Flux RSS

Tag Archives: Istorie

Amante și regine – Benedetta Craveri

Posted on

kiosc---amante-si-regine---benedetta-craveri-2825755Din nou, am fost atrasă de carte din cauza titlului. Cartea Benedettei Craveri se ocupă cu prezentarea vieții unor femei faimoase din Franța secolelor XVI – XVIII, mai precis despre acele femei „care contează”, care „sprijinindu-se pe ambițiile lor, pe inteligența și frumusețea lor, au reușit, în ciuda prejudecăților masculine, să profite de împrejurări prielnice ca să se pună în valoare.”

Există un lucru care mi-a atras atenția încă de la început și care m-a făcut să diferențiez această carte de celelalte de genul pe care le-am citit până acum: totul este cronologic și femeile prezentate au legătură unele cu altele. Se începe cu Caterina de Medici, soția lui Henric al II-lea al Franței. Urmează apoi Diane de Poitiers, amanta acestuia. Se continuă cu regina Margot, nevasta lui Henric de Navarra și fiica Caterinei, apoi cu câteva din cele einșpe mii de amante ale lui. Altfel spus, este o carte despre nevestele și amantele regilor Franței de la Henric al II-lea până la Ludovic al XVI-lea. Mă leg de aspectul acesta pentru că, de obicei, în astfel de cărți femeile sunt luate din toate secolele și din toate țările, fără nicio legătură și fără nicio logică.

Spre deosebire de volumul lui Philippe Delorme, acesta e mai complex și din punct de vedere al modului în care sunt abordate viețile personalităților. Nu este prezentată doar viața lor intimă, ci și personalitatea lor, activitatea lor politică (dacă a existat), cea a perioadei în care au trăit, precum și consecințele lor. Are însă și o parte negativă, pentru că la un moment dat m-am încurcat puțin între multele persoane care apar pe acolo.

În concluzie, mi-a plăcut. Așa că, dacă o găsiți pe undeva, nu ratați ocazia și citiți-o.

Împărătese, regine, prințese și poveștile lor scandaloase – Philippe Delorme

Posted on

02 carte imparatese, regineCum să rezist unei cărți cu titlul ăsta? Cum? E imposibil. Cărticica asta a lui Philippe Delorme e extrem de savuroasă și se citește mai mult decât repede. Eu am terminat-o într-o zi.

Așa cum vă puteți da seama din titlu, Delorme ne prezintă viețile unor femei ajunse la putere a căror viață nu poate fi caracterizată chiar prin moralitate. E plină de detalii și întâmplări care mai de care mai dubioase și mai erotice, dar are prezentat pe scurt și contextul istoric respectiv.

Lucrul care mi-a plăcut cel mai mult e faptul că majoritatea femeilor prezentate nu sunt foarte cunoscute publicului. Ca să dau câteva exemple, sunt convinsă că nu multă lume a auzit de Clitemnestra, Izabela, Messalina, Teodora, Fredegonda, Catherine-Charlotte de Monaco sau Carolina de Brunswick. Eu una habar nu aveam cine naiba erau tantile astea, așa că nu a trebuit să citesc despre lucruri pe care le știam deja. Sunt prezente însă și femeie despre care, sper eu, știe toată lumea câte ceva, precum Cleopatra, Lucrezia Borgia, Margareta de Valois sau Ecaterina a doua a Rusiei.

Dacă aveți chef de citit ceva ușor, rapid, dar al naibii de interesant, volumul lui Delorme e mai mult decât potrivit.

Nebunii istoriei – Paul Ștefănescu

Posted on

Am primit această carte de la Libris, librărie online unde puteți găsi numeroase cărți online, dar și cărți în engleză.1347391622-nebunii-istorie_m

Acum, că am terminat de citit cartea, îmi vine în minte o mare vorbă de duh spusă de George Martin, Georgilică  – cum îmi place mie să îi spun, și care sună cam așa: Madness and greatness are two sides of the same coin. La concluzia asta ajungi după ce citești Nebunii istoriei: că oamenii mari, de geniu, au fost complet dilii. Și nu doar că asta nu le-a pus nicio piedică, ci a fost chiar un element fără de care de cele mai multe ori nu ar fi reușit să realizeze nimic.

Altfel spus, in cartea sa, Paul Ștefănescu studiază viața și psihicul unor oameni celebri precum Elisabeta I, președinții americani, Dostoievski, van Gogh și așa mai departe pentru a vedea de ce boli sufereau aceștia și modul în care le-a fost afectată creația. Recunosc că la început nu mi-a plăcut, și asta pentru că nu înțelegeam mai nimic. Termenii psihologici erau descriși intr-un mod… științific, ca să zic așa, adică într-un limbaj de specialitate din care nu pricepeam mai nimic. Din fericire, autorul a renunțat repede la el, așa că am reușit și eu să pricep câte ceva.

Cartea e interesantă și merită citită datorită informațiilor interesante și de multe ori dubioase pe care le conține. Vă sfătuiesc totuși să aveți grijă la Dostoievski, pentru că o să primiți multe spoilere. Fucking Ștefănescu m-a făcut să știu ce se întâmplă în Idiotul, deși nu am citit cartea.

Shogun – James Clavell

Posted on

james-clavell-shogunDupă mult, mul timp am reușit să termin și Shogun. Nici la George Martin nu cred că am stat atât. M-am apucat să o citesc atunci când Crista s-a apucat de Mizerabilii, ca fiecare să citească o carte pe care celalaltă i-o recomnadă de mult timp. Mi-a zis de ceva ani că e de părere că o să îmi placă și că e curioasă dacă o să se întâmple așa. S-a întâmplat și recunosc că nu prea mă așteptam.

James Clavell a scris una din cele mai complexe, lungi și fascinante cărți pe care le-am citit. Pe scurt, acțiunea are loc la sfârșitul secolului XVI – începutul secolului XVII și are ca personaj principal pe Blackthorne, un pilot englez care ajunge cu nava sa în Japonia, unde este prins în mijlocul unui război civil. Zece milioane de lucruri diferite se întâmplă apoi, lucruri care captează din primul moment atenția și o menține până la ultima pagină.

Mi-au plăcut extraordinar de mult toate informațiile despre Japonia acelui timp și modul mai mult decât inteligent în care este evidențiată diferența uimitoare dintre modul în care trăiesc europenii și japonezii. Bănuiala mea că sunt mai avansați și mai inteligenți ca noi a devenit acum o certitudine. Dacă o să citiți cartea, o să ajungeți la aceeași concluzie. Mentalitatea celor două popoare este inteligent prezentată cititorului, astfel încât ajungi să înțelegi și cele mai dubioase acțiuni ale personajelor.

Mi-au plăcut enorm și ele. Cred de fapt că personajele mi-au plăcut cel mai mult. Evoluția lui Blackthorne și modul lui de gândire sunt extrem de bine scrise și puse în evidență. Mariko, personajul feminin central al cărții, mi-a trezit admirația. Nu se întâmplă foarte ușor și des asta. Povestea lor e una mai mult decât frumoasă și în mod sigur cea mai matură și mai sănătoasă despre care am citit.

Nu cred că am fost foarte coerentă sau clară. Nici nu contează. Vă spun doar că Shogun nu doar că merită, ci trebuie citită.

Regina Elizabeta a II-a – Nicholas Davies

Posted on

20056349-1-500_500Mi-am luat cartea de la biblioteca pentru ca nu stiam mai nimic despre regina si eram chiar curioasa sa aflu despre felul in care a ajuns regina, casnicia si educatia ei. Cartea lui Nicholas Davies a fost perfecta pentru asta.

In „Cuvantul autorului” d ela inceputul cartii suntem informati ca „aceasta carte nu este o biografie oficiala sau autorizata si exista anumite persoane la Buckingham Palace care ar fi preferat ca o asemenea carte sa fie scrisa de un istoric. (…) Aceasta carte a fost scrisa cu ajutorul unor fosti membri importanti ai administratiei regale care au crezut de cuviinta ca a sosit timpul unei relatari deschise despre Regina Elizabeta si anume despre relatiile ei cu sotul sau Philip, cu cei patru copii ai sai si cu ceilalti membri ai Familiei Regale”. Unii dintre voi vor fi probabil deranjati de aceasta descriere, considerand-o carte neserioasa ce nu trateaza probele reale, de importanta mare, dar pentru mine nu este asa. Nu pun baza pe tot ce scrie acolo, desigur, dar consider ca astfel de carti „neoficiale si neautorizate” prezinta totusi o versiune a evenimentelor mult mai apropiata de realitate decat cartile oficiale, in care se spune doar ceea ce este favorabil imaginii celor vizati.

Altfel spus, aproape intreaga biografie se ocupa de detaliile vietii personale a reginei si a celor apropiati ei, lucru care pe mine m-a incantat peste masura, mai ales ca nu stiam mai nimic despre vietile lor. Aveam, nu stiu de ce, o imagine idilica despre printesa Diana, care a fost acum spulberata in mare parte, despre sotul reginei nu stiam nici macar cum il cheama, iar despre fratii lui Charles la fel. Lucrurile s-au schimbat acum, ajungand sa stiu in final mult mai mult de atat.

Stiu, de exemplu, ca pe langa ducele Philip, viata personala a regelui nostru Carol al II-lea a fost aproape sfanta. Ca regina are o rabdare fenomenala, dar poate da dovada de o rautate uimitoare. Ca trei membre ale Familiei Regale, incluzand-o si pe printesa Diana, au fost poreclite de catre consilierii importanti de la Buckingham Palace „cele trei vrajitoare de la Windsor”  deoarece modul in care isi inselau sotii si aduceau prejudicii imaginii Casei Regale a fost iesit din comun. Ca una dintre ele era o prostituata (ca sa ma exprim delicat) in adevaratul sens al cuvantului, cerandu-le bani amantilor sai. Ca regina detesta din inima divortul si ca era capabila de foarte multe pentru a-l impiedica, chiar daca distrugea fericirea copiilor sai, de care oricum nu s-a prea ocupat niciodata. Ca serviciile secrete britanice au fost de multe ori folosite in scopuri mai mult decat dubioase pentru pastrarea imaginii idilice a Casei Regale.

Am aflat multe, multe lucruri si mi s-a deschis apetitul pentru Casa Regala a Marii Britanii. Sper numai sa mai gasesc astfel de carti la biblioteca.

Istoria si biografiile

Posted on

La liceu am avut o profesoara de istorie extrem de buna, cu un talent oratoric formidabil si cu mult dramatism. Eram ingrozita de ea si nu scapam niciun cumvat pe care il rostea, pentru ca stiam ca o sa ne arda rau la nota. Si uite asa, tot ascultand eu si observand pasiunea ei, am inceput sa ma interesez tot mai mult de istorie. M-am dus la biblioteca si am luat ceva carti de acolo dar acum, cand stau si ma gandesc, imi dau seama ca majoritatea sunt biografii. De fapt, nu imi vine in minte nicio carte de alt fel :|.

Intr-un timp ma uitam si la multe documentare de pe National Geographic, dar nu stiu cum si de ce am lasat-o balta. Nu ca nu m-ar mai interesa, dar aproape ca am uitat ca mai exista si canalul asta. Eh, oricum nu prea ma uit la televizor.

Anul trecut, pe cand imi storceam creierii incercand sa imi dau seama la ce facultate sa dau, ma hotarasem sa dau la istorie. Mi-a trecut, iar motivele sunt vaste. In primul rand, toata lumea ma intreba „Si ce o sa iesi dupa?” (intrebare oribila, apropo, pe care niciun adult cu cap nu i-ar pune-o cuiva care incearca sa isi dea seama ce vreas a faca pe viitor si nu are nicio intentie sa dea la o facultate care nu ii place). Apoi a trebuit sa invat pentru BAC si asta a pus capac la toate. Atatea date, domnule, ca nu se mai putea. Abia puteam sa le retin si oricum nu am facut o treaba prea buna, avand in vedre ca nu am reusit sa iau un 9 acolo. Ma enerva mai ales ca unele evenimente se intamplau in august, iar altele in octombrie si eu nu reuseam fac diferenta intre ele. Nu stiu de ce, probabil ca sunt retarded.

Biografiile imi plac enorm si pot sa spun ca am citit cateva. Imi plac cele despre personalitati istorice marcante, dar am citit si vreo doua despre unii nu chiar atat de importanti, cum ar fi Coco Chanel si Eva Braun.

Dintre cele pe bune istorice (ce ciudat suna), pot sa le enumar pe cele despre Napoleon, Henry al VIII-lea, tarina Alexandra, Rasputin, o alta pe nume „Ucigasul lui Rasputin” (Felix Yusupov), una despre regele nebun (Ludwig al nu-stiu-catalea al Bavariei, verisor al printesei Sisi si protector al lui Wagner), regele Mihai (care a facut sa-mi creasca un os monarhist) si Josephine (sotia curva a lui Napoleon). S-ar putea sa mai fie cateva pe care sa nu mi le amintesc, dar daca se intampla totusi sa o fac o sa le adaug. Nu ca i-ar pasa cuiva.

Momentan citesc o biografie a Elisabetei I, scrisa de Carolly Erickson. Imi place tare mult – e scrisa intr-un mod accesibil si fara detalii plictisitoare si inutile. Nu are nici politica, decat ceea ce e strict necesar.

Mai e vreun fan al istoriei pe aici?