RSS Feed

Tag Archives: Cormoran Strike

Cariera malefică – Robert Galbraith

Posted on

cariera-malefica_1_fullsizeAșa cum cred că am mai spus-o pe aici, îmi place de Strike și de Robin de mor, ei fiind principalul motiv pentru care citesc seria asta. Cazurile nu sunt rele, dar nu sunt principala atracție pentru mine. De data asta însă ele se întrepătrund extrem de bine și m-au făcut să îmi placă volumul ăsta mai mult decât celelalte două. De data asta cazul de care se ocupă Strike și Robin hits close to home, cum ar zice englezul. Robin primește prin curier un picior de femeie într-o cutie. E un caz personal, e un caz periculos și îi solicită mai mult ca până acum, ceea ce se vede și în relațiile lor. O să o iau pe rând.

Cazul mi-a plăcut mult, deși a durat ceva până să mă prind cine-i cine. Devenise enervant la un moment, Rowling aruncând numele suspecților pe fiecare pagină, dar fără să explice clar care e treaba cu fiecare ca să îi putem și noi diferenția. Și-a revenit însă destul de repede și de atunci încolo there was no stopping me. Am citit în disperare până la ore tembele și am citit chiar și în timpul zilei, în weekend, ceea ce mi se întâmplă extraordinar de rar. Avem muuuuult abuz în cazul ăsta, mulți bărbați mizerabili și multă frustrare cauzată de ele.

Același lucru pot să îl spun și despre personaje. Aflăm impresionant de multe despre ele și unele detalii pun personajele (pe Strike și pe Robin adică) în altă lumină. Relația dintre ei e un deliciu. Strike începe să accepte ce se întâmplă, dă în încăpățânare idioată alteori și e adorabil mai tot timpul. Robin, pe de altă parte, e prostovancă rău de tot. I-aș fi tras bucuroasă o pereche de palme în mai multe ocazii, dar trăiesc cu speranță că își scoate capul din nisip în volumul următor. O ține așa până la final chiar, ca să fie treaba treabă. Îmi place oricum de ea totuși, probabil mai ales pentru că știu ce poate Rowling să facă din ea. And she will.

Cică în 2017 apare volumul următor. Mult de așteptat, sincer. Aveți totuși timp, dacă nu sunteți deja la zi, să citiți toate volumele.

Mulțumesc mult editurii Trei pentru șansa de a citi și volumul ăsta.

 

 

Reclame

Viermele de mătase – Robert Galbraith

Posted on

viermele-de-matase_1_fullsizeAm citit The Cuckoo’s Calling anul trecut aproape pe vremea asta și mi-a plăcut tare mult. Țin minte ce surprinzător a fost pentru mine să văd că mintea care a creat lumea din Harry Potter poate să se descurce, și încă foarte bine, și cu romane polițiste. Pot să spune exact același lucru și acum, când am terminat al doilea volum al seriei cu Cormoran Strike.

Cred că e destul de ușor să ghiciți ce mi-a plăcut cel mai mult: personajele, evident. Cormoran și Robin m-au cucerit de la bun început (deși Cormoran e puțin clișeic, if you ask me) și au continuat să fie foarte interesanți. Mă amuză teribil relația lor și sper să o țină așa mult și bine, fără să ajungă (măcar în viitorul apropiat) la deznodământul pe care îl intuiesc. Celelalte personaje au fost însă la fel de importante pentru mine. Cred cu tărie că e foarte ușor să îți dai seama de cum este J.K. Rowling în realitate din modul în care își construiește personajele și situațiile în care le pune. Nu zic mai multe ca să nu vă dau spoilere.

Cât despre cazul polițist în sine, mi-a plăcut mai mult ca cel din primul volum. Mai elaborat, mai bine pus la punct, mai puțin tras de păr. Nu a exagerat deloc cu criminalul (cum mi s-a părut că a făcut în cazul Lulei). deși câteva explicații în plus parcă nu ar fi stricat.

Nu știu când apare volumul trei, dar sper că nu mai e mult. Le mulțumesc celor de la editura Trei pentru că îmi permit în continuare să țin pasul cu seria.

The Cuckoo’s Calling – Robert Galbraith

Posted on

CuckoosCallingCoverDa, știu că sunt în urmă rău de tot și aș fi fost și mai în urmă dacă nu aș fi primit cartea cadou. Am stat timp de aproximativ două săptămâni la ea, așa cum se pare că mi-e obiceiul în ultimul timp, dar săptămâna asta am avut mai mult spor ca până acum, așa că a dat sfântul și am terminat-o și eu.

Sunt foarte confuză, pentru că mi-a plăcut, dar nu știu de ce. Nu e palpitantă, nu are nimic deosebit la acțiune sau personaje, am ghicit până și asasinul, dar mi-a plăcut. O să iau toate aspectele pe rând și o să vorbesc despre ele, poate așa mă dumiresc și eu (și cu ocazia asta și voi) de ce naiba mi-a plăcut, dacă nu are nimic extraordinar în ea.

Personajele. Cormoran și Robin. Primul este un veteran de război cu o poală de issues și o determinare tăcută cum rar vezi. Acum, scriind asta, îmi dau seama că mi-a plăcut foarte mult la el felul în care încasează loviturile: ca pe niște evenimente obișnuite pe care, deci, le tratează ca atare. Mă gândeam cum ar fi fost să fiu eu în locul lui și m-am îngrozit. Dacă la Cormoran m-am mai dumirit puțin și am realizat că îmi place puterea lui, la Robin pot să mă gândesc mult și bine și degeaba. Poate delicatețea și tactul? Posibil, mai ales având în vedere că mie îmi lipsesc cu desăvârșire, e normal să admir pe cineva care le are. La altceva nu mă pot gândi, dar cert e că amândoi mi-au plăcut teribil.

Povestea polițistă nu e cine știe ce, dar se vede că a fost construită cu atenție ( e J. K. Rowling, for fuck’s sake!). Mi-a plăcut cum a evoluat, fără întorsături dramatice de situație sau evenimente trase de păr. Mi s-a părut credibilă. Așa cum am spus la început, am ghicit asasinul. Nu consider asta un minus al cărții, deși faptul că nu am avut parte de surpriza aia de la sfârșit m-a dezamăgit puțin. În schimb, mi-a plăcut enorm să citesc felul în care a dezlegat Cormoran misterul. A fost logic, explicat bine, dar aș fi dorit ca norocul să joace un rol mai mic.

Romanul m-a prins încet, fără să îmi dau seama, iar acum abia aștept să pun cumva mâna pe The Silkworm. Am văzut însă că e scumpă ca naiba, așa mi-am pus pofta-n cui pentru moment. Oricum, J. K. Rowling, good job.