RSS Feed

The Grimm Diaries Prequels 1-6 – Cameron Jace

Posted on

descărcareEram în orașu-mi mumă, eram în jur de două noaptea și mă plictiseam, așa că am luat kindle-ul în speranța că poate găsesc ceva interesant de citit pe acolo. Așa am ajuns să citesc aceste șase prequels ale seriei The Grimm Diaries. Puteți citi aici Snow White Blood Red, Ashes to Ashes and Cinder to Cinder, Beauty Never Dies, Ladle Rat Rotten Hut, Mary Mary Quite Contrary și Blood Apples.

Nu știam despre serie decât că sunt poveștile fraților Grimm repovestite de personajele din respectivele povești. Vă spun sincer că nu mă așteptam nici pe departe să îmi placă. Îmi închipuiam că o să fie puerile, trase de păr și enervante. Am citit în prima seara abia câteva pagini, dar am bănuit încă de pe atunci că am dat peste ceva minunat și deosebit. Părerea mi s-a confirmat pe parcurs.

Ideile lui Cameron Jace sunt al naibii de interesante și absolut imposibil de prezis. Am fost uimită încă de la primele rânduri și am ținut-i într-o uimire până la sfârșit. Cameron are un talent remarcabil de a reinventa niște personaje consacrate și de a schimba tot ce știai înainte despre ele. Nici măcar rasa lor nu mai e sigură, ce să mai vorbim despre alte detalii mai mărunte.

Felul în care personajele sunt legate între ele și interacționează este, de asemenea, fascinantă și surprinzătoare. Nu am reușit deloc să îmi dau seama cine cu cine o să se întâlnească, cine e îndrăgostit de cine sau care sunt prieteniile și animozitățile. Unele dintre ele m-au amuzat enorm, la fel cum au făcut-o și o mulțime de alte detalii. Cameron Jace are cele mai dubioase idei peste care am dat de mult timp.

Mi s-a părut foarte interesant faptul că autorul intervine uneori la sfârșitul câte unui prequel pentru a da unele explicații. Modul în care îi funcționează mintea omului ăsta mi se pare incredibil. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut vreodată să mă întreb cine era în oglinda cu care vorbea regina cea rea din Albă-ca-Zăpada sau pentru cine lucra Rumpelstiltskin și ce făcea cu copiii furați. Dacă o să citiți povestioarele, o să aflați care e interpretarea autorului. Mie una mi se pare că aduce niște explicații foarte bune.

Mi-a plăcut să întâlnesc și personaje care nu apar în poveștile fraților Grimm, dar pe care autorul le-a introdus cu motive bune. Dăm deci și de Peter Pan sau de diavol, reinventați și ei într-un mod minunat.

Nu știi pe sine să placi, cine e bun și cine e rău, pe cine să crezi, cu cine să ții sau ce o să se întâmple mai departe. Ar fi trebuit să mă pun să citesc din cărțile pentru facultate, dar ghinion. Mă îndoiesc acum că o să o fac prea curând.

 

4 responses »

  1. Mă sperie puţin faptul că regina malefică din Albă ca Zăpada vorbea cu cineva dubios în oglindă. Nici într-un milion de ani nu mi-ar fi trecut prin căpşor ideea de a fi cineva în spatele tuturor întâmplărilor din basme. Într-un fel mă fascinează şi totuşi mă înfricoşează. Deci trebuie neapărat să mă apuc la vară de The Grimm Diaries. Nu ştiu cum, dar trebuie să pun mâna pe seria asta cât mai curând.
    Şi Cori, mulţam pentru că ai menţionat de aceste cărticele. Cred că o să am o nouă obsesie.

    Răspunde
  2. Eu il ADOR pe omul asta!! Adica am citit si urmatoarele povestioare de la 7-10 si sunt la fel de geniale, mai ales ultima te lasa masca. Am mai prins si o alta carte scrisa de el, free de Craciun, Pentimento si este o repovestire a Frumoasa si Bestia doar ca e intr’un decor postapocaliptic si e absolut GENIALA! :3 Eu il ador si are tot respectul meu. yay :3

    Răspunde
    • Mi-am luat și eu următoarele prequels (sunt 18, la naiba) și abia aștept să le citesc pe toate😀 Dacă o să îmi placă toate așa mult, o să mai citesc și altceva de el

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: