RSS Feed

Steaua lui Strindberg – Jan Wallentin

Posted on

2562Nu am văzut niciodată niciun film cu Indiana Jones dar acum, când am terminat acest roman, am senzația că am făcut-o.

Steaua lui Strindberg este o adunătură de elemente pe care eu le asociez exact cu tipul acela de film de aventură. În primul rând, avem niște obiecte antice și misterioase care conțin indicii ce duc undeva sau spre ceva. Dăm peste organizații secrete și, evident, peste nazism, că doar nu are cum să lipsească (mă întreb dacă în cărțile de genul apare și comunismul. A omorât doar mai mulți oameni, deci e mai sinistru) și peste ceva elemente supranaturale. Totul este încărcat de mister și fel de fel de scene de acțiune.

Nu am mai citit o carte de genul până acum, cel puțin nu îmi amintesc să o fi făcut.  Nu e chiar genul meu de roman, recunosc. Ar fi fost prin generală, când citeam și mult Jules Verne, dar nu acum. Însă, pentru un anumit tip de cititor, e exact ce trebuie.

Are mister mult, în primul rând. E imposibil de ghicit care e treaba cu acele obiecte și chiar și personajele sunt destul de greu de intuit. Asta mi-a plăcut și mie, am fost ținută în ceață aproape pe tot parcursul romanului.

Finalul e neașteptat și plin de adrenalină, exact cum mă așteptam. Se explică misterele de până atunci și ne dăm în sfârșit seama și care e povestea personajelor. A fost puțin exagerat, dacă mă întrebați pe mine, dar din nou, nu prea gust eu genul acesta de roman.

Dacă vă plac romanele de aventură, pline de acțiune și cu elemente paranormale, atunci Steaua lui Strindberg e pentru voi.

3 responses »

  1. Pingback: Codul blestemat – Adam Blake | Cori's Bookfrenzy

  2. Suna bine , dar nici genul meu nu prea e dar cine stie poate o sa fie ..

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: