RSS Feed

Talion: Revenantul – Michael A. Stackpole

Posted on

2692_47c95785Am sentimente contradictorii fată de cartea asta și încă nu reușesc să îmi dau seama dacă mi-a plăcut sau nu.

Printre punctele forte trebuie să menționez faptul că romanul e plin de acțiune și abia trec câteva pagini fără să se întâmple ceva. Personajul principal, Nolan, este un Talion, adică membru al unei organizații formate din războinici și un fel de judecători, cred (nu prea reușesc să găsesc cuvintele potrivite pentru ce fac ei acolo), el fiind un Justițiar. Primește, deci, tot felul de misiuni și călătorește enorm, așa că dă inevitabil peste fel de fel de situații în care trebuie să folosească violența și care oferă textului un ritm foarte alert.

Personajele sunt destul de interesante (ca de obicei, de Nolan mi-a plăcut cel mai puțin), unele previzibile, altele nu, dar reușind să îmi mențină interesul pe tot parcursul lecturii. Nolan mi s-a părut cel mai clișeic personaj din carte, aduce destul de mult cu eroul tipic dintr-un astfel de roman, așa că nu am putut deloc să simpatizez cu el și nu m-a impresionat nimic din ce a făcut sau prin ce a trecut. Aș fi vrut ca toate personajele să fie mai bine dezvolate și să primesc mai multe detalii legate de ele. De asta se leagă și marea mea problemă: am avut mereu senzația că ceva lipsește, că ar mai trebui să știu lucruri care să mă facă să îmi dau cu adevărat seama de ce se întâmplă. Am crezut și sperat la un moment dat că este vorba de o serie și o să mai am ce citi, dar nu e așa. Ori nu m-am prins eu de tot ce trebuia, ori ceva chiar lipsește acolo, nu știu, dar cert e că am simțit lipsuri.

Nu reușesc să îmi dau seama care e treaba cu ea, așa că dacă a mai citit-o cineva, rog să îmi zică și mie păreri.

Mulțumesc editurii Trei pentru că mi-a oferit șansa de a citi această carte.

2 responses »

  1. Am înţeles că va fi o continuare.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: