Flux RSS

Tag Archives: Richelle Mead

Age of X #2: The Immortal Crown – Richelle Mead

Posted on

16156357Am sărit pe volumul doi din seria lui Richelle Mead de cum am avut ocazia și l-am dat gata mai repede decât o fac în mod obișnuit.

Volumul acesta mi-a plăcut aproape la fel de mult ca primul. Primul lucru care mi-a sărit în ochi e modul deloc subtil în care Richelle folosește religiile noastre în carte. Pe când RUNA nu are o religie oficială, ba din contră, se opune total simplei idei de religie, Arcadia este sub dictatură religioasă. Conform dorințelor zeității respective, femeile sunt total sub controlul bărbaților, nu au voie să se expună (poartă haine care le acoperă părul și uneori ceva care le acoperă complet, nelăsțnd nici ochii la vedere) sau să le vorbească în public și sunt, din toate punctele de vedere, sclave. Sounds familiar? Deloc subtil, foarte controversat.

Mi-a plăcut enorm faptul că the plot thickens. Nu e chiar imprevizibil, având în vedere că nu mi-a fost foarte greu să îmi dau seama care sunt dubioșii pe care trebuie să-mi țin ochii (da, chiar și cel din epilog, bată-l să-l bată de douchebag), dar în cazul ăsta pot să spun că nu m-a deranjat deloc. Sunt alte lucruri pentru care citesc seria.

Adică Justin și Mae, da. Devin tot mai adorabili și tot mai de telenovelă. Cu un ochi plâng, cu ochi râd, dar mă așteptam oricum să se întâmple asta. Pot să ignor. Ce nu reușesc să îmi dau seama e cum o să se termine seria. Tot ca o telenovelă? Divergent-style?

Nu știu când o să aflu, având în vedere că ultimul volum (cred că e ultimul) se presupune doar că o să apară la anul, dar până atunci vă invit să încercaâi și voi seria și să îmi spuneți cum vi se pare.

Age of X #1: Gameboard of the Gods – Richelle Mead

Posted on

gameboardcoverStăteam eu zilele trecute și am realizat că am un chef teribil de ceva fantasy dubios (înainte am avut chef de thrillere, dacă vă amintiți), așa că am luat Kindle-ul la puricat și am dat peste acest volum de Richelle Mead. Mi-a plăcut cum sună (matur, știu), așa că I gave it a try. And I loved it!

Gameboard of the Gods e o combinație ciudată de fantasy si SF, cu multă mitologie sprinkled on top. Avem o societate futuristică si post-apocaliptică, avem puteri ciudate și zeități, lucru pe care nu l-am mai întâlnit până acum într-un roman. Totul e explicat destul de bine și nu mi s-a întâmplat, așa cum mă temeam că ar putea să se întâmple când am văzut ce cocomârlă e în carte, să încurc lucrurile sau să nu pricep ce se întâmplă.

Am adorat personajele, în special pe Justin (surprise, surprise). Tipul nu e adolescent (e o schimbare maaaaaaare pentru astfel de cărți), iar Mae nu e nici ea o tută naivă care se îndrăgostește până peste cap de the bad guy. Ba din contră, ambele personaje au o istorie în spate și o viață amoroasă la activ. Au joburi, sunt badass și inteligenți și înțeleg, cel puțin în acest prim volum, că există lucruri mult mai importante pe lume decât o relație. Mai mult decât atât, nu mi s-a părut că povestea de dragoste (dacă pot totuși să o numesc așa) e forțată. Nimeni nu se îndrăgostește la prima vedere, nu avem niciun triunghi amoros (până acum), totul bazându-se pe atracție sexuală, după cum e și normal pentru niște oameni care abia se cunosc.

Mi-a plăcut intriga, mi-a plăcut modul în care se derulează evenimentele, mi-a plăcut felul în care mă face să mor de nerăbdare să citesc următorul volum. Nu a fost nimic prea precipitat, dar nici tărăgănat la nesfârșit. Am avut parte e suspans, dar de plictisit nu m-am plictisit nici o secundă. Pe de altă parte, parcă RUNA nu are foarte mult sens pentru mine. Ori ceva îmi scapă, ori nu ni s-a spus încă totul, dar ceva pute. Se spune de la început că au fost niște epidemii care au dus la Decădere, dar nu am reușit să îmi dau seama cum anume au fost ele asociate cu religia și de ce s-a ajuns de fapt la fundamentele pe care e bazată RUNA. Sper să îmi dau seama, pentru că povestea asta are mult potențial.

Oricum, Richelle Mead, good job. Mi-ai redeschis apetitul pentru cărți de genul. I love you and hate you at the same time.

Academia Vampirilor #6: Sacrificiu final – Richelle Mead

Posted on

descărcareAm terminat seria, în sfârșit, și pot să spun că acest ultim volum m-a făcut să îmi placă din nou ce am citit. Le-a avut, la fel ca primele volume, pe toate: suspans, bătăi, aventură, ceva romance, cum am mai spus, di tăti.

Așa cum mă așteptam, nu a ajuns să îmi placă mai mult de Rose și de Dimitri. De fapt, fuck them. Adrian, săracul, merită și are cred nevoie de a biiiiiiiiiiiig hug. A ajuns să îmi placă atât de mult de el, ca și de alte personaje secundare (Jill, Abe, Sydney, de exemplu), încât stăteam și speram ca Bloodlines să îl aibă pe el ca personaj principal. Am reușit acum câteva minute că apare pe acolo, așa că puteți să fiți siguri că o să citesc și seria aia. Adrian merită. Zău că da.

Recunosc că mi-a plăcut tare mult aspectul de roman polițist al acestui volum. Am stat și eu, la fel ca personajele, să mă întreb cine naiba e asasinul sau asasina. Spre final însă, când au aflat că bănuielile lor nu erau deloc justificate, deși nu au spus cine era de fapt criminalul, m-am prins. Nu cred că e din cauza vreunei greșeli, doar că am citit eu cam multe romane de Agatha Christie.

M-a deranjat atitudinea lui Rose. Nu mă mir, se întâmplă asta de vreo două volume. Ba îl iubește pe Adrian și vrea să fie cu el, ba îl iubește totuși și pe Dimitri, ba ducă-se dracului, ba să vină înapoi…. La Adrian nu s-a gândit mai deloc și m-a iritat asta. Îmi venea să intru în carte, să îi dau ei un cap în gură și lui o îmbrațișare cât casa. Și luați în considerare că nu sunt genul care să împartă îmbrățișări în stânga și-n dreapta.

Mi-a mai plăcut faptul că Richelle Mead a fost inteligentă și a lăsat unele lucruri nerezolvate legate de unele personaje secundare. Știa ea ce știa, afurisita. Chiar sunt curioasă, de exemplu, care e treaba cu Sydney și Abe. Intuiesc ceva legat de viața personala a ei, în niciun caz ceva politic sau legat de serviciu.

Ce pot să spun acum la final, despre serie? Pot să spun că, deși m-a dezamăgit la un moment dat, totuși mi-a plăcut. Înțeleg de ce se agita atât lumea în jurul ei, așa cum înțeleg și pasiunea fetelor pentru Dimitri și Adrian. Sunt fana celui din urmă, dacă nu v-ați prins până acum.

Academia Vampirilor #5: Limitele Spiritului – Richelle Mead

Posted on

av5_limitele_spirituluiM-am cam lălăit la volumul ăsta. Problema e că volumul patru m-a dezamăgit cam tare, așa că mi s-a dus elanul tineresc. Cu toate astea, parcă ceva – ceva tot mai e.

Nu prea știu ce să spun despre Limitele Spiritului. Prima jumătate a volumului nu mi-a plăcut mai deloc. Nu s-a întâmplat mai nimic. De pe la jumătate însă s-au mai schimbat puțin lucrurile și mi-a revenit într-o oarecare măsură interesul.

Ceea ce am observat însă pe tot parcursul cărții e că Rose începe să mă cam enerveze. Parcă se contrazice singură. Cumva, am avut senzația că e o persoană foarte corectă și care știe să vadă dincolo de problemele și nevoile ei personale. Acum parcă s-a ales praful de chestia asta. Pentru un simplu capriciu de-al ei lasă în libertate un om foarte periculos, care a făcut și poate face în continuare foarte mult răi. Foarte egoist și foarte stupid din partea mea.

Mai mult decât atât, m-a enervat teribil pentru felul în care se poartă cu Adrian. Țin minte că atunci când a apărut pentru prima oară Adrian în serie m-a întrebat cineva ce părere am despre el și am zis că nu îmi spune nimic. Nu mai e așa. A ajuns să îmi placă foarte mult de el și tot mai puțin de Dimitri, pe care înainte îl plăceam mult. Atitudinea lui Rose față de primul mi se pare odioasă și, din nou, egoistă. Mă făcea să vreau să îi dau o pereche de palme tutei, să își revină naibii,

Pe de altă parte, au fost lucruri la ea care chiar mi-au plăcut. Mi-a plăcut că, spre deosebire de celelalte protagoniste de fantasy pentru adolescenți, nu a considerat că viața ei s-a sfârșit după Dimitri și că nu o să mai fie niciodată cu cineva. Egoistă, dar cu ceva creier, se pare.

Sfârșitul m-a luat oarecum prin suprindere și m-a făcut să simt din nou o oarecare nerăbdare cu privire la următorul și ultimul volum. Ceea ce mă enervează însă e că știu deja că totul o să se termine cu bine. Asta îmi amintește puțin de George Martin, unde se poate întâmpla absolut orice, oricui. Parcă duc lipsa chestiei ăsteia. Mă enervează să știu deja că nu o să pățească nimeni nimic și toată lumea o să zburde fericită pe câmpii la final.

Academia Vampirilor #4: Jurământ de sânge – Richelle Mead

Posted on

juramant-de-sange-academia-vampirilor-vol-4_1_fullsizeHmmm….. Tocmai am terminat și încerc încă să îmi pun ordine în idei. Nu prea mi-a plăcut. Prima parte a volumului, dacă îmi amintesc bine, a fost destul de ok, deloc palpitantă, dar cu ceva ce îmi stârnea totuși curiozitatea.

A doua partea, cam după ce se întâlnește ea cu Dimitri, nu a mai fost deloc așa. O lăbăreală mare, după umila mea părere. Nici măcar stropul ala de curiozitate nu l-am mai avut, intuiam deja ce o să se întâmple. Și nu, despre asta nu știam. M-am plictisit așa de tare, până la final, că nici nu mai sunt curioasă de ce o să se întâmple în continuare. O să termin seria, desigur, dar în momentul de față e mai mult o datorie.

Sunt două lucruri care m-au săcâit și care m-au făcut să îmi pun întrebări. Prima e următoarea: de unde naiba sunt amintirile alea cu Dimitri care apar randomly? Sunt prezentate ca și când ar fi importante, dar în volumele anterioare mi s-a dat senzația că toate momentele de genul au fost făcute cunoscute. Tind să cred că așa și ea, dar că, dintr-un motiv care îmi scapă, Richelle Mead a dorit să mai adauge ceva romantism fâcând-o pe Rose să își amintească tot felul de chestii. Sunt al naibii de sigură că, în volumele anterioare, Rose ar fi considerat foarte romantică și importantă scena cu îngerul făcut în zăpadă și ar fi povestit asta atunci când s-a întâmplat.

A doua întrebare e, pentru mine, mai importantă. E legată de capacitatea lui Rose de a intra în mintea Lissei. Din nou, volumele anterioare mi-au lăsat o impresie cu totul diferită de cea pe care mi-a lăsat-o acesta. Nu credeați și voi că, atunci când intră în mintea ei, Rose vede și simte totul în timp real? Adică simte ceea ce se întâmplă cu Lissa în momentul ăla, trecând atâta timp pentru amândouă? Atunci, cum naiba de vede Rose ce face Lissa într-o zi întreagă? Își petrece acea zi nefăcând nimic altceva decât să stea în transă? Asta știu sigur că nu se întâmplă. Atunci cum naiba???

La naiba, Roxtao, la naiba. Ai avut dreptate.

(Îmi place tot mai mult de Adrian.)

Academia Vampirilor #3: Atingerea Umbrei – Richelle Mead

Posted on

atingerea-umbreiUite că am terminat și volumul trei din minunata serie. Mi-a plăcut mult și ăsta, deși foarte multe diferențe între el și volumul doi nu prea văd. Adică mi-a plăcut din aceleași motive.

Acțiunea este antrenantă și te ține permanent cu sufletul la gură sau măcar te umple de curiozitate. Nu am observat până acum, dar Richelle Mead chiar reușește să creeze situații tensionate și aparent fără ieșire, care omoară (în sensul bun) cititorul. Au loc lupte la scară mare, încăierări, certuri, gelozii, flirturi… Di tăti. Avem di tăti în volumul ăsta.

Rose e la fel de minunată ca până acum, deși cu ceva mai multe probleme. Și știți ceva? Exact problemele astea îmi plac enorm, pentru că a naibii să fiu dacă îmi dau seama ce o să se întâmple în continuare. Cu toate astea, am observat că Lissa a început să mă irite puțin. Prea e prințesa la ananghie pe care toată lumea trebuie să o salveze, prea se învârte totul în jurul ei, prea se sacrifică Rose pentru ea. Nici măcar partea cu farmecul ei irezistibil și cu frumusețea uimitoare nu îmi spune nimic.

Despre finalul volumului ce să spun? Aș vrea să fi fost o surpriză, dar din păcate nu a fost și chiar mi-e ciudă. Am citit însă multe recenzii ale seriei, așa că știam deja ce o să se întâmple cu Dimitri, deși nu și când. Din cauza asta, nu am simțit emoțiile și șocul pe care ar fi trebuit să le simt.

Cu toate astea, decizia lui Rose nu a fost deloc prevăzută. Sunt al naibii de sigură cu nu o să facă ceea ce vrea să facă, oricât de mult mi-ar plăcea seria, dar curiozitatea tot nu îmi dă pace. Sunt curioasă de mor să văd ce o să se întâmple când o să fie față în față și, mai ales, cum o să ajungă din nou lucrurile așa cum erau. O să se întâmple, sunt sigură.

Azi mă apuc de volumul patru și mi-e cam frică. Am auzit din mai multe surse, inclusiv de la Roxtao, a cărei părere o respect, că volumul ăsta e nasol. Acum, Dumnezeu cu mila.

Academia Vampirilor #2: Inițierea – Richelle Mead

Posted on

initiereaȚin minte că atunci când Roxtao citea seria și posta în fiecare zi câte o recenzie, mă minunam cum naiba de le citește așa de repede. Cred că i-am și spus asta. ei bine, mister rezolvat, pentru că am ajuns să înțeleg.

În sfârșit am înțeles și eu de ce se agită așa de mult lumea în legătură cu seria asta. Doamne, m-a omorât volumul ăsta. Relațiile dintre Rose și cei din jurul ei au reușit să facă asta. Pe bune, fata asta reușește uneori să mă frustreze la infinit, dar în același timp o înțeleg într-un mod foarte dubios. Pentru că, în majoritatea ocaziilor, aș fi procedat la fel. Mă cunosc suficient de bine ca să știu asta. Mă asemăn atât de mult cu Rose că mă sperie. Așa ceva…

Relația cu mama ei m-a făcut să îmi pară rău de ea și să îi înțeleg toate vorbele necugetate și acțiunile de aceeași natură. Dacă vă gândiți bine și sunteți sinceri cu voi înșivă, cred că o să vă dați seama că li voi ați avea ceva resentimente dacă mama voastră ar fi făcut același lucru, indiferent din ce motive. În plus, maică-sa e exact ca ea. Nu mi se pare deloc de mirare că lucrurile erau așa cum erau între ele. Faza cu pumnul în ochi mi s-a părut totuși dumnezeu pe pământ. Arată exact cât de dilii sunt amândouă. It was awesome.

Cât despre relația ei cu Dimitri și Lissa, chiar și cu Christian, le înțeleg și pe ele foarte bine. De fapt, dacă mă gândesc bine, nu cred că există vreo parte din Rose pe care să nu o înțeleg.

Finalul volumului m-a emoționat foarte tare și m-a făcut să jelesc puțin. Nu că nu mă așteptam să înceapă să moară din personaje, dar s-a întâmplat foarte rapid și oarecum… nu știu exact cuvântul, dar cam ca atunci când a murit Cedric Diggory în Harry Potter. Într-o secundă era acolo, în alta nu. Reacția Rosei a fost totuși cea care m-a emoționat, mai ales efectele pe termen lung și modul în care a transformat o ocazie de care s-ar fi bucurat enorm înainte în una care e o povară.

Așadar și prin urmare, sunt mai mult decât nerăbdătoare să citesc și următoarele volume. După cum stau lucrurile, nu o să dureze mult.

 

Academia Vampirilor #1 – Richelle Mead

Posted on

1-academia-vampirilorAveți idee de câte ori am citit despre cât de minunată e seria? Vă spun eu: de einșpe mii de ori pe einșpe mii de bloguri. Eram foarte curioasă dacă o să îmi placă sau nu, deși am ținut luni întregi seria în bibliotecă, fără să mă apuc de ea. Noroc că am terminat-o pe Allende miercuri și abia azi urma să mă duc la biblio, așa că aveam nevoie de ceva scurt de citit pentru o zi. Așa am citit primul volum.

Mi-a plăcut. Nu chiar așa de mult precum mă așteptam, dar mi-a plăcut. Ideea de moroi, strigoi și dhampiri mi se pare bună și interesantă, deși dhampir sună înfiorător. Sună ca ceva ce ar spune un om care nu poate să pronunțe vampir. Îmi plac și relațiile dintre ei (strigoii îmi amintesc de Sânge Albastru, era ceva asemănător și pe acolo), dar aștept încă să mi se pară… firești. Le înțeleg, dar nu m-am obișnuit încă cu ele.

Cel mai mult și cel mai mult îmi place de Rose. Cerurile s-au deschis, îngerii au cântat și lumină divină s-a pogorât asupra mea: în sfârșit o virgină normală!!! Doamne, îți mulțumesc! Ador faptul că, deși nu a făcut niciodată sex, Rose flirtează cu toată lumea și nu are nicio problemă să ducă lucrurile mai departe de atât. Așa da. M-am săturat până peste cap de virginele mironosițe și penibile. Bravo, Richelle Mead. Se vede că ai cunoscut și fete normale la viața ta.

Alt aspect care mi-a atras atenția și m-a impresionat în mod pozitiv e că, până acum cel puțin, nu Rose e cea speșăl, deși ea e personajul principal, ci prietena ei cea mai bună. Cât de des ați dat peste așa ceva până acum? Eu una nu cred că am făcut-o. Mai mult decât atât, și una, și cealaltă fac niște lucruri destul de urâte, știind atât ele, cât și cei din jur că sunt așa. Nicio ipocrizie, nicio curva virgină, nimic. Exact ca niște oameni normali, care mai dau din când în când și cu bâta-n baltă și mai fac și câte un lucru urât.

Încă un lucru: deși începuse să mă irite puțin ceea ce i-a spus Dimitri lui Rose la final despre relația lor, că prea dădea în clișeu, am mai primit una de la Richelle: Rose s-a prins că tipul are dreptate și a acceptat asta. The fuck??? Logică și common sense într-o carte cu vampiri pentru tineri? Se pare că da.

În concluzie, Richelle Mead a reușit în mod sigur să îmi atragă atenția și să mă facă curioasă în legătură cu următoarele volume. Noroc că era închis la bibliotecă și nu am avut cum să îmi iau alte cărți de Isabel Allende, că nu aș fi știut ce să citesc mai întâi.