RSS Feed

The Kingkiller Chronicle: Numele Vântului – Patrick Rothfuss

Posted on

Patrick-Rothfuss-Num6BA78B-637x1024Cred că am dat pentru prima oară peste seria asta într-un top al celor mai bune cărți fantasy. Am uitat apoi de ea, până am observat că a apărut și la noi. Și atunci, doamnelor și domnilor, mi s-a pus pata rău de tot. Nu se întâmpla nici măcar o dată să dau pe undeva peste ea și să nu zic că trebuie să o am cât mai repede. O am acum și am și citit-o.😀

Nici nu știu de unde să încep. Să vă spun mai întâi foarte pe scurt despre ce e vorba: despre un bărbat despre care ni se sugerează într-un fel sau altul că a făcut niște lucruri cu adevărat speciale și că e un fel de legendă și care începe să îți spună povestea. Nu o va face decât timp de trei zile, iar acest prim volum cuprinde tot ceea ce apucă el să povestească în prima zi (pe copertă și scrie Ziua Întâi – mă tot întrebam eu ce naiba vrea să însemne înainte să mă apuc de roman). Cu toate acestea, există practic două fire narative: unul în trecut (povestea lui Kvothe adică) și unul în prezent. Sper că am explicat cât de cât bine.

Deși nu are momente de suspans maxim și acoperă doar prima parte a vieții lui Kvothe (până în adolescență), nu o poți lăsa din mâini. Deși întâmplările prin care trece nu sunt la prima vedere prea ieșite din comun, sunt atât de bine relatate că nu au cum să nu te prindă. Mai mult decât atât, Rothfuss tinde să arunce din loc în loc câte o sugestie în legătură cu ceea ce urmează să se întâmple, stimulând curiozitatea cititorului.

Kvothe este cel de-al doilea motiv pentru care nu te poți opri din citit. Încă de la începutul cărții îți dai foarte ușor seama că ceva se întâmplă cu el, că există ceva cu adevărat traumatizant în trecutul lui peste care nu poate trece. Eu una mor de curiozitate să văd ce naiba a pățit. Kvothe e de asemenea foarte bine și realist conturat. Tocmai am citit pe Goodreads părți din câteva recenzii în care lumea spunea că detestă personajul și că îi scoate din sărite că e un geniu care reușește cam tot ce face. Well, people, cam asta fac geniile. Sunt genii. Înțeleg că acest tip de personaj poate enerva, dar nu în această carte. Kvothe e prezentat ca un om normal (cu excepția geniului) care încă învață, face greșeli mari și multe, nu e sigur pe el și, cel mai important dintre toate, nu urmează tiparul clasic. Ați putea crede la un moment dat că o sa o facă (eu așa am crezut), dar nu se întâmplă asta. Știți foarte bine până acum, sper, că eu caut mereu nod în papură cărților pe care le citesc, iar aici a naibii să fiu dacă am găsit ceva.

Nu cred că mi s-a întâmplat vreodată să am așteptări atât de mari de la următoarele volume dintr-o serie, dar în cazul ăsta presimt că o să urmeze numai minunății. Așa că puneți mâna pe carte!

17 responses »

  1. Absolut minunata! Cititi-o!

    Răspunde
  2. Pingback: Summer in a bag of books | Cori's Bookfrenzy

  3. Pingback: The Kingkiller Chronicle: Teama Înțeleptului – Patrick Rothfuss | Cori's Bookfrenzy

  4. Nu mai cumpar NIMIC Cori. Nu o mai trec pe nicio lista…….😦

    Răspunde
  5. A aparut si ultimul volum??!
    Sunt mare amatoare de genul asta de literatura, probabil ca am citit peste 300 de carti de gen. Asta este unul dintre cele mai reusite si am fost foarte dezamagita de pauza enooorm de mare pe care scriitorul a facut-o intre volumul 2 si 3. Foarte buna carte, citita in engleza si mai buna. Spor!

    Răspunde
    • Nu a apărut încă volumul 3 și, din câte văd pe Goodreads, nici nu se știe când o să apară.
      Dacă tot ai citit atâtea cărți de genul, îmi recomanzi și mie pe cele mai faine?😀 Pleaaaaaaaaaaase!

      Răspunde
  6. :*..super din cauza ta o sa-mi largesc viziunile, partea proasta ? Scump domnule scump , iar buzunarele le voi goli ..dar partea si mai proasta e ca e serie, iar traducerea myu lung domnle lung plus ca m-ai demoralizat cu seria sei cu dragoni …mi-am achizitionat si celalalte doua volume, ma rog nu mi-a ajuns inca comanda ….dar………….

    Răspunde
  7. Cred ca am zarit la un moment dat coperta, dar nu retinusem nimic despre carte. Descrierea nu ma da pe spate, dar entuziasmul tau da😀

    Răspunde
  8. Este prima data cand aud de aceasta serie. Nu sunt mare fana a cartilor fantasy, dar pare interesanta, poate o voi citi candva.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: