E unu și ceva noaptea, tocmai am terminat de citit Eroul evurilor și simt că trebuie neapărat să scriu acum ceva. Nu mâine, ci acum, cât încă am totul proaspăt în minte, deși e o harababură de sentimente.
Cred că pot spune cu tărie că nu vă puteți numi cititori și iubitori de fantasy până nu-l citiți pe Sanderson. Nu vă puteți da seama de ce poate fantasy-ul să facă până nu puneți mâna pe Mistborn. Primul și cel mai important motiv e legat de modul absolut impresionant în care Brandon se joacă cu toate stereotipurile posibile. Nu am mai întâlnit așa ceva nici măcar la George Martin, sincer, iar totul e mult mai intens și mai ușor de admirat în acest al treilea (dar nu și ultim) volum al seriei. Nimic din ce am crezut că o să se întâmple nu s-a întâmplat, nimeni nu a avut până la urmă chiar rolul pe care credeam sau părea că o să îl aibă. Evoluția personajelor e și ea spectaculoasă, iar niciunul dintre ei nu rămâne nici pe departe cel care era la începutul volumului, darămite al seriei.
Despre plot în sine – aplauze. E atât de al naibii de complicat și de bine pus la punct că nici acum, când am terminat de citit trei volume imense și aproape totul a fost explicat, nu pot spune că am priceput totul. Sanderson se joacă remarcabil de bine cu toate temele majore ale literaturii și le duce la un nivel pe care nu mă așteptam să îl întâlnesc. Religia, yin si yang, facerea lumii, binele și răul, iubirea, sacrificiul și mitul mântuitorului se împletesc perfect și creează parcă o nouă mitologie.
Încerc acum să mă gândesc dacă am ceva de comentat, dacă e ceva ce nu-mi convine. Ar fi ceva, să zicem, și anume faptul că Brandon nu fuge de scenele violente, dar de vreuna de sex nu am reușit să dau. De ce, nu știu, dar n-ar fi stricat. Ar fi făcut seria… completă.
Cei de la editura Trei au publicat trei volume. Le-am citit pe toate, faceți-vă o favoare și citiți-le și voi.
Cori's Bookfrenzy 