RSS Feed

Cum traumatizeaza profesorii oamenii

Posted on

De doua ori mi s-a intamplat pana acum ca profesorii sa ma traumatizeze definitiv. Prima oara a fost anul trecut, cand eram in ultimul an de liceu. In zilele de luni, la ora sapte jumate dimineata, noi aveam religie cu un profesor obsedat de comunism si care nu rata nicio ocazie de a ne povesti cate ceva legat de asta. Intr-o zi a avut fabuloasa idee de a ne pune un documentar, care, daca imi amintesc bine, se numea The Soviet Story. Era foarte bine facut, extrem de interesant, dar de-a dreptul ingrozitor. Stiam cat de nasol a fost comunismul, dar abia atunci am realizat intr-adevar ce a insemnat. Sunt doua scene care mi-au ramas in minte si de care imi amintesc brusc in cele mai ciudate momente. Tare imi e frica ca nu o sa reusesc sa le uit. Una dintre ele era legata de foametea din Ucraina, cand, printre multe altele, oamenilor le era interzis sa mearga pe campuri ca sa culeaga cate ceva de mancare. Campurile respective erau pazite de soldati inarmati care nu aveau absolut nicio problema sa impuste pe oricine intra acolo. Dupa un timp, oamenii au ajuns atat de disperati incat nu le-a mai pasat nici macar de asta. Au fost impuscati atat de multi incat a trebuit sa se faca o groapa in care sa fie aruncate cadavrele. Ceea ce  m-a omorat pe mine e faptul ca nu se verifica daca oamenii respectivi au murit sau nu, asa ca multi au fost ingropati de vii. Nu pot sa uit un martor care spunea ca, dupa ce groapa a fost acoperita, se vedea pamantul miscandu-se.

A doua scena pe care am retinut-o prea bine nu e la fel de marcanta, dar spune foarte multe. Era un interviu micut cu o femeie, care spune (nu mai stiu in ce context) ca a iesit cu sora ei din casa si a adunat intr-un vas o balta de sange de pe strada. Apoi, foarte natural, a spus: „Era sangele tatei”.

Profesoara de analiza discursului a pus astazi cireasa pe tort. Ne spunea ea despre politete si, nu pot sa imi amintesc cum, dar ajuns cumva sa ne vobeasca despre Hiroshima si Nagasaki. Mai exact despre ce a vazut ea intr-un documentar numit White light, black rain, singurul lucru care a reusit vreodata sa o bage in depresie si la care eu nu o sa ma uit in veci. Pentru ca ne-a povestit ce a vazut si aflat de acolo si, daca eu a trebuit sa ascult asa ceva, atunci trebuie sa ascultati, in cazul asta sa cititi si voi. Le voi pune cu bulinuta, fara comentarii. Nu e nevoie.

Stiati ca:

  • timp de 80 000 de ani de acum incolo in Hiroshima si Nagasaki va fi cel mai mare grad de radiatii din lume? Repet, 80 000 de ani.
  • la nivelul solului temperatura a fost cea de la suprafata soarelui?
  • aspura Hiroshimei a fost aruncat 0.1 g uraniu din 25 kg, cat avea bomba? Ca atat a fost necesar pentru a rade orasul de pe suprafata pamantului?
  • ca asupra orasului Nagasaki a fost aruncata o bomba cu plutoniu, spre deosebire de uraniul folosit in Hiroshima, de unde se poate deduce ca a fost vorba de un experiment?
  • ca la data la care au fost lansate, se stia ca Japonia o sa capituleze?
  • ca oamenii au fost suplberati la propriu? Pe unii pereti s-au gasit un fel de forme umane, ca niste umbre, asta fiind tot ce a mai ramas din oamenii respectivi?
  • s-a aflat ca in urma bombelor nucleare, pe langa multe altele, iti sar ochii din orbite si iti explodeaza intestinele?
  • ca unui om ce a avut, cred eu, ghinionul fantastic de a supravietui, i s-au topit coastele?

De ce o fi trebuit sa ne spuna asta, nu stiu. Si felul in care v-am spus-o eu aici e chiar dragut, ea a fost mult mai explicita si mai darnica cu detaliile. Oricum, cert e ca uneori imi e rusine ca sunt om.

9 responses »

  1. Macabru si extrem de trist ceea ce ne-ai spus.😦 Sunt socata, nu stiam asta despre comunism ~cata cruzime~ si nici despre efectele bombei atomice. In schimb, da, stiam ca americanii au decis sa atace orasele japoneze, chiar daca erau informati cu privire la capitularea Japoniei. Cred eu ca au vrut sa-si testeze armamentul si sa-si dovedeasca superioritatea. Ca un fel de „Stati in banca voastra, avem arme nucleare si suntem cei mai tari”

    Răspunde
  2. Da, este foarte tragic ceea ce s-a intamplat si continua sa ne afecteze. Oricum, m-ai facut foarte curioasa in privinta documentarului, si prin urmare l-am luat. Poate reusesc sa il vad la noapte…..sper totusi sa nu ma „zdruncine” prea tare :-s

    Răspunde
      • White light, black rain – are 1 ora jumate.

      • O doamne, de ce vrei sa faci asta? Iti admir totusi curajul. Sa imi spui te rog cum e!

      • Daaa…cum reusesc sa ma uit la el..iti las un comment😀

      • Doamne Cori! A fost…traumatizant! Nici nu stiu cu ce sa incep! Marea parte a documentarului se bazeaza pe relatarile supravietuitorilor si a celor ce au ajutat la bombardarea oraselor. Nu am cuvinte. Voi incepe cu supravietuitorii. Au niste povesti ingrozitoare. In mare au spus despre ceea ce ai amintit si tu: ochii iesiti din orbite, oameni fara membre, foarte mari arsuri; si toate aceste efecte pentru cei ce s-au aflat la o distanta destul de mare de bomba. Cei aflati aproape, au fost efectiv evaporati, facuti scrum. Ingrozitor. Au fost 2 afirmatii ce m-au tulburat: O supravietuitoare (pe atunci avea 10 ani) sustinea: „pe langa toate cadavrele de langa mine, am vazut o femeia ce mergea cu un bebelus in brate si cerea apa…bebelusul nu mai avea cap”. O alta afirmatie se referea la hrana: „am mancat de toate mai putin soricei, pisici si oameni: soricei nu existau, pisicile erau prea rapide pentru a fi prinse, iar oamenii…cum as fi putut? oricum peste 3 zile cadavrele erau pline de viermi” Infiorator😐 Au fost multe relatari si filmari din timpul bombardamentului si dupa… Sa vorbim un pic despre americani, despre cei ce au ajutat la bombardament. Vorbeau cu o asa nonsalanta despre cele intamplate, efectiv fara nici un regret. Cum poti sa nu ai nici un cosmar noaptea cand stii ca ai participat la decesul a cel putin 210.000 de oameni? Cum? Si dupa toate acestea, guvernul american mai are „tupeul” sa inceapa campanii de ajutorare a supravietuitorilor. Au aratat o emisiune in care unul dintre cei ce au ajutat la bombardare afirma „Doamne, ce am facut?” Abia acum? Atunci incepeau sa faca opere de caritate? Dupa ce au omorat sute de mii de oameni n timpul bombardamentului si alte sute de mii dupa aceea, din cauza radiatiilor? Inainte de bombele atomice, difuzau filmulete de indoctrinare: „japonezii sunt diferiti, nu sunt ca noi ceilalti, japonezii sunt inamicii nostri” si lista poate continua. O sa ma opresc aici. Si asa ca ti-am lasat un km de comment :))) Probabil nu o sa ma mai uit prea curand la vreun documentar :))) Oricum, a fost interesant. Daca ai curajul, ai putea sa te uiti. Vei ramane insa un pic socata de ce imagini vei vedea . Trist😦

      • Cum am mai spus, iti admir curajul, dar eu nu cred ca o sa ma uit la el. Sunt intotdeauna afectata de lucrurile astea. Cat despre reactia americanilor, ne-a spus ieri profesoara ca un pilot a spus ca ar mai face-o inca o data. Si cica eu sunt rea pentru ca imi doresc ca unii oameni sa moara in chinuri. Cat despre faza cu bebelusul, nici nu mai comentez.

  3. Am vazut si eu Povestea sovietelor, proful de istorie ne-a obligat sa ne uitam anul trecut si sa studiem practicile represive ale comunistilor. Intr-adevar, istoria aduce multe exemple negative in ceea ce priveste demnitatea, moralitatea etc. Cred ca daca in trecut, si nu ma refer doar la secolul XX, ci in general, in toata istoria omenirii, noi, oameni, fiinte rationale, culturale, zoo politikon in fine, „am oferit” astfel de imagini oribile prin actiunile noastre, acestea se vor continua si in prezent, viitor, pentru ca nu suntem capabili sa invatam din „greseli”.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: