Paula – Isabel Allende

Am știut că o să îmi rupă inima cu mult înainte de a o citi și îmi doresc să o citesc încă de când am citit primul roman de Isabel Allende. Paula este un volum de memorii scris de Allende pentru fiica sa, Paula, în timp ce aceasta era în comă. Este considerată cea mai personală și mai intimă carte a sa și sunt perfect de acord.

Gândurile unei mame ce își privește fiica agonizând nu are cum să nu impresioneze. Asta, alături de stilul formidabil al lui Allende fac o combinație unică care m-a mișcat până în adâncul sufletului. Am citit cartea în patru nopți și în trei dintre ele nu am putut să îmi țin lacrimile. Mă așteptam să o facă, mă cunosc foarte bine și subiectul volumului nu lasă loc de îndoială în acest sens, dar m-a impresionat și uimit delicatețea și duioșia durerii transmise și cuprinse de carte.

Allende își povestește viața pentru fiica ei, ca ea să știe pe ce lume e atunci când se va trezi. Face asta timp de pagini sau zeci de pagini, pentru a se opri apoi brusc pentru a se întreba, de exemplu, dacă fiica ei va ști că e mama ei când se va trezi. Acestea sunt lucrurile care m-au emoționat cel mai tare, nu declarațiile de dragoste necondiționată ale soțului său sau celelalte manifestații, mai lungi și mai dramatice, ale lui Allende. Întrebările astea denotă, în opinia mea, o durere mult mai profundă și mai impresionantă prin subtilitatea ei, dar cu atât mai autentică.

M-a deranjat puțin faptul că știam deja o mare parte din întâmplările povestite din Țara mea inventată, dar dacă nu ați citit acel volum, atunci nu o să aveți aceeași problemă, ba din contră, o să găsiți cu atât mai amuzante și interesante persoanele din viața autoarei. Mă întreb uneori dacă chiar erau așa sau pur și simplu se pricepe ea să observe ciudățeniile oamenilor.

E greu să citești așa ceva și extrem de trist, cu atât mai mult cu cât știi că acele lucruri s-au întâmplat cu adevărat. Cu toate că am citit, realizez că nici măcar nu pot să îmi închipui prin ce a trecut Allende și mă întreb cum/dacă/în ce măsură a depășit tragedia. Am Suma zilelor, continuarea acestui volum, în care, din câte am înțeles, Isabel Allende povestește ce s-a întâmplat după evenimentele din Paula. Păcat că nu știu când o să apuc să o citesc.