RSS Feed

Grasă și proastă – Rodica Ojog-Brașoveanu

Posted on

jgktkAșa cum știți (sau ar trebui să știți), pasiunea mea pentru Rodica este nemuritoare și plănuiesc să citesc tot ce a scris, cu excepția romanelor din ciclul logofătului Andronic. Anunț cu mândrie că nu mai am mai mult de 3 sau 4 și reușesc! Yeeeeeey!

Revenind la oile noastre, Grasă și proastă este un volum de povestioare despre, cred eu, natura umană. Sunt scrise în stilul minunat al Rodicăi pe care îl ador și au, o parte dintre ele, și mister, și suspans, și ceva elemente polițiste.

Sunt 3 lucruri care mi-au plăcut în mod deosebit. Primul ar fi modul inteligent în care Rodica construiește psihologia personajelor. Se vede de la o poștă că are ceva cunoștințe și experiență, redând într-un mod natural și firesc mentalitatea și personalitatea fiecărui personaj în parte. Totul are sens, nimic nu e tras de păr.

Al doilea lucru este faptul că unele povestiri din carte sunt reale, adică i-au fost povestite de persoane pe care le cunoscuse. Partea minunată e că respectivele povești sunt printre cele mai interesante și mai neobișnuite din carte și m-au făcut să mă gândesc că intr-adevăr viața bate filmul.

Pe al treilea lucru l-am uitat. Serios, chiar l-am uitat. Dacă o să îmi amintesc, o să revin și o să îl scriu aici.

Nu o să vă sfătuiesc să o citiți. Se subînțelege.

Weekendul ăsta o să scriu o recenzie care cred că o să dezamăgească multe fete și care o să îmi aducă probabil multe blesteme. Nu e nicio problemă, I can take it.

18 responses »

  1. cu mare intarziere… am si eu o curizitate:
    de ce nu si seria radu andronic?
    sunt romane istorice foarte bine scrise, cu un limbaj poetic… da, cam arhaic, dar intri repede in atmosfera…

    Răspunde
  2. Ahhh…felicitari!! Cu scuzele de rigoare, tot nu am reusit sa citesc ceva de Rodica !! Promit Cori, Promit!! ca ma voi tine de cuvant:))

    Răspunde
  3. 😀 Eu din pacate nu am reusit sa citesc pana acum nici unul din romanele ei, desi imi propun de multa vreme. Dar am citit carticica asta si inca una tot cu povestioare (Barbatii sunt niste porci, parca se chema?) si ambele mi-au placut enorm!

    Răspunde
    • Sunt fabuloase, să le încerci. Sunt scrise foarte bine. Sunt foarte curioasă ce părere o să ai

      Răspunde
      • O sa ajung eu la un moment dat si la cartile astea. Doar ca.. nu am idee cand. Chiar azi mi-am mai luat niste carti si mi-am dat seama ca cel mai probabil nu o sa reusesc sa termin in viata asta toate cartile pe care vreau sa le citesc :)))

      • La asta mă gândesc și eu. Numai pe laptop/kindle am probabil peste 200. O să mor înainte să le termin. Dar poate reușești totuși să strecori una pe acolo😀

      • :)) Eu am vreo 600 necitite pe kindle si inca pe atata prin calculator! Si probabil vreo 30 in biblioteca. Si creste numarul incontinuu!
        Da, da, o sa incerc. Mi se pare ca parca e asa.. ca un fel de „handicap” cand nu reusesc sa citesc nimic scris de cate un autor din acesta atat de cunoscut. Ca si cum absolut toata lumea ar stii despre ce e vorba in afara de mine :))

      • Mi se întâmplă și mie. Și parcă niciodată nu simt nevoia să le citesc. Așa e acum cu nenea ăla care a scris Fata de hârtie. Toată lumea i-a citit cărțile și le mai și laudă, numai eu nu

      • :)) Oh, si eu am fost in aceeasi situatie cu el pana acum cateva saptamani. Noroc cu vALLuntar, am zis ca e ocazia perfecta, altfel mai dura mult si bine sa ajung si la cartea asta, desi eram destul de curioasa. Eu am mai patit asa cu Cassandra Clare si RIchele Mead. Luni sau chiar ani intregi toata blogosfera vuia despre cartile lor si eu nu reuseam sa le citesc odata! :)) Si momentan cam la fel ma simt cu RR Martin.. Si inca niste autori, dar imi scapa acum. Oricum, de fiecare data cand aud de ei parca ma simt prost ca inca nu i-am citit😀

      • Trebuie să ne mobilizăm amândouă. Yes, we can!

      • Nu, nu, trebuie sa gasim o solutie prin care sa fim platite pentru ca citim! :)) Si sa putem deci sa nu mai facem nimic altceva in afara de asta😀

      • :)) Chiar i-am zis odată asta mamei când m-a întrebat unde aș vrea să lucrez. Ce minunat ar fi… câți bani am face…

      • Clar! Cam cate carti citesti in medie pe luna? Eu vreo 10.. Imagineaza-ti cum ar fi sa am libere pt citit acele 9 ore pe care le petrec la serviciu! Of.. „vise, taica, vise” :))

      • De la începutul anului am citit 20, dar am avut câteva perioade în care ori nu am citit mai nimic, ori m-am lălăit la o carte.

  4. Mama, chiar sunt curioasa sa vad ce mare recenzie pentru care as vrea sa arunc cu un patent in tine, vei scrie :)) Am auzit de carte, dar n-am citit-o, desi imi plac cartile scrise de Rodica O. B🙂 Daca o gasesc la biblioteca, o voi lua si eu >:)

    Răspunde
    • O să vezi. Dacă vrei indicii, e o carte intr-un format mai mare decât te-ai aștepta, cu coperți cartonate, iar numele autoarei incepe cu C. Numai să nu spui aici care e, dacă te prinzi

      Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: