RSS Feed

Războiul celor două roze #1: Pasărea furtunii – Conn Iggulden

Posted on

con-iggulden-pasarea-furtunii-c1Dacă bântuiți pe aici de ceva timp, știți probabil că îmi place mult istoria și citesc ori de câte ori pot. Cu toate astea, istoria Marii Britanii nu e deloc punctul meu forte. E complicată rău, încurc regii într-o veselie și politica lor încâlcită mă zăpăcește. Despre Războiul celor două roze nu știam prea multe,informațiile mele rezumându-se pretty much la perioada în care a avut loc conflictul și la casele adversare. Mi-a fost deci frică, ca de fiecare dată de altfel, să nu dau peste un stil foarte alambicat și enorm de multe informații politice. Ei bine, nu a fost cazul.

Conn Iggulden (superb nume) are un stil foarte curat de a scrie. Fără înflorituri, fără arhaisme sau fraze prea lungi. Nu are nici descrieri exagerate sau prea amănunțite, m-a pierdut doar din când în când în timpul scenelor de bătălie. Nu e bai, mereu mi se întâmplă asta oricum. Din punctul meu de vedere, aspectul ăsta e unul din marile puncte forte ale romanului. Multă lume cred că ezită să citească romane istorice tocmai din cauza asta și pot să înțeleg, dar aia chiar nu aveți de ce să vă faceți griji.

Personajele îmi plac tare mult. Unele sunt inspirate din personalități reale, altele nu. Mi-au plăcut cam toate, în afară de rege, însă în mod special Derry si ducele de York. Sunt destul de bine construite, cu detalii suficiente pentru a-ți da seama cum stă treaba cu ei. V-aș sfătui însă să rezistați tentației de a căuta pe net informații despre personalitățile care le-au inspirat. Nu de alta, dar vă dați singuri spoilere (guilty as charged, eu nu am rezistat). Margaret, care e probabil pesonajul cu care ar fi trebuit să rezonez cel mai tare, nu m-a prea impresionat. Nu că ar fi ceva în neregulă cu ea, dar parcă abia încep să o cunosc, povestea ei e la început de tot încă și nu mi-am format o părere completă și definitivă. Ducele de Warwick însă (sper că îmi amintesc bine și chiar așa îl cheamă) e foarte promițător însă.

Ce mi-a plăcut în mod deosebit însă e faptul că la finalul volumul avem câteva pagini în care Conn explică multe detalii legate de roman și modul în care l-a gândit. Ne spune care personaje sunt reale și care nu (explică chiar și de ce le-a inventat, which is pretty cool), ce evenimente s-au întâmplat în realitate și ce a rămas în continuare ca inexplicabil sau misterios și chiar și o mică istorie a ceea ce s-a întâmplat înainte de război. Are și genealogii, hărți și o listă a personajelor, practic tot ce aveți nevoie pentru a citi un roman istoric (eu de astea trei nu m-am atins, recunosc, iar asta pentru că nu am avut nevoie).

Sunt foarte plăcut impresionată și aștept cu nerăbdare să apară și la noi volumul doi. Mulțumesc mult editurii Nemira pentru carte!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: