RSS Feed

Spre Far – Virginia Woolf

Posted on

spre-far_1_fullsizeSunt două cărți de Virginia Woolf pe care le-am avut de citit pentru facultate: Valurile și Spre Far. M-am apucat acum ceva timp de prima, dar nu am rezistat decât până pe la jumătate. Am zis totuși să o încerc și pe a doua, poate e ceva mai ok.

Și a fost. Aș putea chiar spune că mi-a plăcut cât de cât, deși stilul Virginiei Woolf nu e deloc ușor de digerat și în mod sigur nu pentru toate gusturile.

În primul rând, nu prea are plot. Adică mai deloc. Dacă m-ați pune acum să vă povestesc ce se întâmplă în carte, nu aș putea să o fac, pentru că pur și simplu nu se întâmplă mai nimic. În mod ciudat totuși pentru gusturile mele, nu m-am prea plictisit. De ce? Din cauza personajelor.

Personajele sunt în centrul romanului și sunt, practic, un amalgam de gânduri. Te găsești practic în mintea lui, unde trece brusc de la una la alta, pentru ca în următoarea secundă să te afli în capul altui personaj și tot așa. E destul de greu de ținut pasul și te poate zăpăci, dar te obișnuiești până la urmă. Nu pot să spun că sunt foarte interesante sau foarte complexe, dar frapează cumva.

Mi s-a părut interesantă și structurarea cărții. Ca să înțelegeți, are trei părți. Prima, de 100 și ceva de pagini, cuprinde evenimentele unei singure zile. A doua, de mai puțin de 20, cuprinde tot ceea ce s-a întâmplat în următorii 10 ani, pentru ca ultima parte, de vreo 80 de pagini, să revină la întâmplările dintr-o zi și ceva. Pe lângă această dubioșenie, o să mai observați că cele mai banale întâmplări sunt privite cu foarte multă atenție, pe când cele cu adevărat importante sunt rezumate la o singură propoziție, și aceea seacă și aruncată în mijlocul unor descrieri imense.

Eu v-o recomand, totuși, dacă vreți să încercați ceva de Virginia Woolf. Încercați să începeți cu asta, și nu cu Valurile. Spre Far e măcar citibilă.

 

 

 

5 responses »

  1. Şi eu am citit-o pe Virginia Woolf pentru facultate. Nouă ni s-a cerut să citti Spre far şi Doamna Dalloway. Oricum, aşa cum zici – nu există propriu zis acţiune. Personajele, felul cum văd viaţa şi superba descriere, aproape poetică a naturii sunt cele care reuşesc să te facă să citeşti romanul până la sfârşit. Mi-a plăcut mult mai mult decât James Joyce şi Ulysse, care este tot reprezentantul aceluiaşi curent „şuvoi de gânduri” – sau fluxul conştiinţei, cum am învăţat la facultate. Din James Joyce n-am reuşit să citesc decât primul volum, dar mi-a plăcut proza scurtă, Oamenii din Dublin (Dubliners).

    Răspunde
  2. Tocmai ce mi-am achizitonat si cu cartea si stateam in dubii: „Sa o citesc, sa nu o citesc?” si nu cred ca o sa o citesc prea curand. Recent am citit „Viata ca o prada” de Marin Preda si mi s-a intamplat acelasi lucru ca si tie in cazul de fata, nu m-a plictisit foarte tare, insa nu sa intamplat mai nimic in carte si nici nu prea am avut ce invata din ea, asa ca pentu moment o sa trecem la „aventuri” mai mari :))

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: