Moștenirea – Katherine Webb

Am primit cartea pentru recenzie de la Libris, cărora vreau să le mulțumesc si vouă să vă amintesc de muuuuuuultele  cărți online pe care le puteți găsi la ei, inclusiv cărți în engleză.

Am atâtea de spus despre cartea asta încât nu știu de unde să încep și am senzația că oricum o sa ratez ceva. O să încep prin a spune că mi-a plăcut tare mult. Nici nu mă așteptam să îmi placă așa, aveam cumva senzația că o să fie un simplu roman în care o să se combine cumva niște mistere trase de păr cu o istorie dubioasă si niște povești de dragoste penibile. Dar m-a atras totuși descrierea de pe spate, așa că am zis să îi ofer o șansă.

După mult, mult timp (mai precis de acum două veri, cand am citit Barbați care urăsc femeile) am stat cu sufletul la gură și am simțit cum îmi bate inima mai tare din cauza unui mister. Mi-a lipsit tare mult senzația, al naibii de mult. Și că tot suntem la mistere, sa vorbim despre asta. Pe scurt, verișorul protagonistelor dispare pe când avea 12 ani. Nu s-a aflat niciodată ce s-a întâmplat cu el. Nu pare mare lucru, dar e. Trust me. Chiar e. O mulțime de lucruri despre familie ies la iveala și nici măcar unul nu m-a făcut să strâmb din nas. Și dacă mi-ați citit blogul știți cam ce însemnătate are asta.

După fiecare capitol din punctul de vedere al Ericăi, cea mai mică dintre surori, urmează unul scris la persoana a treia în care ni se spune povestea strabunicii lor, Caroline, o femeie pe care toți și-o amintesc ca foarte rece și distantă. Povestea ei m-a omorât. De tot. Viața femeii ăleia a avut atât de multă iubire și suferință în ea încât mi-a rupt inima și m-a făcut să plâng de două ori. Și aici se află la cea mai important lucru pentru mine din carte: ceea ce au trăit personajele și ceea ce m-au făcut și pe mine să simt. Katherine Webb are un talent uluitor de a reda sentimente și admir enorm asta la un autor.

Am întâlnit și problema discriminării care mie îmi atinge întotdeauna o latură sensibilă. Scenele de genul din Moștenirea mi-au rupt și ele inima și m-au făcut să mă indignez.

Finalul cărții m-a surprins și el. Mi-a plăcut enorm faptul că nu s-a terminat așa cum mă așteptam eu să o facă: noi știm tot ce s-a întâmplat în trecut, dar personajele nu află chiar tot. Mi s-a părut interesant și o schimbare bună. Și nici povestea Ericăi nu se termină așa cum mă așteptam. Dar cel mai mult m-a impresionat o anumită scrisoare, cea care m-a fâcut pentru a doua oară să plâng. Are atâta sentiment în ea că ți se oprește respirația și îți dă o oarecare speranță.

Ar fi multe de spus, foarte multe, dar nu mă pricep să le exprim și nu vreau să le stric sau să le urâțesc. O să le descoperiți voi dacă o să citiți cartea. Sper să o faceți. Eu una în mod sigur o să citesc toate cărțile de Katherine Webb care o să îmi pice în mână.

Nu uitați să intrați pe draga noastră librarie online!