RSS Feed

Tag Archives: Robin Hobb

Destinul bufonului – Robin Hobb

Posted on

robin-hobb-destinul-bufonului-vol1-c1Observ acum că stau cam de o lună la cartea asta. Am avut și un concediu între timp, viața nu a stat în loc nicicum, deci nu se poate spune că m-am lălăit pentru că nu mi-a plăcut și am avut probleme să o termin. Din contră chiar, Hobb a reușit să mă scoată din reading slump, iar momentele în care puteam să mă pun în pat să citesc erau momentele pe care le așteptam cu drag în zile de altfel oribile.

Mare parte din carte mi-a plăcut, după cum mă și așteptam. Robin Hobb a reușit, ca întotdeauna, să creeze unele din cele mai realiste și umane personaje peste care am dat eu până acum. Fitz nu e un personaj, e un om. Asta e senzația pe care am avut-o mereu și mereu și ăsta e, cred, aspectul care îmi place cel mai tare și la volumul ăsta, și în general la scriitura lui Hobb. Parcă citești o autobiografie, nu o operă de ficțiune. Detaliile pe care le adaugă fiecărei trăiri sunt absolut impresionante pentru mine, care le și caut, de altfel cam în orice lectură.

De Bufon nu pot să zic însă același lucru. Nu știu de ce, dar nu am rezonat deloc cu el, nu m-a impresionat și nici nu l-am simpatizat. Teoria cu el e că nu ar fi exact ca noi și cred că Hobb a reușit asta puțin cam prea bine. Cam la fel și cu celelalte personaje, observ acum că spre surprinderea mea, personajul principal e preferatul meu, ceea ce nu se prea întâmplă.

Cât despre plot, nu am nici ce comenta, nici ce lăuda. Are elemente de basm, fără îndoială, multă acțiune și totul e bine gândit și pus în practică, dar nu pot să zic că m-a impresionat. Uneori parcă mi s-a părut totuși cam tras de păr (na, că tot am ce comenta), precum mi s-a părut uneori și idealizarea unor personaje (vezi prințul, par example). Finalul însă e, după mine, marele punct slab al acestui ultim volum al seriei. Parcă nu e de acolo, deloc nu mi se pare că s-a potrivit cu tonul general al seriei și al volumului în mod special. Cred că înțeleg de ce a ales Hobb acest final pentru serie și nu pot să o blamez complet pentru asta, dar e ceea ce m-a făcut să scad din rating.

Robin Hobb știe să scrie fantasy, iar seria asta mi-a plăcut per total teribil de mult și o să o recomand oricând, cu mare drag, oricărui iubitor de fantasy în căutare de ceva nou. Mulțumesc mult de tot editurii Nemira pentru că mi-a oferit ocazia de a o citi.

Reclame

Omul arămiu #2: Bufonul de aur – Robin Hobb

Posted on

robin-hobb-bufonul-de-aur-c1Nu știu cum se face, dar uit periodic cât de mult îmi place seria asta. Posibil pentru că mai dau între un volum și altul peste alte serii sau romane care îmi pun creierii și corazonul pe foc (Sarah J. Maas, la tine mă refer aici), dar nu e nevoie de multe pagini ca să îmi amintesc ce poate Robin Hobb să facă și să scrie.

Ca de fiecare dată când citesc un volum al unei serii cu care nu am mai avut contact de ceva timp, m-au apucat emoțiile și temerile, gândindu-mă ca șansele de a-mi aminti ce s-a întâmplat înainte sunt mici spre nule. Am uitat însă că exact asta am zis și când m-am apucat de primul volum din seria asta (știți probabil ca este practic continuarea seriei Farseer, pe care am citit-o acum câțiva ani) și m-am înșelat atunci exact cum m-am înșelat și acum. Mi-a revenit cam totul în cap destul de repede și Hobb face oricum o treabă tre bună din a oferi indicii subtile care ajută în direcția asta.

Volumul de față (al doilea din trilogie) îmi pare cumva unul de legătură. Nu se întâmplă teribil de multe lucruri, acțiunea e mai degrabă statică, dar reușește de minune să creeze suspans și să construiască personaje. Hobb ne prezintă urmările întâmplărilor din primul volum și ne duce încet-încet către al treilea volum. Intrigile politice și războaiele sociale sunt în prim-plan și nu plictisesc deloc, ba din contră. Personajele sunt secretul, cred eu. Robin Hobb a construit unele atât de mișto și de complexe că rămân mereu uimită. Bufonul e preferatul meu și a naibii să fiu dacă reușesc să îmi dau seama care e cu adevărat treaba cu el. M-a mâncat undeva să mă uit pe Goodreads la alte serii de-ale lui Hobb și să citesc sinopsisul, dându-mi astfel seama, pe de-o parte, că nu am șanse să aflu în seria asta și, pe de altă parte, că am reușit (încă o dată) să mă spoilăresc singură. Mă intrigă, dar mă și sperie în același timp. Cine știe dacă nu se hotărăște Hobb să lase lucrurile așa și să nu clarifice nimic?

înapoi la oile noastre. Really now, relațiile dintre personaje și psihologia lor sunt superbe. Fitz rămâne în continuare o surpriză plăcută. Îmi place cât de uman și conflicted l-a făcut Hobb și cum relațiile lui (băi dar toate, nu așa) sunt pe cât de complexe și ciudate sunt în general relațiile (de orice fel) și în realitate. Dă cu bâta-n baltă de multe ori, lasă de la el în alte ocazii, suferă și dă înapoi din când în când, e deci om. I-am înțeles durerile și frustrările, nu l-am judecat nici când a făcut tâmpenii și m-a emoționat nu o dată. Având în vedere că el e oricum și naratorul, e foarte impresionant. Nu mi se întâmplă des așa ceva.

Despre bufon nu o să mai zic nimic, că stăm aici până mâine. Nu mai pierdeți timpul și citiți seria, că nu știți ce pierdeți.

 

Omul Arămiu #1: Misiunea bufonului – Robin Hobb

Posted on

misiunea-bufonuluiAm citit trilogia Farseer a lui Robin Hobb acum câțiva ani (găsiți recenziile aici, aici și aici) și țin minte că mi-au plăcut mult. Citisem atunci că sunt ceva continuări și m-am rugat la toți sfinții ca cei de la Nemira să le traducă și să le publice și la noi, iar îngerii iadului au ascultat de rugămințile mele și ta da! Avem primul volum din seria Tawny Man (sună mai bine în engleză).

Mi-a plăcut teribil de mult. Am observat de la început că teama mea de a nu-mi aminti ce s-a întâmplat în seria anterioară e nejustificată, amintindu-mi cumva foarte ușor cam 90% din informații. Lectura a decurs deci ușor și fără pic de frustrare. Cu toate astea, nu știu dacă cineva care nu a citit trilogia Farseer ar putea pricepe prea bine ce se întâmplă, așa că sfatul meu e să citiți prima serie mai întâi. E măricică, dar frumoasă și se citește ușor.

Revenind la Misiunea bufonului, romanul începe lent, fără nicio întâmplare ieșită din comun, lucru care observ că începe să îmi placă din ce în ce mai mult. Îmbătrânesc, probabil. Cu toate astea, nicio secundă nu m-am plictisit, ba chiar din contră. Robin Hobb reușește prin elemente puține și subtile să creeze senzația că ceva important e pe cale să se întâmple, fără a oferi indicii referitoare la ce anume. Iar atunci când într-adevăr se întâmplă minunea, suntem aruncați într-o vâltoare de întâmplări care țin cu sufletul la gură.

Personajele nu sunt pe cât de rotunde mi-ar plăcea mie să fie, într-adevăr, dar sunt totuși foarte interesante, iar relațiile dintre ele mă ung la suflet. Sunt adorabile, dar au un substrat tragic care le oferă imaginea aia bitter-sweet care îmi place teribil. Tocmai din cauza asta curiozitatea mea în legătură cu volumele următoare (care sper să apară și la noi cât de curând) crește: nu îmi dau seama cum o să evolueze și ce alte elemente o să se adauge la ele. Cine știe în ce parte o să se încline balanța.

Sfârșitul e trist, dar tocmai din cauza asta oferă perspective noi asupra altor relații și personaje. Nu m-a dezamăgit deloc, era exact ce trebuie și oferă chiar acea doză de imprevizibil pe care o ador.

Vă recomand din inimă volumul, așa cum vă recomand să citiți și Farseer.

Am primit această carte de la Libris, librărie online unde puteți găsi o multitudine de cărți online, dar și cărți în limba engleză.

Farseer #3: Răzbunarea asasinului – Robin Hobb

Posted on

Robin_Hobb_Razbunarea_asasinului_1-300x500Vai de mine, nu pot să cred că am terminat seria. La fel cum nu pot să cred că am fost, din nou, atât de tâmpită să citesc pe net despre personaje. Niciodată, dar absolut NICIODATĂ să nu faceți așa ceva. E o prostie.

Revenind la oile noastre, seria asta mi-a plăcut extraordinar de mult. M-a prins într-un mare fel, deși știam dinainte cam ce o să se întâmple cu personajele. Se pare însă că nici lucrul ăsta nu m-a împiedicat să stau cu cartea-n mână de la trei ca să văd ce mama naibii o să se întâmple. Vă spun sincer că nici Georgilică nu a reușit asta.

Al treilea volum al seriei este mai degrabă o carte de călătorie, spre deosebire de celelalte două de până acum. Nu este însă absolut deloc plictisitoare, așa cum este ideea mea preconcepută despre un astfel de roman, și asta pentru că Fitz e probabil cel mai ghinionist personaj ever. Pe bune, e absolut uimitor cu câtă pasiune îl scuipă Dumnezeu în cap cu orice ocazie: e prins, bătut, scapă, apoi iar e prins, iar mănâncă bătaie, iar scapă, își face speranțe în legătură cu una sau alta, soarta își bate joc de el și i le distruge pe toate pe rând și așa mai departe. Îți vine să bagi mâna prin carte și să îl mângâi pe cap, sau să îi curmi suferințele, depinde.

Personajele au evoluat foarte mult, fiind mult mai complexe și cu mai multe…nuanțe, ca să zic așa. Ceea ce se întâmplă cu Robin_Hobb_Razbunarea_asasinului_2-300x500ele este extrem de interesant și de neașteptat… Sunt convinsă că mi s-ar fi părut și mie așa dacă nu aș fi știut deja. Acționează în moduri la care nu cititorul nu s-ar aștepta și iau decizii extraordinar de grele legate de lucruri de o importanță colosală într-un mod atât de uman încât mi-a adus lacrimi în ochi de câteva ori.

Acum că am terminat trilogia, am senzația aia care mă face să nu vreau să mă apuc de nimic altceva, pentru că sunt prea prinsă de lumea din Regatul celor Șase Ducate. Îmi era dor. Norocul meu e că Robin Hobb a mai scris câteva serii legate de lumea asta, deși, dacă îmi amintesc bine, nu au aceleași personaje. Nu știu dacă să mă bucur de asta sau nu. Oricum, așteptați-vă și la alte recenzii ale unor cărți de Hobb, pentru că, la cât de mult mi-a plăcut Farseer, am de gând să îi citesc toată opera. Până atunci, vă recomand să puneți cât mai repede mâna pe cărți și să le citiți. Merită cu vârf și îndesat. Cu atât de mult vârf și atât de îndesat, încât o să le pun pe lista cu recomandări.

Farseer #2: Asasinul regal – Robin Hobb

Posted on

imagesÎncepe să îmi placă tot mai mult Robin Hobb, și asta pentru că acest al doilea volum al seriei a fost mult mai bun decât primul.

Intriga este mult mai complexă, cu mai multe personaje, comploturi și întorsături de situație. Politica și ambițiile joacă un rol tot mai important. Mor oameni, apar ceva trădări, ai senzația că totul o să meargă bine și apoi se duce naibii, totul merge din rău în mai rău și nu pot să mă gândesc la niciun moment fericit de acolo. Ca să fiu sinceră, deși totul are foarte mult sens și înțelegi de ce se întâmplă lucrurile așa, mi se pare totuși puțin exagerat. Nu îmi dau seama de ce, pentru că exact același lucru se întâmplă și în Game of Thrones, dar senzația asta o aveam din când în când.

M-a bucurat faptul că au introdus și ceva sex, însă modul în care au făcut-o m-a dezamăgit. Nu doar că relația lui Fitz mi se pare cam prea romantică, dar scenele de sex sunt exact la fel: cu detalii despre cum se simte el legat spiritual de ea și altele de genul. Ceva în genul lui Martin ar fi fost mult mai potrivit cu stilul cărții, cred eu.

Îmi place foarte mult ideea Străbunilor și a piraților Corăbiilor Roșii. Nu reușesc de nicio culoare să îmi dau seama cum naiba fac ăia Neoamenii și ce legătură are asta cu Corabia Albă, precum și care e treaba cu Străbunii ăia. Găsesc totuși că lucrurile astea aduc puțin a GOT. Poate că sunt eu nebună și paranoică, dar nu pot să nu văd asemănările dintre Copiii Padurii ai lui Georgilică și Străbunii lui Robin: ambii sunt niște ființe primordiale ciudate intrate aproape în legendă și de care nimeni nu mai știe nimic. Dacă mai e cineva pe aici care să le fi citit pe amândouă, e rugat să își dea cu părerea.

Stiu că poate nu asta înțelegeți din recenzia mea, dar chiar mi-a plăcut cartea. Mor de ciudă că am de citit o carte pentru facultate și încă una pe care am împumutat-o (adică volumul doi din minunăția Cassandrei Clare) până să pot să mă apuc de ultimul volum al trilogiei ăsteia. Da, al ăsteia, pentru că, din câte am înțeles când, ca o tută, citeam despre personaje pe net, asta nu e singura trilogie Farseer scrisă de Robin Hobb! Mai sunt! Yeeeeey!

Farseer #1: Ucenicul asasinului – Robin Hobb

Posted on

editura-nemira-ucenicul-asasinului-2Nu mai țin minte de unde am auzit de seria lui Robin Hobb, știu doar că mi-am dorit să o am pentru că era promițătoare. Am făcut rost de ea la un schimb de cărți și săptămâna trecută m-am apucat de primul volum.

Mi-a plăcut foarte mult, deși nu de la început. Povestea începe cu un băiețel de 6 ani și primele aproximativ 100 de pagini sunt despre el și felul în care își petrece timpul. Nu o lectură pasionantă, recunosc, dar nici nasoală. Din fericire însă, lucrurile devin repede interesante.

Acțiunea e destul de complexă, cu multe intrigi , mai ales spre sfârșit. Cu toate astea, nu vă așteptați la ceva cu multă aventură și adrenalină, ci mai degrabă la ceva în genul întâmplărilor din A song of Ice and Fire: nu pare să se întâmple foarte multe lucruri, nu sari de pe scaun la fiecare două pagini, dar simți că ceva colcăie acolo (urât verb, dar nu am găsit altul), că în mod sigur ceva se pregătește. Tocmai din motivul ăsta m-a prins pe mine și mă trezeam, ca noaptea trecută, că nu vreau să citesc decât câteva pagini, dar nu mă opream decât după câteva ore.

Personajele sunt interesante și bine construite, deși mă deranjează puțin că  Fitz e bastard. Parcă prea sunt peste tot. Un alt lucru pe care l-am observat și care, în opinia mea, lasă puțin de dorit, e că personajele care par bune chiar sunt bune și cele care par rele sunt rele. Aș fi vrut să fie ceva mai multă complexitate din punctul ăsta de vedere, dar sper totuși ca lucrurile să se schimbe în următoarele volume.

În concluzie, nu mă așteptam să îmi placă așa de mult. Sunt tare curioasă ce naiba o să se întâmple în continuare, mai ales că volumul ăsta s-a terminat ca și cum ar fi putut foarte bine să nu mai urmeze nimic.

Oricum, vă sfătuiesc să o citiți. Chiar merită.