RSS Feed

Personajele tragice

Posted on

Mie imi plac enorm personajele tragice. Pe ele le retin cel mai usor si in functie de ele, de multe ori,  decid daca imi place sau nu ceva. Am observat asta zilele trecute, cand meditam. Spre deosebire de Crista, care judeca o carte numai din punct de vedere al felului in care e scrisa, la mine conteaza foarte mult si daca reuseste sa ma emotioneze sau sa ma impresioneze in orice alt fel. Nu spun ca ma lasa rece sau ca nu judec felul in care e scrisa, daca are clisee si penibilitati sau nu, dar factorul emotional conteaza mai mult. O sa gasiti spoilere in ceea ce urmeaza.

Sa va dau cateva exemple, nu doar din carti. Prima care imi vine in minte este mama Cosettei (nu sunt sigura ca asa se scrie), Fantine, m-a emotionat atat de tare incat, desi am citit „Mizerabilii” acum peste 5 ani, e primul lucru care imi vine in minte ori de cate ori ma gandesc la carte. Femeia asta isi vinde dintii si parul ca sa faca rost de bani pentru fetita ei, apoi se prostitueaza. Se imbolnaveste de pneumonie (cred), iar unii barbati pe care i-am blestemat din toata inima, doar ca sa se distreze, isi bat joc de ea si o insulta, apoi o prind si ii baga zapada in rochie, la piept. Pe patul de moarte tine un discurs absolut sfasietor si mor de ciuda ca nu stiu pe unde am pus cartile si nici in ce volum l-as putea gasi ca sa vi-l arat si voua. Oricum, intreaga carte este extrem de emotionanta si una din putinele pe care vi le recomand din inima.

Un alt exemplu foarte, foarte bun este Marguerite Gautier, personajul principal din „Dama cu camelii”. Am citit carte la insistentele mamei, care mi-a recomandat-o. Desi plang des la carti, la aceasta am plans cu sughituri si continui sa o fac de cate ori ma mananca in fund sa citesc scrisorile ei de la final. Am gasit cateva citate si nu ma pot abtine, asa ca o sa va arat multe:

  • Mai du-te de ofera cuiva corpul acesta, atat de scump platit alta data, si ai sa vezi cat iti mai da pe el astazi! Trebuie sa fi faptuit tare mult rau inainte de a ne naste, sau de buna seama ca ne vom bucura de o imensa fericire dupa moarte, pentru ca Dumnezeu sa poate ingadui sa induri in aceasta viata toate chinurile ispasirii si toate durerile suferintei”. 
  • „N-ai sa te mai intorci oare inainte ca eu sa inchid ochii pentru totdeauna? Oare s-a sfarsit totul intre noi pentru vecie? Mi se pare ca daca ai veni, m-as vindeca. Dar la ce bun sa ma vindec?”
  • „A deschis toate sertarele, a inregistrat tot ce a vazut si a avut aerul ca nu observa ca o muribunda zace in patul pe care, din fericire, mila legii mi-l mai lasa.”
  • „Cand ma gandesc ca s-ar putea intampla sa nu mor si sa te intorci, sa vad din nou primavara, si sa ma iubesti iarasi si sa reincepem viata noastra de anul trecut! Nebuna ce sunt! Abia daca mai pot sa tin in mana pana cu care iti marturisesc acest vis nesabuit al inimii mele. Orice s-ar intampla, te-am iubit atata, Armand, ca as fi fost de multa vreme moarta daca nu m-ar fi intarit amintirea acestei iubiri si umbra sperantei de a te mai vedea langa mine!”

Fragmentul scris de femeia care o ingrijeste este atat de trist incat nici macar nu vreau sa il recitesc, daramite sa il mai scriu aici. Oricum e lung. Uitati totusi un fragment: „Nu cred sa fi fost martir care sa fi suferit asemenea torturi, judecand dupa tipetele pe care le scotea. De doua sau de trei ori s-a ridicat in capul oaselor, ca si cum ar fi vrut sa apuce din nou cu mainile viata care i se inalta spre Domnul.” Daca vreti vreodata sa cititi o carte cu adevarat superba si sensibila, „Dama cu camelii” e raspunsul, alaturi de „Mizerabilii”.

Plesneala trebuie si el mentionat, cum altfel? Banuiesc si sper ca nici nu mai trebuie sa spun de ce. Asa cum am vazut ca spune multa lume, J. K. Rowling a reusit sa spuna intr-un sigur capitol, care, daca nu ma insel, se cheama „Povestea printului”, o poveste de dragoste mai frumoasa decat in multe alte carti. Iar replicile „After all this time? Always.” vor ramane mereu printre preferatele mele.

Personajele din Naruto merita un loc aparte. E mult mai greu sa gasesti personaje cu vieti normale si fericite decat unele cu povesti oribile. Kakashi, Gaara, Tsunade, Naruto, Neji si Sasuke te ranesc cu totii la corazon, dar Itachi e taticul lor. Povestea lui m-a impresionat atat de tare, incat l-am declarat cel mai tragic personaj ever, din orice: carti, filme sau animeuri. Pentru mine el e regele lor.

Stiti si alte astfel de personaje?

6 responses »

  1. Snape e favoritul meu din toate punctele de vedere ..il iubesc si elev dar si prof are el acel ceva,,,

    Răspunde
  2. Doamne, ce am plans la faza cu Gaara :((((.. si la faza cu Snape. Jesus!😦 :o3

    Răspunde
  3. Snape a fost si va fi totdeauna personajul meu preferat din Harry Potter. Pacat ca nu a primit si el acel happy end pe care l-ar fi meritat cu varf si indesat.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: