RSS Feed

Omul arămiu #2: Bufonul de aur – Robin Hobb

Posted on

robin-hobb-bufonul-de-aur-c1Nu știu cum se face, dar uit periodic cât de mult îmi place seria asta. Posibil pentru că mai dau între un volum și altul peste alte serii sau romane care îmi pun creierii și corazonul pe foc (Sarah J. Maas, la tine mă refer aici), dar nu e nevoie de multe pagini ca să îmi amintesc ce poate Robin Hobb să facă și să scrie.

Ca de fiecare dată când citesc un volum al unei serii cu care nu am mai avut contact de ceva timp, m-au apucat emoțiile și temerile, gândindu-mă ca șansele de a-mi aminti ce s-a întâmplat înainte sunt mici spre nule. Am uitat însă că exact asta am zis și când m-am apucat de primul volum din seria asta (știți probabil ca este practic continuarea seriei Farseer, pe care am citit-o acum câțiva ani) și m-am înșelat atunci exact cum m-am înșelat și acum. Mi-a revenit cam totul în cap destul de repede și Hobb face oricum o treabă tre bună din a oferi indicii subtile care ajută în direcția asta.

Volumul de față (al doilea din trilogie) îmi pare cumva unul de legătură. Nu se întâmplă teribil de multe lucruri, acțiunea e mai degrabă statică, dar reușește de minune să creeze suspans și să construiască personaje. Hobb ne prezintă urmările întâmplărilor din primul volum și ne duce încet-încet către al treilea volum. Intrigile politice și războaiele sociale sunt în prim-plan și nu plictisesc deloc, ba din contră. Personajele sunt secretul, cred eu. Robin Hobb a construit unele atât de mișto și de complexe că rămân mereu uimită. Bufonul e preferatul meu și a naibii să fiu dacă reușesc să îmi dau seama care e cu adevărat treaba cu el. M-a mâncat undeva să mă uit pe Goodreads la alte serii de-ale lui Hobb și să citesc sinopsisul, dându-mi astfel seama, pe de-o parte, că nu am șanse să aflu în seria asta și, pe de altă parte, că am reușit (încă o dată) să mă spoilăresc singură. Mă intrigă, dar mă și sperie în același timp. Cine știe dacă nu se hotărăște Hobb să lase lucrurile așa și să nu clarifice nimic?

înapoi la oile noastre. Really now, relațiile dintre personaje și psihologia lor sunt superbe. Fitz rămâne în continuare o surpriză plăcută. Îmi place cât de uman și conflicted l-a făcut Hobb și cum relațiile lui (băi dar toate, nu așa) sunt pe cât de complexe și ciudate sunt în general relațiile (de orice fel) și în realitate. Dă cu bâta-n baltă de multe ori, lasă de la el în alte ocazii, suferă și dă înapoi din când în când, e deci om. I-am înțeles durerile și frustrările, nu l-am judecat nici când a făcut tâmpenii și m-a emoționat nu o dată. Având în vedere că el e oricum și naratorul, e foarte impresionant. Nu mi se întâmplă des așa ceva.

Despre bufon nu o să mai zic nimic, că stăm aici până mâine. Nu mai pierdeți timpul și citiți seria, că nu știți ce pierdeți.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: