RSS Feed

Sub aceeași stea – John Green

Posted on

629251God knows cât de sceptică am fost în legătură cu cartea asta. De-aia m-am și apucat acum de ea, când îmi doream să citesc cu totul altceva, ca să scap cât mai repede de ea. Citisem deja Orașe de hărtie, care nu m-a dat deloc pe spate și am încercat și să mă uit la filmul făcut după carte (mă refer la Sub aceeași stea), care m-a plictisit rapid și la care am renunțat pe la jumate. Știam și cum se termină, așa că vă dați seama că entuziasmul meu era destul de scăzut.

Pot să spun că mi-a plăcut. Dovada ar fi că am stat azi-noapte până la patru să o termin (mai aveam mai bine de jumate, cam trei sferturi, cred) și am petrecut o oră întreagă plângând. Dar să o luăm de la capăt.

Am găsit din start unele elemente pe care le-am întâlnit și în Orașe de hârtie. Umorul este cam același (nu prea l-am gustat, ca să fiu sinceră, decât de câteva ori), precum sunt și personajele, dacă mă întrebați pe mine. Avem aceiași adolescenți speciali care se găsesc and fall in love și se uită cu un oarecare aer de superioritate la tot restul omenirii. Nu prea mi-au plăcut toate astea, dar am observat cu surprindere că de la un moment dat nu le-am mai observat.

Spre marea mea uimire, povestea m-a prins chiar dacă știam totuși cum se va termina. Era și puțin masochism pe acolo, bănuiesc (sunt de fapt destul de sigură), dar am refuzat să mă culc până nu termin cartea. Am fost plăcut surprinsă de refuzul lui Green de a romantiza boala și de a face niște copii să pară eroi. Am văzut și eu oameni cu cancer și e oricum, numai frumos nu. Cancerul este prezentat cu toate părțile lui oribile și degradante, zic eu. Un mare plus cărții pentru asta.

Sentimentele pe care le provoacă romanul sunt, după mine, ceea ce fac cartea worth reading. Mă îndoiesc că se așteaptă cineva ca un roman cu bolnavi de cancer să fie ceva măcar plăcut, dar modul în care John Green îți rupe inima e demn de apreciat. Am început încet-încet să mă emoționez pentru a ajung la un moment dat să vărs câteva lacrimi. Nu m-am mai oprit o oră întreagă și mi-a luat după ceva timp să adorm pentru că mi se înfundase nasul și nu puteam să respir. Nici chiar la Se numea Sarah nu a fost așa.

V-aș recomanda-o, dar mă îndoiesc sincer că mai există cineva pe aici care nu a citit-o. Mulțumesc cu această ocazie editurii Trei pentru șansa de a citi acest roman.

6 responses »

  1. am vazut filmul,mi s-a parut destul de frumos dar mi-as dori foarte mult sa pot gasi cartea,am inteles ca e mai interesanta cartea si de aceea sunt mai nerabdatoare sa o citesc,foarte frumoasa povestea😀

    Răspunde
  2. Eu am citit cartea în vară și zilele trecute am vizionat și filmul. Mi-a plăcut filmul, dar mai mult mi-a plăcut cartea. De John Green am mai citind Căutând-o pe Alaska.

    Răspunde
  3. Eu inca nu am citit-o, iar acum, dupa ce am citit ca ai plans o ora dupa ce ai terminat-o, ma tem si mai mult sa o citesc. Incerc sa evit volumele cu final nefericit pentru ca imi doresc ca macar in carti sa fie totul perfect, iar fericirea sa fie deplina.
    Cu toate acestea, e de apreciat faptul ca autorul a preferat sa scrie un volum care abordeaza intr-un mod realist o boala atat de necrutatoare si ingrozitoare, chiar daca finalul le frange inima cititorilor.
    Felicitari pentru recenzie, e foarte frumoasa.

    Răspunde
    • Am plâns o oră în timp ce o citeam :)) eu citesc cărți heartbreaking tocmai ca să văd cât de nasoale sunt viețile altora și să mă simt mai bine. Does not sound crazy at all, I know

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: