RSS Feed

Revelații și Moștenirea familiei Van Alen – Melissa de la Cruz

Posted on

imagesdadadaNu știam ce aș putea să spun prea mult despre Revelații atunci când am terminat-o și mi-a fost și lene, așa că m-am gândit să fac recenzia ei atunci când termin și volumul patru. Doi în unu.

Volumele astea două (adică 3 și 4) nu mi-au plăcut la fel de mult ca primele. Nu m-au mai prins așa de tare și m-au făcut să îmi pun întrebări. Dar despre Revelații mai întâi. Am spus deja, nu e la fel de interesantă ca volumul doi, dar nici rea nu e. Cam ca primul, așa. Singurul lucru pe care îl țin minte și care m-a făcut să vreau să urlu la lună e epilogul, care m-a frustrat într-un mare fel pentru că m-a făcut să nu am idee dacă Șuia și Jack o să rămână până la urmă împreună. Am suferit, oameni buni.

Apoi a venit volumul patru și au început întrebările și nedumeririle. Până acum s-a spus sus și tare că legătura dintre doi mostenirea-familiei-van-alen-sange-albastru-vol-4_1_produs-500x500vampiri pereche e indestructibilă și că până acum numai Allegra a ignorat codul, și-a părăsit perechea și a ales pe altcineva. Se spunea mereu că nimic nu poate interveni între doi astfel de vampiri. Și acum văd că Allegra nu a fost singura. Nu o să dau detalii, ca să nu dau spoilere, dar nu înțeleg de acum unii vampiri se îndragostesc de altcineva.   Sper din tot sufletul să existe o explicație plauzibilă și să nu fie doar încercarea Melissei de la Cruz de a face ea cumva ca ăia doi să fie împreună.

Mi-a plăcut foarte mult schimbarea lui Mimi. Deși rămânde în mare parte arogantă, egoistă și răutăcioasă, descoperi că are totuși și un gram de bunătate în ea. Dar ceva tot m-a deranjat și aici, și anume modul în care privește mai nou relația ei cu Jack. Știu că e o explicație (explicația aia începe cu K și are legătură cu paragraful de mai sus), dar, din câte îmi amintesc eu, schimbarea se produce dinainte de a apărea ea (adică explicația) și a naibii să fiu dacă înțeleg de ce. Până acum susținea sus și tare că Jack nu o să scape în veci de ea, fie că vrea, fie că nu, apoi brusc își bagă picioarele și se resemnează. Din nou, de ce? E în totală contradicție cu ce am citit până acum.

Sunt, deci, puțin dezamăgită. Cum am spus, sper în continuare că există o explicație, cum ar zice Leana, dar ceva îmi spune că nu e. Dar, cum sunt o optimistă incurabilă în ceea ce privește cărțile, trăiesc cu speranța că volumele următoare o să își revină.

3 responses »

  1. Măi, măi , măi, eu încă nu am o atracție față de seria asta , dar văd că pe tine te încântă deci e de bine

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: