Nemesis – Philip Roth

Am auzit de Philip Roth încă de când am început facultatea. Am și am avut foarte mulți profesori care îl ridică în slăvi (mai ales American Pastoral) și se mai și zice că e the greatest American author alive. Quite a lot to live up to, if you ask me. Am reușit totuși cumva să nu citesc nimic de el până acum, când am avut două short stories de citit pentru master și două romane. Mi-au plăcut primele, așa că am decis să fiu o studentă semi-decentă și să citesc și un roman. Am ales Nemesis.

Îmi este greu să scriu recenzia, pentru că romanul ăsta e diferit de ce am citit până acum. Pot totuși să încep prin a spune că mi-a plăcut de la prima pagină. Nu știu cum să descriu modul în care scrie Roth, pentru că este foarte aparte, dar te prinde din start și nu-ți mai dă drumul. E curat, simplu și curgător și sună… epic. Altfel nu știu să îi spun.

Romanul are enorm de multe straturi, care apar una dupa alta în toată complexitatea lor: social, psihologic, personal. Modul în care reușeste Roth să redea societatea americană aflată în pragul panicii totale cauzate de poliomelită este absolut superb. Pune un individ minunat în mijlocul acestei societăți, pune un bărbat avid de răspunsuri și incapabil de a trăi fără ele și creează astfel o minunăție. Mi-a plăcut enorm de mult de Bucky, m-a emoționat până în măduva oaselor și mi-a dat o tentă de nostalgie la care nu mă așteptam.

Ultimele aproximativ 50 de pagini ale romanului m-au luat de gât, m-au ținut bine și mi-au tras palme până nu am mai știut de mine. Întorc romanul la 180 de grade și te dau peste cap. Se schimbă puțin stilul, se accelerează teribil de tare ritmul și tot ceea ce credeam și speram eu că o să se întâmple se duce naibii. M-a ținut cu sufletul la gură în speranța că totuși, poate totuși nu sunt lucrurile chiar atât de negre. Dar au fost.

E genul de carte pe care trebuie să o citești. Am senzația că e genul de autor pe care trebuie să îl citești. I most certainly will.

Nord și sud – Elizabeth Gaskell

Am dat peste cartea asta acum câteva luni, când aveam o pasiune pentru Richard Armitage. Văzusem că jucase într-o adaptare a romanului, așa că am început să mă întreb cum e cartea. Crista mi-a zis că ea a citit-o și i-a plăcut, așa că m-am hotărât să o încerc și eu.

A fost drăguță. Ăsta cred că e cuvântul pentru ea. Nu ceva deosebit, dar nici rea. Personajele sunt tipice romanelor victoriene, cu prejudecăți mari și multe, bisericoși și adorând drama. M-am minunat pe tot parcursul cărții cum e posibil ca oamenii să se agite din asemenea porcării. Ca să vă dau două exemple, prima mare tragedie a personajului feminin e că se mută din satul natal, iar a doua că a mințit. Mari tragedii au fost astea, tare încercată de soartă s-a crezut. Nu dau vina pe carte pentru asta, știu foarte bine că așa erau oamenii pe atunci. Sunt totuși destul de interesante și evoluează mai repede decât credeam.

Povestea te prinde la un moment dat, mai ales că are unele momente în care chiar nu îți dai seama ce o să se întâmple în continuare. Cu toate astea, nu e deloc complicată – nu că m-aș fi așteptat la altceva.

Un lucru nu mi-a plăcut deloc: filozofia despre muncitori și patroni. Acțiunea se petrece într-un oraș industrial, știu, dar m-a obosit și plictisit enorm. Putea să fie mai puțină. Deloc chiar, după gustul meu, dar poate că are și ea scopul ei acolo.

Sfârșitul, trebuie să recunosc, m-a făcut să mă îndoiesc puțin că lucrurile o să se termine așa cum mă așteptam și speram. Felicitări lui Gaskell pentru asta.

Tocmai am realizat ceva. Știți ce lipsește din cartea asta? Un personaj pe care să îl detești din inimă. Nu e niciunul. Ciudat. Nu știu când am mai dat peste o carte fără așa ceva.

Oricum, dacă aveți chef de un roman victorian ceva mai acătării, give this one a try.