RSS Feed

Tag Archives: Rodica Ojog-Brasoveanu

A înflorit liliacul – Rodica Ojog-Brașoveanu

Posted on

rodica-ojog-brasoveanu-a-inflorit-liliacul_1Dacă sunteți de ceva timp pe aici, știți sigur că Rodica e una din marile mele iubiri literare. Ador cum scrie și i-am citit la romane în prostie, cele mai aproape de inima mea fiind cele cu Melania Lupu. Cumva am reușit să nu citesc până acum A înflorit liliacul, țindându-mă în general departe de romanele ei cu acțiunea plasată înainte de secolul XX (am răsfoit la un moment dat într-o librărie un volum din seria cu logofătul Andronic și nu mi-a plăcut limbajul – foarte potrivit epocii, dar nu pe gustul meu), dar uitându-mă eu pe site-ul Nemira în căutare de idei, am dat peste volumul ăsta. Nu îmi aminteam să îl fi citit, sigur nu îl am în bibliotecă și îmi era un dor nebun de Rodica, așa că the deal was sealed.

Mare nevoie aveam de cartea asta. Nu mi-am dat pe bune seama decât după ce am terminat-o. Uitasem și cât de mișto scrie Rodica, și ce stare de bine îmi dau cărțile ei. Să începem cu începutul totuși. În mod interesant, acțiunea romanului se petrece în secolul XIX, mai exact în timpul domniei lui Cuza, care și e unul din personajele cărții. Îi mai avem și pe Alecsandri și Kogălniceanu și ceata normală de personaje dubios de credibile și realiste ale Rodicăi. Mi-au plăcut absolut toate, deși cele feminine sunt, după mine, punctul ei forte și cele care mă ung cel mai tare la inimă. Prințesa Suțu și Vasilena au fost aparte în romanul ăsta, ambele femei excepționale și fascinante, dar pe care Rodica le-a construit atât de mișto încât nu te-ar surprinde deloc să dai cumva peste ele pe stradă. Reușește același lucru și cu personajele masculine, nu mă înțelegeți greșit, dar eu nu cu ele rezonez. Muiere mi-s, la ele sunt mai atentă. Ce m-a fascinat însă e modul în care îmbină tipologiile umane cu personalitatea unică a fiecărui personaj. E greu de explicat sau înțeles fără să citiți, dar sunt convinsă că cei care au citit ceva de Rodica știu foarte bine la ce mă refer. Avem tipul aventurierei, dar uite că o avem în secolul XIX și uite că e al naibii de unică și interesantă. Avem și tipul cucoanei, dar uite că și ea e aparte și inconfundabilă.

Cât despre plot, e politic și totuși nu. Se învârte în jurul unei conspirații de a-l ucide pe Cuza, dar elementul uman mi se pare că joacă un rol mult mai important. E interesant, te ține în suspans și amuză nespus în același timp. Limbajul poate fi puțin mai greu de digerat la început (sunt destul de multe arhaisme pe acolo), dar te obișnuiești repede și cu el și ajunge chiar să-ți placă. Am râs singură ca o proastă nu o dată și boy, nu văd ce lectură ar fi mai potrivită pentru vară.

Vă recomand orice roman al Rodicăi, deci automat îl vârâm și pe ăsta în ecuație. Aveți aici colecție de unde alege. Mulțumesc mult cu ocazia asta editurii Nemira pentru că-mi hrănesc dependența de Rodică.

Anunțuri

O toaletă a la Liz Taylor – Rodica Ojog-Brașoveanu

Posted on

lizRodica din nou! Știam eu că vă era dor de ea și de Melania!

Cartea asta, deși considerabil mai mare decât celelalte cărți cu Melania Lupu, are surprinzător de puține capitole cu ea, lucru care vouă probabil că nu vi s-ar părea demn de remarcat, dar pentru mine a fost, pentru că am o pasiune eternă pentru ea și aș fi vrut să citesc mai mult despre ea.

Compensează însă prin poveste. Un bărbat extraordinar de atrăgător și fără scrupule este asasinat. Există cinci suspecți, fiecare susținând că el sau ea l-au omorât. În consecință, spre deosebire de celelalte romane polițiste pe care le-am citit, maiorul Cristescu trebuie să demonstreze fiecăruia că minte și să demonstreze că nu ei (adică măcat 4 dintr ei) nu l-au omorât pe Dragu.

Ca de obicei în cărțile Rodicăi, personajele ies cel mai mult în evidență. Avem dubioși până la Dumnezeu și înapoi, dar credibili toți și mai mult decât interesanți. Fiecare dintre ei are motive foarte bune să îl omoare pe Dragu, așa că e practic imposibil să îți dai seama cine e de fapt vinovatul.

Sfârșitul mă îngrijorează foarte tare. Deși am citit toate cărțile cu Melania, I can’t remember for the life of me dacă ăsta e ultimul din serie sau nu. Spun asta pentru că Melania intră într-un necaz mai mult decât mare, atât de mare încât maiorul Cristescu spune, în ultima pagină, „Adio, Melania…”. Ce se întâmplă??? Noroc că mai am în bibliotecă și Dispariția statuiii din parc, pe care o să o recitesc cât de curând, să nu fac naibii cu inima gândindu-mă că atât i-a fost.

Grasă și proastă – Rodica Ojog-Brașoveanu

Posted on

jgktkAșa cum știți (sau ar trebui să știți), pasiunea mea pentru Rodica este nemuritoare și plănuiesc să citesc tot ce a scris, cu excepția romanelor din ciclul logofătului Andronic. Anunț cu mândrie că nu mai am mai mult de 3 sau 4 și reușesc! Yeeeeeey!

Revenind la oile noastre, Grasă și proastă este un volum de povestioare despre, cred eu, natura umană. Sunt scrise în stilul minunat al Rodicăi pe care îl ador și au, o parte dintre ele, și mister, și suspans, și ceva elemente polițiste.

Sunt 3 lucruri care mi-au plăcut în mod deosebit. Primul ar fi modul inteligent în care Rodica construiește psihologia personajelor. Se vede de la o poștă că are ceva cunoștințe și experiență, redând într-un mod natural și firesc mentalitatea și personalitatea fiecărui personaj în parte. Totul are sens, nimic nu e tras de păr.

Al doilea lucru este faptul că unele povestiri din carte sunt reale, adică i-au fost povestite de persoane pe care le cunoscuse. Partea minunată e că respectivele povești sunt printre cele mai interesante și mai neobișnuite din carte și m-au făcut să mă gândesc că intr-adevăr viața bate filmul.

Pe al treilea lucru l-am uitat. Serios, chiar l-am uitat. Dacă o să îmi amintesc, o să revin și o să îl scriu aici.

Nu o să vă sfătuiesc să o citiți. Se subînțelege.

Weekendul ăsta o să scriu o recenzie care cred că o să dezamăgească multe fete și care o să îmi aducă probabil multe blesteme. Nu e nicio problemă, I can take it.

320 de pisici negre – Rodica Ojog – Brașoveanu

Posted on

Coperta-320-de-pisici-negreOoo, dacă ați ști cat de dor îmi era de o carte cu Melania!!! De câțiva ani tot ziceam că o să mă apuc să recitesc una, dar mă tot luam cu cărți noi și nu am mai apucat. Dar uite că am reușit în sfârșit să îmi cumpar două cartți cu ea si pe prima am terminat-o acum 2 minute.

Am fost fascinată de personajul ei înca de la început și înca sunt ferm decisă sa fiu ca eu când și mai ales dacă o sa ajung sa fiu bătrână. Adică deloc preocupată de toate lucrurile care le ocupa timpul bătrânilor, dându-mi în schimb banii pe dulciuri, haine și orice altceva ar mai dori sufletul meu de babă. Dar să trecem la cartea asta acum.

În 320 de pisici negre Melania reușește sa fie arestată și să evadeze in compania a 4 dubioși, inclusiv un englez superb si plin de șarm pe care, dacă sunteți fete, o sa îl îndragiți in mod sigur. De aici rezulta o multime de întamplari si situații dubioase și amuzante specifice romanelor cu Melania.

Am adorat umorul subtil din carte, minciunile Melaniei si reacțiile celor din jurul ei la ele. Nu ai cum sa nu le apreciezi si te fac să îți dorești să cunoști și tu o asemenea persoană.

Dar lucrul care m-a captivat intotdeauna la cartile Rodicăi (pe lângă personaje, care sunt fabuloase) e atmosfera. Nu știu cum, dar femeia asta reușește sa faca comunismul să pară tentant. Credeti-mă, așa e. De cate ori îi citesc romanele si vă că acțiunea se petrece în perioada aia, încep să privesc lucrurile din prisma asta, adică cumva gri. Apoi lucrurile se schimbă și sunt prinsă într-o lume in care mi-ar place enorm să trăiesc. Nu mă înțelegeti greșit, detest comunismul din inimă și i-aș bate cu bucurie pe cretinii care îi duc dorul, dar cartile Rodicăi au așa o savoare si niște personaje atât de interesante încat nu ai cum să nu vrei sa traiești în epoca lor.

Aș putea să bat mult și bine câmpii despre asta, dar v-aș plictisi. Dacă însă o să reușeșc sa fac măcar pe unul dintre voi să citeasca o carte de Rodica o să fiu cea mai fericita din lume.

Rodica Ojog-Brasoveanu

Posted on

Buuuuuuuuuuun. Azi am dat minunata proba la romana si, pentru ca vreau sa trag de timp ca sa nu merg sa repet la istorie, o sa scriu putin despre draga de Rodica Ojog-Brasoveanu.

Nu sunt absolut deloc o fana a literaturii noastre, dar Rodica face parte din autorii mei preferati. Si hei, avand in vedere ca este singura romanca de pe lista, trebuie sa fie ceva de capul ei, nu?

Ca si in cazul Agathei, am citit atatea carti de-ale ei incat ori de cate ori ma uit pe vreo lista nu pot sa imi amintesc ce sau ce nu am citit. Noroc ca o am pe don’soara Crista care are o memorie de elefant si, in mod dubios, stie lucrurile astea mult mai bine ca mine.

Deci, de ce sunt cartile Rodicai outstanding? Din cauza personajelor (veti observa probabil ca la mine personajele sunt in majoritatea cazurilor cele mai importante – nici nu realizasem asta inainte de blog). Desi romanele ei sunt politiste, accentul cade mereu asupra lor si nu asupra investigatiei, fapt ce face cartile ei accesibile oricarui cititor. Pe de alta parte, nu am vazut niciun autor care sa isi lase la fel de mult amprenta personala asupra personajelor. Rodica era o babuta deloc obisnuita (intr-un interviu cu Badea spunea ca ii place sa umble prin baruri) si exact asta am intalnit si in romanele ei, mai ales in ciclul Melania, care a fost Dumnezeu pe pamant si pe care vreau sa il recitesc vara asta.

Hmmm…. poate reusesc sa o conving pe Crista sa faca o recenzie a unei carti de-a ei. Nu de alta, dar mi-a luat mult timp sa o conving sa citeasca ceva de ea si sunt curioasa sa vad ce parere are