Flux RSS

Tag Archives: Hannibal Lecter

Tăcerea mieilor – Thomas Harris

Posted on

Daca acum cititi articolul asta, inseamna ca ati citit deja recenzia Corinei la Dragonul Rosu, tot de Thomas Harris. Pentru ca noi doua suntem creepy like tacerea-mieilor-9855that, am reusit sa ne sincronizam perfect si sa terminam cartile exact in aceasi seara, si asa ca se cade sa postam si recenziile in acelasi timp pentru seria asta de carti.

Probabil ati vazut deja filmul celebrisim cu acelasi nume, cu Jodie Foster si Anthony Hopkins[atunci cand nu era inca parintele timpului.] Probabil stiti povestea, asa ca nu o sa ma deranjez sa spun prea multe despre ea, dar pentru cei care nu stiu, e cam asa: o agenta FBI in devenire, Clarice Starling, e trimisa, la plesneala, sa ii ia interviu Doctorului Hannibal Lecter pentru ceva studiu neimportant. El o place deosebit de mult si intr-un mod complet creepy. In acelasi timp, un criminal in serie nebun rapeste, killereste si jupuieste femei dolofane prin America. Spoiler: Hannibal eats people. Cine ar fi crezut?

Cartea asta e a doua din seria Hannibal, Dragonul rosu fiind prima din cele patru. Pe aia am citit-o saptamana trecuta, si pentru ca le-am citit la asa o distanta mica una de cealalta, pot sa fac o comparatie destul de buna intre cele doua.

In primul rand, cred ca desi criminalul asta, Buffalo Bill, e mult mai sick decat tipul din Dragonul Rosu, cred ca ala era mai…infricosator? Poate pentru ca se pune foarte mult accent si pe povestea individului ala, si pentru ca sunt foarte mult capitole din punctul lui de vedere, il simti mai prezent si ‚pericolulul’ mult mai acut. Buffolo Bill e mai mult o umbra amenintatoare pentru 80% din carte. Mi-a placut mai mult abordarea mai up-close-and-personal-with-the-killer din Dragonul Rosu.

De Clarice cred ca imi place mai mult decat de Will, dar nu sunt sigura daca imi place de ea sau e doar un fel de solidaritate feminina pentru ca in Dragonul Rosu toate personajele principale sunt tipi si drept rezultate, feminista din mine a fost putin revoltata.

Cred ca e interesant sa observi cum se schimba stilul de scris de la o carte la alta. Din punctul de vedere al scrisului, Dragonul Rosu seamana foarte mult cu seria lui Stieg Larsson. Tacerea Mieilor e…putin altfel. In Dragonul Rosu sarea de la un punct de vedere la altul destul de frecvent, dar in Tacerea Mieilor parca asta se intampla mai rar. Desi sunt treceri la diferite puncte de vedere, in mare, se pastreaza punctul de vedere a lui Clarice. Nu stiu ce sa zic despre asta. Pe de o parte – cititorul se poate identifica cu Clarice mult mai bine decat o facea cu Will si esti mult mai centrat in actiune. Esti socat si oripilat in ca si ea, dar restul „pieselor” povestii iti sunt straine.

Pe de alta parte – Dragonul Rosu facea ceva foarte interesant – pentru ca pendula atat de des intre personaje, pentru ca erau atat de multe capitole din punctul de vedere a ucigasului, puteai sa intelegi si pe el si mai bine. Si nimic nu e mai creepy decat sa privesti prin ochii unui criminal in serie cum omoara pe cineva, cum se indragosteste, cum se enerveaza. Personal, prefer abordarea asta, dar sunt sigura ca foarte multi ar prefera varianta din Tacerea Mieilor.tumblr_m7g6clz79C1rpqqpz

All in all, cred ca mi-a placut mai mult Dragonul Rosu. Poate si pentru ca am vazut Tacerea Mieilor de mii de ori si stiam plotul pe de rost. [Dragonul Rosu l-am vazut o singura data, atunci cand a aparut.] DAR sa nu intelegeti ca Tacerea Mieilor e cumva mai proasta – e o carte foarte buna si un thriller extrem de spooky si tensionat cu o personaje brilliant. Aici e o chestie de gust, si cred ca Dragonul Rosu pur si simplu mi-a apasat mai bine butoanele decat cartea asta. 😀

Maine cred ca ma pun sa citesc Hannibal, dupa ce termin maratonul James Bond pe care mi l-am propus.

 

Dragonul Roșu – Thomas Harris

Posted on

dragonul-rosuAm citit Tăcerea mieilor când eram prin clasa a zecea, dacă îmi amintesc bine, fără să știu că face parte dintr-o serie și că e, de fapt, al doilea volum. Am aflat lucrul ăsta de curând și, după ce am văzut și câteva episoade din Hannibal, m-am pus pe citit primul volum, Dragonul roșu.

A fost aproape ca și când aș fi văzut un episod din Criminal Minds (un serial absolut genial, apropo, pe care vi-l recomand cu căldură). Are un criminal absolut diliu care comite niște crime la fel de dilii și de bolnave, care m-ă făceau să exclam din când în când câte un „Extraordinar!”. Din cauza asta, nu o recomand celor care nu suportă lucrurile sângeroase și, ei bine, sick.

Dar nu v-am spus totuși despre ce e vorba. Will Graham, fost agent FBI, este chemat să ajute la soluționarea unui caz ce are în centru un criminal în serie ce omoară familii întregi. Observând că are nevoie de ajutor, acesta i-l cere celebrului Hannibal Lecter, pe care chiar el l-a prins cu ani în urmă, nu fără consecințe. O să sper acum că ași auzit, măcar vag, de numele ăsta.

Cartea e bine scrisă și gândită în așa fel încât să facă cititorul să înțeleagă crimele. Astfel spus, are multe capitole din punctul de vedere al criminalului, prezentându-se de asemenea și povestea vieții acestuia, ca să îți dai mai bine seama cum naiba a ajuns așa de nebun. Dacă mă întrebați pe mine, nu a avut nici pe departe atât de multe traume încât să explice, măcat parțial, nebunia lui.

Mi-a plăcut, de asemenea, că îți permite să intri în lumea investigatorilor. M-a uimit de-a dreptul să văd câte lucruri trebuie făcute unei scrisori, de exemplu, pentru a aflat date despre cel care a scris-o și, mai ales, cât de multe sunt de fapt datele acelea. M-au făcut să realizez cam cât de ușor ar fi să te prindă dacă ai comite o crimă și nu ai fi suficient de atent.

Pe de altă parte, însă, mi s-a părut uneori că lucrurile nu sunt explicate așa cum trebuie. Mă refer aici la deducțiile lui Will, care sunt lăsate la stadiul inițial: el spune în câteva cuvinte, printr-o deducție extrem de încâlcită, ce crede și gata. Știu că nu pare mare lucru, dar e frustrant, pentru că simți nevoia altor explicații, care însă lipsesc cu desăvârșire.

Recenzia celui de-al doilea volum o să fie scrisă de Crista.