Flux RSS

Tag Archives: Vampiri

Lasă-mă să intru – John Ajvide Lindqvist

Posted on

2469Citiți Anne Rice și citiți Lasă-mă să intru dacă vreți să vedeți cum pot fi vampirii. Nu o să obosesc în veci să spun asta și sper că o să reușesc până la urmă să conving măcar pe câțiva dintre voi să o facă. Nu mă așteptam, sincer, să o adaug pe această listă după ce o termin, dar Lindqvist a reușit să mă impresioneze enorm și să mă facă încă o dată să îmi dau seama că se poate și altfel.

Nu am dat peste clișee, nu am dat peste stereotipii, am dat în schimb peste multă imaginație și mult realism . Lumea pe care Lindqvist a creat-o e întunecată, creepy, periculoasă și imprevizibilă. Mi-am dat seama de asta de la început, când personajele m-au luat prin surprindere nereușind să le încadrez în nicio categorie și, mai ales, atunci când mi-am dat seama că nu am nici cea mai vagă idee încotro se îndreaptă romanul.

Toate clișeele cu care din păcate ne-am obișnuit cu toții sunt sparte. Nu avem vampiri frumoși, foarte puternici și cu puteri ciudate, nu avem nici povestea de dragoste imposibilă și dătătoare de vomă, nu avem nici scriitură proastă. Mai mult decât atât, romanul cuprinde și un număr de personaje secundare cărora li se acordă o importanță deosebită și care, prin faptul că nu știi care e exact rolul lor în poveste, contribuie la senzația de neliniște și de curiozitate pe care am avut-o pe toată durata lecturii. Sunt mai multe fire narative, o mulțime de subiecte sociale abordate și, deși se intersectează superficial, până în final nu ne dăm seama exact care e treaba cu ele, deși talentul cu care Lindqvist și-a conturat romanul dă de bănuit că au ele un rol foarte bine stabilit. Eli și Oskar sunt însă cei care fură aproape toată atenția cititorului și pe bună dreptate. Sunt amândoi atât de interesanți și atât de ușor de imaginat tocmai prin realismul lor că orice rând care se ocupă de ei e un rând devorat.

Finalul a fost ca o injecție cu adrenalină pentru mine. Tensiunea s-a acumulat încetul cu încetul, mai multe personaje diferite din fire narative diferite au început să se îndrepte spre același punct și eu am stat cu sufletul la gură încercând să ghicesc finalul. Nu am reușit, evident, dar sunt foarte încântată de cum s-a terminat totul. Final mai potrivit nici că se putea.

Recomand cartea oricui, dar mai ales celor care sunt sătui până peste cap de clișee și celor care nu au citit niciodată ceva cu vampiri și vor să pătrundă cu brio în această lume.

Mulțumesc enorm celor de la editura Trei pentru că mi-au dat ocazia să citesc în sfârșit acest superb roman.

Academia Vampirilor #6: Sacrificiu final – Richelle Mead

Posted on

descărcareAm terminat seria, în sfârșit, și pot să spun că acest ultim volum m-a făcut să îmi placă din nou ce am citit. Le-a avut, la fel ca primele volume, pe toate: suspans, bătăi, aventură, ceva romance, cum am mai spus, di tăti.

Așa cum mă așteptam, nu a ajuns să îmi placă mai mult de Rose și de Dimitri. De fapt, fuck them. Adrian, săracul, merită și are cred nevoie de a biiiiiiiiiiiig hug. A ajuns să îmi placă atât de mult de el, ca și de alte personaje secundare (Jill, Abe, Sydney, de exemplu), încât stăteam și speram ca Bloodlines să îl aibă pe el ca personaj principal. Am reușit acum câteva minute că apare pe acolo, așa că puteți să fiți siguri că o să citesc și seria aia. Adrian merită. Zău că da.

Recunosc că mi-a plăcut tare mult aspectul de roman polițist al acestui volum. Am stat și eu, la fel ca personajele, să mă întreb cine naiba e asasinul sau asasina. Spre final însă, când au aflat că bănuielile lor nu erau deloc justificate, deși nu au spus cine era de fapt criminalul, m-am prins. Nu cred că e din cauza vreunei greșeli, doar că am citit eu cam multe romane de Agatha Christie.

M-a deranjat atitudinea lui Rose. Nu mă mir, se întâmplă asta de vreo două volume. Ba îl iubește pe Adrian și vrea să fie cu el, ba îl iubește totuși și pe Dimitri, ba ducă-se dracului, ba să vină înapoi…. La Adrian nu s-a gândit mai deloc și m-a iritat asta. Îmi venea să intru în carte, să îi dau ei un cap în gură și lui o îmbrațișare cât casa. Și luați în considerare că nu sunt genul care să împartă îmbrățișări în stânga și-n dreapta.

Mi-a mai plăcut faptul că Richelle Mead a fost inteligentă și a lăsat unele lucruri nerezolvate legate de unele personaje secundare. Știa ea ce știa, afurisita. Chiar sunt curioasă, de exemplu, care e treaba cu Sydney și Abe. Intuiesc ceva legat de viața personala a ei, în niciun caz ceva politic sau legat de serviciu.

Ce pot să spun acum la final, despre serie? Pot să spun că, deși m-a dezamăgit la un moment dat, totuși mi-a plăcut. Înțeleg de ce se agita atât lumea în jurul ei, așa cum înțeleg și pasiunea fetelor pentru Dimitri și Adrian. Sunt fana celui din urmă, dacă nu v-ați prins până acum.

Academia Vampirilor #5: Limitele Spiritului – Richelle Mead

Posted on

av5_limitele_spirituluiM-am cam lălăit la volumul ăsta. Problema e că volumul patru m-a dezamăgit cam tare, așa că mi s-a dus elanul tineresc. Cu toate astea, parcă ceva – ceva tot mai e.

Nu prea știu ce să spun despre Limitele Spiritului. Prima jumătate a volumului nu mi-a plăcut mai deloc. Nu s-a întâmplat mai nimic. De pe la jumătate însă s-au mai schimbat puțin lucrurile și mi-a revenit într-o oarecare măsură interesul.

Ceea ce am observat însă pe tot parcursul cărții e că Rose începe să mă cam enerveze. Parcă se contrazice singură. Cumva, am avut senzația că e o persoană foarte corectă și care știe să vadă dincolo de problemele și nevoile ei personale. Acum parcă s-a ales praful de chestia asta. Pentru un simplu capriciu de-al ei lasă în libertate un om foarte periculos, care a făcut și poate face în continuare foarte mult răi. Foarte egoist și foarte stupid din partea mea.

Mai mult decât atât, m-a enervat teribil pentru felul în care se poartă cu Adrian. Țin minte că atunci când a apărut pentru prima oară Adrian în serie m-a întrebat cineva ce părere am despre el și am zis că nu îmi spune nimic. Nu mai e așa. A ajuns să îmi placă foarte mult de el și tot mai puțin de Dimitri, pe care înainte îl plăceam mult. Atitudinea lui Rose față de primul mi se pare odioasă și, din nou, egoistă. Mă făcea să vreau să îi dau o pereche de palme tutei, să își revină naibii,

Pe de altă parte, au fost lucruri la ea care chiar mi-au plăcut. Mi-a plăcut că, spre deosebire de celelalte protagoniste de fantasy pentru adolescenți, nu a considerat că viața ei s-a sfârșit după Dimitri și că nu o să mai fie niciodată cu cineva. Egoistă, dar cu ceva creier, se pare.

Sfârșitul m-a luat oarecum prin suprindere și m-a făcut să simt din nou o oarecare nerăbdare cu privire la următorul și ultimul volum. Ceea ce mă enervează însă e că știu deja că totul o să se termine cu bine. Asta îmi amintește puțin de George Martin, unde se poate întâmpla absolut orice, oricui. Parcă duc lipsa chestiei ăsteia. Mă enervează să știu deja că nu o să pățească nimeni nimic și toată lumea o să zburde fericită pe câmpii la final.

Academia Vampirilor #4: Jurământ de sânge – Richelle Mead

Posted on

juramant-de-sange-academia-vampirilor-vol-4_1_fullsizeHmmm….. Tocmai am terminat și încerc încă să îmi pun ordine în idei. Nu prea mi-a plăcut. Prima parte a volumului, dacă îmi amintesc bine, a fost destul de ok, deloc palpitantă, dar cu ceva ce îmi stârnea totuși curiozitatea.

A doua partea, cam după ce se întâlnește ea cu Dimitri, nu a mai fost deloc așa. O lăbăreală mare, după umila mea părere. Nici măcar stropul ala de curiozitate nu l-am mai avut, intuiam deja ce o să se întâmple. Și nu, despre asta nu știam. M-am plictisit așa de tare, până la final, că nici nu mai sunt curioasă de ce o să se întâmple în continuare. O să termin seria, desigur, dar în momentul de față e mai mult o datorie.

Sunt două lucruri care m-au săcâit și care m-au făcut să îmi pun întrebări. Prima e următoarea: de unde naiba sunt amintirile alea cu Dimitri care apar randomly? Sunt prezentate ca și când ar fi importante, dar în volumele anterioare mi s-a dat senzația că toate momentele de genul au fost făcute cunoscute. Tind să cred că așa și ea, dar că, dintr-un motiv care îmi scapă, Richelle Mead a dorit să mai adauge ceva romantism fâcând-o pe Rose să își amintească tot felul de chestii. Sunt al naibii de sigură că, în volumele anterioare, Rose ar fi considerat foarte romantică și importantă scena cu îngerul făcut în zăpadă și ar fi povestit asta atunci când s-a întâmplat.

A doua întrebare e, pentru mine, mai importantă. E legată de capacitatea lui Rose de a intra în mintea Lissei. Din nou, volumele anterioare mi-au lăsat o impresie cu totul diferită de cea pe care mi-a lăsat-o acesta. Nu credeați și voi că, atunci când intră în mintea ei, Rose vede și simte totul în timp real? Adică simte ceea ce se întâmplă cu Lissa în momentul ăla, trecând atâta timp pentru amândouă? Atunci, cum naiba de vede Rose ce face Lissa într-o zi întreagă? Își petrece acea zi nefăcând nimic altceva decât să stea în transă? Asta știu sigur că nu se întâmplă. Atunci cum naiba???

La naiba, Roxtao, la naiba. Ai avut dreptate.

(Îmi place tot mai mult de Adrian.)

Academia Vampirilor #3: Atingerea Umbrei – Richelle Mead

Posted on

atingerea-umbreiUite că am terminat și volumul trei din minunata serie. Mi-a plăcut mult și ăsta, deși foarte multe diferențe între el și volumul doi nu prea văd. Adică mi-a plăcut din aceleași motive.

Acțiunea este antrenantă și te ține permanent cu sufletul la gură sau măcar te umple de curiozitate. Nu am observat până acum, dar Richelle Mead chiar reușește să creeze situații tensionate și aparent fără ieșire, care omoară (în sensul bun) cititorul. Au loc lupte la scară mare, încăierări, certuri, gelozii, flirturi… Di tăti. Avem di tăti în volumul ăsta.

Rose e la fel de minunată ca până acum, deși cu ceva mai multe probleme. Și știți ceva? Exact problemele astea îmi plac enorm, pentru că a naibii să fiu dacă îmi dau seama ce o să se întâmple în continuare. Cu toate astea, am observat că Lissa a început să mă irite puțin. Prea e prințesa la ananghie pe care toată lumea trebuie să o salveze, prea se învârte totul în jurul ei, prea se sacrifică Rose pentru ea. Nici măcar partea cu farmecul ei irezistibil și cu frumusețea uimitoare nu îmi spune nimic.

Despre finalul volumului ce să spun? Aș vrea să fi fost o surpriză, dar din păcate nu a fost și chiar mi-e ciudă. Am citit însă multe recenzii ale seriei, așa că știam deja ce o să se întâmple cu Dimitri, deși nu și când. Din cauza asta, nu am simțit emoțiile și șocul pe care ar fi trebuit să le simt.

Cu toate astea, decizia lui Rose nu a fost deloc prevăzută. Sunt al naibii de sigură cu nu o să facă ceea ce vrea să facă, oricât de mult mi-ar plăcea seria, dar curiozitatea tot nu îmi dă pace. Sunt curioasă de mor să văd ce o să se întâmple când o să fie față în față și, mai ales, cum o să ajungă din nou lucrurile așa cum erau. O să se întâmple, sunt sigură.

Azi mă apuc de volumul patru și mi-e cam frică. Am auzit din mai multe surse, inclusiv de la Roxtao, a cărei părere o respect, că volumul ăsta e nasol. Acum, Dumnezeu cu mila.

Academia Vampirilor #2: Inițierea – Richelle Mead

Posted on

initiereaȚin minte că atunci când Roxtao citea seria și posta în fiecare zi câte o recenzie, mă minunam cum naiba de le citește așa de repede. Cred că i-am și spus asta. ei bine, mister rezolvat, pentru că am ajuns să înțeleg.

În sfârșit am înțeles și eu de ce se agită așa de mult lumea în legătură cu seria asta. Doamne, m-a omorât volumul ăsta. Relațiile dintre Rose și cei din jurul ei au reușit să facă asta. Pe bune, fata asta reușește uneori să mă frustreze la infinit, dar în același timp o înțeleg într-un mod foarte dubios. Pentru că, în majoritatea ocaziilor, aș fi procedat la fel. Mă cunosc suficient de bine ca să știu asta. Mă asemăn atât de mult cu Rose că mă sperie. Așa ceva…

Relația cu mama ei m-a făcut să îmi pară rău de ea și să îi înțeleg toate vorbele necugetate și acțiunile de aceeași natură. Dacă vă gândiți bine și sunteți sinceri cu voi înșivă, cred că o să vă dați seama că li voi ați avea ceva resentimente dacă mama voastră ar fi făcut același lucru, indiferent din ce motive. În plus, maică-sa e exact ca ea. Nu mi se pare deloc de mirare că lucrurile erau așa cum erau între ele. Faza cu pumnul în ochi mi s-a părut totuși dumnezeu pe pământ. Arată exact cât de dilii sunt amândouă. It was awesome.

Cât despre relația ei cu Dimitri și Lissa, chiar și cu Christian, le înțeleg și pe ele foarte bine. De fapt, dacă mă gândesc bine, nu cred că există vreo parte din Rose pe care să nu o înțeleg.

Finalul volumului m-a emoționat foarte tare și m-a făcut să jelesc puțin. Nu că nu mă așteptam să înceapă să moară din personaje, dar s-a întâmplat foarte rapid și oarecum… nu știu exact cuvântul, dar cam ca atunci când a murit Cedric Diggory în Harry Potter. Într-o secundă era acolo, în alta nu. Reacția Rosei a fost totuși cea care m-a emoționat, mai ales efectele pe termen lung și modul în care a transformat o ocazie de care s-ar fi bucurat enorm înainte în una care e o povară.

Așadar și prin urmare, sunt mai mult decât nerăbdătoare să citesc și următoarele volume. După cum stau lucrurile, nu o să dureze mult.

 

Academia Vampirilor #1 – Richelle Mead

Posted on

1-academia-vampirilorAveți idee de câte ori am citit despre cât de minunată e seria? Vă spun eu: de einșpe mii de ori pe einșpe mii de bloguri. Eram foarte curioasă dacă o să îmi placă sau nu, deși am ținut luni întregi seria în bibliotecă, fără să mă apuc de ea. Noroc că am terminat-o pe Allende miercuri și abia azi urma să mă duc la biblio, așa că aveam nevoie de ceva scurt de citit pentru o zi. Așa am citit primul volum.

Mi-a plăcut. Nu chiar așa de mult precum mă așteptam, dar mi-a plăcut. Ideea de moroi, strigoi și dhampiri mi se pare bună și interesantă, deși dhampir sună înfiorător. Sună ca ceva ce ar spune un om care nu poate să pronunțe vampir. Îmi plac și relațiile dintre ei (strigoii îmi amintesc de Sânge Albastru, era ceva asemănător și pe acolo), dar aștept încă să mi se pară… firești. Le înțeleg, dar nu m-am obișnuit încă cu ele.

Cel mai mult și cel mai mult îmi place de Rose. Cerurile s-au deschis, îngerii au cântat și lumină divină s-a pogorât asupra mea: în sfârșit o virgină normală!!! Doamne, îți mulțumesc! Ador faptul că, deși nu a făcut niciodată sex, Rose flirtează cu toată lumea și nu are nicio problemă să ducă lucrurile mai departe de atât. Așa da. M-am săturat până peste cap de virginele mironosițe și penibile. Bravo, Richelle Mead. Se vede că ai cunoscut și fete normale la viața ta.

Alt aspect care mi-a atras atenția și m-a impresionat în mod pozitiv e că, până acum cel puțin, nu Rose e cea speșăl, deși ea e personajul principal, ci prietena ei cea mai bună. Cât de des ați dat peste așa ceva până acum? Eu una nu cred că am făcut-o. Mai mult decât atât, și una, și cealaltă fac niște lucruri destul de urâte, știind atât ele, cât și cei din jur că sunt așa. Nicio ipocrizie, nicio curva virgină, nimic. Exact ca niște oameni normali, care mai dau din când în când și cu bâta-n baltă și mai fac și câte un lucru urât.

Încă un lucru: deși începuse să mă irite puțin ceea ce i-a spus Dimitri lui Rose la final despre relația lor, că prea dădea în clișeu, am mai primit una de la Richelle: Rose s-a prins că tipul are dreptate și a acceptat asta. The fuck??? Logică și common sense într-o carte cu vampiri pentru tineri? Se pare că da.

În concluzie, Richelle Mead a reușit în mod sigur să îmi atragă atenția și să mă facă curioasă în legătură cu următoarele volume. Noroc că era închis la bibliotecă și nu am avut cum să îmi iau alte cărți de Isabel Allende, că nu aș fi știut ce să citesc mai întâi.

Lost in Time – Melissa de la Cruz

Posted on

9578590Uite că s-a dus și al șaselea volum. Mai am unul și gata.

Volumul ăsta a fost cam ca primul sau al cincelea sau mai știu eu care nu m-a dat pe spate. Nu a fost palpitantă,  nu m-a ținut trează până noaptea târziu, nu am terminat-o în maximum două zile, ca celelalte. A avut multe momente care ar fi trebuit probabil să mă facă să stau cu sufletul la gură, but it didn’t happen. Ăsta ar fi punctul slab.

Punctele forte sunt două la număr. Primul ar fi că multe lucruri, aproape toate de altfel, sunt în sfârșit clarificate. Am înțeles, după atâta timp, cum stă treaba cu relația dubioasă dintre vampirii pereche și de ce ziceau la început că nu poți pur și simplu să rupi o astfel de legătură pentru că sunt consecințe. Am aflat care sunt. 

Povestea din spatele porților către Iad mi se pare de asemenea foarte interesantă și oferă o cu totul altă perspectivă asupra cărții și a modurilor în care e posibil să se termine seria. Am bănuieli, dar nu vreau să mă gândesc prea mult la asta ca să nu stric surpriza. Nici nu am citit pe net spoilere, vă dați seama?

Partea care mi-a plăcut cel mai mult, insă, e cea legată de Allegra. În sfârșit aflăm o parte din ce s-a întâmplat înainte ca Șuia să se nască, deși Melissa a fost afurisită și deșteaptă în acelașă timp și a lăsat cele mai interesante aspecte pentru ultimul volum. 

Un alt detaliu care mi-a făcut plăcere e modul în care a fost creat Iadul. Nu cu oameni și creaturi supranaturale fierbând în cazane uriașe sau torturați mai știu eu cum, ci sub forma unei lumi: orașe aproape la fel cu ale noastre, dar cu diferențe semnificative care te fac să îți dai seama că, deși nu pare așa de rău la început, nu ar fi chiar grozav să trăiești acolo.

Parcă nu pot să cred că nu mai am decât un volum și gata. O să mai aștept totuși puțin până să mă apuc de el, că am vreo trei cărți care trebuie citite până atunci. 

Misguided Angel – Melissa de la Cruz

Posted on

MA_JKT_1p.inddHmmm…. Volumul ăsta are și albe și negre. Prima parte m-a iritat și m-a plictisit destul de tare, și asta din cauza Șuiei și a lui Jack. Ceea ce se întâmplă cu ei mi s-a părut atât de haotic și de puțin interesant, încât începusem deja să mă supăr pe Melissa. Însă ceea ce m-a deranjat cel mai tare a fost faptul că fiecare acțiune de-a lor era întreruptă de gânduri despre cât de mult se iubesc, cum le e frică ca celălalt să nu pâțească ceva și ce fericiți sunt ei că totul se termină cu bine. Îmi venea să le dau două palme. Noroc că a trecut partea din carte dedicată lor și am ajuns și la lucruri mai interesante.

Adică Mimi și Deming. Îmi place de Mimi din ce în ce mai mult. E la fel de răzbunătoare, plină de ură și egoistă, dar are și lucruri de care îi pasă, și anume comunitatea vampirilor. Suferă o oarecare schimbare după ceea ce se întâmplă la sfârșitul volumului patru, lucru de înțeles, și renunță cât de cât la superficialitatea dusă la extrem de până atunci.  Apreciez că nu a suferit o schimbare completă de personalitate, adică să devină brusc o mielușică alergând pe campii înflorite. Experiența mea dezastruoasă cu astfel de cărți mă face însă să devin paranoică și să ma aștept să se întâmple până la urmă și asta.

Legat de acțiune, nu am mare lucru de spus. Prima parte e, cum am zis deja, plictisitoare, dar apoi devine palpitantă și interesantă. Sunt anumite lucruri si termeni pe care nu i-am înțeles, dar încă nu îmi dau seama dacă e din cauză că sunt eu tută sau pentru că nu a fost explicat cum trebuie, deci nu o să insist acum. La fel ca până acum, te lasă dorind să citești mai departe, să îți dai seama ce naiba o să se întâmple în continuare și, mai ales, cum o sa se termine. Tare curioasă sunt.

Revelații și Moștenirea familiei Van Alen – Melissa de la Cruz

Posted on

imagesdadadaNu știam ce aș putea să spun prea mult despre Revelații atunci când am terminat-o și mi-a fost și lene, așa că m-am gândit să fac recenzia ei atunci când termin și volumul patru. Doi în unu.

Volumele astea două (adică 3 și 4) nu mi-au plăcut la fel de mult ca primele. Nu m-au mai prins așa de tare și m-au făcut să îmi pun întrebări. Dar despre Revelații mai întâi. Am spus deja, nu e la fel de interesantă ca volumul doi, dar nici rea nu e. Cam ca primul, așa. Singurul lucru pe care îl țin minte și care m-a făcut să vreau să urlu la lună e epilogul, care m-a frustrat într-un mare fel pentru că m-a făcut să nu am idee dacă Șuia și Jack o să rămână până la urmă împreună. Am suferit, oameni buni.

Apoi a venit volumul patru și au început întrebările și nedumeririle. Până acum s-a spus sus și tare că legătura dintre doi mostenirea-familiei-van-alen-sange-albastru-vol-4_1_produs-500x500vampiri pereche e indestructibilă și că până acum numai Allegra a ignorat codul, și-a părăsit perechea și a ales pe altcineva. Se spunea mereu că nimic nu poate interveni între doi astfel de vampiri. Și acum văd că Allegra nu a fost singura. Nu o să dau detalii, ca să nu dau spoilere, dar nu înțeleg de acum unii vampiri se îndragostesc de altcineva.   Sper din tot sufletul să existe o explicație plauzibilă și să nu fie doar încercarea Melissei de la Cruz de a face ea cumva ca ăia doi să fie împreună.

Mi-a plăcut foarte mult schimbarea lui Mimi. Deși rămânde în mare parte arogantă, egoistă și răutăcioasă, descoperi că are totuși și un gram de bunătate în ea. Dar ceva tot m-a deranjat și aici, și anume modul în care privește mai nou relația ei cu Jack. Știu că e o explicație (explicația aia începe cu K și are legătură cu paragraful de mai sus), dar, din câte îmi amintesc eu, schimbarea se produce dinainte de a apărea ea (adică explicația) și a naibii să fiu dacă înțeleg de ce. Până acum susținea sus și tare că Jack nu o să scape în veci de ea, fie că vrea, fie că nu, apoi brusc își bagă picioarele și se resemnează. Din nou, de ce? E în totală contradicție cu ce am citit până acum.

Sunt, deci, puțin dezamăgită. Cum am spus, sper în continuare că există o explicație, cum ar zice Leana, dar ceva îmi spune că nu e. Dar, cum sunt o optimistă incurabilă în ceea ce privește cărțile, trăiesc cu speranța că volumele următoare o să își revină.