RSS Feed

Tess d’Urberville – Thomas Hardy

Posted on

520466lNici nu știți cât de ușurată mă simt de când am terminat cartea asta. Parcă nici nu îmi vine să cred că nu mai trebuie să mă chinui cu ea, și asta pentru că nu pot să spun că mi-a plăcut.

Este o carte care se citește destul de greu (cel puțin pentru mine) și parcă nu avansezi deloc. Stăteam câte două ore la ea și mă trezeam că nu am citit nici 100 de pagini. E groaznic, mai ales pentru că eu citesc destul de repede. Acțiunea nu e chiar una care să te prindă – de fapt, nu se întâmplă mare lucru pe acolo. Sunt și o mulțime de descrieri peste care eu am sărit pe cât posibil și cărora a naibii să fiu dacă le-am găsit rostul. Dar cel mai enervant lucru pentru mine a fost faptul că am avut pe tot parcursul cărții senzația că Thomas Hardy ne consideră pe noi, cei care îi citim cartea, niște idioți. Am dat de multe ori peste lucruri de genul: „Tess se simțea așa nu din cauza a ceea ce făcuse, ci din cauza felului în care societatea considera ceea ce făcuse”. M-au enervat teribil lucrurile astea (erau multe, și nu toate la fel) pentru că trebuie să fii foarte, foarte prost să nu îți dai seama de chestia asta. Nu e nevoie să ne explice el ca la niște retardați ce și cum. Mulțumim frumos, putem mai mult de atât.

În legătură cu personajele am sentimente mixte. Sunt lucruri care mi-au plăcut și altele cu care nu rezonez deloc. Îmi place multitudinea și intensitatea sentimentelor personajelor, precum și complexitatea lor. Îmi place când dau peste așa ceva în cărți (nu se întâmplă prea des, din păcate). Dar cred că tocmai sentimentele astea ciudate mă fac să ajung și la ceea ce nu mi-a plăcut, și anume modul în care se poartă Tess în relația ei cu Angel. Nu agreez dorința de a fi umilită, insultată și pedepsită din absolut niciun motiv, iar Tess tocmai asta face. Mai mult, se agață cu încăpățânare de ideea că el e Dumnezeu și nu poate face nimic greșit și continuă să îl apere și să creadă în el chiar și mai ales atunci când el se poartă oribil cu ea. Pot să înțeleg oarecum de ce o face, dar nu sunt deloc de acord.

Per total, așa cum am spus și la început, nu pot să spun că mi-a plăcut. Nu aș reciti-o pentru nimic în lume, dar nu pot să spun nici că a fost nasoală rău. Citiți-o și formați-vă propria părere.

 

 

11 responses »

  1. :)))) Citesc Fifty Shades of Grey. Cred ca la fiecare 10-15 pagini..trebuie sa aminteasca autoarea ceva de cartea astea :)) Sau sa lase niste citate :))

    Răspunde
  2. Am avut o mică dorinţă să o citesc, chiar astăzi când am trecut pe lângă bibliotecă şi am văzut-o, şi mai ales că mami mi-a zis că-i bună. Probabil după ce aş fi citit-o, ar fi venit replica mamei: Da, ştiu, a fost plictisitoare, şi pe mine m-a enervat. Păi bine mă femeie! Aşa-mi face mai mereu :)) Anyway, acum nu mai am nici o dorinţă să o citesc. No, thank you.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: