RSS Feed

Tag Archives: Joe Abercrombie

Marea sfărâmată #3: Jumătate de război – Joe Abercrombie

Posted on

joe-abercrombie-jumatate-de-razboi-c1Intuiesc că, deși e abia martie, Joe Abercrombie va rămâne una din marile surprize ale anului ăstuia. Deși am mai citit până acum o serie de-a lui (vorbesc aici despre trilogia Prima Lege), nu pot spune deloc că am fost încântată, așa că nici speranțele mele pentru seria asta nu au fost foarte mari. Acum că am terminat-o însă, pot însă să spun că se diferențiază prin realismul său de majoritatea scriitorilor fantasy pe care i-am citit.

Astă este de faptul lucrul care observ că mi-a rămas în cap acum că am terminat seria. Motivele sunt diverse. În primul rând, moare cineva, cineva la care chiar nu mă așteptam. Moare banal, evenimentul propriu-zis nici măcar nu e redat în carte, vedem doar produsul final, ca să zic așa. M-a impresionat treaba asta. Nu a fost nimic dramatic, doar o moarte normală în lumea pe care a creat-o Abercrombie. Nu s-a ferit nici să omoare un personaj important, ceea ce îi mai aduce un plus din partea mea.

Întregul roman e așa. Oricât de neobișnuite pot părea la prima vedere viețile personajelor din carte, ele decurg mereu natural și se lovesc întotdeauna exact peste dificultățile și alegerile pe care le-ar înfrunta dacă ar fi reale. Așa li se și termină povestea de fapt. No happy endings, nicio dramă teribilă, dar niște personaje care încearcă să facă ce cred ele că e mai bine și să meargă mai departe no matter what.

Personajele, la fel ca în cazul primului volum și spre deosebire de al doilea, nu m-au dat dat pe spate. Skara ar putea fi, teoretic, interesantă și appealing, dar mie nu mi-a spus nimic. Parcă e prea by the book, prea cum ar trebui să fie o fată lovită de dezastru, care vrea totuși să fie utilă și puternică. Mi-au plăcut deciziile ei, nu neg, dar personajul în sine nu mi-a spus nimic. Raith mi s-a părut ceva mai interesant, dar evoluția lui mi s-a părut puțin forțată și bruscă. Yarvi rămâne pentru mine personajul suprem din serie. Realist până la ceruri și înapoi, pe cât de gri se poate și cu cele mai interesante decizii și acțiuni la centură. În volumul ăsta le duce cumva la extrem, dar nu în sensul rău, ci în sensul că acum arată cel mai tare cât de complex e de fapt.

Astea fiind spuse, cred că vă dați seama că mi-a plăcut mult volumul. Vă recomand cu dragă inimă și seria, nu prea cred că a citit-o multă lume. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

Anunțuri

Marea sfărâmată #2: Jumătate de lume – Joe Abercrombie

Posted on

joe-abercrombie-jumatate-de-lume-c1Am observat că citesc cu tot mai multă plăcere seria asta. Cu trei teancuri de cărți pe birou care se așteaptă citite, am întins automat mâna după volumul doi din Marea sfărâmată. Nu e un volum mare, se citește ușor și te prinde din start.

Spre marea mea surprindere totuși (iar nu am citit nimic despre volum), în prim plan nu se mai află Yarvi, personajul principal al primului volum, ci Thorn și Brand, doi tineri care vor să devină războinici. Complet diferiți, dar adorabili amândoi, mi-au plăcut din start. Vă amintiți probabil, dacă ați citit recenzia primului volum, că acolo nu m-a impresionat niciun personaj. Nu mă așteptam deci să se întâmple nici acum, mai ales că personajele principale nu sunt de obicei pe gustul meu, dar uite că Abercrombie a reușit minunea. Thorn e o prostovancă de înaltă clasă, dar una cu care nu e greu să rezonezi. Face pe dura, nu se lasă, dă cu bâta-n baltă nu o dată, dar puăa în locul ei nu cred ca aș fi procedat altfel în 90% din cazuri. Brand, pe de altă parte, mă unge la inimă de cele mai multe ori. Blând și simpatic, nu ai cum să nu îl placi.

Plotul nu e cine știe ce. Pe scurt, Yarvi îi racolează pe cei doi și pleacă alături de alte personaje dubioase într-o călătorie pe mare cu scopul de a câștiga aliați. Evident că pentru cei doi, Thorn și Brand, e mai mult o călătorie de inițiere, dar mai ales pentru ea. Ce mi-a plăcut însă e că nu au înghesuit iar o mulțime de eveniment și bătălii în doar câteva sute de pagini, cum a făcut Abercrombie în primul volum. Totul e mult mai aerisit și am putut parcă să mă bucur mult mai tare de fiecare eveniment în parte. Partea mea preferată vine spre final, când Thorn poartă o anumită luptă despre care nu pot spune prea multe, dar care a fost taaaare badass. Ce e surprinzător e că nici nu mi s-a părut trasă de păr, un adevărat pericol cu scenele de genul. Impresionant.

Joe Abercrombie a creat niște personaje realiste, asta îmi place cel mai mult. Nu doar construite ca atare, ci și cu relații realiste. Chiar și romantismul din volum nu decurge exact cum v-ați aștepta, ci e presărat cu îndoielile și neînțelegerile aferente. De Yarvi nici nu mai zic nimic, că am vorbit destul despre el în recenzia primului volum.

Vă recomand seria. Chiar sunt curioasă cum o să fie și ultimul volum, sper să se termine totul într-un mod glorios, să mă ungă la suflet. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

Marea sfărâmată #1: Jumătate de rege – Joe Abercrombie

Posted on

joe-abercrombie-jumatate-de-regeEste a doua oară când citesc cartea asta. Trebuia să o zic. Am citit-o pentru prima oară cândva anul trecut, dar nu m-a impresionat deloc, așa că nici nu m-am obosit să scriu despre ea. Spre sfârșitul anului trecut însă (cred) am primit-o și de la editura Nemira alături de celelalte volume ale seriei, așa că a trebuit să o mai citesc o dată ca să am totuși totul proaspăt în minte. Nu știu cum s-a făcut, dar a doua recitire a cam schimbat datele problemei: mi-a plăcut acum mai mult decât țin minte să îmi fi plăcut atunci.

Redus la elementele lui de bază, romanul pare a urma rețeta clasică fantasy: regele care trebuie să își recupereze tronul, trădare, răzbunare, o prințesă frumoasă, aventură, încercări nenumărate. Nu e însă chiar așa: eroul nostru are un handicap la mână și e cam laș, tronul nu și-l prea dorește oricum, partenerii lui de călătorie nu sunt chiar cavaleri în armură strălucitoare și nici de momente glorioase nu prea avem parte. Ăsta e, după mine, punctul forte al volumului (cred că va fi și al seriei): e presărată cu o mulțime de elemente oarecum mărunte, dar în final importante, care fac diferența și duc seria în altă direcție decât te-ai aștepta.

Personajele sunt interesante și nu prea. Au potențial enorm, dar nu sunt dezvoltate suficient. Cred sincer că Abercrombie ar fi putut să mai adauge niște pagini volumelor (nu sunt deloc mari, mai ales ăsta) și să se axeze mai mult pe ele. Știți că am o slăbiciune pentru așa ceva. Yarvi nu mă impresionează cu nimic, personajele feminine nici atât, iar singurul personaj care mi-a atras pe bune atenția a murit (evident). Pot spune același lucru și despre acțiune: e prea grăbită și ea. Se trece mult prea repede la una la alta, sunt acțiuni importante, după mine, pentru plot care sunt amintite doar și niciodată redate și nu prea pot să înțeleg de ce, sincer. Parcă se grăbește intenționat ca să ajungă naiba știe unde cu povestea. Cine știe, poate celelalte două volume o să fie atât de pline de acțiune că nici nu o să mai conteze și o să pot să consider acest prim volum un fel de introducere, dar deocamdată mă deranjează.

Dacă a mai citit cineva Jumătate de rege  sau dacă are cineva de gând, let me know. În curând vor urma și recenziile celorlalte două volume (nu le-am citit încă), așa că stați pe-aici dacă sunteți curioși.

Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

 

Prima lege #3: Puterea armelor – Joe Abercrombie

Posted on

Am citit foarte prost cartea, adică cu multe pauze și nefiind foarte atentă, așa că impresiile meleputerea-armelor-2-volume_1_fullsize nu sunt pe cât de clare li numeroase ar trebui să fie, deci și recenzia o să aibă de suferit.
În acest ultim volum, așa cum era și de așteptat, evenimentele se precipită și mai tare, iar Abercrombie ne bombardează cu lupte, sânge și imagini nu tocmai plăcute. Dacă aș fi fost în dispoziția necesară, sunt sigură că m-aș fi bucurat de ele și mi-ar fi plăcut enorm.

Cel mai mult și cel mai mult mi-au rămas în minte personajele. Deși nu m-am atașat prea tare de niciunul, mi-a plăcut enorm faptul că niciunul nu e în siguranță și că nu am avut nici cea mai vagă idee ce o să se întâmple cu ele. Chiar dacă lucrurile păreau uneori că o iau într-o anumită direcție, tot nu ai cum să știi că așa o să se termine, Abercrombie având obiceiul de a se juca cu soarta personajelor și, în consecință, cu așteptările noastre în legătură cu acest aspect.

Finalul a fost și el ceva neașteptat. Eram pe la ultimele pagini, credeam că știu deja cum o să se termine, totul indica aceeași direcție, dar surpriza a venit totuși. Nu mă așteptam. Mai mult decât atat, a fost oarecum un final deschis. În unele cazuri e ușor să îți dai seama ce o să se întâmple după ce s-a terminat cartea, în altele nu. Chiar m-am întrebat dacă nu cumva știam eu greșit și mai urmează câteva volume, dar nu. Pe de altă parte, am văzut că autorul a scris alte cărți (cred că și serii) cu acțiunea în aceeași lume, dar cu alte personaje centrale. Nu știu dacă o să se aducă vorba și despre cele din această serie și ce s-a întâmplat cu ele după, dar chiar aș vrea să știu dacă așa e.

Vă recomand seria.

 

Prima lege #2: Fără îndurare – Joe Abercrombie

Posted on

0S-a dus și al doilea volum al seriei și pot să spun că mi-a plăcut mai mult ca primul, iar asta pentru că se întâmplă mult mai multe lucruri.

Acțiunea se precipită destul de tare. Fiecare personaj important din carte începe să treacă prin mai multe lucruri decât până acum. Războiul pornește și, într-un fel sau altul, fiecare dintre ei se trezește în mijlocul lui, fiecare cu o misiune proprie. Apar mai multe mistere, mai multe personaje dubioase (Temutul e regele lor) și mult mai multe lupte. Toate au fost palpitante, dar cele dinspre final chiar au reușit să mă țină cu sufletul la gură. Mai mult decât atât, nu m-am pierdut în ele și am reușit să țin pasul cu ceea ce se întâmpla acolo, ceea ce e mare lucru pentru astfel de scene. De obicei, totul e o adevărată harababură de întâmplări și lovituri și personaje din care înțelegi ce și cum poți. Aici nu s-a întâmplat deloc asta.

Lucruri interesante se întâmplă și cu personajele. Mi-au plăcut mai mult ca oricând relațiile dintre ele și alianțele ciudate care se fac. Devin tot mai unpredictable și mai amuzant de urmărit. Nu este o carte amuzantă, nu mă înțelegeți greșit. Ciudățenia personajelor și a relațiilor dintre ele sunt însă pentru mine un adevărat deliciu și unul din atuurile seriei. Nu știu la ce să mă aștept din partea lor, ceea ce e și mai bine. Sper să mă surprindă. Dar nu prea rău.

Ceva însă lipsește din serie și ar fi trebuit să menționez asta la recenzia primului volum, dar am uitat. Lipsește o hartă. I mean it. Sunt mai multe fire narative în serie, fiecare având loc altundeva, și m-am trezit că îmi doresc să am o hartă a ținuturilor ca să îmi dau seama care unde e. Multe serii sau cărți fantasy au așa ceva la începutul volumului, dar Joe Abercrombie nu s-a gândit și el la asta și rău a făcut.

A evoluat seria, al doilea volum e mai bun ca primul, dar tot aștept ceva mai mult, ceva WOW care să mă dea pe spate.

Prima lege #1: Tăișul sabiei – Joe Abercrombie

Posted on

descărcare (1)Ca o tută ce sunt, nu m-am prins decât după ce am cumpărat seria de faptul că se afla deja de foarte mult timp ăe lista mea cu cărți fantasy de citit. Cumva, nu am făcut legătura dintre titlul în engleză și cel în română. Smart person. Mi-am pus în cap să mi-o cumpăr (în română) din clipa în care am văzut coperțile șu nu mi-am mai scos asta din minte. Nici măcar nu am știut despre ce e vorba, nici chiar atunci când deja le aveam pe birou, dar nici nu mi-a păsat. Le-am vrut pur și simplu. Am avut după câte un gând cum că poate nu îmi place și am dat banii de pomană, dar pot să spun acum, când am terminat primul volum, că nu pare să fie cazul.

Romanul începe, așa cum dela m-am obișnuit până acum, cu diferite personaje aparent fără nicio legătură între ele, dar care ajung la un moment dat în contact. Nu mi-au displăcut, dar nici nu m-au impresionat. Unul mi-a stârnit interesul (Glotka – sper că îmi amintesc bine și chiar așa îl cheamă, nu am cartea lângă mine ca să verific) și e singurul despre care chiar vreau să știu mai multe. Am păstrat însă mereu în minte recomandarea Georgianei și ceea ce am citit despre serie, și anume că personajele sunt complexe și departe de stereotipul bine-rău. Nu înțelegeți de aici că nu mi-au plăcut, dar nici nu m-au impresionat pe cât de tare mă așteptam. Întâiul dintre Magi, pe de altă parte, e pus în aceeași găleată cu Glotka: e dubios și are sigur ceva secrete întunecate pe care abia aștept să le aflu.

Plotul mi-a lăsat senzația că seria va avea mult mai mult de trei volume. Știu că nu e așa, dar asta tindeam să cred. Are multă intrigă și politică, dar puține lucruri concrete, ceea ce m-a făcut să cred că totul e un fel de introducere, că prezintă de fapt ceea ce va declanșa acțiunea propriu-zisă. Așa să fie? Nu știu, nu prea îmi vine să cred, având în vedere că seria are abia trei volume. Am apreciat inteligența, complexitatea și subtilitatea intrigilor despre care am vorbit mai înainte, lăsându-mi impresia că Abercrombie nu doar că știe ceea ce face, dar a și depus ceva efort. Mai mult decât atât, este dificil de prezis ce se va întâmpla în continuare, which is always a plus.

Sunt foarte curioasă cum o să evolueze seria (îmi place să cred că o sa o facă) și care va fi concluzia.Will keep you posted.