RSS Feed

Guci gu

Posted on

Nu întrebați care e treaba cu titlul, pentru că nu e niciuna. Asta mi-a venit asta mi-a scris. Pentru că tot suntem aici, nici postul ăsta nu are nicio treabă, doar că nu am mai scris de ceva timp și aveam chef să o fac, deși nu am niciun subiect. Așa că o să bat câmpii și o să vă spun ce am mai făcut și ce am de gând să fac în continuare, prefăcându-mă that you actually give a crap.

Deși în mod oficial nu am ieșit încă din sesiune, eu consider că am făcut-o. Nu mai am decât un examen (vineri) la pedagogie, dar cum nota asta nu se pune la medie, mi se fâlfâie foarte tare de cât iau. Per total, mai am de aflat nota la un examen, unde nu am făcut chiar așa de bine, apoi pot în sfârșit să îmi calculez nenorocita aia de medie. Îmi iede mult mai mare decât am sperat vreodată, deși la începutul sesiunii și eu și Crista eram ferm convinse că o să dăm cu bâta-n baltă într-un mare fel – urmați și voi sfaturile din ghidul de sesiune și o să aveți parte de adevărate minuni😀.

În ultimul timp sunt parcă mai dilie ca de obicei, ceea ce, trust me, spune foarte multe. În primul rând, sunt în continuare obsedată de cosmetice. Rău de tot, nu oricum. Mă uit în continuare zilnic la cliorui pe YouTube și adaug din ce în ce mai multe produse pe lista cu chestii pe care vreau să mi le cumpăr.  Nu e bune, mamă dragă, nu e bine deloc!

Ca dileala să fie și mai mare, am descoperit ieri un clip în care una dintre tipele pe care le urmăresc arăta cum poți să îți faci singură Peter Pan Collars și ghiciți ce, vreau să îmi fac și eu. Am două mâini stângi, răbdare aproape zero și mă enervez întotdeauna atunci când ceva nu îmi iese așa cum vreau eu, dar tot nu mă las până nu încerc. Habar nu am de unde pot să cumpăr mărgele și sclipici, dar pe undeva prin orașul ăsta trebuie să fie.

Crista are un nou motiv să râdă de mine și să îmi spună că sunt nebună. De vreo două săptămâni încoace am un crush de zile mari pe Richard Armitage. Pentru cei care nu știu, e tipul care îl joacă pe Thorin Oakenshield în The Hobbit. Crista a făcut greșeala supremă și mi-a dat un site cu imagini din alea mișcătoare cu el. M-am uitat la peste 120 de posturi și nu mă pot opri! E atât de bunoc că mă doare inima când mă uit la el! Bunăciunea a jucat și în două seriale (din care am văzut einșpe mii de imagini) și plănuiesc să mă uit la ele, dar pur și simplu nu pot. Tipul e atât de bun încât știu că o să am un orgasm continuu și o să pun mereu pauză ca să pot să mă holbez mai bine la el. Pare stupid și chiar e, dar pe bune, chiar nu pot.

La dracu, cred că am fost prea dubioasă și v-am speriat pe toți. În caz că nu, voi ce mai faceți?

18 responses »

  1. Eu am terminat sesiunea, si incredibil, mi-a iesit media anuala 9.49. Nu stiu cum am reusit :))
    In lugatura cu gulerasele. Este in Ct..un magazin de bile. Doamnneeeeee cati bani am bagat in ele :))) Are de toate: bilute, margelute, snururi, agatatori…tot ce vrei..sa iti faci singura bratarele, lantisoare, etc. Mi-am luat cateva acum sa imi fac semne de carte😐 Cand intrii acolo, si vezi miile de modele si bilute, nu te poti abtine. Initial vezi ca 1-2 costa 10-20 de bani, ai tendinta sa iei cat mai multe ca sunt ieftine. Si cand ajungi la casa, te usurezi de 50 de lei :))
    Am avut si eu mania asta. Insa m-am rezumat sa imi adaug niste tinte pe gulerele de la camasa. Nu aveam rabdare sa imi fac singura gulerasele!!

    Răspunde
  2. mie imi plac postarile random ale tale sunt comice si pline de substanta a la cori ;))

    Răspunde
  3. pacat ca nu ne-au lasat sa pastram subiectele ca ti le-as fi aratat si tie :))

    Răspunde
  4. amuzant tare titlul :)) norocoasa de tine, ai scapat de examene. eu am bac-ul anul asta si deja nu mai pot de stres…abia astept sa termin ca sa ma mai relaxez si eu un pic :)) in alta ordine de idei, mie chiar imi plac postarile tale fara un subiect anume pentru ca mereu ma fac sa rad, deci tine-o tot asa🙂

    Răspunde
    • Sfat de la o persoană care a trecut prin Bac: nu te stresa prea tare, nu e greu deloc. Tocitul nu e în niciun caz o idee bună, cu excepția istoriei poate. O să te descurci, îți garantez eu.
      Mulțumesc de apreciere😀

      Răspunde
      • Mersi de sfat🙂 Apropo, am avut azi bac-ul la engleza și la reading, la subiectul 1 am avut un text care ridica în slăvi filmul Twilight. Mi s-a părut atât de penibil pentru ca mai nimic nu era adevarat (cel putin din punctul meu de vedere :)))) poate ești curioasa sa citești și tu textul mai ales ca știu ca nici ție nu îți prea place seria asta

      • Am citit și eu despre asta pe Facebook. Speranțele mel epentru omenire s-au dus dracului. Cred totuși că au făcut minunea asta dintr-o încercare penibilă de a fi mai ‘cool’, de a părea mai moderni. Îngrozitor, oricum.
        Chiar sunt curioasă cum e textul ăla

  5. Îmi place mult cum scrii, să mai „baţi câmpii” şi altădată!🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: