RSS Feed

Îngerul nopții – Becca Fitzpatrick

Posted on

ingerul-noptii_2d_webWhy, dear God, why? Asta mă întreb într-una. De ce naiba mă încăpățânez să încerc toate seriile astea penibile, deși știu foarte bine că o să îmi dau singură pumni în cap? Masochismul e, cred, răspunsul.

La fel ca în cazul lui Jace din Instrumente Mortale, am dat de nu știu câte ori peste numele lui Patch și peste tot felul de onomatopee scoase de adolescente îndrăgostite de el. Curioasă, ca de obicei, am luat cartea atunci când am văzut-o la bibliotecă. Ca și în cazul altor cărți, auzisem și alt tip de zvonuri. În cazul ăsta, că seamănă foarte mult cu Twilight. Nu știu de ce, dar aici am crezut ce am citit sau auzit, că nu mai știu, și bine am făcut. Seamănă. Mult.

Avem practic același personaj principal în același decor. Fata banală pentru care băieții nu au existat până acum, până apare el, făt frumos cu paloșul gros, care o zăpăcește complet. Se întâlnesc la ora de biologie (sounds familiar?), unde sunt puși să lucreze împreună (din nou, nu pare cunoscut? de acum încolo o să pun semnul ăsta * la fiecare asemănare). Ei îi e frică de el, dar în același timp o și atrage, de unde rezultă un comportament de om nebun și lipsit de logică. El, ca să demonstreze că această minunată serie a fost scrisă pentru adolescente călcate de tren pe cap, pune în fiecare propoziție pe care o scoate din gură câte o aluzie sexuală, că doar așa face un tip cool, badass și toate cele, nu? Ea reacționează ca o imbecilă, el continuă, și așa mai departe.

Cam despre asta e cartea. Nici nu mai țin minte măcar de câte ori am vrut să renunț la ea. Până la pagina 50 deja renunțasem să mai țin șirul. Am continuat totuși, din două motive: pentru că sunt de un optimism ciudat în ceea ce privește cărțile și sper mereu că până la urmă o să își revină și, al doilea motiv, pentru că îmi doream să îi scriu recenzia.

Era să uit să menționez o scenă care mi s-a părut fabuloasă și reprezentativă. Tipa vede la un moment dat că el are o cicatrice uriașă pe spate de forma unui V întors. Primul lucru care îi trece prin minte: aripi! E înger!  :| Doamne maică sfântă! În ce univers e ăsta primul gând al unui om? Cum naiba e asta plauzibil? Pe ce planetă și lângă ce oameni trăiește Becca Fitzpatrick? Sau își crede cititorii atât de proști? Cititorii țintă sunt, fără nicio îndoială, dar uite că mai dau și de-ăștia ca mine peste marea creție și observă. Și judecă. Și se minunează. Ca să dea de tot cu bâta-n baltă, știți ce face tuta? Caută pe Google  „cicatrice de aripi de înger”😐. Evident, dă peste niște articole și citate din Biblie, în care citește despre niște creaturi numite nephilimi și despre îngeri căzuți. (*) Pentru că fuck logic.

Nici măcar nu sunt curioasă în legătură cu celelalte volume. Bine, de fapt sunt puțin, dar doar ca să văd cam cât de rău mai poate fi. Dar nu o să o fac, nu mai am deloc răbdare. Volumul ăsta a epuizat-o pe toată.

23 responses »

  1. Stiu ca am intarziat „doar” 2 ani cu al meu comentariu, dar iti iubesc recenzia. Si sincer, ma simt bine ca nu-s singura care nu ridica volumele astea in slavi. Cred ca Patch e unul dintre personajele masculine pe care le-am respins din start, plus ca Nora era ataaat de imposibil de naiva incat imi venea sa-i dau o directa fictionala, numai sa vad cum reactioneaza . In fine, am scris doar ca sa ma descarc, pentru ca simt ca daca nu fac nimic, toate cartile astea care aproape mi s-au bagat pe gat o sa-mi detoneze mintea. Atat.

    Răspunde
  2. Pingback: Summer in a bag of books | Cori's Bookfrenzy

  3. Crescendo e shitty rău de tot, jur. Eu nu adorm când citesc, dar volumul 2 a fost una din acele cărți. În schimb, mi s-a părut că Tăcere, volumul 3, compensează🙂

    Răspunde
  4. Congratulations

    I have nominated your blog for the Shine On Award.

    More about this nomination is at

    http://dearkitty1.wordpress.com/2013/07/18/shine-on-award-thanks-rabirius/

    Răspunde
  5. buna cori!am descoperit de ceva timp blogul tau si a devenit lectura mea de dimineata.imi plac recenziile tale si cred ca ai fi un critic de carte excelent!
    de cand am citit declaratia d-nei meyer privind originalitatea seriei twilight(un vis) mi-am adus aminte ca am vizionat prin anii 90 un serial cu kelly rutherford in rolul principal ce avea ca subiect povestea de iubire dintre un vampir si o muritoare.stiu ca personajul principal masculin se numea,in film,julian si facea parte din clanul de vampiri nosferatu si era indragostit pana peste cap de personajul interpretat de kelly.
    am cautat o gramada serialul asta,sa vad cat am mai ”imprumutat” d-na meyer si a uitat sa ne zica,dar nu am reusit sa gasesc ceva.ce zici?te-am provocat sa ma ajuti?

    Răspunde
  6. Lol! Mor de ras! :))))))))))) Esti criminala. IMI PLACE cand te iei de oameni :)) Daca atat a dus-o capul pe autoare, care e problema? :)))

    Răspunde
  7. tu, oficial ma faci sa nu vreau sa citesc cartea asta , desi am cele trei volume acasa de la craciun, dubios nu? oricum iubesc recenziile negative cred ca sunt un fel de carcotas in devenire, buna treaba oricum

    Răspunde
  8. Mda,partea cu cautatul pe google a fost „poker face”,dar…in esenta, mie mi-a placut cartea foarte mult!!! Acum depinde si din perspectiva care o citesti – eu nu citisem de muuuuult fantasy si cartea asta a fost ca o gura de aer proaspat pentru mine.^^

    Răspunde
  9. Ti-am mai spus ca-ti ador recenziile hateful? Da, cred ca ti-am mai spus… Da chiar le ador. Chestia cu aripile de inger pare foarte patetica, macar e bine scrisa cartea…?

    Răspunde
  10. :))))))))))))))))))))))) dear god! dar da, si eu sunt la fel de masochista dpv acesta asa ca n-o sterg de pe lista de lecturi viitoare! sunt prea curioasa😀

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: