Flux RSS

Tag Archives: Batman

“Baietii nu barfesc” – si alte mituri misogine mincinoase.

Posted on

tumblr_m7g6clz79C1rpqqpzVi s-a intamplat vreodata sa fiti foarte constienti de existenta unei probleme, dar sa nu va loviti niciodata in mod activ de ea? Si dupa ce v-ati dat seama ca e genul ala de chestie iritanta care va face sa va agitati degeaba, sa va enervati pentru ca god fucking damnit, stiam ca genul asta de chestie o sa intample la un moment dat, numai ca nu m-am lovit eu de ea pana acum. Si apoi? Dupa asta, bineinteles ca simti un fel de furie neputincioasa pentru ca nu o sa puteti schimba nimic, nicicum.

Ei bine, boys and girls, problema spinoasa la care ma refer eu e misoginism combinat cu prostie. Sau mai bine spus, standardele duble stupide de care m-am lovit in ultima perioada.

„Baietii nu barfesc” – se pare ca barfa este un domeniu strict pentru posesoarele de estrogen. Atunci cand baietii incep sa bage strambe, sa lanseze zvonuri si comenteaza aiurea bazandu-se pe judecati gresite, deci sa isi bage nasul acolo unde nu le fierbe oala, se numeste…cum?

Se pare ca, pentru unii baieti, atunci cand eu in calitate de fata ma enervez, sunt afectata, ma agit prea tare, sau  nu sunt in stare sa inteleg o gluma. [chiar daca gluma respectiva e extrem de rautacioasa si tintita direct spre mine.] Esti bitchy daca incerci sa iti iei apararea in fata chestiilor astora. Banuiesc ca ideea e sa stai capul plecat si sa incerci sa nu deranjezi pe nimeni, dupa aceasi mentalitate ultraprogresista de acum 200 de ani, ca femeia ar trebui vazuta, dar nu auzita.

Pentru acelasi tip de baiat, daca eu ma machiez si tin sa fiu eleganta si aranjata, sunt probabil usuratica. Daca sunt zambareata si prietenoasa, sunt prea flirty, therefore usuratica. Daca incerci sa fii doar politicoasa si sa stai pastrezi o oarecare distanta, esti din aia cu nasul pe sus si infumurata.

Efectiv, nu ai cum sa castigi cu unii. Parca s-au decis ca pe planeta asta exista doar doua tipuri de femei – curve sau mironosite, si niciun fel de nuanta de gri intre cele doua. Si categoriile alea sunt foarte bine stabilite si nu au cum sa se intersecteze vreodata.

Machiaj? Haine mai fancy? Cumva, god forbid, esti interesata sa arati bine? Esti, probabil, o pitzi cu nasul pe sus si interesata numai de bani, superficiala si probabil plicticoasa ca o bucata de scandura. Evident, nu trebuie sa te simti insultata pentru ca esti luata peste picior, probabil o meriti.

Nu e ca si cand o fata poate sa fie desteapta si sa ii pese de felul in care arata. Nu, bineinteles ca nu. Toate posturile idioate si hipsterish de pe Tumblr si toate rahaturile de pe 9gag spun ca o fata care citeste nu are CUM sa fie interesata de prostii ca machiajele. Well, guess what?

Nu stiu ce parere aveti voi, dar mie nu mi se pare okay ca atunci cand o fata spune ca vrea sa isi cumpere nu stiu ce ruj, tu sa faci imediat o remarca despre cat de rezistent e rujul ala in anumite situatii.

De asemenea, ati observat ceva? Aceasi categorie speciala de masculi despre care vorbesc eu folosesc glumele cu tenta sexuala numai in contexte umilitoare pentru femei. Probabil exista vreun motiv legat de prea multa sau prea putina siguranta de sine, naiba stie. Eventual prea multe filme porno, nu stiu.

Stiu ca eu nu o sa pot in viata mea sa schimb parerile unor specimene care se uita la rujul meu rosu si se gandesc “curva”. Stiu ca nu am ce sa fac in ceea ce priveste oamenii de genul asta, dar la naiba, e frustrant. Cum sa nu vezi ironia unei afirmatii gen baietii nu barfesc si apoi sa faci comentarii stupide si nefondate?

Ma lupt cu morile de vant aici, stiu, si faptul ca eu scriu un post semifurios pe net nu o sa schimbe absolut nimic in mentalitatea idoata a indivizilor astia, dar nah. Blogurile sunt pe gratis si Cori mi-a dat liberatatea sa postez aici orice idiotenie vreau. So there. I release my frustrations into the wiiiiiiiild. 😀

Autori romani

Posted on

Ii datorez lui Cori de ceva timp articolul asta, si pentru asta, mea culpa. Adevarul e ca am inceput sa il scriu ieri, dar din pacate, circumstantele nu au fost favorabile pentru a-l termina. In traducere, am adormit ca vaca. Mi-a fost atat de somn incat nu am cuvinte cum sa va explic.

Observ in stanga si dreapta ca oameni prefera sa stea departe de autorii romani, din diferite motive. Din cate imi dau seama, motivul principal e ca le-au fost bagati pe gat in scoala generala si liceu si s-au scarbit complet de ei. Eventual, cred ca in romanele romanesti e vorba doar de tarani fericiti care zburda pe campii, sau tarani nefericiti dar onesti, sau taranci needucate, dar abile si inteligente, care isi razbuna barbatii pe care i-au iubit chiar daca le mai bateau din cand in cand.

Buuu. No fun, right?

tumblr_m7g6clz79C1rpqqpzDar nu e totul asa, fratilor. Din contra, exista foarte multe carti foarte bune out there, de care lumea se fereste ca dracu de tamaie, pentru simplu motiv ca sunt scrise de autori romani. Problema e nimeni nu te incurajeaza in liceu si in generala sa citesti carti romanesti, trebuie doar sa citesti romanele impuse si apoi sa mesteci si sa scuipi acelasi stil de comentarii pentru fiecare in parte. That gets very old very fast, si chiar daca pornesti cu mintea deschisa, foarte curand o sa iti vina sa le lasi balta pe veci.

Recunosc, eu nu stiu daca vreau sa mai pun mana pe Marin Preda cat traiesc, sau pe Mihail Sadoveanu, pentru ca Baltagul e un fel de Boogie Man pentru mine. Totusi, dragostea mea pentru Eliade e eterna si nemuritoare si chiar zilele trecute am terminat o carte de el.

Cred ca majoritatea dintre noi il stiu pe Eliade. Eventual, pe Rodica Ojog Brasoveanu care vad ca e tot mereu re-editata de aia de la Nemira si drept rezultat i se tot innoiesc cititorii. Cel mai bun exemplu e iubita noastra Cori, care e fana declarata a ei.

Un autor roman care mie mi-a placut foarte mult a fost Vintila Corbu. Am citit Uragan asupra Europei prin clasa a 10-a, cand a fost editat de Adevarul, si am ramas suprinsa de cat de mult mi-a placut. E o carte scrisa de doi autori, Vintila Corbu si Eurgen Burda, si daca sunteti pasionati intrigi politice cu spioni si de istorie, sigur o sa va placa. Stilul e foarte usor de citit si daca va plac aspectele din Game of Thrones de George Martin, sigur v-ar placea cartea asta.

Un alt autor pe care l-am descoperit din greseala e Theodor Constantinescu. A scris Casa cu Neguri, un roman care mie imi aminteste foarte mult de stilul Souther Gothic adoptat de Faulkner. Daca vreodata dati cumva peste cartea aia, sa nu ezitati sa o cititi. E foarte interesanta, aduce atat a basm, cat si a tragedie si are niste personaje complexe pe care nu prea le placi, dar iti e foarte mila de ele.

Cred ca ar fi putin absurd sa vi-l recomand pe Mircea Cartarescu, pentru ca ala e peste tot. Acum, stiu ca el ca om e destul de…well, mai bine nu va puneti sa cititi interviuri cu el, pentru ca parerile lui politice s-ar putea sa va dea dureri de cap si sa va faca sa nu mai cititi nimic de el. Totusi, daca asta nu va face sa fugiti, incercati sa cititi Orbitor. Lasati cucului De ce iubim femeile? sau prostioarele de genul. Orbitor e awesome intr-un mod nightmareish si plin de dubiosenii. Daca va place Tim Burton, bag mana in foc ca v-ar placea sa cititi Orbitor.

Cecilia Stefanescu a cauzat destul de multa valva atunci cand s-a lansat acum cativa ani cu romanul ei Legaturi Bolnavicioase. Poate ati vazut si filmul. Oricum, o carte foarte buna pe care ar trebui sa o cititi. Eventual, luati si Intrarea Soarelui, de aceasi autoare. Legaturi Bolnavicioase e mai scurta si povestea mai intensa, dar a doua mi se pare scrisa mai bine.

Cert este ca literatura romana ascunde multe, si astea sunt doar putinele exemple care mi-au venit mie in cap acum. Sunt sigura ca fiecare dintre noi are o carte romaneasca sau un autor roman pe care il tine aproape de sufletelul lui. Care to share with the class? 😀

Introspecție

Posted on

A trecut ceva vreme de cand am scris un articol aici, din multe motive. Totusi, there is no time like the present to fix something, si cred ca situatia trebuie remediata urgent. Batman is back, b**ches. XD

O sa scriu un articol foarte cliseic, asa ca trebuie sa va avertizez, daca nu aveti o toleranta ridicata la cheesy bullshit sau clisee, nu cititi in continuare.

Retrospectiva verii mele + Abia astept sa inceapa facultatea. =D

Sunt sigura ca nu vorbesc doar pentru mine atunci cand spun ca abia astept sa inceapa facultatea – Cori, in mod sigur, simte acelasi lucru ca si mine.

tumblr_m7g6clz79C1rpqqpzAnul trecut pe vremea asta simteam o combinatie de groaza si incantare in ceea ce priveste mitica insititutie a Universitatii, dar nu stiam de unde si pana unde ar trebui sa iau experienta asta. Pe romaneste, de cap sau de cur? Eram plina de dileme existentiale de genul cum o sa ma deplasez pana acolo sau ce o sa mananc? Incercam sa nu ma gandesc deloc la viitorii mei colegi sau profesori.

Ei bine, a trecut primul an de facultate pentru mine si a trecut si vara, in mai putin de o luna incepe anul universitar si eu ma simt mai curajoasa ca niciodata. Sorta.

  •  In primul rand, vara asta s-a intamplat un lucru foarte ciudat pentru mine: Nu m-am plictisit.

Nu pot sa va explic cat de important e asta. Eu am fost intotdeauna genul de molusca absoluta care nu prea iesea din casa, chiar daca eram  complet plictisita de cei patru pereti intre care eram prinsa. Ma intalneam din cand in cand cu una-doua prietene, si vorbeam foarte mult la telefon, dar la naiba, nu mergea. Sunt genul de persoana care are nevoie de…multa atentie…ca sa nu ma plictisesc. Ei bine, anul asta, din mai multe motive, s-a intamplat sa nu ma plictisesc absolut deloc. Vara a trecut parca prea repede, cand inainte sa tara ca melcul si contrar asteptarilor mele, asta nu ma face sa vreau sa trag de ultimele saptamani de vacanta si sa profit de ele la maximum de leneveala. Ma simt plina de energie si imi vine sa sar.

  • Anul trecut – la naiba, acum vreo patru luni – eram sigura ca putine lucruri ma pot surprinde. Acum imi dau seama cat de mult m-am inselat.

Sa stiti ca eu m-am considerat intotdeauna o persoana foarte calma si relaxata. Multe din cunostintele mele ar fi putut sa va spuna acelasi lucru. Totusi, se pare ca nu am luat in considerare niciodata faptul ca as putea avea o latura colerica intens dezvoltata care abia astepta sa iasa la iveala si sa sfartece beregate. Almost literally. A trecut ceva timp de cand eu m-am surprins pe mine, dar uite ca s-a intamplat. Intr-un fel, e foarte eliberator si se leaga foarte mult de chestia cu plictiseala. Inseamna ca nu e chiar atat de multa plictiseala care sa colcaie la mine in cap, cum simteam pana acum.

  • Vara asta, abia daca m-am atins de comp.

This is a shocker. Anii trecuti, parca eram lipita de monitor. Acum? Abia daca l-am deschis. Parca nu mai gasesc ce sa fac la el. La un moment dat, am fost fara comp aproape doua saptamani si chiar nu i-am simtit lipsa. Sa zicem ca I’m growing as a person.

  • Mi-am propus un tel pentru ultimele saptamani de vacanta – Break out of at least one bad habit.

Uf, uf. Mi-am spus ca nu o sa ma las vara asta sa pic in enervantul program de vara. Si am reusit. Yayy. Mi-am propus si sa ma descotorosesc de macar unul dintre proastele mele obiceiuri – sa zicem ca am reusit si nu prea. Unul dintre ele sigur o sa o incante pe proprietara acestui blog – mi-am redus consumul de cafea! Nu la zero, dar l-am redus cat de cat. This is progress.

  • I got in touch with an old friend.

Stiti cum e sa ai prieteni de o mie de ani cu care nu te-ai certat, nu te-ai suparat pe ei, dar pur si simplu ai pierdut legatura? Va apuca vreodata nostalgia sa vorbiti cu ei, dar ceva va opreste? Well, eu am luat un taur de coarne si am inceput sa vorbesc din nou cu o veche prietena pe care nu o mai vazusem de foarte mult timp, and it paid off! Parca nici nu realizasem ca imi era dor de ea pana cand am inceput sa vorbim din nou. [New goal: get in touch with another old friend, oricat de scary ar fi. =( ]

Adevarul e ca toate lucrurile enumerate mai sus sunt prostioare si mai mult sau mai putin nimicuri. Daaaar adunate, sunt o serie de factori foarte importanti care au dus la o vara foarte interesanta si…introspectiva, weirdly enough. A trebuit de foarte multe ori sa ma gandesc la ce naiba vreau de la cei din jurul meu si ce vreau de la mine si am ajuns la urmatoarea concluzie:  nu prea stiu. Dar acum incep sa imi dau seama! So I’m getting there! Yay!

Sunt complet pregatita sa atac noul an universitar, sa il iau de gat si sa il bitchslappuiesc pana nu mai pot. 😀

Acum, ca mi-ati citit articolul bullshity si hipstery pana la final, trebuie sa va pun o intrebare: Cum arata retrospectiva verii voastre si ce revelatie extraordinara ati avut in astea trei luni?

Cori says: Și vara mea a fost altfel ca cele de până acum. În primul rând, m-am angajat part-time. Pentru prima oară. Azi e a cincea zi. E ciudat oarecum, având în vedere că mi-am petrecut cei 20 de ani de până acum vegetând în absolut fiecare vară, dar cred că îmi place. Și o să am banii mei! Yeeeeey! Nu mulți, dar ai mei!

Mi-am dat seama că, pe cât de ușor e să îmi câștigi încrederea, pe atât de ușor e să o pierzi.

Mi-am mai dat seama că schimbările nu sunt neapărat ceva bun și că habar nu am cum sau dacă o să pot să le accept.

Am mai realizat că e posibil să mă aleg cu multe cucuie de acum încolo, căpătate în moduri foarte penibile.

Nu în ultimul rând, mi-am mai dat seama că în unele lucruri e mai bine să îți bagi p…a.

Lepșe

Posted on

Am primit de cărând două lepșe, una de la Leontina și una de la Ghanda. O să încep cu prima.

Se cheamă Shine on!

1. Pune imaginea pe blogul tău.

shineon1

2. Menționează persoana care te-a nominalizat.

Leontina. Mulțumesc!

3. Spune 7 lucruri despre tine.

La dracu, am spus atâtea lucruri despre mine pe blogul ăsta că ați putea scrie o carte. O să mai încerc să scot ceva de pe undeva, dar nu promit că o să fie șapte.

  • Nu îmi plac parfumurile dulci.
  • Ador loțiunile și creme de corp cu arome dulci, cum ar fi cocosul sau vanilia.
  • Încerc să găsesc o logică între cele două puncte de mai sus, dar nu reușesc.
  • Nu am niciun talent.
  • În fiecare vară mă culc foarte târziu și mă trezesc foarte târziu. Rutina verii ăsteia e următoarea: mă culc pe la 4 dimineața și mă trezesc pe la 2 la prânz. Not good.
  • Vreau neapărat să cumpăr încă un Happy Meal, cel puțin, ca să primesc un Minion din ăla galben. Data trecută am primit unul mov care arată ca un brocoli.
  • Ieri m-am dus la Lidle să cumpăr lapte de cocos și m-am întors cu ciuperci și o plantă de busuioc.

4. Nominalizează 15 persoane.

Oricine se găsește pe aici. Dar vreau link.

A doua leapsă e de la Ghanda și se cheamă Summer Tag.

Reguli:
• Preia imaginea Summer Tag in postare;summer tag
• Raspunde la cele 12 intrebari (pozele de la unele sunt doar optionale);
• Da mai departe.

1. Care este cea mai ieftină şi cea mai scumpă carte din biblioteca ta? (+poză, opţional)

CORI: Nu bag mâna-n foc, dar cred că cea mai ieftină carte e una din cele pe care mi le-am luat de la un stand cu cărți vechi cu 3 lei. Sunt vreo două cărți de critică literară, una de Titu Maiorescu și una de Eugen Lovinescu. Cea mai scumpă e o enciclopedie a Egiptului Antic. Nu țin minte care e (am mai multe), dar a costat mai bine de un milion jumate.

CRISTA: Cea mai ieftina, in mod cert Sanctuarul, de Marion Zimmer Bradley, pe care am dat, cred 3 lei si ceva, nu mai mult. Cea mai scumpa, nu stiu sigur? Nu prea dau bani multi pe carti, sunt zgarcita si prefer sa le piratez de pe net sau sa le iau cu imprumut. Cred totusi ca seria Millemium, de Stieg Larsson. Care oricum nu am cumparat-o eu, ci am primit-o cadou de ziua mea de la colegi. XD

2. Ce carte e o „plăcere nevinovată” pentru tine, şi ai reciti-o cu drag?

CORI: Harry Potter. Fără niciun dubiu. M-am uitat în ultimul timp la mai multe interviuri cu J. K. Rowling și chiar mă gândeam cum ar fi să recitesc cărțile din perspectiva tuturor lucrurilor pe care le-am aflat.

CRISTA: Doamne, placeri ”nevinovate” nu stiu daca am, dar am foarte multe placeri ”vinovate”. Dragostea mea pentru literatura porno e documentata chiar pe acest blog. Banuiesc ca placere ”nevinovata”, ar fi Dama cu Camelii, o carte care as putea sa o tot citesc si recitesc chiar daca ma distruge emotional de cat de saaaaaaad e . Iar la placeri vinovate, cat mai mult dubiosenii. XD

3. Ce calităţi şi trăsături fizice ar trebui să aibă un personaj ca să te cucerească? Şi care personaj s-a apropiat până acum de „perfecţiune”? 

CORI: O doamne, de ce îmi faceți asta? Din punct de vedere fizic, ar trebui să fie brunet, înalt și în formă. Adică bunoc. Dacă e posibil să fie ușor morocănos, cu atât mai bine. (Mă simt ca un om nebun ori de câte ori scriu despre asta). Îmi place ca personajul să fie hotărât, curajos și să își respecte principiile. Multe personaje s-au apropiat de portretul ăsta, dar cred că cel care a făcut-o cel mai mult e Xanxus, din animeul Reborn.

CRISTA: Calitati fizice nu prea conteaza. Nu prea imi pasa de perfectiunea fizica din carti pentru ca oricum nu imi imaginez asa personajele cum sunt descrise acolo. Si daca incepe sa mi se vorbeasca despre cat de frumos e cineva, mi se cam taie pentru ca niciodata nu am fost impresionata, nici macar in viata reala, de tipii frumosi. Totusi, un personaj care mi se parea impresionant din punct de vedere fizic era War, din Good Omens. Era o roscata descrisa ca fiind “ beautiful, the way a forest fire was beautiful: something to be admired from a distance, not up close” si cu o voce “like something that lurks in the long grass, visible only by the twitching of its ears, until something young and tender wobbles by”.

4. Ce carte ai tot amânat să o citeşti din cauza lipsei timpului sau a lenei? (+poză, opţional)

CORI: Muuuuuuuuuuuuulte, al naibii de multe. Ca să dau un exemplu, deși mi-am cumpărat Academia vampirilor cu revista cu care a apărut, încă nu am citit-o. M-am luat mereu cu altele. Noroc că mai e ceva din vacanță.

CRISTA: Atat de multe, de unde sa incep? Eu am o adevarata religie din a amana chestii, dar cel mai adevarat exemplu? Istoria Rusiei. XD Am primit-o de ziua mea in clasa a 10a si de atunci am tot zis ca o citesc.

5. Cu care autor ai o relaţie de iubire-ură şi de ce?

CORI: George Martin, pentru că scrie fabulos și are personaje superbe, dar uneori mă plictisește și mai și omoară în stânga și-n dreapta.

CRISTA: Kazuo Ishiguro. Am citit Ramasitele zilei pentru scoala si am crezut ca e un fel de Dickens. Boooooring, Boooooring, Booooooooring. Dar apoi am citit Pe cand eram orfani si Never Let me Go si alea mi-au placut foarte mult. De fapt, Never Let me Go e printre cartile mele preferate.

6. Ce carte te-a cucerit în timp ce o citeai, dar după o vreme de când ai terminat-o ai realizat că nu e aşa minunată? Şi ce anume ţi-a schimbat părerea despre ea?

CORI: Mi-e rușine să recunosc, dar Twilight. Nu m-a cucerit, dar mi-a plăcut prima oară când am citit-o. Noroc că nu mult după mi s-a limpezit minte și am început să îmi dau seama exact ce am citit.

CRISTA: Dansul Dragonilor ar fi un exemplu. Cartea aia se citeste ca o umplutura foarte grasa si nimic mai mult, dar cand o citeam eram foarte incantata. Ce mi-a schimbat parerea? Dupa ceva timp am facut o comparatie mentala intre prima carte din serie si ultima, si nu exista comparatie. Primele sunt mult, mult, mult mai bune.

7. Stilul cărui autor e unic pentru tine şi de ce?

CORI: Stilul Rodicăi Ojog-Brașoveanu. Femeiea asta are un talent extraordinar de a face personaje dubioase și ieșite din comun să pară atât de reale că nu te îndoiești nicio clipă că ar există oameni care sunt exact așa. Și chiar cred că sunt. Mi-a atras întotdeauna atenția modul în care prezintă detalii ce par irelevante în legătură cu personajele ei, dar care ajută de fapt enorm la construcția lor.

CRISTA: Foarte multi. F Scott Fitzgerald, spre exemplu. I love the guy. Toate cartile lui imi dau senzatia de rochie de voal cu paiete – adica, o lume foarte glamorous si glitzy care abia e tinuta intreaga. Apoi, Gabriel Garcia Marquez, pe care il ador pentru felul in care scrie necomplicat despre chestii complicate. Dar desi are doar trei carti publicate din care eu am citit doar doua, cred ca pot sa il pun pe Khaled Hosseini pe lista. Omul ala nu se poate spune ca scrie proza, ci un fel de poezie superba deghizata ca romane. Oh! Si sa nu uit de Raymond Carver. Cred ca nimanui nu ii ies short-storiuri ca ale lui. As recunoaste oriunde un citat ceva din What we talk about when we talk about love.

8. Care e cea mai subţire şi cea mai groasă carte din biblioteca ta?

CORI: Cea mai subțire e, cred, Poveștile bardului Beedle de J. K. Rowling, iar cea mai groasă Dansul dragonilor de George Martin.

CRISTA: Cea mai subtire cred ca e Craii de Curte Veche, de Mateiu Caragiale. Cea mai groasa e Micul Dictionar Enciclopedic mostenit de la bunicul meu, care in ciuda numelui, nu e deloc mic – are 2500 de pagini in editie pe care o am eu.

9. Ce preferi într-o carte: un triunghi amoros sau o iubire interzisă, şi de ce?

CORI: Afurisită întrebare. Mă cam enervează ambele, dar prefer totuși iubirea interzisă. Triunghiurile amoroase reușesc să mă scoată mai tare din sărite.

CRISTA: Asta e ca si cand m-ati pune sa aleg asa intre a-mi taia mana stanga sau mana dreapta, pentru ca nu prea imi plac niciuna nici alta. Dar daca trebuie sa aleg, hai ca va las sa imi taiati mana dreapta si aleg iubirea interzisa, ca sunt stangace si prefer sa imi bag un pix in nas decat sa citesc triunghiuri amoroase penibile.

10. Alege 5 cărţi (sau 10, dacă ai multă inspiraţie) şi descrie-le într-un cuvânt pe fiecare.

CORI: Harry Potter – J. K. Rowling    magică

Cântec de Gheață și Foc – George Martin   complexă

Orașul Oaselor – Cassandra Clare   puerilă

Fetița prietenei mele – Dorothy Koomson   emoționantă

Coșmar de închiriat – Serge Brussolo   scârboasă

CRISTA:

  • Povestea Tarfelor Mele Triste, de Gabriel Garcia Marquez = Indragosteala.
  • The Claiming of Sleeping Beauty, de Anne Rice = Deflorare (s-ar putea sa fi ales cartea asta numai pentru a folosi cuvantul deflorare. So sue me, I like that word si de cate ori am ocazia in viata reala sa il folosesc? Nu de multe ori.)
  • Shogun, de James Clavell = Onoare.
  • Asasinul Orb, de Margaret Atwood = Lupi
  • Gossip Girl, de Cecily von Ziegesar = Moda

11. Alege 5 personaje (sau 10, dacă ai multă inspiraţie) şi descrie-le într-un cuvânt pe fiecare.

CORI: Dumbledore (Harry Potter)   fabulos

Melania Lupu (seria cu numele ei de Rodica Ojog-Brașoveanu)   minunată

Tyrion Lannister (Cântec de Gheață și Foc)   Dumnezeu

Cersei Lannister (Cântec de Gheață și Foc)   Satana

Luna Lovegood (Harry Potter)   dubioasă

CRISTA:

  • Catelyn Stark, din A Song of Ice and Fire – grandmother (trebuie sa ma explic aici – Catelyn imi aduce aminte atat de mult de bunica mea incat nu as putea vreodata sa folosesc vreo alta asociatie mentala pentru ea.)
  • Lisbeth Salander, din The Girl With the Dragon Tattoo – survivor.
  • Scarlett O’Hara, din Pe Aripile Vantului – willpower.
  • Harry Dresden, din The Dresden Files – old-fashioned
  • Peeta Melark, din Jocurile Foamei – USELESS.

12. Scrie un citat sau câteva fraze din începutul cărţii pe care o citeşti acum.

CORI: „Privirea obosită a lui Pedron Niall se plimbă de jur împrejurul sălii sale private de audiențe, însă ochii cei negri, tulburi din pricina atâtor gânduri, nu văzură nimic. Podoabele zdrențuite de pe pereți, care fuseseră cândva flamurile dușmanilor tinereții sale, se pierdeau în lambriurile din lemn de culoare închisă, lipite de pereții de piatră – pereți groși, solizi, chiar dacă încăperea se afla în inima Cetății Luminii.” (Dragonul renăscut – Robert Jordan)

CRISTA:

There are reasons I hate to drive fast. For one, the Blue Beetle, the mismatched Volkswagen bug that I putter around in, doesn’t usually manage anything above sixty miles an hour. For another, I don’t get along so well with technology. Anything manufactured after about World War II seems to be susceptible to abrupt malfunction when I get anywhere close to it.

As a rule, when I drive, I drive very carefully and sensibly.

Tonight was an exception to the rule.

 

Grave Peril, cartea a treia din seria The Dresden Files, de Jim Butcher

In defence of Twilight

Posted on

tumblr_m7g6clz79C1rpqqpzSa stiti ca nu m-am gandit niciodata ca o sa scriu un asemenea articol. La timpul lui, Twilight era the bane of my existence, cartea pe care o criticam cu fiecare ocazie posibila. Si va rog sa ma credeti, ocaziile erau multe. Acum, uitati-va la mine – scriu un articol in care apar Twilight. Ce am fost si ce am ajuns.

De ce m-am gandit sa scriu articolul asta? Pentru ca sunt genul ala de persoana care petrece foarte mult timp pe net, si vad un lucru care ma irita intens – Twilight e vazut ca fiind mai mult sau mai putin nasol, sau toata lumea crede ca e cool sa spui ca Twilight e naspa – dar sutele de carti pornite dupa modelul Twilight sunt ridicate in slavi. Asta nu mi se pare chiar okay.

Nu ma intelegeti gresit – nu spun ca Twilight e o carte buna.

Nu e.

Dar cred totusi ca pana si cei mai inversunati Anti-Twilight people trebuie sa recunoasca macar ca in ciuda faptului ca nu e o carte extraordinara, e totusi o carte importanta.

Nu stiu daca am mai scris despre asta sau nu, dar acum catva timp am vazut o discutie despre Carti Bune si Carti Importante. Cineva zicea ca Shogun e o carte foarte buna si, revoltata, zicea ca profesoara ei de romana a zis ca nu e o carte importanta.

Acum, trebuie sa recunoastem ca oricat de mult o detestam pe Stephenie Meyer, trebuie sa recunoastem ca aproximativ 60% din cartile fantasy ale momentului sunt create pe modelul Twilight. Adica foarte multe carti.

Stiti ca foarte multe carti clasice au ajuns asa nu pentru ca sunt cu mult mai bune decat alte carti ale epocii, ci pur si simplu pentru ca la un anumit moment au prins la public. Nu toate, bineinteles. Foarte multi autori clasici au ramas anonimi in timpul vietii lor. Dar Arthur Conan Doyle? Sherlock Holmes a fost atat de popular in randul fanilor incat atunci cand scriitorul l-a omorat, fanii au fost atat de revoltati incat au cerut sa il readuca la viata. Aia da fani nebuni.

Din partea cuiva care a citit Twilight inainte ca toata nebunia sa loveasca Romania – intr-o seara, am piratat prima carte de pe net cand eram prin clasa a saptea [asta era acum mult timp, cand abia se lansase cartea a doua in SUA, daca imi amintesc eu bine] si atunci, recunosc ca mi-a placut cat de cat. Genul de mindless read de dupa ce devorasem cartile lui Anne Rice. Apoi, au aparut celelalte, si le-am citit si pe alea, si apoi am fost introdusa headfirst in nebunia Twilight cand s-au lansat si in Romania, si mi s-a acrit.

Mi-am spus, “Bine, bine, ce naiba au cartile astea afurisite de toata lumea se extaziaza dupa ele? Le-am citit si eu si nu mi s-au parut cine stie ce!” Dar in perioada aia, nu stiam ca la orizont, exista ceva mult mai rau decat Twilight. Ceva numit 50 Shades of Grey.

Cred ca e o chestie de perspectiva acum, ca un instinct pe care il am atunci cand cineva spune ca Twilight e prost, eu nu ma pot abtine sa nu spun “Hey! Se poate mai rau.” Si la dracu, se poate. Trust me, I’ve seen hell. It’s full of bad BDSM porn books.

Carti importante din viata mea

Posted on

tumblr_m7g6clz79C1rpqqpzIeri, mi-am vandut sufletul diavolului.

Traducere: i-am promis lui Cori ca voi scrie doua articole pe blog la schimbul unor conversatii pe facebook. La naiba, speram sa fie mai interesante, dar nu erau. Mi-am vandut sufletul degeaaaaba.

Nu eram foarte sigura despre ce ar trebui sa scriu, asa ca am sa va fac un articol despre cartile care m-au influentat pe mine in viata mea de cititor. Nu spun ca sunt cele mai bune carti pe care le-am citit vreodata, dar sunt cele care au avut un impact foarte mare asupra mea ca si cititor.

1. Gabriel Garcia Marquez – Un Veac de Singuratate.

 Un Veac de Singuratate e o carte pe care am luat-o din intamplare de la biblioteca, pentru ca mi se parea ca auzisem de ea. A fost in clasa a noua, si am citit cartea intr-o dupa-amiaza pana tarziu in noapte. Mi s-a parut geniala si asa am descoperit ca exista pe lume un tip de carti scrise, parca, special pentru mine. De atunci, am citit aproape tot ce am putut gasi de Marquez si nu cred ca am gasit vreo carte care sa nu ma lase impresionata intr-un fel sau altul. Povestea Tarfelor Mele Triste e una din cartile scrise de el care mi-au placut. Daca o gasiti pe undeva, luati-o pe aia! E o carte de vreo 150 de pagini, maxim 200 despre un barbat de 90 de ani care se indragosteste pentru prima data.

2. Margaret Atwood – Femeia Oracol.

 Sa va spun cum am citit eu cartea asta – m-am dus la biblioteca intr-o zi si am luat-o de pe raft pentru ca era groasa si arata bine, si pentru ca ma simteam curajoasa. Apoi, am mai luat niste carti si m-am dus la meditatiile de CAE. Acum, trebuie sa va explic ca eu eram complet amorezata de proful meu de meditatii CAE, pentru ca mi se parea un tip awesome, witty si foarte, foarte interesant. Si cotrobaiam eu prin geanta si el a vazut ca am foarte multe carti acolo, asa ca m-a pus sa le scot sa vada ce mai citesc. Si a vazut cartea asta si mi-a spus ”Incearca sa incepi cu asta. Iti garantez ca o sa iti placa.” Si bineinteles ca am zis ca incerc. And I did.

De atunci, pasiunea pentru prof a trecut, dar m-am indragostit ATAT de intens de felul in care scrie Margaret Atwood incat pot spune ca daca as deveni vreodata scriitoare, as da orice sa fiu in stare sa scriu ca ea. Pentru ca e o scriitoare geniala.

3. Anne Rice – Interviu Cu Un Vampir

 Bineinteles, prima data am auzit de Anne Rice din cauza filmelor facute dupa cartile ei. La naiba, sunt cinefila doar. Seria ei cu vampiri incepe cu Interviu cu un Vampir si cred ca au fost primele carti de genul asta pe care le-am citit vreodata. Problema e ca au fost atat de faine incat standardele mele au ramas etern ridicate prea sus in materie de carti cu vampiri. Inca nu am gasit unele mai interesante.

4. Alexandre Dumas, fiul – Dama cu Camelii.

Cori stie ca eu nu sunt mare fana a cartilor clasice, chiar daca unele imi plac totusi destul de mult. Sunt mai mult amorezata de literatura post-moderna si moderna, dar Dama cu Camelii e o carte pe care o ador, una dintre putinele care ma fac mereu sa plang. Si eu sunt insensibila. Daca eu plang, stiti ca sunt atinsa la inimioara de ceva.

 

5. George Martin – A Song of Ice and Fire

 Inca o carte din categoria ”Am luat-o la plesneala de la biblio and I fell in love.” Chiar am fost surprinsa cat de mult mi-a placut, pentru ca eu citesc fantasy, dar niciodata nu sunt impresionata de ele. Ghicesc toate twisturile, dubiesc finalurile de la sapte poste si all around, I know my shit around fantasy cliches. Dar apoi apare GRRM, care il omoara pe Ned Stark, personajul principal din prima carte. BINEINTELES ca asa ceva o sa imi atraga atentia. Mai sunt si toate intrigile politice si militare, care pe mine m-au pasionat intotdeauna.

Alte carti pe care ar trebui sa le pun pe lista asta, dar pe care le omit numai pentru ca sunt lenesa:

Tender is the Night – F. Scott Fitzgerald.

Lolita – Vladimir Nabokov

American Gods – Neil Gaiman

Legaturi Bolnavicioase – Cecilia Stefanescu

Poezia

Posted on

tumblr_m7g6clz79C1rpqqpzArticolul asta este o surpriza pentru draga mea Cori, pentru ca am refuzat sa ii spun despre ce va fi vorba inainte sa il scriu. De fapt, nici eu nu eram 100% despre ce vreau sa scriu, dar mi-a venit o idee mai mult sau mai putin geniala. M-am gandit eu in gandul meu – de ce sa nu scriu despre poezii?

La un moment dat, am mai scris un articol despre poezie pe defunctul meu blog, dar cred ca daca l-as citi acum nu as mai fi de acord cu trei sferturi din chestiile scrise acolo, avand in vedere ca a fost acum aproximativ un an. Stiu bine ca moderatoarea oficiala a acestui blog nu se da in vant dupa poezie si la modul sincer, nu pot sa spun ca imi place si mie atat de imposibil de mult incat sa vreau sa citesc volume dupa volume de poezie, dar in ultima perioada, parca ma gasesc din ce in ce mai des cautand dupa un poet nou pe care sa il descopar.

Aventura asta a mea cu poeziile a inceput prin clasa a noua, cand eram ferm convinsa ca nu exisa pe lume corvoada mai mare decat sa citesc poezii. Apoi, am mers la olimpiada nationala de engleza si am cunoscut acolo un tip,care mi-a spus ca daca nu imi place sa citesc poezie e pur si simplu din cauza faptului ca nu am rabdare sa citesc poezia potrivita. Bineinteles, mi s-a parut bullshit pe atunci, dar cred acum ca individul avea dreptate.

Cred ca poezia care m-a facut sa imi placa sa citesc poezii a fost If de Rudyard Kipling. Daca nu o stiti, faceti-mi pe plac si cautati-o sa o cititi. E foarte, foarte faina si cred ca o sa va placa chiar daca nu sunteti genul care gusta poezia.

Trebuie sa imi marturisesc o oarecare aversiune fata de tot ce inseamna poezie facuta la scoala. Nu prea pot sa il sufar pe Bacovia si sunt iffy in ceea ce il priveste pe Blaga. Am avut o problema cu Eminescu pana cand am ajuns la facultate, cand mi-am dat seama de un lucru – nu cu Eminescu am eu o problema, ci cu felul in care era predat Eminescu pentru noi, sau cu poeziile pe care le cunosteam de la el. Apoi, proful de Literatura Romana ne-a pus sub nas alte poezii decat cele pe care le stiam eu, ne-a prezentat o cu totul alta latura, si parca Eminescu nu mai imi e asa de antipatic acum. (ai vazut, Cori? Be proud.)

Probabil dintr-o combinatie de aversiune fata de lirica romaneasca + usor snobism, am inceput sa citesc foarte multe poezii in engleza si asa m-am indragostit de Richard Lovelace,  William Blake si de Alfred Tennyson.

Si parca peste noapte, am trecut de la a fi cineva care nu poate sa suporte poezia, la cineva caruia chiar ii placa sa citeasca poezie.

Din Romania, mereu mi-a placut Cosbuc mult mai mult decat altcineva, si recent mi-am descoperit o pasiune arzatoare pentru Nichita Stanescu. Cosbuc, probabil, pentru ca bunica si mama obisnuiau sa imi recite poeziile lui cand eram mica. De fapt, nu stiu de voi, dar mie mi se canta La Oglinda de George Cosbuc pe post de cantec de leagan cand eram mica.  Daca se intreaba cineva vreodata de ce sunt ingrozitor de vanitoasa, sa stiti ca asta e motivul.

De foarte multe ori, cei care citesc multa literatura au tendinta sa treaca pe langa poezie, probabil din aceleasi motive pentru care o faceam si eu – lipsa de rabdare, o oarecare aversiune instaurata de scoala.

In final, va las si eu cu o parte dintr-o balada care mie imi place foarte mult. E dintr-o poezie lunga de Oscar Wilde, numita The Ballad of the Reading Gaol. Wilde a scris-o in inchisoare, sau imediat dupa ce a iesit din inchisoare – oricum, s-a folosit de inspiratie de acolo. Poezia toata e despre un om care si-a omorat iubita si pentru asta e condamnat la moarte. Chiar daca e foarte lunga, partea asta pe care o postez aici mi se pare ca poate fi citita de sine statatoare. De asemenea, imi place teribil de mult. Daca aveti putin timp si putin chef, poate puteti sa incercati sa cititi toata balada. Cred ca o sa va placa.

Each man kills the thing he loves
By each let this be heard,
Some do it with a bitter look,
Some with a flattering word,
The coward does it with a kiss,
The brave man with a sword!

Some kill their love when they are young,
And some when they are old;
Some strangle with the hands of Lust,
Some with the hands of Gold:
The kindest use a knife, because
The dead so soon grow cold.

Some love too little, some too long,
Some sell, and others buy;
Some do the deed with many tears,
And some without a sigh:
For each man kills the thing he loves,
Yet each man does not die.

(The Ballad of Reading Gaol, Oscar Wilde)

Cu ocazia incheierii acestui articol care e foarte scurt pe langa articolele mele obisnuite, as vrea sa lansez asa, in eter, urmatoarea intrebare: Care e poezia voastra preferata? In mod cert trebuie sa exista una.

Cori says: Nu mă dau deloc în vând după poezii, dar sunt câteva pe care le citesc întotdeauna cu o deosebită plăcere. Îmi place Eminescu, mai ales Luceafărul (da, nu mă omorâți, vă rog), Scrisoarea a III-a și a V-a. Pe Coșbuc l-am descoperit acum aproximativ o lună, când învățam pentru examen și a trebuit să citesc câteva poezii de el. M-am îndrăgostit pe loc. Ador Mama, pe care o știam de câțiva ani de la mama Cristei, dar și Noi vrem pământ!, Dușmancele, Trei, Doamne, și toți trei!, Decebal către popor. Sunt convinsă că o să mai dau și peste alte poezii fabuloase de el, dar deocamdată astea îmi plac cel mai mult.

Dar totuși, dacă ar fi să aleg o poezie care chiar mă dă pe spate, e poezia aia badass a lui Tolkien pe care am mai postat-o pe blog. Ador și varianta mai veche, la fel de faină. O găsiți aici.

P.S. Mă aștept să intrați pe linkurile alea și să le citiți. Îmi place prea mult Coșbuc ca să nu vă stresez cu el. Dacă nu, o să fac un post cu ele.

Harry Potter and what I like about him

Posted on

tumblr_m7g6clz79C1rpqqpzSaptamana trecuta am scris ditamai articolul despre Harry Potter si despre ceea ce nu imi placea la cartile alea. Totusi, simt ca as fi nedreapta cu JK Rownling daca m-as rezuma numai la un articol despre ceea nu imi place – pana una alta, oricat ar fi insistat Cori sa citesc cartile, daca le-as fi gasit ingrozitoare si imposibil de citit, nu le-as fi citit pana la final. Da, au fost parti care mi-au placut, foarte, foarte mult, si articolul asta este despre ele. Ca sa nu dezamagesc pe nimeni, o sa incerc sa il fac la fel de lung ca si cel despre chestille care nu mi-au placut.

Va marturisesc ca a fost destul de greu sa ma gandesc la lucruri care mi-au placut foarte foarte mult, si asta e un defect al meu personal – sunt carcotasa si caut defectele cartilor. Si mai mult decat atat, cred ca partile negatile ale cartilor raman intiparite in mintea mea pentru mult mai mult timp decat calitatile lor. Acestea fiind spuse, sa stiti ca atunci cand m-am pus sa scriu articolul asta, am inceput sa imi fac o lista in minte si s-a lungit foarte repede.

In primul si in primul rand, am spus si in celalalt articol ca marele atuu al cartilor sunt personajele ei. Pentru ca JK Rowling stie sa creeze niste personaje secundare atat de interesante – mult mai interesante decat eroii ei principali. Una dintre problemele mele cu cartile era faptul ca personajele secundare nu erau suficient de dezvoltate, dar asta e o problema numai pentru ca personajele alea secundare aveau ATAT de mult potential si meritau sa le fie dedicate mult mai multe capitole decat au avut la dispozitie.

E nevoie de talent sa iti faci cititorii atat de curiosi de soarta personajelor tale secundare.

Povestea in sine, daca o iei si o diseci, e un basm clasic. Baiat orfan – lupta contra raului suprem. Dar sa fiu al naibii daca JK Rowling nu reuseste sa ia un plot fumat de cand lumea si pamantul si sa il faca extraordinar si surprinzator.

Da, povestea redusa la cele mai basic aspecte ale ei e foarte simpla, dar se vede ca a fost pusa atat de multa munca in creerea detaliilor si a elementelor speciale pentru ea incat cliseele se pierd undeva pe drum sau pur si simplu nu mai simti nevoia sa le bagi in seama.

Cred ca motivul principal pentru care cartea e asa de populara e ca, in esenta ei, e fantezie pentru copiii. Adica, asa cum ma uitam eu la filmele Disney si imi doream sa fiu sirena cand eram mica, cei care eu descoperit Harry Potter si-au dorit sa fie vrajitori. Cam acelasi principiu functioneaza si la Twilight – nu o sa incep sa va tin o teorie despre Twilight, dar sa recunoastem ca amandoua seriile au un lucru in comun: te incurajeaza sa te pui in pielea personajului principal si sa vezi o lume fabuloasa prin ochii lui. E foarte simplu sa te identifici cu personajul principal in ambele cazuri, chiar daca ei sunt super-speciali.

Diferenta principala intre Twilight si Harry Potter este ca JK Rowling face ceva ce Stephenie Meyer nu s-a gandit niciodata sa faca – sa adauge detalii pentru a construi o lume. Chiar si in primele volume, alea subtirele si micute, totul pare atat de real incat e imposibil sa nu fii vrajit [ha! Vrajit. :D] de lumea Harry Potter.

Si hai sa ajungem, acum, la personajul principal al cartilor astora.

Nu, nu ma refer la Harry. Fuck that guy. Nu prea imi place de Harry, pentru ca mi se pare un personaj destul de plicticos in esenta lui. Dupa cum am spus si voi spune intotdeauna, nu sunt impresionata de arhetipulul orfanului special care are trasaturi atat de pronuntate de Jesus ca si Harry Potter.

Sa fim sinceri, totusi – majoritatea celor care s-au indragostit de cartile astea nu s-au indragostit de Harry, ci de lumea lui. Si asta e adevarul personaj principal al cartii. Hogwarts, lumea magica, posibilitatea existentei unei adevarate lumi underground atat de spectaculoasa – ei bine, astea sunt elemente mult mai interesante decat orice altceva. The world building is fantastic here.

Nu cred ca am intalnit carte fantasy care sa creeze o lume atat de plina, de interesanta si de animata atat de usor. DAR TOLKEIN? O sa strige unii, exasperati, si o sa mi-l arunce in fata pe Big Daddy Boss al Fantasy-ului.

Bineinteles, exista lumi mai complexe decat cea din Harry Potter, dar niciuna dintre cartile citite de mine pana acum nu au reusit sa construiasca lumea respectiva atat de usor si de natural. Tolkein ne dadea lectii de istorie si de geografie la fiecare trei pagini, atat de multe detalii incat se pierdea in ele si povestea se pierdea in ele. Majoritatea cartilor care vor sa isi creeze propria lor mitologie cad in una din doua extreme – the Tolkein one, sau de Hunger Games one.

In Hunger Games, cel putin in prima carte, se simte in mod acut lipsa de istorie. Nu prea intelegi care e treaba cu ceea ce se intampla acolo, pentru ca scriitoarea nu prea vrea sa te introduca in istoria evenimentelor si a lumii, se multumeste doar cu a te arunca direct in mijlocul actiuni. Asta nu e rau, nu neaparat, si poate functiona in unele cazuri, dar pentru mine si, din cate tin eu minte, si pentru Cori, s-a simtit acut lipsa detaliilor istorice.

George Martin face acelasi lucru in A Song of Ice and Fire – practic, istoria Westerosului e de multe ori mult mai interesanta decat plotul in sine.

Dintre chestiile mele preferate, nu cred ca pot sa inchei fara sa mentionez si personajele mele preferate: pe Ron Weasley si pe Dumbledore, ambii din motive diferite. 😀

Ron, pentru ca intr-un mod ciudat, am putut mereu sa il inteleg de mii de ori mai bine decat pe Harry. Si cred ca e mai interesant sa faci un personaj complex dintr-un tip cu o istorie atat de comuna si de everyday-guy ca si a lui Ron. Bineinteles, lumea se invarte in jurul tipilor extra, speshal snowflakes ca si Harry, dar lumea e compusa in mare parte din tipi ca si Ron. 😀 Let’s all just show Ron love, pentru ca era atat de amuzant si de minunat de idiot.

De Dumbledore mi-a placut pentru ca, asa cum nu imi place cand eroul principal este The One, asa nu pot rezista stereotipului de maestru batran si intelep care il ghideaza pe erou, mai ales cand the wise old man e si The Mastermind. Cred ca Dumbledore avea o poveste ASA de interesanta, si faptul ca nu era chiar atat de good guy precum credeam la inceput nu a facut decat sa sporeasca dragostea mea pentru el. Daca JK Rowling ar scrie o carte despre Dumby, as citi-o ca pe Biblie.

JK Rowling reuseste si sa faca unele momente atat de emotionante incat doare. Stiu ca Snape e laudat ca fiind cel mai tragic personaj al ei, dar eu nu sunt de acord. Poate pentru ca stiam ce se intampla cu el si nu m-a luat prin surprindere. Cred ca cel mai emotionant si tragic moment a fost in cartea a cincea sau ceva de genul, cand Neville merge la azil sa isi viziteze parintii, eroi de razboi care au fost torturati pana au innebunit. Inimioara mea s-a frant in asemenea hal la povestea aia…

In final, vreau sa spun ceva – recent am vazut pe un blog o conversatie despre carti bune vs carti proaste, si se vorbea despre carti importante acolo. As vrea sa mentionez ca nu sunt de parere ca daca o carte e buna, trebuie sa fie si importanta in literatura, si daca o carte e importanta in literatura, e neaparat si buna. 50 Shades of Grey e o carte EXTREM DE IMPORTANTA, dar asta nu o face buna.

Ei bine, cred ca Harry Potter face parte din categoria aia rara mai noi de carti bune care sunt si importante. Chiar daca in general incerc sa ma tin departe sau sunt foarte critica cu tot ceea ce inseamna marile francize ale literaturii, nu pot sa neg un lucru evident – JK Rowling isi merita banii.

[chiar daca sunt de parere ca lansarea Pottermore e prea mult. Good Lord, woman, you’re rich enough. Stop it. =)) ]

 

 

Harry Potter and the Girl that Doesn’t Really Like Him

Posted on

NOTE FROM CORI: Nu am crezut vreodată că o să gpzduiesc un asemenea articol pe blog, dar uite că se întâmplă și recunosc că eu am fost cea care i-a sugerat ideea Cristei. Am făcut asta pentru că știam ce părere are despre Harry Potter și mi-am dat seama că mi-ar face plăcere să citesc un articol adevărat despre asta. Pentru alți fani Harry Potter de pe aici, puteți să o înjurați cât vreți. Eu în mod sigur o sa fac asta.  Acum să vedem ce are Crista de zis.

 

Singurul mod in care cineva ar fi putu sa evite fenomenul Harry Potter e sa fi trait intr-o grota pe fundul oceanului in ultimii ani. Chiar si atunci nu as fi asa de sigura. Poate exista ceva sirene pasionate de vrajitorie pe acolo.

Bineinteles, avand 20 de ani, am crescut exact in perioada in care fenomenul asta inflorea si prindea aripi, dar am reusit, cu chiu cu vai, sa ma tin mai mult sau mai putin departe de el. Din mai multe motive – lipsa de interes, nu parea sa fie genul meu de carte si, cel mai important, snobism. Toata lumea din jurul meu citea Harry Potter, si eu vroiam sa fiu mai Speshal Snowflake si sa nu il citesc. Lasati-ma, stiu ca rationamentul ala e idiot, dar aveam 12 ani, la dracu. Toata lumea vrea sa fie Speshal Snowflake la varsta aia.

La un moment dat, pe la 16 ani, am avut o conversatie cu Cori si m-a pus sa promit ca o sa citesc Harry Potter si fuck my life, nu mi-a iertat-o. S-a tinut de mine ca raia timp de cativa ani, pana cand am citit afurisitele de carti. Si, cu parere de rau si cu riscul sa fiu linsata pentru asta, in primul rand de buna mea prietena, am fost putin dezamagita. Nu cred ca dezamagita e cuvantul potrivit – de fapt, cred ca pentru a descrie senzatia aia, cel mai bun cuvant ar fi englezescul underwhelmed.  Asemanator cu dezamagit, dar nu chiar. Auzisem atat de multe despre cartile astea, Cori mi le lauda atat de mult, stiam toate twisturile si cumva, cumva, dupa ce citeam fiecare carte, nu puteam sa nu simt ca lipseste ceva. Ma intrebam, that’s it? Ma asteptam la mai mult. K

Uite, frate, nu spun ca sunt niste carti proaste, far from it. Dar vreau sa vedeti lucrurile din punctul de vedere a cuiva care s-a tinut relativ detasat de fenomenul asta si l-a vazut doar din afara. Cred ca Harry Potter – la fel ca si Star Wars si Star Trek, de altfel – este unul din gigantii aia Pop Culture atat de puternici incat proiectia lui e mult mai extraordinara decat materialul in sine.

Dintr-un punct de vedere, Harry Potter never stood a chance with me. Asteptarile mele erau atat de sus pentru cartile alea, din cauza ca erau atat de populare si atat de iubite, incat era imposibil ca adevarul material sa urce si sa le atinga. Inainte sa ma strangi de gat, Cori, intelege te rog ca asta e o chestie pe care am realizat-o recent. Nu am pornit in calatoria mea de a descoperi Harry Potter cu intentia de a-i cauta nod in papura.

Am inceput articolul asta cu intentia de a scrie despre lucrurile care nu mi-au placut in Harry Potter, si intentionez sa fac chiar asta. Imi pare rau ca inainte de a ajunge la subiect v-am trecut prin tot preludiul ala [desi, la un moment dat, ar trebuie sa scriu un articol despre cum unele Carti/Filme/Seriale sunt atat de populare si de importante in media incat devin notiuni abstracte care definesc concepte, rather than works of fiction. Dar asta e un alt taur de luat de coarne pentru alta data. La fel ca si articolul ala despre fanfiction pe care l-am inceput si pe care nu sunt niciodata sigura cum sa il continui, dar by God, o sa il scriu la un  moment dat. Cred. Sper. Please excuse my endless bullshitting.]

In primul rand, chestia care mi-a stat intotdeaun pe creier la JK Rowling – nu, nu e scrisul ei mai mult sau mai putin amatoricesc, nici mesajul de Friendship and Love Conquers All care ma innebuneste in orice situtie – ci personajele.

PERSONAJELE? AI INNEBUNIT? Tipa Cori catre laptop in timp ce citeste asta, si planuieste moduri creative, A La Hannibal Lecter in care sa ma taie cu prima ocazie.

Da, personajele.

Acum, stati sa explic asta – cred ca personajele lui JK Rowling sunt cel mai mare atuu si cel mai mare defect al cartilor. Pentru ca JK Rowling e in stare sa scrie niste personaje geniale. SCRIE niste personaje geniale.

Dar personajele alea sufera foarte mult din cauza ca, pe tot parcursul romanelor, raman mai mult sau mai putin bi-dimensionale. Harry insusi nu are cea mai complexa psihologie ever and I never really liked him much, dar toate personajele sufera din cauza faptului ca sunt vazute doar prin ochii lui. Se pune foarte mult accent pe actiune, si e normal ca personajele sa sufere putin din cauza asta.

tumblr_m7g6clz79C1rpqqpz Personajele ei sunt foarte, foarte bune pe hartie si atunci cand vorbesti despre ele sau cand te gandesti la ele, e imposibil sa nu le indragesti – dar in poveste, chiar atunci cand te pui sa citesti cartile, mie imi era destul de greu sa tin la ele. Citesti despre ele ca intr-un articol si caracterizarea, si cand e foarte buna, e foarte sumara. Un lucru care ma enerveaza e si afurisitul ala de site Pottermore care are background information on characters. Sunt de parere ca daca o informatie nu e in carte, in materialul sursa, nu conteaza.

Tot legat de personaje, dar nu numai: O sa fac o presupunere absurda sa spun ca la JK Rowling ii place Dicknes ca la orice britanica respectabila, pentru ca toate cartile sunt atat de moralizatoare si personajele negative atat de afurisit de stereotipice. Toata lumea din Slytherin e ca o adunatura de James Bond villains in miniatura, cand ar fi foarte usor sa ii faci, daca nu likeable, macar mai putin antipatici.

La un moment dat, era o scena in ultima carte, in care Voldermort le spune elevilor de la Hogwarts ca daca il dau pe Harry Potter, o sa ii scape si una dintre elevele de la Slytherin spune ca ea nu vrea sa lupte, uite, ia-l pe Potter si una din profesoare [care ca McGonagall, de care mi-a placut totusi foarte, foarte mult], spune ca toti sau majoritatea elevilor Slytherin sa fie inchisi undeva? [posibil sa nu imi amintesc eu bine]. Si acum eu ma gandesc, daca toti Death Eaters-i sunt ex-Slytherin, nu e lesene de inteles ca sunt parintii elevilor alora? Are you seriously telling me ca lumea e socata ca profesorii aia se mira ca unii dintre elevi lor nu voiau sa se bata cu propriii parinti?

Nu mi-a placut niciodata de Harry – in primul rand DETEST afurisitul de stereotipic al ORFANULUI SPECIAL cu pasiunea inflacarata a o mie de stele. Harry nu e un caz atat de enervant ca, let’s say, Jon fucking Snow, dar still. Adevarul e ca de Harry Himself nu mi-a placut, ci din cauza naratiuni scrise in jurul lui si faptul ca el e, basically, Baby Jesus, cu toate paralele posibile, intentionate sau nu.

Inca o chestie care nu mi-a placut – felul cum e scrisa. DAR! Aici nu pot sa dau vina pe autoare. Am citit cartile in romana si niciodata nu ar trebui sa judeci stilul de scris a unei carti dupa traducere. Cea mai mare greseala. Asa ca, aici e mea culpa. Poate sunt mult mai dragute cartile, stilul de scris mult mai simpatic atunci cand le citesti in engleza. De fapt, sunt sigura de asta. Totusi, ca sa fiu sincera, nu ma vad citindu-le inca odata.

Vai de mine, am scris cam mult. Deja, de douazeci de minute, Cori urla la mine pe facebook sa termin si nu prea am ce face. Trebuie sa inchei. Am vrut sa scriu ceva si despre chestiile care imi plac, dar asta e un articol pentru alta data. Promit sa fie la fel de lung. Chiar daca au fost multe chestii care m-au enervat la cartile astea, au fost foarte multe care mi-au si placut, recunosc.

Cred ca marea mea problema cu Harry Potter e cea pe care am mentionat-o la inceput – ma asteptam la foarte multe. Ma asteptam ca Snape sa imi franga inima cu povestea lui, asa cum mi-a fost promis. Ma asteptam sa o ador pe Hermione. Ma asteptam sa imi fie simpatic Harry. Ma asteptam la ceva mai mult. Din cauza, poate am fost neindreptatit de critica cu cartile astea dupa ce le-am citit, din simplul motiv ca toata lumea de lauda atat. Probabil daca le-as fi descoperit in acelasi timp cu toata lumea, daca as fi crescut cu ele sau daca le-as fi citit fara nici un fel de idei preconcepute, nu ati fi nevoiti sa cititi monstrul asta de articol de 1,400 de cuvinte.

P.S – Cori, te rog nu ma omori A La Hannibal Lecter.

 

NOTE FROM CORI: Ba da, te voi omorî, găti și mânca. Deal with it. Dar trebuie să menționez un lucru pe care l-am zis de foarte multe ori până acum și pe care o să îl zic mereu: cred sincer că unul dintre motivele cele mai importante pentru care nu i-a prea plăcut Harry Potter și nu a impresionat-o este acela că știa dinainte tot ce se întâmplă. Având în vedere că toate răsturnările alea de situație și detalii și așa mai departe fac parte din atuurile cărților, este de înțeles lipsa ei de entuziasm. Asta nu înseamnă că o să scape. Așteptați totuși (ca și mine, de altfel) articolul despre ce i-a plăcut.

Ghid de sesiune #4 Prost sa fii, noroc sa ai

Posted on

tumblr_mn5ovf39uy1qgqpr6o1_250

Stiti voi ca saptamana trecuta yours truly a scris un articol despre cum sigur, sigur, dar sigur va pica un examen? Si ziceam ca singurul mod in care s-ar putea sa trec ar fi daca s-ar deschide cerurile si s-ar pogorî asupra mea Duhul Sfant?

Well, guess what? Cerurile s-au deschis, coruri de ingeri au cantat Aleluia, Vishnu s-a milostivit de mine si, Doamne Sfinte, nu doar ca am trecut, dar am trecut cu 10. Sa spun ca mi-a curs lumina divina din nas si din urechi atunci cand am vazut ar fi putin spus pentru a descrie starea de euforie care m-a cuprins.

Guuuuuys, am luat 10! 😀 I’m not stupid!

tumblr_inline_mnj9is07Im1qz4rgpActually, pe lucrare am scris de 7 – daaaar! Una din conditiile intrarii in examen era sa facem un portofoliu, si daca portofoliul era facut foarte bine, primeai puncte in plus pe el. Asta, + faptul ca aveam absolut toate prezentele la seminar si ca, printr-o minune dumnezeiasca, chiar am aberat pe subiect la examen = 10.

As vrea sa va spun ceva witty, dar adevarul e ca  habar nu am ce concluzie ar trebuie sa trag de la evenimentul asta, in afara de clasicul prost sa fii, noroc sa ai. Shit happens, da, dar uneori, good shit happens si atunci esti asa de fericit incat poti sa ii ridici profului o statuie si sa faci cinci matanii in fata lui pentru ca, God bless you, man.

Totusi, asta nu inseamna ca materia nu e Satana. Asa ca, permiteti-mi sa va ofer cateva sfaturi [super legit, of course] despre cum ar trebui sa reactionezi cand treci la un examen pe care credeai sigur, sigur ca il pici.

In prima faza:tumblr_inline_mmupcrpegL1qz4rgp

  •  Struck speechless. Nu se poate. Sigur nu a gresit?
  • Il intrebi pe prof: „Domnule profesor, are you sure about it? Sigur? Sigur sigur? Am probleme cu inima, nu rezist la socuri. PLEASE DON’T LIE TO ME!”
  • Nup, e pe bune. E legit. True. Real. Sometimes, miracles do happen.
  • Multumeste-i. Oricat l-ai injurat pe omul asta din cauza materiei imputite, fii politicos si multumeste-i ca, la dracu, merita recunostinta.

Faza a doua:

  •  Anunta lumea ca ai trecut.
  • Restul lumii, care credeau si ei ca au picat si de fapt au trecut, te felicita.
  • Faceti dansul victoriei.
  • Continuati dansul victoriei.
  • Plecati de la facultate facand dansul victoriei.
  • Rasfata-te cu ceva.

Faza a treia:

tumblr_m7g6clz79C1rpqqpz Nota: faza a treia se poate implementa doar la cateva zile dupa sesiune, pentru ca necesita o atmosfera speciala. Mai exact, o noapte cu luna plina, un spatiu deschis, si muuuult alcool.

  •  Alaturi de ceilalti colegi de suferinta, faci un foc mare.
  • Te dai pe fata cu sangele dusmanilor tai si bei lacrimile lor frustrate [daca nu ai de unde sa faci rost de sangele dusmanilor si lacrimile lor frustrare, pot fi inlocuite cu ruj si votca. Votca e optionala in functie de sanatatea si ficatul fiecaruia, dar machiajul de lupta e mandatory.]
  • Astfel pregatit, incepi sa dansezi in jurul focului.
  • Cantand incantatii pagane [drunkenly singing „Don’t Stop Believin”] arunci cursurile de la materia asta blestema in flacari.
  • Multumesti fortelor intunecate ca ti-au primit sacrificiul de sange si fonetica.
  • Lasa-te patruns de magie satanica. [Traducere: Drunkenly pass out.]

Update de la Cori: Numiți-mă, vă rog frumos, Jesus Corina. Sunt Dumnezeu pe pământ, sunt un geniu, sunt regina lumii: am luat 9. Și eu, și Crista așteptăm ofrande și osanale. Și chiar am făcut dansuri ale victoriei. Încă fac atunci când îmi amintesc cât de minunată sunt.

tumblr_mo8hmwgtkD1rzaqa0o1_500

tumblr_inline_mnrzx09ukS1qz4rgp