am observat că îmi place din ce în ce mai mult. Așa făceam când eram mică, citeam mai mult la risc și observ acum că e tot mai mișto. Divaghez însă, ca de obicei. Pentru ca voi să nu fiți nehabarniști ca mine, aflați că acțiunea romanului începe la sfârșitul secolului XIII în Scoția și Anglia și se centrează pe conflictul dintre cele două țări. Poate că nu sună fascinant, but trust me, it is.

Dacă vă plac istoria și intrigile politice, atunci Rebeliunea e pentru voi. Aduce puțin cu A Song of Ice and Fire, dar fără magie. Are, în primul rând, o mulțime de personaje, fiecare cu titlul lui nobiliar. Nu am reținut nici jumate. Am citit multe pagini și paragrafe despre tot felul de personaje fără să știu cine naiba sunt și care e treaba cu ei. E singurul punct slab pe care am putut să îl găsesc. Aș fi vrut ca Young să fi insistat puțin mai mult pe ele, să explice o idee mai bine cine sunt și ce vor, nu doar o mențiune pasagera pe care să trebuiască să o culeg din zbor și să o rețin. La mine nu a mers. Nu cu toate, desigur, dar cu destule.

In rest, numai de bine. Nu m-am plictisit deloc. Se întâmplă o mulțime de lucruri, pe toate nivelurile. Alianțele politice și militare se schimbă, prieteniile o iau și ele pe drumuri ciudate, avem bătălii și conflicte mocnite și ceea ce eu consider no romance. Apreciez teribil asta. Nu despre asta e vorba, nu asta e în prim-plan, nu asta e relevant și fix așa ar trebui să fie.

Personajele îmi plac și ele, deși deocamdată nu mă dau pe spate. Deși romanul e foarte mare, nu am avut timp să mă atașez de ele pentru că, așa cum am mai spus, accentul cade pe alte lucruri. Niciunul nu mi s-a părut odios și nici bube nu le-am găsit celor centrale, deci totul e bine și aici. M-a mâncat evident în fund și a trebuit să caut pe net numele personajului principal, așa că mi-am dat, ca întotdeauna, spoilere singură. În apărarea mea totuși, am făcut asta pentru că nu am reușit preț de câteva sute bune de pagini să îmi dau seama for the life of me dacă evenimentele din carte se bazează pe întâmplări reale sau nu. They do, așa că stați departe de internet când citiți.

Citiți, oameni buni, romanul. E chiar mișto. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

Nemesis – Philip Roth

Posted on

nemesisrothAm auzit de Philip Roth încă de când am început facultatea. Am și am avut foarte mulți profesori care îl ridică în slăvi (mai ales American Pastoral) și se mai și zice că e the greatest American author alive. Quite a lot to live up to, if you ask me. Am reușit totuși cumva să nu citesc nimic de el până acum, când am avut două short stories de citit pentru master și două romane. Mi-au plăcut primele, așa că am decis să fiu o studentă semi-decentă și să citesc și un roman. Am ales Nemesis.

Îmi este greu să scriu recenzia, pentru că romanul ăsta e diferit de ce am citit până acum. Pot totuși să încep prin a spune că mi-a plăcut de la prima pagină. Nu știu cum să descriu modul în care scrie Roth, pentru că este foarte aparte, dar te prinde din start și nu-ți mai dă drumul. E curat, simplu și curgător și sună… epic. Altfel nu știu să îi spun.

Romanul are enorm de multe straturi, care apar una dupa alta în toată complexitatea lor: social, psihologic, personal. Modul în care reușeste Roth să redea societatea americană aflată în pragul panicii totale cauzate de poliomelită este absolut superb. Pune un individ minunat în mijlocul acestei societăți, pune un bărbat avid de răspunsuri și incapabil de a trăi fără ele și creează astfel o minunăție. Mi-a plăcut enorm de mult de Bucky, m-a emoționat până în măduva oaselor și mi-a dat o tentă de nostalgie la care nu mă așteptam.

Ultimele aproximativ 50 de pagini ale romanului m-au luat de gât, m-au ținut bine și mi-au tras palme până nu am mai știut de mine. Întorc romanul la 180 de grade și te dau peste cap. Se schimbă puțin stilul, se accelerează teribil de tare ritmul și tot ceea ce credeam și speram eu că o să se întâmple se duce naibii. M-a ținut cu sufletul la gură în speranța că totuși, poate totuși nu sunt lucrurile chiar atât de negre. Dar au fost.

E genul de carte pe care trebuie să o citești. Am senzația că e genul de autor pe care trebuie să îl citești. I most certainly will.

Războiul celor două roze #1: Pasărea furtunii – Conn Iggulden

Posted on

con-iggulden-pasarea-furtunii-c1Dacă bântuiți pe aici de ceva timp, știți probabil că îmi place mult istoria și citesc ori de câte ori pot. Cu toate astea, istoria Marii Britanii nu e deloc punctul meu forte. E complicată rău, încurc regii într-o veselie și politica lor încâlcită mă zăpăcește. Despre Războiul celor două roze nu știam prea multe,informațiile mele rezumându-se pretty much la perioada în care a avut loc conflictul și la casele adversare. Mi-a fost deci frică, ca de fiecare dată de altfel, să nu dau peste un stil foarte alambicat și enorm de multe informații politice. Ei bine, nu a fost cazul.

Conn Iggulden (superb nume) are un stil foarte curat de a scrie. Fără înflorituri, fără arhaisme sau fraze prea lungi. Nu are nici descrieri exagerate sau prea amănunțite, m-a pierdut doar din când în când în timpul scenelor de bătălie. Nu e bai, mereu mi se întâmplă asta oricum. Din punctul meu de vedere, aspectul ăsta e unul din marile puncte forte ale romanului. Multă lume cred că ezită să citească romane istorice tocmai din cauza asta și pot să înțeleg, dar aia chiar nu aveți de ce să vă faceți griji.

Personajele îmi plac tare mult. Unele sunt inspirate din personalități reale, altele nu. Mi-au plăcut cam toate, în afară de rege, însă în mod special Derry si ducele de York. Sunt destul de bine construite, cu detalii suficiente pentru a-ți da seama cum stă treaba cu ei. V-aș sfătui însă să rezistați tentației de a căuta pe net informații despre personalitățile care le-au inspirat. Nu de alta, dar vă dați singuri spoilere (guilty as charged, eu nu am rezistat). Margaret, care e probabil pesonajul cu care ar fi trebuit să rezonez cel mai tare, nu m-a prea impresionat. Nu că ar fi ceva în neregulă cu ea, dar parcă abia încep să o cunosc, povestea ei e la început de tot încă și nu mi-am format o părere completă și definitivă. Ducele de Warwick însă (sper că îmi amintesc bine și chiar așa îl cheamă) e foarte promițător însă.

Ce mi-a plăcut în mod deosebit însă e faptul că la finalul volumul avem câteva pagini în care Conn explică multe detalii legate de roman și modul în care l-a gândit. Ne spune care personaje sunt reale și care nu (explică chiar și de ce le-a inventat, which is pretty cool), ce evenimente s-au întâmplat în realitate și ce a rămas în continuare ca inexplicabil sau misterios și chiar și o mică istorie a ceea ce s-a întâmplat înainte de război. Are și genealogii, hărți și o listă a personajelor, practic tot ce aveți nevoie pentru a citi un roman istoric (eu de astea trei nu m-am atins, recunosc, iar asta pentru că nu am avut nevoie).

Sunt foarte plăcut impresionată și aștept cu nerăbdare să apară și la noi volumul doi. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

 

Șaman – Kim Stanley Robinson

Posted on

kim-stanley-robinson-saman-c1First things first, avem un nou sponsor al blogului: Nemira! Mor de încântare, nu alta, încă de când am aflat. Colecția lor de fantasy e orgasmică de-a dreptul și încerc să o adun puțin câte puțin de destul de mult timp.

Înapoi la oile noastre acum. Am citit pentru prima oară despre carte pe site-ul celor de la Nemira și mi-am dat seama de pe atunci că e genul de subiect hit or miss: ori e foarte mișto, ori nu prea. Nu mă refer aici la partea cu șamanul, ci la faptul că acțiunea e plasată acum treizeci de mii de ani. După mine, e destul de greu să faci o acțiune plasată într-o asemenea eră interesantă și cât mai puțin clișeică. Am avut deci ceva emoții când am găsit-o în colet, iar acum, când am terminat-o, sunt în continuare nehotărâtă. Romanul are multe puncte forte și la fel de multe slabe, deci a-mi forma o părere finală nu e chiar un lucru ușor.

Începutul a fost greu. Kim Stanley are mania descrierilor lungi și amănunțite. Am citit preț de câteva pagini bune despre cum ar trebui să fie lemnul perfect pentru aprins focul și cum sunt, în schimb, cele pe care le găsea Loon. Nu sunt o mare fană a descrierilor de genul, dar spre fericirea mea, au ajuns fie să mai dispară pe parcurs, fie să nu le mai observ eu. Vă sfătuiesc să perseverați dacă vă descurajați la început, nu durează mult.

De cum apar și mai multe personaje, lucrurile devin și mai bune. Heather mi-a plăcut mult din start, iar relația ei cu Thorn m-a amuzat teribil. Loon nu m-a impresionat deloc, cum nu m-a dat pe spate nici Elga. Mi-aș fi dorit ca Stanley să lucreze mai mult la personaje, să le facă mai rotunde și cu ceva mai multe detalii. N-a fost rău nici așa, dar știți probabil că de obicei personajele îmi plac cel mai mult la o carte, așa că nu am avut cum să nu comentez puțin.

Mai trebuie să menționez neapărat scenele cel puțin dubioase pe care le veți întâlni în roman. Nu intru în detalii ca să nu vă dau spoilere, dar o să găsiți o groază de tabuuri răspândite prin carte și e posibil să deranjeze pe unii. În cazul meu nu s-a întâmplat asta, dar mintea mea merge oricum mult pe cărări dubioase, așa că bănuiesc că nu se prea pune. V-am avertizat.

All in all, not bad. Aveți puțintică răbdare, perseverați and give it a go. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

 

Lumina dintre oceane – M. L. Stedman

Posted on

fafrMi-am dorit să citesc Lumina dintre oceane înainte de a apărea filmul ca să știu, în primul rând, la ce să mă aștept și ca să îmi dau seama dacă ar trebui sau nu să merg la cinema să îl văd. Bine am făcut. Am stat noaptea până la 4 ca să termin cartea și am suferit cumplit la fiecare pagină.

Cartea asta e ca o rană deschisă. De la prima până la ultima pagină, fără oprire, cartea sângerează și ne face același lucru și nouă. Are enorm de multe tipuri de durere: război, traumă, moarte, trădare, pierdere și o viață lungă ca să le ducă pe toate în spate. Stedman a pictat imaginea unei lumi în care toată lumea a suferit, toată lumea are traume și răni pe care le poartă cu sine așa cum știe mai bine și unde vechile uri și răni nu sunt uitate. Le creionează subtil și delicat, cu multă naturalețe și cu certitudinea că i se pot întâmpla oricui. Asta m-a marcat destul de tare. Nimic nu e ieșit din comun în roman, sau cel puțin e prezentat într-un mod care face lucrurile să pară așa. Am înțeles aproape tot în carte, aproape toate dilemele și toate deciziile, precum și deznodământul. Mare fană a lui Isabel nu am fost, deși foarte sigură de ce nu sunt. Poate pentru că l-a rănit de multe ori pe Tom (personajul meu preferat, vedeți mai jos de ce) și a dat dovadă nu o dată de ceea ce eu consider egoism feroce. Pe de-o parte pot să o înțeleg, dar a-ți construi fericirea călcând în picioare viața altora e ceva ce mă depășește puțin.

Tom, pe de altă parte, e dintr-o cu totul altă poveste. Omul este atât de bun și de blând că face lucrurile mult mai rele, fiind exact genul de om care nu ar merita în veci așa ceva. Mai mult chiar, acceptă totul nu doar cu resemnare și chiar cu ideea că merită. E ceva cumplit ce mi-a sfâșiat inima cum nu a făcut-o nimic altceva din carte. Nici sfârșitul nu a ajutat foarte mult în cazul lui. Ar putea părea poate că lucrurile au fost oarecum ok, dar nu și pentru mine. Având în vedere modul în care M. L. Stedman a construit și ilustrat personajul, sunt sigură că pentru el nu s-au schimbat foarte multe, că a rămas același om nefericit, dar cu o fărâmă de lumină în viața lui.

Sinceră să fiu, probabil am scris numai prostii aici. Nu știu cum să fac recenzia unei astfel de cărți. Citiți-o și spuneți-mi voi.

Mulțumesc mult librăriei online Libris pentru posibilitatea de a citi romanul.Țin să vă amintesc, pe această cale, de puzderia de cărți online și cărți beletristică pe care le puteți achiziționa pe această librărie online.