Mândrie și prejudecată – Jane Austen

Posted on

mandrie-si-prejudecata_2027_1_1328438694Am citit cartea asta în clasa a zecea și nu aveam nicio intenție să o mai citesc vreodata. Dar uite că profesoara de literatură engleză ne-a dat-o ca lectură și, având în vedere că vineri am examen, m-am gândit ca ar fi poate o idee bună să o recitesc, ca să nu stau ca o proastă încercând să îmi amintesc cum naiba se cheamă personajele. Așa ca ieri mi-am făcut curaj si m-am pus pe treabă. Am terminat-o acum 5 minute. Sunt bună. Știu.

Cred ca am mai spus asta până acum, dar nu îmi place Jane Austen. Deloc. Mă plictisește îngrozitor și nu reușește sub nicio forma să îmi starnească interesul. Dar Mândrie și prejudecată e cea mai buna din cele scrise de ea pe care le-am citit până acum (nu multe, recunosc).

În primul rând, așa cum era de așteptat si sunt convinsă ca nu o să surprindă pe nimeni, îmi place de Darcy. Nu o să mai înșir aici de ce, cred că nu e nevoie. Îmi place însă și de tatăl ei, care are uneori niște replici minunate. Nu e nici chiar așa de plictisitoare ca celelalte.

Dar nu îmi place de ea si de sora ei. Mă enervează faptul ca toată lumea susținea sus și tare că Jane e perfectă, deși e de o naivitate vecină cu prostia pe care eu nu o apreciez niciodată. Și Elizabeth mă irită, cu aerele ei de superioritate și cu faptul ca le pune etichete oamenilor chiar mai repede ca mine. E greu, credeți-mă. Ultimele pagini m-au făcut să o plac chiar și mai puțin prin modul în care îi explica ea lui Darcy că motivul pentru care s-a îndrăgostit de ea e unicitatea ei indiscutabilă. Înțelegem, Elizabeth, ca ești speșăl, dar lasă-l pe el să spună asta. E penibil altfel.

În altă ordine de idei, pentru că nu mai știu ce sa scriu la recenzie, dar simt totuși nevoia de a mai zice ceva, vă spun că acum citesc Povestea hoțului de trupuri, pe care am început-o la începutul saptamânii trecute, dar la care nu am făcut prea mari progrese. O termin, sper, săptămâna asta.

Un răspuns »

  1. vai coriiiii..tefaci vinovata de o chestie, din cauza ta m-am pus sa citesc razboi si pace ..nu stiu ce a fost in mintea mea, dar ii spun cartea e geniala ..

    Răspunde
  2. Jane Austen e atât de plictisitoaaare! Mă chinui de ceva timp să termin Rațiune și simțire, și nu reușesc. Nu se întâmplă mai nimic în carte, și mă plictisește rău de tot, dar am oroare să las cărțile citite pe jumătate. Mândrie și prejudecată n-am citit, deși îmi cam făcea cu ochiul. Da, la trecut, acum nu mai îmi face :))

    Răspunde
    • Nu e deloc grozava, dar, cum am spus, e mai buna ca celelalte. Nu iti omoara decat pe jumatate creierul

      Răspunde
      • A, decât jumătate. Atunci m-am liniștit, :)) dar tot mai bine citesc păi, nu știu, Pânza de păianjen, sau Shogun, sau orice altă recomandare venită din partea mamei decât încă o carte de Jane Austen 😀

      • Sa stii. Mama, esti curajoasa sa citesti ce iti recomanda mama ta. Si eu o fac cateodata, dar regret intotdeauna

Lasă un răspuns către furelise Anulează răspunsul