Flux RSS

Tag Archives: Fictiune

Nu plange sub clar de luna – Heather Davis

Posted on

Da, am citit si minunea asta. Dupa ce „Climate” m-a omorat de tot, aveam nevoie de ceva care sa nu imi solicite intelectul si titlul cartii asteia sugereaza ca exact asta face.

E cliseica, previzibila si cu unele din cele mai proaste dialoguri pe care le-am intalnit pana acum. Tipei i-a murit mama, iar tata s-a recasatorit cu o femeie superficiala ce nu o place si care o trimite intr-o tabara de reeducare. Acolo se indragosteste de tipul misterior ce ascunde ceva (e varcolac) si se imprieteneste cu o fata ce nu are prea multi prieteni si careia ii e greu sa se adapteze. Frumos sau ce?

Ziceam de dialoguri. Cele dintre ea si varcolac. Nu au pic de sens si sunt atat de nerealiste incat te apuca rasul. Exemplu: Austin (asta e tipul) ii marturiseste ca e varcolac. Reactia ei: „Poftim? l-am privit eu uimita. Vorbesti serios? Baiete, n-ai cum sa fii varcolac! Creaturile astea-s inventate cu siguranta, fraiere! Vreau sa spun… cu exceptia filmului in care un barbat-lup era indragostit de o vampirita.”. Ati citit vreodata ceva mai stupid? Eu una nu. Cumva, am senzatia ca oamenii reali ar reactiona oricum, numai asa nu. Mai e si tradusa ca naiba (sau poate ca asa e scrisa in engleza, nu stiu).

Actiunea progreseaza asa cum se asteapta oricine: e previzibila, fara chestii care sa te incite sau sa te prinda. Nu mi-a placut nici macar de Austin, ceea ce spune multe. Mie intotdeauna imi plac personajele masculine.

Cu toate astea, tocmai faptul ca e atat de usoara si penibila ma face sa nu regret ca am citit-o si sa vreau si volumul urmator. Nu pot citi doar carti grele si mari, care sa ma solicite in toate felurile posibile. Nimeni nu poate. Asa ca, din cand in cand, am nevoie si de asa ceva. Din pacate, totusi, nu pot sa v-o recomand.

Orasul bantuIT – Stephen King

Posted on

Asa cum stiu foarte bine toti cei care ma cunosc, sunt o foarte, foarte mare fana a lui Stephen King. Am citit majoritatea cartilor lui publicate in Romania si inca nu am gasit una care sa nu imi placa. Sincera sa fiu, nici nu cred ca o sa se intample.

“Orasul bantuit” este chiar prima carte scrisa de el pe care am citit-o. Ma mir si acum de curajul meu – nu se intampla des sa imi cumpar o carte atat de mare (si scumpa la vremea respectiva) fara sa stiu absolut nimic despre autor. Asa s-a intamplat si nu am regretat deloc.

Roman de groaza la cel mai inalt nivel, in centrul acestuia se afla un grup de copii si o entitate malefica ce ia, de cele mai multe ori, forma unui clovn ce traieste in sistemul de canalizare al orasului. Actiunea se petrece pe o durata mare de timp, osciland intre anii ’50 si ’80, pe parcursul celor 30 de ani personajele luptandu-se si fiind terorizate de acea entitate. Mai multi copii sunt gasiti mortis au sunt dati disparuti, inclusive fratele mai mic al lui Bill Denbrough. Astfel se declanseaza actiunea. La fiecare 27 de ani, crimele sporesc, culminand cu un masacru.

La fel ca in “Cimitirul animalelor”, si aici dam de groaza pura, nemachiata si care te face sa iti inghete sangele in vene. Te sperie, dar este atat de fascinanta si de bine scrisa, incat pur si simplu nu poti sa o lasi din mana.

Stilul de scriere este acela cu care ne-a obisnuit deja Stephen King. Realist, fara false pudori, clar, onest si la obiect. Nu ascunde nimic, nu se teme de cuvinte si nu mascheaza realitatea. Credibilitatea romanului creste si datorita personajelor. Destul de multe fata de celelalte romane pe care le-am citit, ele sunt analizate si prezentate cu atentie, astfel incat ajungi repede nu doar sa te obisnuiesti cu ele, dar si sa le intelegi si sa ai chiar senzatia ca sunt persoane adebarate, prieteni de-ai tai pe care ii cunosti de o viata si care nu au niciun secret fata de tine.

“Orasul bantuit” te invata multe: despre iubire, prietenie, onestitate, curaj, determinare si groaza la cel mai inalt nivel. Acesta este unul din multele farmece ale operelor lui King: nu se axeaza doar pe elementul de groaza. Subtil si cu mult talent, abordeaza mai multe teme si le imbina asa cum numai el stie, facandu-te sa le vezi ca pe un tot unitar.

Nu va speriati de marimea cartii, merita fiecare pagina.

Anna cu ochii verzi (II) – Sveva Casati Modignani

Posted on

Pe la inceputul volumului am zis ca nu imi place la fel de mult ca primul, dar acum nu mai sunt asa sigura de asta.

Anna se afla acum in prim plan, desi la inceput sunt dedicate aproape 300 de pagini Mariei, mama sa. Sincer, nu stiu care mi-au placut mai mult, dar pot spune ca personajele sunt bine construite, cu o anume subtilitate care m-a impresionat in mod placut. Maria si Cesare sunt preferatii mei, desi nici Anna nu lasa de dorit.

Din nou, am intalnit la inceput cateva dialoguri cam penibile, si anume cele dintre Maria si Nemesio. Se potriveau foarte bine personajului, dar dulcegariile nu au reusit niciodata sa ma impresioneze, ba din contra. Mai mult, mi se pare absolut ridicol sa te culci cu un tip a doua zi dupa ce l-ai vazut prima oara, ducandu-te cu o totala lipsa de precautie la el acasa. Ce urmeaza e chiar si mai de neinteles pentru mine, dar, din nou, se portriveste caracterului lor. Nu si mie.

Pe Cesare in schimb l-am inteles de la cap la coada, desi a fost la un moment dat o anume chestioara -despre care nu voi spune nimic- care m-a nedumerit putin, dar careia i-am dat azi de cap, cand am si terminat cartea. Nu ma asteptam la asta, credeam de fapt exact contrariul si ma revoltasem putin pentru el, dar se pare ca nu era nevoie.

Sfarsitul romanului este si el bun: prevede un viitor stralucit, dar o lasa totusi inca o data pe Anna cu intrebari despre el. Am cautat acum sa vad daca mai sunt si alte carti scrise de ea publicare in Romania, si mai sunt cateva. Am de gand sa le citesc si pe ele, pentru ca, bazandu-ma pe experienta „Annei cu ochii verzi”, o sa merite din plin.

Sfat: cumparati-va cartea, e extrem de ieftina si o sa va placa!

Anna cu ochii verzi (I) – Sveva Casati Modignani

Posted on

M-am chinuit mult sa pun mana pe cartea asta. Am pus ochii pe ea pentru ca era foarte ieftina si imi placea coperta, asa ca de ce sa nu mi-o cumpar? Nu au avut insa pe stoc, asa ca a trebuit sa astept ceva pana sa reusesc in sfarsit sa o am.

Acum doua sau trei zile am inceput sa o citesc, fara sa stiu nimic despre ea, decat ca personajul principal e o tipa pe nume Anna, care are ochii verzi. Buna deductie, nu? Mi-a placut inca de la inceput, desi erau unele cuvinte care ma iritau putin, cum ar fi „falus” si „membru”. Dupa aceea ori nu au mai aparut, ori am fost eu atat de prinsa de carte incat nu le-am mai observat.

Cartea incepe cu Anna la inmormantarea tatalui sau in anii ’80, apoi suntem dusi in 1914, cand incepe povestea acestuia, pentru a ne intoarce pentru ultimele pagini din nou in 1980.

Imi place enorm Cezare, tatal Annei si sper sincer sa mai citesc despre el si in a doua parte a romanului. E genul de personaj dupa care ma dau eu in vant, desi exact in varianta asta nu l-am mai intalnit pana acum. Despre Anna nu stiu ce sa spun, nu se ofera mai deloc informatii despre ea, avand in vedere ca apare atat de putin.

Cumva, cartea mi-a amintit putin de Stieg Larsson: scrisa de altcineva, ar fi cliseica si neverosimila. Steva Casati reuseste insa sa faca intamplarile plauzibile, nu iti trece nicio secunda prin cap ca asa ceva nu ar fi posibil. Nu am cum sa nu apreciez asta. Nimic nu e tras de par, nimic nu m-a indemnat sa fac vreo remarca negativa.

Tanara mireasa – Madeleine Wickham (Sophie Kinsella)

Posted on

Dupa ce m-am deprimat citind „Revolta”, am zis ca am nevoie de ceva usor si dragut ca sa imi treaca. Si ce poate fi mai potrivit decat o carte din colectia Chic? Nimic.

„Tanara mireasa” este despre o femeie, Milly, care cu cateva zile inainte de nunta isi da seama ca faptul ca e deja maritata cu altul ar putea fi o problema. Altfel spus, cartea este despre o cretina. Nu pot sa o spun mai frumos si, daca nu e deja evident, o sa explic de ce. Tipa asta s-a casatorit acum 10 ani cu un barbat gay care avea nevoie de casatoria asta pentru viza. Fiecare si-a vazut apoi de viata lui, nu s-au mai intalnit niciodata. Au inceput formalitatile de divort, dar, dupa ce i-a trimis lui Allan (asa il cheama pe primul sot) actele, nu s-a mai auzit nimic de el si divortul a ramas asa. Adica nu s-a infaptuit. Tipa e acum logodita, are nunta in cateva zile, dar nu i-a trecut nicio clipa prin cap sa ii spuna fraierului sau ca, fiind deja maritata, o sa fie probleme. Nu. Crede ca e doar „o problema tehnica” si ca, deoarece nunta aia nu a avut nicio semnificatie sentimentala, nu inseamna nimic si poate fi ignorata. Nimeni nu trebuie sa stie. Eu inteleg sa fi prost, dar nici chiar asa. Asta a intrecut limitele prostiei si da deja in cretinism.

De parca asta nu ar fi fost de ajuns ca sa ma enerveze, Kinsella s-a gandit sa abordeze si o tema delicata, ai anume a homosexualilor. Nu vreau sa detaliez si sa imi expun aici parerile, dar trebuie sa mentionez ca o tipa ii spune unuia gay ca ar trebui sa isi expuna „pacatul” la biserica, in fata tuturor, si apoi sa mearga la un doctor care sa il vindece. Am crezut ca o sa rup cartea cu dintii.

Din fericire pentru creierul meu, chestiile astea au fost doar in prima parte a cartii. Apoi a devenit draguta si trista si am stat pana la 5 dimineata ca sa o termin. Si am si plans la ea. Din nou, nothing new here.

Revolta – Suzanne Collins

Posted on

Aseara m-a apucat un chef fantastic de citit, asa ca exact asta am facut pana la 4 jumate dimineata. Nu am terminat atunci cartea, desi nu mai aveam mult din ea, dar se pare ca mai exista totusi ceva ratiune in mine, care sa ma convinga ca ar cam fi totusi cazul sa ma culc. Asa ca am terminat azi cartea. Adica acum vreo 5 minute.

Nici nu stiu de unde sa incep. Spunand ca volumul asta mi-a placut mai mult decat celelalte? Ca abia acum inteleg de ce toata lumea e innebunita dupa carti? Ca innebunesc cand citesc pe spate ca Suzanne Collins si J. K. Rowling sunt puse la acelasi nivel cu Stephenie Meyer? Da, toate astea merita spuse.

Am plans. Surprinzator, nu? M-a emotionat discutiile lui Katniss cu Peeta si, mai mult decat orice, mortile. Suzanne are acceasi manie de a ucide personaje minunat ca George Martin si Rowling. Nu o sa dau spoilere, dar vreau totusi ca cei care au citit seria sa ma inteleaga. Din cele 3 personaje simpatice care mor, una anume m-a facut sa vreau sa imi bag unghia-n gat: cea a persoanei de varsta mijlocie (comparativ cu ceilalti doi). Nu. Nu. Nu. De ce? De ce mama dracului a simtit nevoia sa faca asta??? Era personajul meu preferat si s-a ales praful si pulberea de el. Imi bag piciorul. Numai in „Harry Potter” m-am mai simtit asa.

Trecand peste, cel mai surprinzator lucru e ca am ajuns in sfarsit sa o inteleg pe Katniss. Nu m-am enervat pe ea nici macar o data, si asta spune multe, avand in vedere ca la primul volum asta e o regula. Am reusit cumva sa ma pun in locul ei si sa realizez ca in mod sigur eu as fi reactionat mult mai urat. Incoparabil. Ba mai rau, m-a iritat Gale.

Ultimul volum din seria a reusit sa imi dea peste cap parerea despre ea. Concluzia? Me gusta mucho. Si, avand in vedere ca eu am cartile in editia oribila din imagine, am de gand sa fac cumva sa mi le cumpar in cea frumoasa. Si in chea la fel de frumoasa in engleza. Because I can!

Dansul dragonilor – George R. R. Martin

Posted on

Uite ca am terminat si „Dansul dragonilor”. Ma simt ciudat. Am inceput seria prin iarna si de atunci, intr-un fel sau altul, a fost mereu una din preocuparile mele. Si acum gata, cel putin pentru cativa ani.

Volumul asta a fost parca cel mai complicat, si, avand in vedere despre cine vorbim, asta spune multe. Apar si mai multe personaje (cum naiba nu se incurca????), si mai multe fire narative si mult mai multe conflicte si comploturi. Indiferent ce ai face, tot nu poti sa ii ti minte pe toti. Eu citeam azi prologul si in tot timpul asta ma gandeam cine mama naibii e Randyll Tarly. A trebuit sa o sun pe Crista sa ma lamureasca, ca eu una nu am putut cu niciun chip sa ii dau de cap. Si astad upa 5 volume imense.

Personajele se schimba mult, si asa face si parerea mea despre ele. Jon imi place tot mai tare (mi-a placut mereu de el), pe Victarion am ajuns sa il detest si sa vreau sa moara, desi in „Festinul ciorilor” mi-a placut, Tyrion isi pierde putin din farmec si Melisandre devine mai umana, mai simpatica. Nu poti sa nu te gandesti ce o sa se intample de acum incolo cu ele, poate o sa ajung sa il detest pe Jon, cine naiba stie ce ii poate trece lui Georgilica prin cap?

Cei care, spre deosebire de mine, nu au facut prostia de a citit tot felul de chestii pe net, o sa aiba o mare, maaaaaaare supriza in legatura cu un personaj nou aparut. Am presentimentul ca, desi nu se pune prea mult accentul pe el, o sa aiba o importanta foarte mare si, sincer, si sper sa fie asa. Me gusta.

Si acum si partile nasoale. Unele capitole sunt destul de plictisitoare si parca sunt de umplutura. Dar, avand in vedere ca vorbim de Martin, nu ai cum sa stii ce are importanta si ce nu. Sfarsitul e insa cel mai rau: soarta multor personaje e lasata in coada de peste. Nu o sa va spun despre cine este vorba si ce se intampla cu ei, dar nu pare a fi de bine. Chiar deloc. Iar placerea si frecventa cu care Georgel omoara personajele nu prevede nimic bun pentru ele.

Si acum, desi am mai spus asta, trebuie sa o fac din nou: CITITI SERIA!

N.P – Banana Yoshimoto

Posted on

Da, e titlul unei carti si eu am citit-o. Autoarea are si ea un nume minunat: Banana Yoshimoto. Nu as fi luat-o in veci sa o citesc, dar am facut un pact cu Crista si asta a fost rezultatul: o carte dubioasa de la biblioteca.

Sincera sa fiu, mult timp mi-a fost frica sa ma apuc de ea. „N.P” – nu ma asteptam la nimic bun de la asta, mai ales ca pe spate scrie urmatoarele: „Un roman feng-shui (…) intr-o lume aflata sub semnul incestului, lesbianismului, dar si al dragostei si religiei…”. Nasol sau ce?

Dar uite ca, suprinzator, mi-a placut. Cartea este narata la persoana I si are in centru cei trei copii ai autorului Takase Sarao, care a scris o carte de proza scurta numita „N.P”. Are incest, are si putin lesbiansim, dar parte cu feng-shuiul nu reusesc sa o depistez (cum adica roman feng-shui? Habar nu am.).

Este scrisa intr-un mod placut si accesibil si este si foarte scurta, o poti citi usor intr-o singura zi. Nu am mai citit decat o carte scrisa de un japonez, dar ambele mi-au placut si planuiesc sa mai pun mana pe cateva. Par sa aiba un stil aparte, pe care eu una nu l-am mai intalnit la alti autori.

Si totusi, „N.P” de Banana???

Festinul ciorilor – George R. R. Martin

Posted on

Veste mare, oameni buni, am terminat „Festinul ciorilor”. Citind-o, am observat ca la inceputul fiecarui volum de Martin, citesc parca mai mult din obligatie, fara sa imi placa cu adevarat. Cam de la jumatate se schimba lucrurile: imi intru in ritm si ajung sa o citesc din nou din placere. Se poate sa fi gasit si explicatia: nu am citit niciun volum imediat dupa celalalt si uit mereu cea mai mare parte a personajelor. Si acum ma incurc intre Tully, Tarly si Tyrell. Cat despre castele si cetati, nici nu ma vorbesc. Noroc ca o sa primesc in curand „Dansul dragonilor” si o sa pot sa il citesc pana nu uit din nou tot ce mi-am amintit pana acum.

Mi-a placut mult, din motive simple: pentru are punctele de vedere ale lui Cersei si Jaime. Pe el il plac mult si imi face o adevarata placere sa vad cum e el de fapt si cat de mult detesta sa fie numit Regicidul. Pe Cersei o detest din inima si, ori de cate ori citesc ceva despre ea, incep sa ma rog la ceruri ca lui Martinica sa ii vina minunata idee a o macelari. Cat mai umilitor si mai dureros cu putinta, daca se poate.

Le-am dus dorul lui Tyrion si lui John, pentru ca si de ei imi place tare mult, dar o sa ii intalnesc din nou in Dans, asa ca banuiesc ca e in regula. In mod surprinzator, nu mi-a placut deloc punctul de vedere al lui Brienne, desi de ea imi place. Era plictisitor si citeai mai ales despre cat de hotarata e ea sa o gaseasca pe Sansa si sa nu ii tradeze increderea lui Jaime. Noroc ca pe la sfarsit se mai intampla cate ceva si cu ea, ca altfel nici nu cred as mai fi citit.

Nu pot spune ca are prea multa actiune, dar se intampla multe lucruri interesante si apar o multime de personaje noi care mai improspateaza putin cartile. Nu imi amintesc numele lor, evident, dar se pare ca lordul din Dorne si familia lui sunt mai importanti decat as fi crezut, avand in vedere ca pana acum nici macar nu au aparut.

Sunt in ceata cu destul de multe lucruri si am senzatia ca nu o sa le lamuresc prea curand, dar what the hell? Asta este farmecul seriei, de fapt. Nu stii niciodata ce minuni o sa mai scoata Martin din barba lui epica.

Torente – Marie-Anne Desmarest

Posted on

Cartea asta intra in top 3 cele mai enervante carti din univers. Pentru mine cel putin. Trebuia sa ma opresc la fiecare cateva pagini si sa respir adanc ca sa ma calmez si sa pot continua. Si cartea e maaaare, fratilor.

Avand in vedere ca nu e gasita chiar peste tot (eu mi-am luat-o de la un stand cu carti vechi, unde am gasit-o intamplator), o sa va spun pe scurt despre ce este vorba. Actiuna se invarte in jurul lui Jan, un medic de geniu indragostit de verisoara lui superba. Nu mai stiu de ce, dar se despart si el pleaca in alta tara (Australia parca, dar nu sunt sigura), unde se casatoreste cu Ide, o femeie uratica dar extrem de buna. Si de aici lucrurile se complica. Am uitat sa mentionez ca romanul prezinta de fapt povestea intregii lui familii, ultima parte fiind mai mult despre copiii lui.

Probabil ca va intrebati de ce m-a enervat atat de tare.  Cheatingul, evident. Si nu doar cel fizic, ca sa zic asa, pentru ca nu exista decat un astfel de caz aici (dar si ce caz – o sa dau ceva detalii mai incolo). Jan e cel mai mare asshole din univers. O sa urmeze ceva spoilere minore, asa ca poate ca ar fi mai bine ca unii dintre voi sa nu citeasca. E casatorit de vreo doua ori, dar e tot timpul cu gandul la altcineva. In prima casatorie e obsedat de vara-sa, in a doua e cuprins de pasiune dubioasa pentru doua femei, una dintre ele fiind femeia de care e indragostit fiul lui. Misto sau ce? Si cand in sfarsit ii trece, revine obsesia pentru vara-sa. Am crezut ca o sa innebunesc si daca nu am facut-o atunci, nu o mai fac in veci. Cireasa de pe tort a venit in ultima parte a romanului, cand un tip (nu o sa spun cine) incepe sa isi insele nevasta si la un moment dat ii spune ceva de genul: „Ma duc la Cutarica ca sa ma culc cu ea, pentru ca e mai frumoasa ca tine”. Nuuuuuuuuuuuuuuu. Uite asa as ajunge eu la inchisoare pentru o crima atat de nasoala ca ar invata cei de la FBI despre ea. Nu. Raspunsul este nu. Cel putin pot sa spun ca mi-am antrenat creierul.

Acum sa vorbim si despre partile buna. In primul rand, cartea e scrisa extrem de bine, enervant de bine chiar, avand in vedere faptul ca tot incercam sa renunt la ea, dar nu am putut. Autoarea aceasta si Stieg Larsson mi-au atras atentia asupra scriitorilor nordici, desi am mai citit doar doua carti de genul si ambele au fost destul de dezamagitoare. La una nici nu am trecut de a zecea pagina. Personajele, desi enervante rau, sunt foarte bine construite si foarte interesante. Umane, complexe si prezentate inca de la inceputuri, m-au facut si ele sa continui lectura, desi imi venea sa rup cartea cu dintii.

V-o recomand sincer, dar doar daca nu aveti ura mea pasionala pentru cheating. Daca sunteti norocosi si nu o aveti, cititi-o neaparat, pentru ca merita. E scrisa de Marie-Anne Desmarest.